Postări

Se afișează postări din iunie, 2014

"Umbra vântului(Cimitirul cărților uitate #1)" de Carlos Ruiz Zafon

Imagine
Încă de când am terminat primul capitol al acestei cărți, am știut că o să îmi placă, și încă mult. De ce? Păi, datorită primului citat pe care îl veți găsi la finalul recenziei.
Ceea ce m-a convins pe mine de fapt să citesc cartea asta a fost faptul că cineva a descris-o drept o carte pentru cei care iubesc cărțile. Ceea ce e, în parte, adevărat. Pentru că, deși cartea are multe aspecte care mi-au plăcut pentru că îmi place cititul, nu e doar atât, e și un fel de poveste polițistă, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Dar să o iau cu începutul. Povestea îl are ca personaj principal pe Daniel Sempere, care este dus de tatăl lui, la vârsta de zece ani, la Cimitirul cărților uitate, de unde poate alege o carte, oricare din miile ce se află acolo, de care după trebuie să aibă grijă după aceea. Cartea pe care o alege se intitulează Umbra vântului și este scrisă de un anume Julian Carax. Fascinat de acea carte, Daniel încearcă să găsească și alte cărți alte acestui autor, dar descoperă că nu pre…

Desenele copilăriei mele

Imagine
Mă simt nostalgică în ultimul timp, și am dat zilele astea și peste un anime făcut după Powerpuff girls, deci de aici și postul ăsta. Cred că toți aveam desene animate de care ne amintim cu drag de pe vremea când eram mici, iar eu voi face o listă cu ele, cel puțin cele pe care mi le voi aminti, pentru că de ce nu? Mă refer aici la cele pe care nu suportam să le ratez. Nu se vor afla în vreo ordine anume.
1. Lumea lui Bobby
2. Tom și Jerry(se putea fără?) 3. Familia Flinstones 4. Ce-i cu Andy? 5. Omul păianjen 6. X-men 7. Prințesa Tenko 8. Diabolik 9. Totally spies 10. Peter pan and the pirates 11. The secret files of the spy dogs 12 Cei patru fantastici 13. The powerpuff girls 14. Power rangers, dar sunt atât de multe variante, încât îmi e greu să îmi dau seama pe care am văzut-o eu exact, de aceea nu voi pune o imagine aici. 15. Familia Jetsons
Și cam astea îmi vin în minte în momentul ăsta. Ar mai fi unele, dar acelea sunt de pe vremea când Fox Kids a fost înlocuit cu Jetix, ceea …

Inventar(ce am scris eu la viața mea)

Am văzut asta pe blogul Andreei și mi s-a părut o idee interesantă. Am făcut o postare despre motivele pentru care scriu și acum voi spune cam ce am scris eu până acum, un mic rezumat pentru fiecare, și cum au evoluat ideile mele pe parcurs(unde e cazul). 
Eu am început să scriu prin 2010 sau 2011, nu mai țin minte exact. Prima chestie pe care am scris-o a fost în limba engleză, și se numea The complicated story of a little girl. Între timp titlul s-a tot schimbat, mai întâi în An unusual girl, iar apoi, când am rescris-o în română, Când nimic nu este ceea ce pare a fi, și cel mai recent Între două lumi. Ideea de bază nu s-a schimbat, e vorba despre două surori gemene, vrăjitoare, care au o viață destul de normală și monotonă, până când, într-o zi, află că au fost acuzate de furtul unei pietre ce conține o magie extrem de puternică, din Lumea Vrăjitorilor, și care trebuie să își demonstreze nevinovăția, asta dacă nu vor să rămână fără puteri magice. Ceea ce s-a schimbat aici de-a lun…

"Acluofobia" de A.R. Deleanu

Imagine
Înainte de a scrie recenzia asta, sunt câteva lucruri despre mine pe care e important să le știți: sunt extrem de fricoasă, am o curiozitate morbidă uneori și imaginația mea e mult prea bogată pentru propriu meu bine. De ce zic asta? Păi, după primele două povestiri eram ceva de genul: why, brain, why? Dar nu puteam să nu continui, asta deși aveam niște imagini extrem de ciudate în cap.
Acum, eu cred că modul în care e prezentată cartea asta e destul de corect, pentru că de fapt nu se zice că ar fi horror, ci doar că are accente horror și că e macabră. Exact asta a și fost. Nu sunt fan al genului, totuși suna cumva interesant și mi-am zis că ce am de pierdut.
Mi se pare destul de greu pentru mine să fac o recenzie a acestei cărți, pentru că impresia mea generală e că unicul scop al acestor povestiri este acela de a crea fiori pe șira spinării celor care o citesc, cel puțin eu am pățit asta de mai multe ori. În afară de asta... nu am rămas cu absolut nimic la finalul cărții, poate în …

De ce scriu

Pentru că simt nevoia să vorbesc despre asta și ce loc mai bun decât blogul pentru așa ceva, nu? Nu știu pe câți dintre voi vă va interesa chestia asta, dar hei blogul e și ca un fel de jurnal, plus că mă simt eu mai bine dacă pun tot ce simt în scris, so please bear with me. Sau puteți închide pur și simplu pagina, nu mă supăr. Acum, să fiu sinceră, chiar nu mă consider a fi vreun mare talent, sigur, am mai evoluat de la momentul în care m-am apucat, dar tot se poate mai bine. Dar să o iau cu începutul, nu? La drept vorbind, nu mai știu exact de ce m-am hotărât să încep să scriu, știu cine m-a încurajat să o fac, dar nu țin minte exact ce mi-a trecut prin cap în momentul în care m-am apucat de asta propriu-zis. Dar mi-a plăcut și am tot continuat. Prima poveste pe care am scris-o era în limba engleză, pentru că dintr-un anumit motiv la vremea aceea(pe la 16 ani) îmi venea mai ușor în engleză decât în română, ceea ce e oarecum amuzant acum că mă gândesc la asta. La vremea aceea, avea…

"Numere(Numere #1)" de Rachel Ward

Imagine
Mă tot uit după cartea asta de mai bine de un an, cred, și am fost încântată când am găsit-o pe Libris la jumătate de preț. Cum puteam să zic nu? Dacă mi-a plăcut sau nu... vedeți voi în continuare. Jem este o fată de cincisprezece ani care are un secret: poate vedea ziua în care oamenii vor muri dacă se uită în ochii lor. Nu îi place deloc asta și stă departe de oameni, cel puțin până îl întâlnește pe Spider. Viețile amândurora se schimbă după ce, aflați lângă Ochiul Londrei, Jem observă că toți oamenii de acolo au același număr, și îl ia pe Spider și fug de acolo. Câteva minute mai târziu are loc un atac terorist. Ei se trezesc urmăriți de poliție, care vor să afle cum de au știut să fugă de acolo exact la timp. Ok, subiectul chiar suna foarte interesant, din păcate modul în care se desfășoară de fapt lucrurile... nu e la fel de interesant. De fapt, după o sută de pagini eram deja plictisită, dar voiam totuși să știu cum se va termina totul pentru ei. Dar la un moment dat nu am mai…

Nou la mine în bibliotecă(26)

Imagine
Pentru că s-a terminat sesiunea și pentru că autori români. Mda, I make so much sense right now :)) Nu știu dacă v-ați dat seama, dar eu sunt genul ăla de persoană căruia nu îi trebuie mult pentru a fi entuziasmată. Iar ăsta ar fi un exemplu bun, pentru că sunt super încântată că au ajuns așa repede cărțile astea două :D Așa, deci: Specimenul de Andrei Trifănescu. Nici acum nu îmi e clar despre ce e vorba exact, dar am auzit numai chestii bune, plus că e SF și chiar pare că va fi ceva ce îmi va plăcea. Can't wait! Deși am fost avertizată că voi înjura la final, but oh well :))
Acluofobia de A.R. Deleanu. Sunt singura căreia numele autorului i se pare amuzant? Adică dacă îl citești legat sună ca ardeleanu, sunt eu singura? Sper să nu. Anyway, voiam să citesc ceva de el, și era ori asta, ori Îmblânzitorul apelor. Am ezitat inițial, pentru că pe site scrie că cea pe care am luat-o e horror, dar mi-au spus mai multe persoane că nu e chiar așa, plus că suna mult mai interesant în capul …

Leapșă: Happy Bookaholic

Imagine
Leapșa am primit-o de la Ghanda, mulțumesc, și chiar mi se pare foarte drăguță :) Leapșa perfectă pentru cei obsedați de cărți, așa ca mine și ca mulți alții. Un singur lucru mai vreau să spun, anume că nu consider că a fi bookaholic e un lucru rău, ba din contră, e un lucru extrem de bun. Cititul are foarte multe beneficii și ar trebui încurajat din plin.
1. Ce iubeşti cel mai mult atunci când cumperi cărţi noi?
Cred că cel mai mult îmi place sentimentul acela că am în sfârșit în posesie acea carte pe care mi-o doresc de mult timp, pentru că de obicei așa mi se întâmplă. Și faptul că știu că prin intermediul acelei cărți voi cunoaște persoane noi, interesante, nu contează că ele în sine nu sunt reale, pentru că tind că cred că personalitățile lor se pot regăsi totuși în realitate. 2. Cât de des îţi cumperi cărţi noi?
Nu știu, depinde. Pe la sfârșitul anului 2013 și anul acesta am început să îmi cumpăr din nou cărți, ceea ce fac cam de câte ori am ocazia, mai ales la reduceri. Nu prea mai…

Grace de Monaco

Imagine
Recent am vorbit pe blog despre cartea scrisă de Jean des Cars despre această prințesă de Monaco și viața ei, și spuneam că mi-a plăcut foarte mult. Recenzia aceea o puteți citit dând click aici. Se putea să nu văd și filmul? Bine, nu mă așteptam să îmi placă, asta bazându-mă pe trailer, după ce am citit cartea, dar am fost o dată la Monaco și m-am gândit că ar fi frumos să văd imaginile de acolo. Filmul însă mi se pare... cum să mă exprim? Singurul mod frumos în care îl pot descrie este în felul următor: cel care a scris scenariul a luat istoria și a făcut un fanfiction din ea. Ăsta e singurul mod în care pot eu să văd lucrurile. Mă așteptam să văd un film despre viața prințesei Grace, în schimb ceea ce am primit a fost o concentrare a întregii acțiuni pe un conflict dintre Franța și Monaco care, deși a existat, nu a atins niciodată asemenea proporții. Iar relația dintre Grace și Rainier și dintre Grace și familia ei au fost foarte departe de realitatea istorică. Asta m-a deranjat f…

Retrospectivă

Sunt într-un fel de book hangover după ce am terminat Ultimul avanpost de Lavinia Călina; am început să citesc Numere de Rachel Ward, dar parcă nu mă pot gândit decât la lumea din prima carte menționată mai sus. În același timp, mă simt un pic prost pentru că am postat mai rar în ultimul timp(nu am dispărut de pe blog sau ceva, dar anul trecut în perioada asta existau mai multe postări pe blog). Și aveam și chef să vorbesc pur și simplu. Iar azi m uitam prin ce am postat pe blog de când l-am început și până acum și mă gândeam să vorbesc despre cum a evoluat în anii ăștia, vor fi 4 în decembrie(nu-mi vine să cred). E drept că în 2011 nu prea am postat pe el, dar îmi place să cred că nici lăsat de izbeliște nu a fost. Moving on.  De fapt, blogul ăsta a fost început în decembrie 2010, iar scopul lui principal era ca eu să am un loc unde să adun toate chestiile drăguțe pe care le primeam pe mail la vremea aceea, chestii care m-am gândit eu că le-ar plăcea și altora. Iar lipsa de activita…

"Ultimul avanpost(Ultimul avanpost #1)" de Lavinia Călina

Imagine
Îmi cer scuze în avans dacă recenzia asta va fi prost organizată, dar trebuia să o scriu imediat ce am terminat cartea, iar toate gândurile și sentimentele mele sunt într-o învălmășeală totală. Sper totuși că va avea sens la final tot ce voi spune.
Acțiunea din roman are loc în anul 2046, după cel de-al treilea război mondial, România fiind regat. Personajul principal, Diane, trăiește o viață luxoasă pe care mulți și-ar dori-o, urmând să se căsătorească cu prințul Alexandru. E nevoie însă de o singură noapte pentru ca totul să se schimbe, iar ea află cât de curând că nimic din ceea ce știa nu este real.
Cartea asta are un început destul de ciudat, iar după primele două capitole uram cam toate personajele prezentate și vreo câteva zile nu m-am atins de carte, aici fiind în parte și din cauza sesiunii. Totuși, am decis să continui, pentru că în mintea mea toată povestea avea mult potențial și aveam ideea asta că fie voi iubi cartea asta, fie o voi urî din tot sufletul. Sunt fericită să…

"Grace de Monaco" de Jean des Cars

Imagine
Am fost destul de încântată când am aflat despre cartea asta, și nu neapărat pentru că aș fi avut o curiozitate mai veche legată de Grace de Monaco, pentru că nu știam absolut nimic despre ea, ci pentru că acest autor are un stil foarte interesant de a scrie cărți istorice. Am mai citit de el Sissi și Saga dinastiei Romanov, iar ambele mi-au plăcut. Sigur, e importantă informația din ele, dar fiind istorice, dacă nu sunt scrise într-un anumit mod, pe mine nu mă atrag, cu toate că îmi place istoria. Dar să revin. Chiar mi s-a părut interesantă, mai ales că am început-o fără nici cea mai vagă idee despre cine a fost această prințesă. Și trebuie să spun că povestea ei chiar m-a uimit în mod plăcut. Pentru că e una din acele povești despre care se pot scrie foarte multe cărți și care pare imposibil să fie reală și totuși este. Cam asta e impresia mea generală, la final. Pentru că, să fim sinceri, care sunt șansele ca o actriță cunoscută de la Hollywood să ajungă suverană? Cum se spune și…

Artists

Imagine

Trei dorințe

Imagine

Sailor Moon 2014

Imagine
Nu știu câți dintre voi v-ați uitat la acest anime, dar eu țin minte că mă trezeam dimineața când eram la grădiniță pentru a mă uita. Amuzant e că nu înțelegeam nimic din ce vorbeau personajele, și mai erau și episoadele de final, tot timpul. Dar îmi plăcea să mă uit oricum, deși nu cred că am văzut pe atunci vreun episod cap-coadă. Apoi, cred că prin liceu, am văzut și eu tot animeul, de la început la sfârșit și mi-a plăcut mult. Copil fiind am avut o mare pasiune pentru Sailor Moon, dar abia în liceu mi-am amintit de ce anume. E unul din cele mai tari animeuri la care m-am uitat, și pot spune că am văzut câteva.  Am aflat și eu recent că urmează să fie lansată o nouă serie a Sailor Moon, și din câte am citit se pare că se vrea să se facă totul de la zero, pornind de la manga originală. Noul anime se va numi Pretty Guardian Sailor Moon Crystal. Nu știu alții, dar eu una sunt destul de încântată de idee. Sailor Moon e una din acele chestii care mi-a rămas lipită de inimă, încă îmi am…

Un scriitor...

Imagine