luni, 23 iunie 2014

"Acluofobia" de A.R. Deleanu

Înainte de a scrie recenzia asta, sunt câteva lucruri despre mine pe care e important să le știți: sunt extrem de fricoasă, am o curiozitate morbidă uneori și imaginația mea e mult prea bogată pentru propriu meu bine. De ce zic asta? Păi, după primele două povestiri eram ceva de genul: why, brain, why? Dar nu puteam să nu continui, asta deși aveam niște imagini extrem de ciudate în cap.
Acum, eu cred că modul în care e prezentată cartea asta e destul de corect, pentru că de fapt nu se zice că ar fi horror, ci doar că are accente horror și că e macabră. Exact asta a și fost. Nu sunt fan al genului, totuși suna cumva interesant și mi-am zis că ce am de pierdut.
Mi se pare destul de greu pentru mine să fac o recenzie a acestei cărți, pentru că impresia mea generală e că unicul scop al acestor povestiri este acela de a crea fiori pe șira spinării celor care o citesc, cel puțin eu am pățit asta de mai multe ori. În afară de asta... nu am rămas cu absolut nimic la finalul cărții, poate în afară de câteva imagini ciudate în cap. Exact ăsta a fost gândul meu atunci când am început să o citesc, după primele două povestiri, și același lucru îl cred și după ce am terminat-o. Asta pentru că aceste povestiri mie mi-au lăsat impresia a fi un mijloc din ceva mai mare, ca atunci când scrii o idee ca să nu o uiți, ceva ce are sens dar dacă e pus într-un anume context. Pentru că povestirile astea, în afară de una sau două, nu au nici început, nici sfârșit, iar la final nu înțelegi nimic din ele, de aceea și sentimentul meu că unicul lor scop e acela de a speria și de a îți băga câteva imagini ciudate în minte. Singurele povestiri din care am rămas cu impresia că am înțeles ceva sunt Atunci când nu eram, care seamănă cu ceva societate distopică, și Negru ca o șoaptă fără rost, care este și singura care pare a avea un început și un sfârșit și care nu se oprește brusc, lăsându-te complet confuz. O alta care ar mai avea ceva sens în mintea mea este Jos, în lumea lor.
Nu știu cum să descriu cartea asta exact, pentru mine a fost o lectură ciudată, majoritatea poveștilor nu seamănă cu nimic, în afară de cele menționate mai sus, și tot ce rămâne în urma lor a sentimentul ușor de frică, datorat atmosferei create de autor și confuzie, pentru că se termină brusc, fără vreo concluzie precisă. Pentru mine, atât reprezintă, nu va fi o carte la care mă voi gândi în viitor, după ce am închis-o am rămas cu gândul de "da, ok, interesant, și?".
Ca să fiu complet sinceră, cartea, pentru ce și propune să fie, anume o lectură macabră, este exact asta, îi iese de minune. Alt punct pozitiv ar fi faptul că autorul are un stil plăcut, ușor de citit, care te determină să citești în continuare, până la final, ceea ce eu chiar apreciez. Să mai zic de copertă, mai e cazul? Îmi place mult, e simplă, dar e exact ce îi trebuia cărții, cred eu.
Cred că recenzia asta e destul de confuză, deci ca să lămuresc lucrurile nu o pot face decât în felul următor: Mi-a plăcut? Nu chiar, nu aș putea zice asta, nu e genul meu de carte. Cred că a meritat totuși să o citesc până la final? Da, asta da. Cred că merită ca și alții să îi dea o șansă? Da, asta cred. Asta e una din acele cărți pe care nu o urăsc, nu e genul meu, dar o pot aprecia pentru ceea ce este, așa cum am pățit cu Mărturia de Anita Shreve. Nu cred că voi putea explica niciodată așa cum trebuie chestia asta. Mai zic doar atât: citiți-o, nu mi s-a părut a fi o pierdere de timp absolut deloc. Îi voi da o șansă și celeilalte cărți a autorului, pentru că vreau să văd cum mi se va părea, sunt curioasă.

10 comentarii:

  1. Trebuie neapărat să o citesc! Dacă-mi mai aduc bine aminte, singurele cărți horror pe care le-am citit au fost cele scrise de Stephen King și carea lui Joe Hill, fiul acestuia, care se numea "Cutia cu fantome". În afara faptului că am avut o mare surpriză cu finalul, romanul a fost foarte tare.
    Pe lângă faptul că vreau neapărat să o citesc, sunt hotărâtă să-mi achiziționez toate cărțile din colecția Cărțile Arven. Cel puțin, până acum, am dat numai peste lecturi foarte frumoase și interesante.

    Mie-mi place să mă uit la filme horror, cu atât cu cât sunt și singură. Nu știu, simt nevoia să o fac fără cineva, deoarece dacă m-aș mai uita cu vreo persoană, farmecul ăla pe care ți-l lasă un film horror, se duce. Cel puțin eu așa am văzut când mă uit cu prietenii sau familia. Eu în cărți mă sperii cam greu, deoarece nu am imaginea aceea exactă în minte, și oricât mi-aș imagina ceea ce vrea să transmită autorul respectiv, tot nu-mi iese ceva de speriat. Așa că, nu cred că voi avea probleme cu ea. :)

    Da, și mie-mi place mult coperta. E foarte faină!
    Am doar o singură curiozitate, deoarece nu m-ai lămurit pe deplin din recenzie. Poveștile se leagă între ele în vreun fel, sau sunt independente, fără vreo conexiune anume?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am văzut un singur film horror la viața mea, care de fapt nu era horror, deci da, nu cred că aș putea să mă uit vreodată la unul și să mai pot dormi noaptea :))

      Nu, nu se leagă în niciun fel unele cu altele, se mai repetă niște nume din când în când, dar sunt doar coincidențe. Sunt 10 povestiri diferite.

      Eu din colecția aceea am citit aproape toți autorii, în afară de Andrei Trifănescu și Cristina Nemerovschi și colecția de mystery și horror, de care nu cred că o să mă ating vreodată. Am de gând să citesc "Specimenul" curând, doar că îmi trebuie o scurtă pauză de la SF și fantasy momentan. Cât despre Nemerovschi, am citit fragmente din două cărți ale ei și nu cred că m-aș putea împăca vreodată cu stilul ei, nu știu, are ceva ce nu-mi place, dar asta sun doar eu.

      Oricum, sper să-ți placă "Auclofobia" și aștept să îți aud părerea :)

      Ștergere
    2. Încearcă "Paranormal Activity", singură. E nebunie curată în unele episoade. :)) Sau pentru începători "Vânătorii de fantome". Ăia sunt amuzanți în unele dăți, dar te și sperie câteodată.

      Da, chiar dacă Cristina Nemerovschi are un stil propriu, îmi place mult la ea faptul că arată adevărata față a unor categorii de tineret. Mie mi se pare o scriitoare originală, și chiar dacă scrierile ei nu sunt acceptate de toată lumea, e ea și atât. Și asta e de admirat într-o țară în care oamenii nu știu decât să critice la fiecare colț de stradă. Dar, bineînțeles, gusturile nu se discută, atâta timp cât părerile de genul acesta ți le ții pentru tine. Și aici vorbeam la general, nu mă refeream la tine. Spuneam de ultima propoziție, deoarece nu vreau să pară că te-aș ataca. Chiar deloc. E doar părerea mea. :D

      Din păcate, mai am de așteptat până să o citesc, deoarece încerc să strâng bani pentru târgul Gaudeamus din toamnă și să mi-o achiziționez de acolo. Și eu abia aștept să văd ce părere îmi va lăsa. :)

      Ștergere
    3. Am văzut fragmente din "Paranormal activity", dar prefer să evit, chiar dacă știu că ăla e un horror cam prost de felul lui. Prefer mai bine să nu mă uit la chestii de genul, decât să regret după :))

      Nu am nimic împotriva ei de fapt, chiar știu că mulți tineri, gen 15-16 ani, citesc cărțile ei, și asta mi se pare un lucru bun. există totuși anumite genuri de cărți cu care eu nu mă împac și atunci le evit, dar nici nu am ceva împotriva celor care le laudă, cum ai zis, gusturile nu se discută. Și evit să vorbesc pe blog despre cărți pe care nu le-am citit de la un capăt la celălalt, nu mi se pare corect, ca să zic așa. Mi se pare totuși de admirat faptul că anumite persoane reușesc să publice în țara asta.
      Nu știu, mă gândeam să încerc o carte a ei la un moment dat, măcar ca să îi dau o șansă, dar încă nu sunt foarte hotărâtă. Oricum, dacă ar fi să citesc ceva de ea, ar fi "nymphette_dark99", mi se pare că are ceva mai puține înjurături față de cealaltă trilogie a ei. Nu mă deranjează neapărat înjurăturile în cărți, dar tot ce-i mult nu-i bun.

      Ștergere
  2. Aceasta este una din cărțile ce le am pe lista de lecturi viitoare. Mulțumesc pentru recenzie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu ce să zic, cu plăcere, bănuiesc :)

      Ștergere
  3. Mie faptul că povestirile aveau final deschis mi s-a părut interesant tocmai pentru că amplifică fiorii aceia de pe șira spinării, adică am avut senzația că fac totul să pară mult mai real. Nici mie nu mi s-a părut că ar avea un mesaj în sine (gen „povestea maturizării unei tinere” sau „o poveste despre asumarea consecințelor” sau alte astfel de etichete), dar pe mine m-a fascinat faptul că începeau destul de normal (cu câteva excepții, precum „Atunci când nu eram”) și apoi supranaturalul și anormalul și înfricoșătorul necunoscut se strecoară printre rânduri până când ajunge să domine povestea (cum e „Scrum”, unde limita dintre realitate și vis - sau mai bine zis coșmar - e extrem de vagă și nu știi ce e real și ce nu). Chestia asta m-a fascinat pe mine și m-a făcut să recomand aproape obsesiv cartea... și de asta sunt puțin curioasă cum ți s-au părut „Scrum” și „Max Li”. Nu vreau o recenzie sau ceva, sunt convinsă că ai motivele tale pentru care nu le-ai menționat, dar aș fi curioasă, dacă vrei să-mi spui 2 cuvinte despre cum ți s-au părut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu fiorii de pe șira spinării, prin faptul că nu sunt terminate, e adevărată, nu o să neg, exact asta a făcut. Și le mai citeam și noaptea, la naiba.
      "Scrum" la modul cel mai sincer m-a lăsat extrem de confuză la final, pentru că nu am reușit să îmi explic nici după care era faza cu locul ăla din spatele oglinzii și cu toți oamenii ăia, deși recunosc că la final când copilul ăla se uita și s-a zis despre ochii tipului, care bănuiesc că era cel care își omoară soția, m-a emoționat într-un fel; mi-a lăsat senzația că îi părea cumva rău și că ajunsese acolo ca un fel de pedeapsă. Poate spun doar tâmpenii, dar mna.
      "Max Li", să vedem... uff, aici e mai greu, pentru că toată poveste aia e un monolog și totul pare cumva ireal și ilogic dacă stau să o iau la disecat, toată faza cu tipul care îl urmărea pe vecin și cum se termină cu acel "te iubesc". Nu știu ce să zic, pentru că aia mi s-a părut de departe cea mai ciudată dintre cele 10 povestiri și mintea mea nu o poate înțelege prea bine.
      Sper ca asta să îți răspundă la întrebare, dacă nu, îmi poți da un mail, dacă vrei să discuți cu mine despre cartea asta, îmi plac discuțiile :)
      Cele menționate în recenzie sunt în principiu cele care au fost mai ușor pentru mine să le înțeleg, pentru că, așa cum ai zis, linia dintre real și ireal e foarte subțire și despre anumite povești mi se pare mai complicat de vorbit în mod coerent.

      Ștergere
    2. Mersi pentru răspuns :) Apropo, ai văzut că ți-a dat Deleanu share la postare? Comentariul lui mi s-a părut destul de amuzant (mai ales că în română sună mai aiurea decât în engleză). Dacă acela e scopul lui, pare că l-a atins în cazul tău :))

      Ștergere
    3. Pe bune? Nici nu știam, mersi că mi-ai spus :D Am văzut acum, și da comentariul e haios, dar sună mai bine în engleză :)) Din punctul meu de vedere și-a atins scopul cu succes :))

      Ștergere