duminică, 22 iunie 2014

De ce scriu

Pentru că simt nevoia să vorbesc despre asta și ce loc mai bun decât blogul pentru așa ceva, nu? Nu știu pe câți dintre voi vă va interesa chestia asta, dar hei blogul e și ca un fel de jurnal, plus că mă simt eu mai bine dacă pun tot ce simt în scris, so please bear with me. Sau puteți închide pur și simplu pagina, nu mă supăr.
Acum, să fiu sinceră, chiar nu mă consider a fi vreun mare talent, sigur, am mai evoluat de la momentul în care m-am apucat, dar tot se poate mai bine. Dar să o iau cu începutul, nu? La drept vorbind, nu mai știu exact de ce m-am hotărât să încep să scriu, știu cine m-a încurajat să o fac, dar nu țin minte exact ce mi-a trecut prin cap în momentul în care m-am apucat de asta propriu-zis. Dar mi-a plăcut și am tot continuat. Prima poveste pe care am scris-o era în limba engleză, pentru că dintr-un anumit motiv la vremea aceea(pe la 16 ani) îmi venea mai ușor în engleză decât în română, ceea ce e oarecum amuzant acum că mă gândesc la asta. La vremea aceea, aveam impresia că ceea ce scriam era super, dar acum îmi dau seama că aveam muuult de lucru. Și sunt destul de fericită cu nivelul la care mă aflu acum. Încă mă chinui să duc povestea aceea la nivelul la care se află în mintea mea, I'm getting there. 
Să trecem la subiect acum. De ce scriu? Păi, în primul rând pentru că mi se pare o chestie foarte fascinantă, tot acel proces de a crea o lume și personaje și a le face să interacționeze unele cu altele și a le face să pară reale. Mi se pare o ceva frumos, și super complicat. Totuși, consider că merită efortul și am ajuns să îi admir sincer pe autori, pentru că tind să cred că nu îți poți da seama cât de greu sau ușor e un lucru până nu l-ai încercat pe pielea ta. Un alt motiv pentru care continui să scriu este pentru că eu consider că m-a ajutat destul de mult, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, m-a ajutat să învăț să-mi pun ideile în ordine în scris, ceea ce a ajutat destul de mult la bac la română, cât și la alte compuneri pe care le-am scris prin școală. În al doilea rând, tind să cred că m-a ajutat să-mi dau seama cam ce fel de persoană aș vrea eu să fiu. Asta sună un pic ciudat, să explic: ideea principală e că, de cele mai multe ori, personajele din perspectiva cărora scriu nu seamănă deloc cu mine(cu excepția unuia singur, dar și acolo există diferențe), totuși fiecare dintre ei, sau mai exact ele, au anumite trăsături de caracter pe care mi-aș dori să le dobândesc și eu, cum ar fi mai multă încredere în mine(asta mi-a mai ieșit în ultimii ani, dar nu ar strica ceva mai multă), îndrăzneală, să nu îmi fie teamă să spun ce cred(aici ajută un pic blogul) și altele, dar nu îmi mai vin acum în minte. În plus, scriind mă deconectez de la lumea reală, asta permanent plină de probleme și griji, măcar pentru o perioadă de timp, și mă concentrez pe o altă lume, iar asta mă ajută mult să mă relaxez, și mă simt foarte mândră de mine atunci când reușesc să termin un capitol, sau, de ce nu, când închei o poveste, nu știu cum să explic exact, dar am o satisfacție enormă.  Și, în general, scrisul m-a ajutat la exprimare, și cititul de altfel.
Totuși, cred că lucrul care îmi place cel mai mult la această activitate este sentimentul acela că eu dețin controlul deplin legat de ceea ce se va întâmpla, personaje, cum vor evolua ele, ce vor face, lumea în care trăiesc, și așa mai departe. Pentru că în viața de zi cu zi nu avem de fapt control deplin asupra a ceea ce se întâmplă cu noi, îmi place să știu că există un loc în care asta  e posibil, chiar și dacă e doar în mintea mea. 
În momentul ăsta nu cred că m-aș mai putea lăsa de scris, am vrut să o fac o dată, când aveam o perioadă proastă, dar nu mi-a ieșit, în principiu mintea mea nu a fost de acord cu mine. Același lucru e valabil și pentru citit, nu cred că aș putea renunța vreodată la el. Cred că viața mea ar fi mult mai tristă fără aceste două lucruri.
Cumva mi se pare ciudat să vorbesc despre asta, pentru că nu cred că voi reuși vreodată să exprim în mod deplin ceea ce înseamnă scrisul pentru mine, și știu că mulți ar putea să nu înțeleagă, să li se pară într-un fel ciudat(fratimiu e un exemplu bun), și mi se pare destul de greu de explicat. Totuși, asta e o chestie care mă face fericită, deci e ok și așa. 
Și un citat despre asta care mie mi s-a părut foarte tare(nu știu cine l-a zis): As writers it is our duty to create strong and lovable characters, and then do horrible things to them. 

Marele vis, din punctul ăsta de vedere, e ăla cu publicatul, dar nu îmi fac mari speranțe. Am mai încercat cu mailuri la edituri și nu s-a întâmplat nimic, dar din când în când mă apucă cheful să încerc din nou, la drept vorbind mă îndoiesc că o să îmi iasă, dar dacă nu încerc sigur nu o să se întâmple, nu? Visatul e gratis, corect?

6 comentarii:

  1. Scriul ajută și va ajuta întotdeauna persoana care practică lucrul ăsta. Nu pot spune că mi-am dorit din totdeauna să scriu, deoarece nu este așa. La mine țin minte că adevărata pasiune pentru citit a venit prin clasa a șaptea, mai exact, acum cinci ani, când îmi cumpărase mama "Vampirii sudului" și de acolo a început toată curiozitatea pentru alte cărți. Cu scrisul, Wattpad-ul mi-a deschis adevărata ușă, deoarece acolo am evoluat cât nu credeam că o voi face vreodată. E frumos să mai citești din când în când începuturile unor persoane în ale scrisului. Îți dai seama că te asemeni în marte parte cu toată lumea care o face.

    Și eu m-am gândit acum ceva timp să fac ceva asemănător, să-mi descriu începuturile, dar am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea mai mult dacă mi-aș povesti cronologia poveștilor mele și cu câte un fragmențel din fiecare, ca să se vadă evoluția.

    Și cu publicatul, să știi un lucru: atunci când îți dorești din toată inima ceva, într-un final, tot îl vei avea. Și eu îmi doresc să public, și cred că dacă voi ajunge vreodată să o fac, va fi cea mai mare realizare pe care am făcut-o până acum. Chiar aș fi mândră de mine. Să nu te descurajezi niciodată, deoarece visele mai devin și realitate, mai ales când ele nu sunt imposibile de realizat. :)
    Baftă, și sper să reușești să-ți vezi cărțile pe rafturile unor librării.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu mi-am dorit vreodată să mă apuc neapărat de scris, e una din chestiile alea care s-a întâmplat pur și simplu. Pe mine mama mă tot încuraja cu cititul și în clasa a cincea am primit de la ea o carte, ceva fantasy, și de acolo a pornit totul. Eu prima poveste am scris-o pentru mine, după am dat de animezup, și abia apoi de watt, nu mai eram chiar așa praf când am ajuns pe watt, cel puțin așa cred.

      Ar fi interesant și asta, eu nu cred că aș mai avea vreodată curajul să pun pe internet primele povești, acum că mă descurc ceva mai bine la capitolul ăsta.

      Nu cred că voi putea să renunț definitv vreodată la ideea cu publicatul, cred că ar fi un sentiment pe cinste, ar fi o realizare imensă pentru mine. Încerc să nu mă las descurajată, adică nu vreau să am așteptări prea mari, dar încă îmi doresc destul de mult să reușesc.
      Mersi, baftă și ție, cine știe, poate vom ajunge acolo într-o bună zi :)

      Ștergere
    2. Eu am un unchi care este, oarecum, pe chestia asta cu scrisul. Mai mult pe partea de jurnalism. Și mă tot încuraja cât eram mică să citesc, dar nu prea l-am luat în seamă. Poate dacă aș fi făcut-o mai de mică, ar fi fost altceva acum. Eu scriu pe Wattpad de prin 2011, și încă nu-mi vine să cred că nu aveam rușine pentru faptul că scriam așa de execrabil. :))

      Nu la toate. De exemplu, prima poveste pe care am scris-o nu o mai am pe calculator. Aia chiar era dezastru. Am impresia că mai am trei sau patru. Nu l-am puricat destul de bine.

      Ar fi foarte, foarte frumos! Nici nu-mi pot imagina ce aș simți dacă m-ar accepta vreo editură. E ceva când citești sentimentele de la un scriitor, și e diferit ceea ce simți tu pe pielea ta. Cred că e greu de explicat în cuvinte, și mai și e atunci când îți vezi cartea în față, și îi simți paginile, îi vezi coperta și-i miroși filele. Și cartea ta nu mai e singură, ci se află pe lângă colegii de rafturi.

      Ștergere
    3. Eu nu mai știu exact de când scriu, cred că din 2010 sau 2011, nu sunt foarte sigură. Stai liniștită, că și eu credeam că prima chestie pe care am scris-o era super, acum nu mai cred asta, avea atât de multe defecte, nici nu vreau să mă gândesc :))

      Eu le păstrez pe toate într-un folder, chiar dacă nu sunt ele neapărat minunate, îmi place că mă ajută să-mi dau seama cât de mult am evoluat de când m-am apucat prima oară, e încurajator.

      Eu aș sări sigur în sus și cred că i-aș amuza foarte tare pe ai mei :)) Am un stil tare funny de a-mi exprima bucuria în general. Ar fi ceva cu adevărat minunat, cel puțin în mintea mea așa e.

      Ștergere
  2. Mi-a plăcut atât de mult subiectul! Este foarte important să te ții de ce-ți place, deci eu îți urez tot succesul din lume la capitolul ăsta. Atâta timp cât o să o faci cu drag, o să fie cineva să-ți aprecieze munca!

    O să fur și eu tema ca să scriu un post ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur :) Da, e important și nu am de gând să renunț. Mulțumesc!

      În cazul ăsta, aștept să citesc ce ai tu de spus pe subiectul ăsta, chiar sunt curioasă să citesc și ce cred alte persoane :)

      Ștergere