"Iubita mea, Sputnik" de Haruki Murakami

Asta e a doua carte de Murakami pe care am citit-o și trebuie să spun că, în final, nu m-a dezamăgit. A fost un pic mai greu să mă obișnuiesc cu povestea la început, dar când am terminat-o am rămas cu un sentiment de satisfacție.
Povestea aceasta urmărește în principiu trei personaje: pe Sumire, o fată de douăzeci și doi de ani, cu aspirații de a deveni scriitoare; pe Miu, o femeie de treizeci și nouă de ani, care o angajează drept secretară și de care Sumire se îndrăgostește; și pe K., singurul prieten al lui Sumire, profesor de douăzeci și patru de ani, care este îndrăgostit de aceasta, și care și spune întreaga poveste. Ca să nu zic prea multe, important de știut este că la un moment dat, Sumire, care se afla împreună cu Miu în Grecia, dispare fără urmă.
Recunosc că mi-a luat cam până la final ca să înțeleg ce e cu povestea asta de fapt. Pentru că de la început am avut senzația că toată povestea asta e spusă cu un scop. Iar la final cred că am înțeles. Mi s-a părut a fi o poveste despre iubire și prietenie, și cum anume ne afectează dispariția unei persoane la care ținem, atunci când suntem convinși că nu o vom mai vedea. Cel puțin cu asta am rămas eu după ce am închis cartea asta.
Personajele mie mi-au plăcut destul de mult, cred că mai ales mi-a plăcut modul în care au fost arătate relațiile dintre ele și cam ce anume gândeau în anumite momente. Sumire mi s-a părut foarte simpatică, dacă un pic naivă, dar am apreciat la ea mai ales modul în care învăța să se descurce în diverse situații, faptul că reușea să se adapteze destul de repede și că era directă. K. mi s-a părut un prieten foarte bun pentru Sumire, mai ai ales că o cunoștea foarte bine și a știut când trebuia să se abțină, deși era foarte îndrăgostit de ea. Miu mi s-a părut ok, a fost sinceră și în final mi-a plăcut de ea ca personaj, dar mai puțin față de ceilalți doi.
Aici contactul cu fantasticul al personajelor a fost direct, față de cealaltă carte a lui pe care am citit-o în care exista un element fantastic, dar personajele principale nu prea intrau în contact cu el și părea cumva pus acolo ca nuca în perete, dar în același timp parcă se potrivea. Aici lucrurile stau destul de diferit, pentru că viețile personajelor sunt direct afectate de acest element fantastic, în niște moduri destul de inedite, aș zice eu. În final, mi s-a părut că asta i-a ajutat pe fiecare să se cunoască pe el însuși mai bine și să realizeze ce este mai important pentru ei. Cred că există și o excepție, dar cam ăsta e sentimentul cu care am rămas eu la sfârșit.
Și trebuie neapărat să spun următorul lucru: cred că asta e prima carte pe care o citesc în care personajul principal e o lesbiană, și recunosc că am avut ceva emoții când am început să o citesc, dar e scrisă de Murakami, și pot să zic că mi s-a părut o chestie interesantă după ce am citit-o. Dacă tot sunt aici, mai spun că această carte conține niște scene descrise detaliat, ușor erotice, aș spune, doar ca să știți în cazul în care genul ăsta de lucruri vă deranjează, sau dacă sunteți mai tineri, cred că e important de știut.
E o carte frumoasă, eu o recomand, de fapt, îl recomand pe Murakami ca autor, pentru că are un stil de a scrie care mi se pare fascinant de unul singur, la care se adaugă niște povești și personaje foarte interesante. A ajuns destul de repede să fie unul din autorii mei preferați și am în plan să citesc fiecare carte a lui tradusă și la noi.

- Indiferent de ce este vorba, întotdeauna lucrurile cele mai folositoare și pe care le ținem minte cel mai bine sunt cele pe care le-am aflat din propria noastră experiență, plătind noi înșine, și nu cele învățate din cărți.

Pentru fiecare dintre noi există unele lucruri pe care le putem avea numai într-o anumită perioadă a vieții. Aceste lucruri sunt aidoma unei flăcări. Unii oameni, cei norocoși, reușesc să o protejeze ca pe ceva prețios și o fac să crească, folosindu-se de ea ca de o torță pentru a-și lumina drumul în viață. Dar flacăra, o dată stinsă, nu mai poate fi aprinsă din nou.

De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulți oameni în lumea asta, toți avem nevoie de altcineva și totuși ne izolăm.

Așa ne ducem noi viața mai departe. Oricât de profundă e pierderea pe care o suferim, oricât de important e lucrul care ni se interzice, chiar dacă suntem complet schimbați și nu ne-a mai rămas decât stratul fin de piele din exterior, reușim să ne ducem viața mai departe, în tăcere. 

Comentarii

  1. Poate va părea o prostie ceea ce spun, dar eram ferm convinsă ca această carte va urma povestea unei rusoaice sau ceva ce are legătură cu Rusia. Adică, cel puțin, Sputnik la asta m-a dus cu gândul. :)) Oricum, cartea mi se pare destul de interesantă, și e și mai prin faptul că personajul principal este o lesbiancă. Nu am nicio problemă cu astfel de personaje și nici cu oamenii, în general, fie bărbați sau femei. Sper să pun și eu mâna pe ea, deoarece nu prea m-am axat pe Murakami, și știu că pierd multe prin chestia asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că titlul poate induce un pic în eroare. Din câte știu eu, toate cărțile lui Murakami au acțiunea principală în Japonia, sper să nu greșesc. Sper și eu, Murakami mi se pare genial, mă bucur că am început să-l citesc :D

      Ștergere
  2. Cred că la un moment dat, o să trebuiască să mă apuc și eu de Murakami, pentru că pe lângă faptul că mi l-au recomandat oameni extrem de diverși, la care nu m-aș fi așteptat să găsesc cărți comune în biblioteci, citatele pe care le-ai pus mi se par interesante :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Murakami mi se pare genial, deși am citit doar două cărți ale lui momentan, asta și "În noapte". Sper să îți placă dacă vei citit ceva de el curând, și sper asta, ar fi frumos să conving mai multă lume să citească Murakami :)

      Ștergere
  3. e cartea mea preferata de la el <3

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu