Random stuff

Pentru că mă simt relativ prost și pentru că tot nu am nimic mai bun de făcut, am zis că aș putea scrie despre asta, și alte chestii. Mă simt prost pentru că dentist și pentru că am jumate de față amorțită în secunda asta și nu am chef de absolut nimic. Și ce mod mai bun de a pierde timpul decât internetul și blogul, nu? 

Îmi propusesem să termin "Cântul vrăjitoarelor volumul 2" azi, mai am vreo 100 de pagini, dar nu știu dacă se va întâmpla. S-ar putea să nu. Îmi place mult, dar nu mai am starea necesară pentru a o citi, și decât să stric experiența, mai bine mai aștept un pic. Oricum, chiar recomand seria, e prea tare, și totul începe să se lege din ce în ce mai mult. Tot în contextul ăsta, am început să citesc și "Jocul îngerului", următorul volum din trilogia Cimitirul cărților uitate, dar am pus-o deoparte din același motiv. Dar mă bucur enorm că o am!

În altă ordine de idei, ieri am văzut primul episod din Sailor Moon Crystal, pe care îl aștept de când am citit știrea, acum vreo lună. Mi-a plăcut, recunosc că seamănă la perfecție aproape cu primul episod din anime-ul din 1992 și cu prima parte din primul volum, cel în care e introdusă Usagi, dar nu mă deranjează, chiar m-am bucurat. Sigur, știam ce se întâmplă și chestii, și poate că dacă nu ar fi fost nostalgia la mijloc nu mi s-ar fi părut cine știe ce, dar așa chiar mi s-a părut drăguț. Am citit primele două volume din manga, și habar n-am dacă voi continua. Are ceva care determină să continui, și e drăguț, nu pot să zic că nu îmi place, dar în același timp realizez că e super cheeesy, e extrem de evident. Dar voi continua să mă uit la anime, din câte am înțeles nu sunt planificate decât 26 de episoade. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost transformarea, se vede CGI-ul ăla de la o poștă, dar m-am împăcat cu noul design, chiar îmi place mai mult cum arată Tuxedo Mask în varianta asta. Voiam să zic ceva despre asta, dar nu voiam să fac o postare doar pentru asta, voi scrie una probabil după ce văd toate episoadele.

O chestie de care mă simt oarecum mândră: am reușit în sfârșit să fac ordine în etichetele de pe blog! De mult îmi propusesem, că unele nu-și mai aveau rostul și cumva postările fuseseră la un moment dat împărțite ciudat între etichete și chestia asta mă deranja. Dar am rezolvat în sfârșit. Și cred că e mult mai bine acum. 

What else? Și eu care ziceam că termin cu rongleza, pe naiba...
And... I have no idea what this is anymore, but I'm gonna post it anyway, I guess...
Anyway, o zi frumoasă vă doresc! 

Comentarii

  1. Pai, spor la cat mai multe!
    Si eu am momente cand ma cuprinde moleseala si nu mai am chef de absolut nimic.
    Te tuc!
    PS: you aren't the only one careia ii place rongleza (ce cidat suna, da imi place :)) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci :)
      Good to know, atunci :))(da, asta chiar sună ciudat).

      Ștergere
  2. Oh, nasoală chestia cu dentistul. Chiar îți ia tot cheful de orice! Decât să o citești degeaba, și să nu fii atentă la ce se întâmplă în carte, mai bine aștepți până în revii.
    Deja a început Sailor Moon? Parcă mai ieri spuneai că de-abia aștepți să-l vezi, și deja a început! :)) Ce repede mai trece timpul! Vizionare plăcută! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da :( Acum mi-am mai revenit un pic, din fericire.
      Timpul chiar trece repede uneori :)) Acum aștept episodul 2 și tot așa. Mersi :)

      Ștergere
  3. Ar trebui introdus termenul de „curățenie de vară” pentru blogger pentru că și eu m-am apucat de făcut ordine printre etichetele de pe blog. Congrats :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ar fi o idee rea asta. Mult succes, mi s-a părut cam chinuitor tot procesul, prea multe postări. Thanks :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu