sâmbătă, 16 august 2014

Leapșă: Behind the blog

Mulțumesc Andreea pentru leapșă :) 

Reguli: 
1. Trebuie să răspunzi sincer.
2. Trebuie să iei imaginea tagg-ului și să o încorporezi în postarea ta.
3. Tăguiește câți mai mulți din bloggerii tăi favoriți.

Cerințe: 
Vor fi 7 întrebări pe care le ia toată lumea și 4 lucruri (sau mai multe) pe care vrei tu să le știe lumea despre tine. 

1. Din ce oraș ești?
București. M-am obișnuit cu orașul ăsta și cu agitația lui, iar prea multă liniște a ajuns să nu-mi placă.
2. Câți ani ai?
În momentul ăsta 20, anul ăsta voi împlini 21. Nu-mi place numărul, deși nu aș putea spune de ce. Sună ciudat în urechile mele.
3. Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
Mâncarea preferată, clar shaorma, aia de la Dristor, nu prea am fost eu convinsă la început, dar m-a făcut fratimiu curioasă și e foarte bună. Ca desert, ar fi o prăjitură pe care am descoperit-o la cofetăria Delice care se cheamă trilogia. 
4. Care este cel mai mare vis al tău?
Să public o carte. E o chestie la care nu vreau să renunț, chiar dacă nu mi-e clar care sunt șansele ca asta să se întâmple, dar dacă aș reuși ar fi marea realizare a vieții mele.
5. Cea mai mare frică a ta este:
Singurătatea, în principiu, ceea ce e ironic având în vedere că sunt o fire mai singuratică de felul meu. Cred că are mai mult legătură cu sentimentul de singurătate. Asta și pierderea celor dragi.
6. Care este citatul tău preferat? Dar motto-ul?
Citatul preferat ar fi ăsta: “Someone needs to tell those tales. When the battles are fought and won and lost, when the pirates find their treasures and the dragons eat their foes for breakfast with a nice cup of Lapsang souchong, someone needs to tell their bits of overlapping narrative. There's magic in that. It's in the listener, and for each and every ear it will be different, and it will affect them in ways they can never predict. From the mundane to the profound. You may tell a tale that takes up residence in someone's soul, becomes their blood and self and purpose. That tale will move them and drive them and who knows what they might do because of it, because of your words. That is your role, your gift. Your sister may be able to see the future, but you yourself can shape it, boy. Do not forget that... there are many kinds of magic, after all.” - The night Circus de Erin  Morgenstern
Cât despre motto, chiar nu știu, nu m-am gândit niciodată. Poate ceva de genul: dacă nu încerci nu vei reuși niciodată. 
7. Aici o întrebare (sau mai multe) pusă de cititorii tăi. Revin-o cu un edit.
Dacă aveți vreo curiozitate despre mine simțiți-vă liberi să întrebați.
De la Anca
Q: Dacă ar trebui să alegi un loc de pe Pământ unde nu ai merge niciodată, care ar fi?
A: Hm, stai un pic să mă gândesc. Nu mă pot gândi decât la Africa, știu că e continent, dar e un loc unde nu aș vrea să merg niciodată, deși nu aș putea explica de ce anume, nu mă atrage.

De la Andreea
Q: Că am vorbit de viitor, să continui tot cu el: în mintea ta, cum ar trebui să arate viitorul perfect pentru tine?
A: Uf, greu. În mare ar trebui să am un job stabil, din care să câștig suficient cât să mă pot întreține singură, și un apartament mobilat frumos, dar nu aș putea descrie exact, încă mă gândesc la asta.
Q: Să zicem că în acest moment ți s-ar aproba manuscrisul unei cărți pe care vrei să o publici. Mi-ai putea descrie sentimentul acela pe care l-ai avea, toată starea, atunci când ai afla?
A: Nu cred că aș putea, mi se pare ceva greu de descris. Dar cum mie nu îmi trebuie mult pentru a fi fericită, cred că aș fi în al nouălea cer zile bune, poate chiar săptămâni. Cum am zis, asta ar fi marea realizare a vieții mele.
Q: "Joker" este cartea pe care ți-ai dori să o publici? Dacă da, fii sigură că atunci când ți-o voi vedea în librării (sper cât mai curând), o voi cumpăra imediat. Dacă nu, îmi poți spune câte ceva despre cea pe care dorești să o publici? O mică descriere. 
A: În momentul ăsta, da, "Joker" e aceea, pentru că e singura care este terminată și cu care mă simt mulțumită la momentul ăsta. Restul sunt la stare de work în progress. Dar ar mai fi una pe care mi-aș dori să reușesc să o public, doar că încă nu a ajuns la un stadiu în care să fiu mulțumită, deși am o variantă terminată a ei. E vorba de prima poveste pe care am scris-o la viața mea, e o poveste urban fantasy, cu două surori gemene, vrăjitoare, care se trezesc brusc implicate, fără voia lor, și fără să știe de ce, într-un fel de joc al răzbunării și pe parcurs tot felul de secrete ies la lumină. Nu știu exact cum să o descriu, pentru că la momentul ăsta suferă schimbări drastice, practic va rămâne din povestea originală ideea și personajele.

Câteva lucruri despre tine: Nu mă consider foarte interesantă, dar voi încerca să găsesc patru chestii. Păi, nu pot face o singură chestie o dată, trebuie să fie mai multe, sunt pentru multitasking. Mă distrez din ce în ce mai mult când sunt întrebată ce vârstă am, pentru că nimeni nu îmi dă mai mult de 15 ani, e amuzant să le văd fețele surprinse. Viitorul mă sperie. Scrisul și cititul pentru mine funcționează ca un fel de terapie.

Dau mai departe următoarelor persoane: Chucky, Alexandra, și nu mai știu, oricine o mai vrea, nu sunt bună la dat mai departe, majoritatea celor pe care i-aș fi nominalizat au făcut leapșa deja.

4 comentarii:

  1. Citatul din Circul Nopții este perfect! Ah, simt că trebuie să recitesc cartea.
    Întrebare: Dacă ar trebui să alegi un loc de pe Pământ unde nu ai merge niciodată, care ar fi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iubesc cartea aia atât de mult, sunt mai multe citate frumoase în ea, dar ăsta mi-a plăcut cel mai mult :)
      Am răspuns :)

      Ștergere
  2. Și pe mine mă sperie viitorul, foarte mult chiar! Îmi e frică de ceea ce-mi va rezerva, cu toate că singur ți-l construiești; fix asta mă și sperie! Să nu regret mai târziu că nu mi l-am construit cum trebuie. Hmm, și acum să vedem niște întrebări:

    1. Că am vorbit de viitor, să continui tot cu el: în mintea ta, cum ar trebui să arate viitorul perfect pntru tine?
    2. Să zicem că în acest moment ți s-ar aproba manuscrisul unei cărți pe care vrei să o publici. Mi-ai putea descrie sentimentul acela pe care l-ai avea, toată starea, atunci când ai afla?
    3. "Joker" este cartea pe care ți-ai dori să o publici? Dacă da, fii sigură că atunci când ți-o voi vedea în librării (sper cât mai curând), o voi cumpăra imediat. Dacă nu, îmi poți spune câte ceva despre cea pe care dorești să o publici? O mică descriere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred că viitorul nu depinde doar de noi, dar sper în continuare că am ales bine ce am ales până acum.
      Interesantele întrebările, a trebuit să mă gândesc bine la răspunsuri, dar am găsit până la urmă :)

      Ștergere