"Marina" de Carlos Ruiz Zafon

Habar n-am de unde să încep. Sincer, nu am știut la ce anume să mă aștept exact atunci când am început să citesc cartea asta. Aveam doar convingerea că, fiind scrisă de Zafon, avea să fie foarte bună. Și nu am greșit.
Dar să încep cu începutul. Personajul principal al acestui roman este Oscar Drai, un tânăr de șaisprezece ani, căruia îi place să colinde străzile vechi ale Barcelonei. Într-o astfel de escapadă, ajunge să fure din greșeală un ceas de buzunar, iar în felul ăsta îi cunoaște pe Marina și pe tatăl ei, German. Cei doi adolescenți, vrând să dezlege un mister, ce pare complet nevinovat, ajung să cunoască o poveste veche de peste treizeci de ani.
Povestea asta e mai întunecată decât cea din seria Cimitirul cărților uitate, chiar un pic înspăimântătoare în anumite momente. Deși asta poate fi și pentru că am reușit cumva să ajung la pasajele acelea pe la unsprezece noaptea, pentru că nu am putut eu să nu continui să o citesc. Deși, după ce m-am gândit mai bine la acele scene, nu sunt atât înspăimântătoare ele în sine, ci mai mult înspăimântă ideea că anumiți oameni, din disperare, ar fi în stare de așa ceva. Mi se pare uimitor ceea ce poate face mintea umană atunci când ești cuprins de disperare. Nu cred că ceea ce s-a petrecut în această poveste ar putea avea loc în realitate, cred doar că ea arată că oamenii pot face lucruri foarte ciudate și fără limită atunci când sunt disperați.
Dar să zic de lucruri mai vesele, pentru, deși povestea e destul de tristă, cartea în sine nu e chiar așa, dacă asta are sens. Asta datorită personajelor. Am îndrăgit cele trei personaje principale foarte repede, pe Oscar, Marina și German. La un moment dat chiar mi s-a părut că semănau cu o mică familie. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut de Marina, mai ales pentru simțul ei al umorului și pentru forța de care a dat dovadă pe tot parcursul romanului. Pot spune că o admir sincer pe această fată. Și Oscar e foarte simpatic, în felul lui, ușor zăpăcit, dacă pot spune așa.
Nici nu mai știu ce să zic. Mi-a plăcut foarte mult. Nu știu dacă o pun la același nivel cu Umbra vântului, dar e foarte aproape. Rămân la părerea mea că Zafon e un autor genial, îl recomand, din nou. Cred că o să fie foarte trist când o să ajung la zi cu ceea ce a scris și voi ști că nu mai urmează nimic până când nu scrie următoarea carte, și nu știu cât va dura asta.
Recenzia asta chiar e scurtă, dar și cartea e la fel, are un pic peste 250 de pagini, chiar nu aș vrea să zic prea multe. În caz că nu v-am convins încă, mai zic o dată: citiți măcar o carte de Zafon!

"Nu dispar decât cei care au unde să se ducă."

- Te înșeli. Aici sunt amintirile a sute de persoane, viețile, sentimentele, iluziile, absențele și visurile lor neîmplinite, dezamăgirile, înșelăciunile și iubirile neîmpărtășite, care le-au otrăvit viețile. Toate s-au strâns aici, pentru vecie.

- Nimeni nu poate pricepe nimic din viață până ce nu înțelege moartea.

- Toată geografia, trigonometria și aritmetica lumii nu te-ajută cu nimic dacă nu înveți să gândești singur. Și nicio școală nu te învață așa ceva. Nu figurează în programă.

- Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar în închipuire, Oscar. Nu ne amintim decât ceea ce nu s-a petrecut nicicând.

- Tata e un artist, a spus apoi. Artiștii trăiesc ori în viitor, ori în trecut; niciodată în prezent. German trăiește din amintiri. E tot ce are.

"În acea noapte, Mihail s-a arătat convins că viața ne oferă puține momente de fericire pură. Uneori, doar câteva zile ori săptămâni. Alteori, câțiva ani. Totul ține de norocul personal. Amintirea unor asemenea clipe ne însoțește veșnic, devenind o țară a amintirii, unde încercăm fără succes să revenim tot restul vieții."

Comentarii

  1. Mă gândesc să mă apuc de Zafon în cel mai serios mod cu putință, poate chiar mai aprofundat și decât Murakami, care vreau să-mi lărgesc biblioteca cu ale lui cărți. Dar parcă tot aș vrea să încep cu "Umbra vântului" deoarece este și prima recenzie pe care am citit-o la vreo una dintre cărțile lui, și tot la tine s-a întâmplat. :) "Marina", din câte ai scris tu în recenzie, chiar pare foarte interesantă! Hmm, mă gândesc așa, puțin, să încep cu ea, fiind o carte scurtă, să mă pot acomoda cu stilul autorului, înainte de-a da peste cărți mai voluminoase. :) Dar mă mai gândesc, totuși.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur așa tare să aud asta :D Nici Murakami nu e de ignorat, și el e printre favoriți acum, deși am citit doar două cărți ale lui. Păi, dacă nu vrei să începi o serie, cred că poți începe să citești Zafon și cu "Marina". Accentul în cartea asta nu e pus atât de mult pe cărți, ca în seria "Cimitirul cărților uitate", dar tot cred că e o carte superbă, e cumva mai mult despre prietenie și cum ne pot schimba cei pe care îi cunoaștem întâmplător. Eu abia aștept să pun mâna pe cealaltă serie a lui, dar la Gaudeamus, că atunci vor fi sigur reduceri și în online și aș vrea să le iau pe toate o dată :)

      Ștergere
  2. Foarte interesanta carte. Sunt curioasa despre ce poveste este vorba.
    O voi pune pe lista kilometrica :))
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu sunt lungi listele astea :)) Sper să îți placă :)

      Ștergere
  3. Nu am citit nimic de Zafon, pur și simplu nu m-am intersectat cu nicio carte de-a autorului. Voi ține cont de sfatul tău și dacă se ivește ocazia, nu voi ezita :D Mulțumesc pentru recomandare, Leontina :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să îți placă, eu pe Zafon îl recomand tuturor, mă bucur că te-am convins :D

      Ștergere

Trimiteți un comentariu