"Specimenul(Invadatorii #1)" de Andrei Trifănescu

Am citit pe blogul Ghandei că la lansarea volumului autorul a spus că la final vom vrea să îi dăm un mail și să îl înjurăm. Eu însă nu am avut un astfel de impuls la final, la modul cel mai serios. Înțeleg de ce ar zice asta, că se termină extrem de brusc cartea, dar am citit și cărți cu cliffhangere mai rele de atât. Totuși, finalul ăla m-a făcut să îmi pun și mai multe întrebări.
Nu îi voi face rezumat, mi se pare mai interesantă toată experiența dacă nu știți mai nimic înainte de a o începe, și apoi e foarte ușor să dau spoilere din greșeală încercând să rezum totul, deci mai bine nu. Recunosc că nu am știut exact la ce să mă aștept. Sigur, bazându-mă pe copertă și pe numele seriei, mi-am închipuit că are legătură cu extratereștri care atacă Terra, ceea ce e în parte adevărat, dar am avut parte de o grămadă de surprize pe parcurs, la un moment dat nici nu mai știam ce să cred.
Ideea e că romanul este povestit la persoana întâi, din mai multe puncte de vedere, atât al Specimenelor 0039 și 0198, cât și a unui anume Steve, nu zic nimic despre el. Dar cel mai mult din perspectiva celor două Specimene. Și asta mi s-a părut o alegere destul de interesantă, în lipsa unui cuvânt mai bun, pentru că încă de la început există multe întrebări care trebuie să primească un răspuns și cum povestea e spusă de două personaje care nu știu ce se petrece, automat nici cititorul nu află decât mult mai târziu. Adică, pe la jumătatea romanului se mai spun câteva chestii, dar ele nu fac decât să inducă și mai multă confuzie, dar parcă exact asta e cea mai fascinantă chestie la romanul ăsta, faptul că cititorul află cum stau lucrurile odată cu personajele principale. Și chiar atunci când au loc tot felul de chestii și ei nu primesc explicații, tot pare interesant ceea ce se petrece.
Pe tot parcursul romanului, nu am reușit să nu compar povestea cu Jocurile foamei, cu toate că devine destul de evident că cele două nu au nicio legătură una cu alta, sunt două povești complet diferite, totuși se întâmplă câteva chestii care îmi amintesc în continuare de seria aceea, simțeam nevoia să spun asta.
Ca personaje, 0039 și 0198 mi-au plăcut, cred că primul mai mult decât al doilea, deși nu aș putea explica. Ideea e că au început să îmi placă mai mult după ce am mai primit niște explicații, pentru că înainte de asta nu prea m-au impresionat cu nimic, bine, până când s-a întâmplat acel ceva care a schimbat un pic lucrurile pentru amândoi, nu zic ce, cine a citit cred că își va da seama despre ce vorbesc.
Dar cred că cea mai interesantă mi s-a părut lumea creată de autor, dacă un pic deprimantă, e totuși interesant ceea ce și-a imaginat el, chiar mi-a plăcut întreaga idee a romanului, mai ales după ce totul a luat-o într-o direcție la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. La un moment dat chiar mă întrebat dacă ceva diferit avea să se întâmple, pentru că există un moment în care acțiunea devine ușor monotonă. Totuși, asta nu durează mult, iar de acolo totul începe să se miște mult mai repede și aflăm chestii noi și totul începe să prindă contur și să aibă sens.
Singura chestie pe care nu prea am putut să o înghit a fost acea parte romantică, infimă de altfel, care are loc la un moment dat. Nu că m-ar fi deranjat că e acolo, doar că nu am prea înțeles de unde și până unde s-a ajuns și acolo. Deși, după ce m-am gândit un pic, având în vedere cum stăteau lucrurile, parcă a fost ceva mai ușor de crezut. Pe lângă toate celelalte lucruri, asta e o chestie care, până la urmă, contează prea puțin, pot trece peste, doar că simțeam nevoia să o spun, mă sâcâie un pic.
Per total, cartea e super, știam eu de ce am început să am încredere în autorii români contemporani. Am ajuns până acum la concluzia că cei români au niște idei mult mai sucite, în sensul bun, față de toți autorii străini pe care i-am citit. Dacă nu e clar deja, recomand cartea. Abia aștept volumele următoare.

Comentarii

  1. Și mie mi s-a părut interesant fapul că deși n-aveai idee ce se întâmplă și aveai de 2 ori mai multe întrebări decât naratorii, tot era faină povestea în sine. Adincă nu citeam doar ca să aflu ce și cum (deși voiam asta), dar îmi plăcea și ceea ce se întâmpla până să aflu.
    Mă bucur că ți-a plăcut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, exact, și eu am fost la fel :) Abia aștept să apară următorul volum!

      Ștergere
  2. Eh, asta e o recenzie pe care așteptam de multă vreme să o citesc la tine! :D Și nici nu-ți poți imagina cât de mult mă bucur că ți-a plăcut, deoarece eu iubesc seria la nebunie. Dar cred că ți-ai dat seama deja. :)) Și eu am asemănat-o la început cu "Jocurile foamei", dar e clar că se distanțează cu mult de ea pe parcurs. Oricum, aștept cu nerăbdare volumul al doilea! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mi-am dat seama :)) Și eu la fel, recunosc că am avut dubii când am început cartea, încă am o reținere față de autorii români, dar până acum nu am fost decât o singură dată dezamăgită, deci îi voi citi în continuare :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu