Step up all in

Ok, deci mie îmi place filmele astea în principiu pentru că îmi place să mă uit la dansatori profesioniști în acțiune. Iar un alt plus al lor, filmele Step up, e că au și o mică poveste acolo, cu un mesaj ceva, ceea ce nu strică niciodată.
Acum, eu am vrut să văd filmul ăsta din două motive: dans și Moose, îmi place prea mult de puștiul ăla. Îi zic puști, pentru că are moaca pe care o are, că am aflat că s-a născut în '92, but oh well.
Subiectul filmului ăsta e destul de simplu: Sean, după ce rămâne singur în LA, pentru că The Mob s-au cam săturat să se tot ducă la audiții fără să aibă niciun rezultat, pleacă. În disperare de cauză, el ajunge să lucreze pentru bunicii lui Moose, iar apoi descoperă concursul ăsta numit "The Vortex", în care trupa câștigătoare primește un contract de trei ani în Vegas pentru nu știu ce show. Așa că se apucă el și cu Moose să adune dansatori pentru o trupă și se înscriu.
Din punct de vedere poveste, filmul precedent din seria asta cred că a făcut o treabă mai bună, dar eh, nu pot fi toate perfecte, nu? Ce mi-a plăcut mie la povestea asta, sau ce am scos eu din ea la final, e că e foarte greu, dacă nu imposibil, să trăiești dintr-o pasiune.
Mie una mi-a plăcut, mai ales pentru momentele în care dansau. Sigur, mi-ar fi plăcut să fie mai multe, dar cele care au fost mi-au plăcut foarte mult.
A avut câteva chestii previzibile, dar la final s-a întâmplat o chestie la care nu mă așteptam, deci a câștigat câteva puncte în plus de la mine. Finalul, știam eu care va fi, la genul ăsta de film nu cred că se putea altfel, dar cred că ar fi fost dezamăgitor dacă s-ar fi terminat altfel.
Eu cred că dau v-au plăcut celelalte filme "Step up", o să vă placă și ăsta.

Comentarii

  1. Ce pot zice inca nu am vazut niciunul :( (nu ma bate...)
    Pare ok, poate cand raman fara ceva de vazut o sa ma uit.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu