"Asasin la feminin(Alina Marinescu #1)" de Monica Ramirez

Nu știu exact de unde să încep, așa că voi începe cu ceea ce am gândit după ce am terminat de citit cartea asta: îmi trebuie restul seriei!
Cartea urmărește două personaje, pe Alex și pe Alina. Amândoi ajung să fie recrutați de către SSO din închisoarea politică, dar la momente diferite, Alex fiind cel care o aduce pe Alina în acel mediu, obligând-o de asemenea să devină un asasin dacă își dorește să trăiască, decizie pe care a trebuit să o ia și el cu câțiva ani mai devreme.
Toată povestea începe într-un mod destul de alert, ceea ce pe mine m-a atras imediat, mai ales că prima misiune în care îi întâlnim pe cei doi protagoniști e una la care eu nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. Ritmul se păstrează pe parcursul romanului, cu mici momente mai liniștite pe alocuri, dar care nu durează foarte mult.
În primul rând, având în vedere titlul cărții, am fost surprinsă să aflu că povestea nu se concentrează doar pe Alina, ci și pe Alex. Aici povestea lui mi se pare mult mai tristă decât a ei, de altfel la el schimbările cauzate de antrenamentele SSO, și mai apoi de către Alina, fiind mult mai interesante și mai evidente decât la ea. El a fost mai chinuit, și cred că povestea lui e ceva mai interesantă decât a ei. Nu că Alina ar fi fost într-o situație plăcută, dar la ea impactul nu a fost același, asta în principiu datorită lui. Totuși, mi-a plăcut mult la ea faptul că nu a vrut să se lase schimbată de cei din SSO, nu la modul în care a fost schimbat Alex, indiferent prin ce ar fi trecut. Am avut senzația că îmi va plăcea personajul ei de când am auzit-o pe autoare vorbind despre ea, și nu am fost dezamăgită.
Un alt lucru care m-a luat prin surprindere a fost modul în care s-a desfășurat povestea. Practic, se începe în prezent, iar apoi, pe parcursul romanului, aflăm atât lucruri din trecutul celor doi, cât și din prezent, capitolele alternând între cele două. Mie mi-a trebuit ceva până să înțeleg exact care e relația dintre Alex și Alina, pentru că totul începe într-un punct în care nu știm nimic despre ei, iar cartea pentru mine a devenit cu adevărat interesantă abia după ce am înțeles relația dintre ei și cum au ajuns acolo. Totuși, evenimentele și cronologia lor au fost ușor de urmărit, ceea ce eu apreciez foarte mult, pentru că nimic nu e mai enervant pentru mine decât să mă pierd în evenimente.
Există însă un lucru care m-a cam sâcâit în timp ce citeam, anume toată povestea de dragoste dintre Alex și Alina. Ok, am înțeles de unde a pornit și de ce a continuat, dar au fost momente în care toată dragostea asta a lor unul pentru celălalt m-a cam obosit. Eram mai interesată de misiunile lor în sine. Totuși, m-am bucurat pentru ei la final, chiar mi-a pus un zâmbet pe față sfârșitul. Sunt un pic în dubii când vine vorba de povestea de dragoste din cartea asta, sunt momente în care mi-a plăcut mai mult decât în altele.
Celălalt aspect care nu-mi dă pace e reprezentat de descrierea de la început referitoare la societățile secrete care ar fi existat în România comunistă, printre care și SSO. Acțiunea fiind fictivă, dar bazându-se în lumea reală, nu pot să nu mă întreb cât e adevăr și cât e ficțiune din tot romanul ăsta. Mai ales că pe copertă scrie că ar fi bazat pe fapte reale. Asta e mai mult o chestie a mea, pentru că îmi place să delimitez lucrurile.
Per total, mi-a plăcut mult cartea asta, recomand și abia aștept să pun mâna pe volumele viitoare ale seriei, să aflu ce anume se va întâmpla mai departe.

Nu existau cuvinte pentru acele momente finale... și dacă ar fi existat, nu ar fi contat decât pentru o fracțiune de secundă, gloanțele secându-le de sevă.

Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne,

- Mi-ai spus odată că moartea e ușoară. E cu mult mai greu să trăiești.

- Viețile noastre sunt suficient de nesigure... Avem nevoie de amintiri care să dăinuie o veșnicie.

- Oamenii fac lucruri incredibile ca să rămână în viață.

- Pentru că vreau s-o văd prin ochii tăi, să-mi aduc aminte cum era să am încredere în oameni. Vreau să mă uit la lucruri și să le văd doar frumusețea, nu să caut urâțenia care se ascunde sub ele.

- Pentru că nu putem schimba trecutul, Alex, nu avem decât să-l acceptăm și să mergem mai departe.

Comentarii

  1. Ce bine sunăă! Îmi place mult recenzia, povestea mi se pare foarte interesantă și aș vrea să descopăr cum este stilul autoarei :) Întrebare: Monica Ramirez este româncă?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci :)
      Sper să-ți placă și aștept să văd ce o să crezi. Și, da, autoarea e româncă.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu