Nou la mine în bibliotecă(30)

Am răcit, la naiba. Așa că am zis să postez cu ce cărți m-am mai ales din august și până acum. Va mai urma sigur o astfel de postare după Gaudeamus, pentru că știu ce vreau să-mi iau de acolo.

Slujitorii regelui de Mireille Calmel
Pentru că mi-a plăcut Cântul vrăjitoarelor, am zis că mai citesc și alte cărți ale autoarei, iar ăsta e primul volum dintr-o serie formată doar din două cărți.

Îngeri de gheață de Adina Speteanu
De când în aștept! Și am ajuns și la lansare, a fost frumos. Am citit deja cartea, mi-a plăcut mult. Găsiți mai multe despre carte aici.

Petru cel Mare de Henri Troyat
Aveau reduceri de 30% în Cora la un moment dat, și am găsit cartea asta. Și cum istoria Rusiei mi se pare interesantă, am zis de ce nu.

9 istorii reutilizate de Eugen Lenghel
O colecție de povestiri scurte. Mie mi-a plăcut. Am scris despre ea aici.

Crima de la jubileu de Lucia Verona
Știu doar că e polițistă. Încă nu am citit-o, dar o voi face curând.

Asasin la feminin de Monica Ramirez
Știu că nu arată tocmai minunat, asta pentru că e cartea pe care o citesc momentan. Doar ca să se știe, eu am grijă de cărți, doar că nu știu de ce se tot dezlipește plasticul de pe copertă. Mai am vreo 60 de pagini din ea. Voi scrie o recenzie, dar îmi trebuie neapărat restul seriei.

Și la sfârșit vă voi arăta cartea pentru care sunt extrem de încântată. Am primit niște bani în avans pentru că urmează ziua de naștere și m-am dus în Cărturești. Nu aveam niciun plan, nu știam ce vreau, dar am văzut cartea asta și nu am putut rezista!
1Q84 de Haruki Murakami
Mai exact, cartea asta conține toată trilogia, și având în vedere aspectul ăsta, am luat-o la un preț foarte bun. Plus că ador coperta, nu-i așa că e superbă? :D
Îmi va lua mult să o citesc, dar nu contează, important e că o am.

Poza de grup:

Atât am pe moment, dar, cum am zis, vreau să merg la Gaudeamus în noiembrie. Abia aștept!

Comentarii

  1. Foarte interesante cărțile! Nu știam că 1Q84 e atât de mare toată. Lectură plăcută și aștept să văd ce iei și de la Gaudeamus!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu știam că e așa mare, va fi ceva să o citesc pe toată :)) Merci :)

      Ștergere
  2. arata foarte bine 1Q84 si e imensa. Astept recenzia ta la Petru cel Mare, pare o carte de istorie ce merita cumparata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic că merită, am citit un pic să văd care e stilul autorului, și cred că va fi interesantă. Sper să ajung la ea curând.

      Ștergere
  3. mama de cand zic si eu ca citesc 1q84 :))

    RăspundețiȘtergere
  4. tocmai am primit si eu o carte de Murakami, abia astept sa vad cum scrie.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu