luni, 10 noiembrie 2014

Out of the shell

Facultatea a început oficial de o lună. Nu-mi place deloc. Nu faptul că a început un alt an universitar, mă refer că nu-mi place mai nimic din ce studiez semestrul ăsta, nu neapărat din cauza materiilor, dar nu intru în detalii, nu ăsta e scopul postării.
Cum sunt convinsă că anul ăsta nu va fi prea frumos, am început să fac tot felul de alte chestii. Primul lucru ar fi faptul că m-am înscris la un curs organizat de IBR, cursul se cheamă European Foundation Certificate în Banking, sau pe românește Certificatul Bancar European. M-am hotărât să îl fac pentru că nu necesită cine știe ce prezență, sunt 4 seminarii la care trebuie să particip, iar la final obțin o diplomă recunoscută internațional. Plus că din tot ce se studiază, puține lucruri sunt noi pentru mine, m-am gândit că ar merita, de ce nu?
Apoi, de când am fost la lansarea cărții Îngeri de gheață, am început să descopăr tot felul de evenimente interesante, toate având legătură cu lumea cărților, și am început să ies din ce în ce mai mult, ceea ce pe mine mă face fericită, pentru că în sfârșit am început să fac chestii. Acum un an nu m-ar fi prins nimeni la așa ceva, pentru că pur și simplu mi-era prea lene, plus că eu sunt timidă, ceea ce m-a tot tras în spate. Nu spun că acum nu aș mai fi timidă, dar am început să am mai multă încredere în mine. 
Ca să fac o recapitulare, din septembrie și până acum am făcut următoarele:
  • am participat la două lansări de carte, detalii aici și aici. Ambele evenimente mi-au înseninat zilele respective.
  • am descoperit un club de promovare a lecturii, denumit Clubul de la 6. Nu am crezut că m-aș putea distra atât la un astfel de club.
  • cel mai recent am participat și la Clubul Paladin. E drept că m-am dus fără să citesc cartea despre care s-a discutat, dar nu a avut importanță, tot m-am simțit bine acolo, ascultând discuțiile respective, mai ales că nu s-au mărginit doar la carte, ci au cuprins și alte subiecte. Pentru detalii, puteți citi articolul scris de Ghanda, aici, cred că povestește mai bine întâlnirea decât aș face-o eu.
Poate că nu pare mult, dar pentru mine este, mai ales că am avut ocazia de a întâlni multe persoane de treabă, cu care pot vorbi despre cărți și nu numai. E adevărat că în toate plimbările astea m-am rătăcit de câteva ori prin București, dar a meritat până și să-l ascult pe tata râzând de mine pe subiectul ăsta, pentru că am făcut lucruri care îmi fac plăcere, astea merită întotdeauna.
Plus că mai sunt câteva evenimente despre care am aflat recent, la care vreau să merg, sunt din ce în ce mai încântată de genul ăsta de lucruri!

Un comentariu:

  1. Doamne, înțeleg perfect ce zici, în special prima imagine mi se pare genial de porivită! Exac așa am început și eu să particip pe la evenimente și am descoperit ce fain e și am decis să fac asta și nu m-am mai lăsat. Să faci chestii e awesome! :))))

    RăspundețiȘtergere