marți, 18 noiembrie 2014

"Sfârșitul copilăriei" de Arthur C. Clarke

Nu am mai citit nimic scris de Clarke până acum, dar trebuie să spun că mă bucur enorm că am făcut-o. Și profit de asta pentru a vă spune că nu știu ce va ieși de recenzia asta, am atât de mult sentimente și gânduri după ce am terminat-o. Dar a fost super!
Începutul nu e nimic nou în prezent: nave extraterestre apar pe Pământ, și evident oamenii sunt șocați, dar și cumva fascinați de chestia asta. Scenariul însă nu a urmat deloc firul la care mă așteptam, în primul rând pentru că acei extratereștri, numiți de oameni overlorzi, ajută omenirea să ajungă a fi o utopie.
Romanul ăsta m-a surprins în nenumărate rânduri, a avut multe răsturnări de situație, multe neașteptate pentru mine.
Ceea ce mi s-a părut cel mai interesant în romanul ăsta au fost atât overlorzii, cu toată gândirea și tehnologia lor, cât și modul în care a evoluat omenirea cu ajutorul lor, mai ales că asta s-a petrecut fără pic de violență. Metodele overlorzilor au fost foarte eficiente, fără să rănească o singură persoană, ceea ce pe mine m-a impresionat, pentru că știm cu toții cum arată de obicei filmele SF care au ca subiect venirea extratereștrilor pe Terra. Ăsta nu a fost deloc așa.
M-a surprins faptul că overlorzii aveau ca scop ajutarea omenirii, practic au salvat-o din a se distruge singură, ceea ce a fost foarte frumos din partea lor, dar asta pe mine m-a făcut să mă întreb de ce anume făceau asta. Poate că a fost din cauza ideii mele preconcepute despre extratereștri care de fapt vor să distrugă Pământul, dar ceva nu a părut să fie în regulă. Am aflat mai târziu adevărul, care nu a fost ce mă așteptam.
Povestea urmărește mai multe personaje, cele mai importante fiind: Kerellen - denumit de oameni Supraveghetorul -, Stormgren - cel prin care Kerellen transmite mesaje omenirii -, Jan - student cu vise mărețe - și ar mai fi cred George și Jean, deși ei au un rol ceva mai mic decât restul. Nu zic de alte personaje. Dintre cele menționate, mie chiar mi-au plăcut Kerellen și Stormgren(sunt destul de sigură că îi scriu numele greșit), deși la final nu sunt sigură ce sentimente am față de primul. Într-un fel încă mi se pare simpatic, în felul lui, și într-un fel mi-e milă de el. Oricum, fiecare personaj și-a jucat rolul în poveste, iar la final am înțeles de ce fiecare dintre ei, cât și ceea ce se petrece la un moment dat, și pare lipsit de importanță, a avut totuși rost în întregul mod în care s-au desfășurat evenimentele. Fiecare detaliu e important în felul lui.
La final am rămas șocată, acel lucru care s-a petrecut nu mi-ar fi trecut prin minte niciodată. Iar adevărul din spatele tuturor acțiunilor overlorzilor... ei bine, e trist, și înfricoșător, și mă trec fiorii numai când îmi amintesc.
Cred că am înțeles de ce cartea are titlul ăsta, a fost o chestie care m-a nedumerit mult timp, dar cred că m-am lămurit în sfârșit, cred. Au fost niște explicații la un moment dat pe care nu sunt convinsă că le-am înțeles pe deplin, dar am priceput suficient încât toată povestea să aibă sens.
Nu am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Eu o recomand oricui, citiți-o! Dar acum am nevoie cu siguranță de ceva vesel de citit.

Aceasta era clipa în care istoria își ținea răsuflarea, iar prezentul se rupea de trecut așa cum se desprinde un aisberg de înghețatele-i țărmuri din care se născuse și se îndreaptă către mare, plutind mândru și singuratic.

Doar timpul putea vindeca anumite lucruri. Oamenii răi pot fi distruși, dar nu se poate face nimic cu oamenii buni care s-au lăsat amăgiți.

Nicio utopie nu poate mulțumi permanent pe toată lumea.
Pe măsură ce condițiile materiale se îmbunătățesc, oamenii devin mai ambițioși și mai nemulțumiți de puterile și averile care odinioară li s-ar fi părut mai presus de orice închipuire. Până și atunci când lumea exterioară a oferit tot ce-a putut, persistă încă iscodirile minții și tânjirile inimii.

Puțini artiști prosperă în singurătate și nimic nu e mai stimulator decât conflictul minților cu interese asemănătoare.

Un comentariu:

  1. Da. Super faina cartea si faina recenzia! Si sa te gandesti si cand a fost scrisa. Parca era pe vremea cand tu nu erai nascuta, ma tem :-)
    In orice caz Clarke este cu siguranta unul dintre cei a caror influenta in stilul sf este de necontestat.

    RăspundețiȘtergere