luni, 1 decembrie 2014

Circul(short story)

Ideea asta a pornit de la concursul organizat de Ghanda(click pe link pentru detalii), pentru care trebuia să răspundem la o întrebare. Și m-am tot gândit la asta, so m-am decis că aș putea să pun ideea pe hârtie, și am ajuns la o povestire scurtă. Asta e nou pentru mine, nu prea am încercat eu să scriu povestiri scurte, dar totul are un început.
Mai jos aveți rezultatul :)
******
Fuseseră atât de aproape. După ce urmăriseră tot ceea ce se întâmplase, reușiseră în sfârșit să localizeze următorul loc unde acel circ urma să se oprească. Mai mulți s-au oferit să meargă, dar s-a decis că pe moment era mai bine dacă trimiteau doar două persoane. Toți au știut cine va fi una dintre ele. Nu aveau încredere în ea, dar era singura care părea să fi supraviețuit acelui circ blestemat și a vrăjitorilor din spatele lui. Cel puțin ei presupuneau că erau vrăjitori.
Dar asta nu fusese suficient. Cei doi reușiseră să le întrerupă spectacolul și să ajungă în „spatele” scenei, dar, așa cum ea știa că avea să se întâmple, asta nu ajutase la nimic. Tot ce reușiseră fusese să ajungă într-o zonă cu foarte multe uși și culoare și scări care nu păreau să ducă nicăieri. Tot labirintul părea să fie făcut special pentru a îi aduce înapoi în același punct. De altfel, ea renunțase după ce se lăsase târâtă prin două camere, iar la final ajunsese în același loc de unde începuseră. Dar el nu avea de gând să se lase la fel de ușor. Decisese să încerce din nou și din nou, având idioata speranță că asta ar fi folosit la ceva.
-       Hai să plecăm, i-a propus Beckie. Nu o să găsim nimic aici.
El a privit-o urât.
-       Eu nu renunț așa ușor. Nu plec de aici până nu găsesc măcar un indiciu.
Primul impuls ar fi fost să-i spună că nu va găsi nimic și că era o pierdere de timp, dar știa că el nu o va asculta. Era mult prea încăpățânat pentru propriul lui bine. Așa că s-a mulțumit să ridice din umeri și să zică:
-       Fă ce vrei. Te aștept aici.
Două ore mai târziu el încă mai rătăcea prin acel labirint, din ce în ce mai furios. Ajuns pentru a nu știu câta oară în același punct, s-a enervat văzând-o stând în același loc pe podea privind pereții, fără să pară să fie de fapt atentă la ce se petrecea în jurul ei. Asta l-a scos complet din sărite.
S-a postat în fața ei, cu mâinile încrucișate la piept, privind-o dezaprobator.
-       Atât de puțin îți pasă? A izbucnit.
-       Dacă asta vrei tu să crezi, a spus ea fără chef.
Îi venea să-i tragă o palmă, pentru a o trezi la realitate. A reușit totuși să se abțină. A respirat adânc.
-       Rebecca..., a început, dar a fost întrerupt.
-       Beckie, ți-am zis de o mie de ori să îmi spui Beckie.
-       Bine, Beckie, a spus printre dinți. Poate că încă nu ți-ai dat seama, dar foarte multe vieți sunt în pericol din cauza acestor... personaje, și e datoria noastră să dăm de cap problemei ăsteia.
-       Asta am reținut, a zis ea calmă.
-       Ok, a continuat pe cel mai calm ton de care era în stare. Și realizezi și că tu ești cea pe care ne bazăm? Deoarece...
-       ...conform datelor voastre, eu sunt singura care a avut de-a face cu personajele astea și a scăpat cu viață, a terminat propoziția în locul lui.
Se plictisise deja de discursul ăsta.
-       Și voi ar trebui să realizați faptul că vă puneți speranțele într-o persoană fără niciun fel de amintiri despre trecutul ei, în afară de numele mic.
-       Amintirile pot reveni...
S-a ridicat în picioare și l-a privit direct în ochi.
-       Cuvintele astea mi-au fost repetate de multe ori în ultimii cinci ani.
S-a întors cu spatele la el. Nu mai avea chef să stea acolo.
-       Hai să mergem.
Nu a crezut că o va urma, dar până la urmă i-a auzit pașii în urma ei.

***

-       Deci au construit un labirint pentru a ne împiedica să aflăm mai multe despre ei, asta e totuși ceva, a zis unul din principalii cercetători ai problemei acelui circ misterios.
-       Dar cum ne ajută asta pe noi? Tot nu știm mai multe despre ei decât la început, a spus Dex, cel care se aflase acolo.
-       Am putea încerca să analizăm situația, să încercăm să ne dăm seama care dintre multele drumuri ar avea șanse să ajungă undeva. Un algoritm poate.
A fost întrerupt de un pufnit, care venise chiar de la Beckie.
-       Vreo problemă? A întrebat o blondă, care nu o prea putea suferi pe fata aceea cu părul roșu pe care ei o considerau atât de importantă.
-       De fapt, da, aș avea una.
-       Asta ar fi o noutate, a spus blonda sarcastic.
-       Dacă nu vă interesează, pot foarte bine să tac, a zis Beckie fără chef.
-       Nu, nu, spune, spune, a încurajat-o cineva, unul dintre cercetători, parcă profesorul Newton îl chema.
-       Ce se știe de fapt despre circul ăsta? A întrebat.
Desigur, știa toate astea pe de rost, dar voia să mai audă totul încă o dată. Mai ales că mult timp povestea i se păruse absolut incredibilă. În teorie, existau mai multe lumi, nu se intersectau, dar după multe cercetări, și cu ajutorul donațiilor, reușiseră să găsească un mod de a călători printre ele, dar doar pe perioade determinate de timp. Ceea ce nu fusese dezvăluit publicului fusese motivul pentru care se insistase atât de mult pe acest proiect. Motivul era chiar acest circ pe care îl vizitaseră ea și cu Dex în ziua respectivă. Nimeni nu reușea să își dea seama de unde apăruse, sau când, dar reușiseră să afle ce făcea. Era format din cinci membri, și se foloseau de trucurile lor magice pentru a hipnotiza publicul, iar la final toți dispăreau, de parcă i-ar fi înghițit pământul. Corpurile lor erau apoi găsite, dar niciunul din ei nu se trezise vreodată. De aici se ajunsese la concluzia că vreun fel de vrajă fusese pusă asupra lor. Nu reușiseră să explice ce fel de vrajă ar fi putut fi aceea, sau la ce folosea. De fapt, Beckie nu știa cum ajunseseră la acea concluzie, dar nu era important. Important era că acel circ se plimba printre lumi, făcând același lucru de fiecare dată celor prezenți. Iar grupul lor trebuia să dea de cap lucrurilor și să găsească un mod de a îi vindeca cumva pe acei oameni. Rebecca ajunsese în ecuație după ce ei descoperiseră abilitatea ei de a face salturi printre lumi, fără vreun aparat special. În urma unor teste, ajunseseră la concluzia că participase la unul din acele spectacole ale circului, dar cumva scăpase nevătămată. Sau, mă rog, aproape. Nu își amintea nimic, în afara ulitimilor cinci ani, și a numelui. Nici ea nu știa de ce crezuse concluzia la care ajunseseră ei. Poate pentru că era singura pe care o primise în toți acei ani, dar îi crezuse. Mai fusese și un moment în care crezuse că va putea cumva să își amintească ce anume i se întâmplase dacă ar fi ajuns față în față cu acel circ și cu vrăjitorii din spatele lui. Nu se întâmplase așa. Nu conta, se așteptase într-un fel la asta.
Dar era dezamăgită totuși. Se presupunea că ea scăpase de efectele vrăjilor lor, oricare ar fi fost ele, dar nu știa cum, sau de ce tocmai ea. Dar se așteptau ca ea să îi ajute, când ea nu se putea ajuta nici pe sine.
-       Și voi sunteți oameni ai științei, nu? A întrebat după ce i s-a istorisit din nou totul.
-       Corect, i-a răspuns profesorul Newton.
-       Și nu vedeți care e problema aici?
S-au uitat la ea, așteptând un răspuns la întrebarea aceea.
-       Nu vi se pare că a încerca să învingeți magia prin știință e un pic... nu știu, imposibil?
-       Știința poate explica practic orice, i-a zis blonda – niciodată nu îi reținuse numele – hotărâtă.
-       A, da? Și ați reușit să explicați științific de ce toți acei oameni nu se trezesc de atâta timp? A întrebat Beckie, știind că ei nu vor avea vreun răspuns mulțumitor.
-       Lucrăm la asta.
-       Foarte frumos, a spus ea obosită. Între timp, oamenii ăia tot inconștienți sunt, familiile lor tot îngrijorate sunt, iar circul ăla face în continuare ce a făcut și până acum. Fără supărare, dar știința voastră nu pare să dea rezultate prea bune.
-       Dar astăzi am reușit să îi oprim din a-și duce actul la bun sfârșit, a spus Dex hotărât.
-       Adevărat, dar doar i-ați încetinit puțin. Nu au fost opriți.
-       Din moment ce tot pari să știi atât de multe, de ce nu propui tu ceva?  A spus Dex. De când ești aici nu ai propus absolut nimic.
-       Pentru că nu m-a întrebat nimeni.
-       Eh, uite că acum te întrebăm, a spus blonda. Sugestii?
Beckie a privit-o hotărât.
-       De ce nu mă lăsați pe mine să particip la un spectacol de-al lor? Din moment ce am supraviețuit o dată, înseamnă că aș putea să o fac din nou. Aș putea...
-       Nu avem nicio garanție că ai scăpa a doua oară, mai ales că nu știm cum ai reușit să o faci și prima dată. Și apoi, nu ar fi de niciun folos dacă ai rămâne din nou fără amintiri.
-       Dar..., a încercat ea.
-       Fără niciun „dar”, nu ne asumăm un asemenea risc.
S-a ridicat furioasă de pe scaun.
-       Voi m-ați rugat să vă ajut, dar nu mă lăsați să fac mai nimic.
-       Trebuie de asemenea să înțelegi că, fiind unica persoană care a scăpat, tu poți fi cheia întregului mister. Se poate ca tu să ai ceva special, ceva care...
-       ...să vă ajute să creați un leac? Mda, sigur, a pufnit. Ați tot încercat, nu ați găsit nimic ieșit din comun la mine, nimic care să iasă la teste cel puțin. Nu aveți nimic! Eu aș putea...
-       Tu nu ai putea nimic! Nu ne putem permite ca tu să pățești ceva.
La final, nu s-a ajuns la niciun compromis. Iar cea mai furioasă a fost tot ea. Se simțea inutilă acolo. E adevărat că la început a crezut că ei își bat joc de ea, dar de-a lungul timpului ajunsese să-și dorească să poată ajuta cumva. La ce bun să fii unic dacă asta nu ajută la nimic?
La naiba cu toate astea! Și-a zis furioasă.
Voia să le demonstreze că avea dreptate, că planul ei avea să funcționeze, dar nu știam cum anume i-ar fi putut găsi pe cei cinci, și era convinsă că acum chiar nu o voi mai scăpa din ochi. Dar avea să găsească ea un mod de a își pune planul în aplicare.

***

Asta s-a întâmplat câteva luni mai târziu. După ce fuseseră întrerupți, vrăjitorii și circul lor fuseseră absenți o vreme. Dar reușiseră să le dea din nou de urmă, și Dex și Beckie urmau să fie din nou trimiși acolo pentru a îi întrerupe, împreună cu încă trei persoane. Doar că Beckie avea propriul ei plan. S-a strecurat afară din sediul lor cu câteva ore înainte de cea stabilită și s-a îndreptat spre locul indicat. Ajunsă la destinație, a găsit doar un teren viran. Dar ceva îi spunea că asta nu era decât o iluzie.
-       Știu că sunteți aici! A țipat.
Nu știa ce o apucase, dar avea un presentiment. Și nu a fost dezamăgită. Peste câteva momente, la vreo doi metri de ea a apărut una dintre cele două fete care jucau rolul acrobatelor. Părea doar un copil, dar știa că nu trebuia să se lase păcălită de aparențe.
-       Te așteptam, i-a spus.
-       Nu zău?
-       Singura persoană care a scăpat... cum am putea să nu te așteptăm? A auzit o voce venind din spatele ei.
S-a întors pe jumătate și a văzut o matahală de om. Nu știam ce rol îndeplinea el în tot acel circ, dar trebuia să aibă grijă, ar fi putut să o strivească foarte ușor.
Nu a durat mult până să apară și ceilalți trei membri: încă o femeie și doi bărbați. Nu a stat să-i analizeze prea mult. O înconjuraseră, dar nu conta, avea un plan și pentru asta.
-       Vai, dar unde ne sunt manierele? A zis femeia mai în vârstă. Dacă tot te-ai deranjat să vii direct la noi, am putea fi politicoși. Ce-ai zice dacă ți-am răspunde la o întrebare?
Asta a luat-o prin surprindere, dar a decis că asta nu era o șansă pe care o putea irosi.
-       De ce faceți asta, care e scopul final?
-       Mă așteptam la o altfel de întrebare, i-a spus femeia. Dar bine, fie. Oamenii distrug lumile pe care trăiesc, noi nu vrem decât să îndreptăm lucrurile. Cu ei dispăruți, natura își va urma cursul normal.
-       Mda, sigur, a pufnit. Nu m-am născut ieri, știi?
-       Ei bine, mai mult de atât nu vei afla, i-a spus matahala.
-       Și acum hai să îndreptăm greșeala pe care am comis-o ultima dată când ne-am întâlnit, a zis copilul. Nu te putem lăsa să umbli nestingherită pe aici.
Beckie a zâmbit. Era nebunesc ceea ce făcuse, dar nu regreta nimic.
-       Va trebui să mă prindeți mai întâi.
Matahala a alergat sprea ea, dar era pregătită pentru asta. A sărit exact la timp și s-a sprijinit cu mâinile pe spatele lui pentru a sări peste el. A privit cu coada ochiului spre femeie, i-a zâmbit, după care a dispărut. A apărut câțiva metri mai încolo.
-       La asta nu v-ați așteptat, nu-i așa? A spus, sigură pe ea.
A văzut nemulțumirea pe fețele lor, iar asta a făcut-o să se simtă mândră de ea.
-       Micile tale trucuri nu se compară cu ceea ce putem noi să facem, a spus copilul, evident supărată.
-       Amenințările nu mă impresionează, a spus Beckie.
Atunci ceva straniu s-a întâmplat, a simțit cum pământul i se mișcă sub picioare. A privit în jos și a văzut cum picioarele i se afundau în pământ. A încercat să le tragă, dar nu reușea. Abia atunci a început să simtă frică. Se supraestimase un pic.
-       Acum nu mai scapi. Nu știu cum de de-ai ales cu abilitatea asta, dar nu are importanță.
La naiba!
Încerca din greu să scape, dar cu fiecare secundă care trecea își dădea seama că nu va reuși. Era convinsă că nu va scăpa, nu cu toți cei cinci acolo concentrându-se pe acea vrajă a lor, orice o fi fost.
La naiba, la naiba, la naiba!
A văzut o lumină puternică, și a fost convinsă că acela era sfârșitul.

***

-       Trezește-te! A auzit foarte aproape de ureche.
A sărit ca arsă. După care și-a dat seama că se afla într-o infirmerie. A privit în jur și i-a văzut pe toți cei care făceau parte din acea minunată echipă. Era confuză. Nu înțelegea ce se întâmplase.
-       Să nu mai îndrăznești să faci așa ceva! A țipat blonda la ea. De-abia am reușit să ajungem la timp acolo pentru a-ți salva pielea.
-       Ce s-a întâmplat?
-       S-a întâmplat că erai aproape inconștientă când am ajuns noi la tine, și cred că i-am oprit exact la timp, a spus Dex.
-       Nu ai goluri în memorie? A întrebat-o profesorul Newton.
-       Sunt bine, nu am mai uitat nimic, a zis.
A răsuflat ușurat. Dar ceilalți nu aveau de gând să o lase să scape la fel de ușor. Au început să îi țină morală. Din fericire, a reușit să îi reducă la tăcere povestindu-le ceea ce aflase. Nu era mult, dar era mai mult decât descoperiseră ei înainte.
-       Au spus cumva și ce anume pățesc victimele lor?  A întrebat profesorul Newton.
-       Din păcate, doar atât am aflat. Și faptul că vor să scape de mine.
Însă nu le-a spus nimic despre faptul că abilitatea ei se putea datora tot acelor vrăjitori. Preferase să țină informația aceea pentru ea.
Deci am fost normală cândva.
Și-a privit mâinile.
Ce s-a întâmplat acolo, de fapt?
Cu gândul ăsta, a adormit. Era epuizată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu