luni, 31 martie 2014

March wrap-up

1) Nisipurile Sakkarei de Glenn Meade
Mi-a plăcut, dar a fost un pic cam lungă. Recenzia aici.

2) Casa scorpionului de Nancy Farmer
Dezamăgitor, atât zic. Recenzia aici.

3) Jocul secretelor de Adina Speteanu
Mult mai bun decât primul volum, abia îl aștept pe următorul, îmi place mult seria. Recenzia aici.

4) Animal farm de George Orwell
Mi-a plăcut, chiar m-am distrat citind-o. Recenzia aici.

Astea ar fi. Aș fi vrut să termin și Cântul vrăjitoarelor, volumul 1, dar nu am avut timp. Dar chiar îmi place, și mai am undeva sub 150 de pagini de citit din ea, deci sper să am timp, pentru că vreau să știu ce se va întâmpla mai departe.

miercuri, 26 martie 2014

Writing


Stai închis în cameră și te holbezi la monitorul laptopului, la foaia albă din fața ta. Stai așa de câteva minute. Vrei să scrii, dar nu știi cum să începi, nu îți poți găsi cuvintele, deși ai scenele foarte clare în minte. Știi ce anume ar trebui să zică fiecare personaj, modul în care vor reacționa, știi totul. Dar nu le poți pune în cuvinte. Cel puțin, nu încă.
Nu înțelegi de ce e atât de greu. Nu e prima dată când faci asta. Ai mai scris multe altele înainte. Și totuși, oricât de multe ai fi scris, tot mai ai parte de astfel de momente. Când nu poți găsi cuvintele potrivite, când nu poți transpune pe hârtie ceea ce deja e format în mintea ta. Și e frustrant. E foarte frustrant.
Te chinui, începi să apeși pe taste și să încerci să scrii. Te uiți peste cuvintele de pe hârtie, dar nu ești mulțumit și le ștergi pe toate. Mai privești câteva minute acea foaie albă, încerci din nou, dar cu același rezultat.
Întorci capul spre biblioteca din cameră și îți plimbi ochii pe toate acele cărți, pe titluri, pe numele autorilor. Până să te apuci tu însuți de scris, nu ai știut niciodată cât de greu este de fapt întregul proces. Cât de frustrant și enervant poate fi să nu poți pune cuvintele pe hârtie. Când ceea ce ai reușit să scrii nu este la fel cu ceea ce ți-ai imaginat. Când ai o idee pe care nu știi cum să o dezvolți și îți petreci ore, zile, chiar săptămâni, încercând să îți dai seama. Când ceea ce scrii nu se apropie de perfectul standardelor tale.
Și uneori nu ai timpul necesar pentru a scrie, iar în acele momente ai toată inspirația și ideile din lume, dar nu le poți folosi, pentru că ai lucruri mai urgente de rezolvat. Îți spui că vei ține minte toate acele idei și că le vei pune în aplicare imediat ce vei avea timp, dar până atunci le vei uita. Pentru că nu le-ai notat nicăieri. Tot aici pot intra și toate acele idei pe care le-ai avut noaptea târziu, dar ți-a fost prea lene pentru a te ridica din pat să le notezi, spunându-ți că ți le vei aminti dimineața, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată.
Iar finalizarea unui roman, deși nu vrei să îl numești roman, pentru că nu te consideri suficient de bun, termenul mai potrivit ar fi poveste în mintea ta, durează cel puțin câteva luni și poate fi obositor.
Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, nu renunți niciodată, continui să te străduiești. Și, la final, atunci când scrii ultimele cuvinte ale unei astfel de povești, când pui acel ultim punct și îți dai seama că ai reușit, că ai dus povestea personajelor la bun sfârșit, te simți mândru în adâncul sufletului tău. Pentru că ai muncit mult ca să ajungi acolo și nu a fost mereu ușor. Dar totul a meritat.
Nu contează că poate anumite persoane pe care le cunoști nu vor înțelege niciodată de ce faci asta, de ce scrii, de ce aloci atât de mult timp acestui hobby. Nimic din toate astea nu contează. Pentru că ai reușit să creezi o lume nouă, cu propriile ei personaje, cu propria ei viață, iar acest lucru are o magie a lui, pe care unii nu o vor înțelege niciodată. Dar tu vei fi întotdeauna mândru de faptul că ai reușit să faci așa ceva.
It was all worth it in the end.

marți, 25 martie 2014

"Animal farm" de George Orwell

Asta am citit-o mai mult pentru că nu mai știam ce să aleg și voiam și ceva scurt, așa că am zis de ce nu. Auzisem câteva chestii bune despre ea oricum. Și e prima carte a autorului pe care am citit-o.
Locul acțiunii este Manor Farm, al unui anume fermier, Jones parcă, la care animalele se satură să suporte tirania lui după ce acesta se îmbată și nu le mai hrănește o zi sau două, nu mai țin minte exact. Furioși, aceștia pun în aplicare o revoluție și îl gonesc de la fermă. Rămași ca singuri proprietari, animalele decid să facă în așa fel încât toți să trăiască mai bine, ceea ce le iese mai mult sau mai puțin.
Știu că poate cartea asta e de fapt o critică asupra sistemelor totalitariste, în principiu comunismul, dar eu una m-am distrat citind-o, chiar mi s-a părut amuzantă de foarte multe ori. Pentru că este atât de actuală, la fel ca operele lui Caragiale, încât mă gândesc că săracii de ei se învârt în mormânt știind că nimic nu s-a schimbat. Ceea ce e și trist, dar râsul e mai bun decât plânsul.
Dar ceea ce m-a distrat cel mai mult au fost cei doi porci, care s-au aflat la conducere în povestea asta. La un moment dat nu puteam să nu mi-i închipui drept persoane politice din țara noastră, ale căror nume nu le voi da, pentru nu îmi doresc așa ceva pe blog, dar trebuia menționat așa, în trecere.
Mi se pare că această carte transmite un mesaj general valabil, anume că puterea corupe, iar cei care au într-adevăr cele mai bune intenții nu rămân prea mult în poziții de conducere pentru că sunt dați repede la o parte de cei care sunt suficient de vicleni pentru a le lua locul, dar care nu își doresc decât să își urmărească propriile interese.
Acela ar fi mesajul principal, cred eu, dar mai e ceva în povestea asta despre care vreau să vorbesc. Cred că mai ilustrează foarte bine zicala "proști, da' mulți", pentru că se întâmplă niște chestii pe parcurs la care nu ai cum să gândești altfel. Cel puțin pentru mine, anumite chestii erau atât de evidente, modul în care îi tot manipula, iar ei habar nu aveau și tot timpul picau în plasă.
Nu m-aș fi așteptat, dar chiar mi-a plăcut, m-am distrat copios și am mai înțeles și eu câteva chestii despre politică, și chiar nu îmi trebuie mai mult, că nici nu îmi place. Eu una recomand cartea asta.

luni, 24 martie 2014

UP

Nu prea am cuvintele la mine, dar țineam neapărat să scriu despre filmul ăsta, înainte să uit ce vreau să zic despre el.
So, filmul îl are ca personaj principal pe Carl, un băiat care își dorește de mic să viziteze locul ăsta despre care tot vorbește eroul lui, anume Paradise Falls, iar într-o zi mai întâlnește pe cineva care își dorește același lucru, anume Ellie și îi promite că o va duce acolo într-o zi. Bătrân fiind, se hotărăște să îndeplinească în sfârșit această promisiune și, folosind foarte multe baloane, reușește să își transforme casa într-un fel de dirijabil. Dar nimic nu merge conform planului și curând se trezește într-o situație cel puțin neobișnuită.
Chiar mi-a plăcut filmul ăsta, mai ales începutul și ceea ce se întâmplă pe undeva aproape de sfârșit. Mi-au dar lacrimile de mai multe ori în timp ce mă uitam, ceea ce nu e puțin lucru, dar au fost și momente în filmul ăsta când am râs.
Cel mai mult mi-a plăcut relația dintre Carl și Ellie și modul în care a evoluat ea de-a lungul anilor. A mai fost și faptul că a arătat ceva ce este cât se poate de adevărat, anume că uneori în viață, oricâte planuri ne-am face și am vrea să ne ținem de ele, mereu se întâmplă câte ceva care să fie mai important și nu mereu reușim să facem ceea ce ne-am propus la timp. Și anii trec.
Mesajul pe care vrea filmul să îl transmită mi s-a părut foarte drăguț și adevărat, iar o mare parte din film a fost destul de emoționant pentru mine. Chiar nu m-aș fi așteptat la așa ceva.
Acum, sunt câteva evenimente în filmul ăsta care pentru mine a fost evident că erau pentru copii, dar în cele din urmă, este o animație, deci era de așteptat. Dar și părțile alea au fost drăguță, cu toate că au fost vreo două care mi s-au părut ușor exagerate. Dar verișoarei mele de nouă ani i-a plăcut, că mai mult pentru ea a fost, deși și eu am vrut să-l văd.
Nu mai știu ce să zic, așa că mă voi opri aici și voi mai spune doar că îl recomand.

sâmbătă, 22 martie 2014

"Avem timp" de Octavian Paler(fragmente)

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
...

avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
...
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă !!
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalți.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi
Am învățat că nu contează CE ai în viață
Ci PE CINE ai.
...
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți
Am învățat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecințe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate
...
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
...
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența
personalitatea
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii
...
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Și pot vedea ceva total diferit
...
Am învățat că viata îți poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate liniști durerile sufletești
Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
Îți sunt luați prea repede …
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit. 

vineri, 21 martie 2014

Need for speed

N-o să intru în detalii, hence the small poster in the middle of this post.
M-am lăsat convinsă să văd filmul ăsta de fratele meu, și aș vrea să pot zice că a fost o surpriză plăcută, la fel ca Rush, dar din păcate nu a fost. Aș putea rezuma filmul ăsta într-un singur cuvânt: teribilism. Dacă puteți trece cu vederea aspectul ăsta și lipsa poveștii, și să vă concentrați întreaga atenție asupra diverselor curse care au loc, care nu sunt rele deloc, atunci poate vă va plăcea filmul ăsta cât de cât. Dar dacă nu, atunci mai bine ziceți pas, pentru că în afară de acele curse și câteva peisaje, filmul ăsta nu are cine știe ce de oferit, din punctul meu de vedere. 

miercuri, 19 martie 2014

"Jocul secretelor(Destine pierdute #2)" de Adina Speteanu

Am recitit recenzia primului volum din serie, pentru a îmi aminti mai bine ce m-a deranjat atunci, pentru că va are legătură cu ce voi zice despre al doilea volum. Dar înainte, din nou, nu fac rezumat, îl puteți găsi aici dacă sunteți interesați.
Ce trebuie să spun mai întâi e că volumul ăsta mi s-a părut mult mai bun decât primul și sunt fericită că am găsit în sfârșit după atâta timp o serie cu vampiri care să îmi placă. Și a căror vampiri nu m-au enervat. Uite așa ar trebui vampirii să fie, nu ca ăia din Jurnalele vampirilor sau Cartea pierdută a vrăjitoarelor.
Chiar mi-a plăcut modul în care a progresat întreaga poveste, cam pentru toate personajele. A devenit din ce în ce mai interesantă și în același timp are un aer de mister așa, pentru că se tot dau diverse indicii, dar ar putea însemna mai multe lucruri, iar eu încă aștept anumite răspunsuri, mai ales cu privire la un anumit membru al familiei Nataliei. M-am tot gândit la el în timp ce citeam și trebuie să fie ceva cu el, cel puțin așa cred.
Cam toate plângerile mele din primul volum s-au rezolvat în acesta. Mi-a plăcut mai ales evoluția Nataliei și faptul că a înțeles cine e și cam ce implică rolul ei și că dacă se plânge nu va rezolva nimic. În schimb, chiar a început să ia acțiune fata, iar momentul meu preferat al ei a fost ceea ce a făcut la final.
Iar momentele dintre ea și Andrei, când se tot certau, mi-au plăcut foarte mult, erau atât de amuzante, iar niciunul din ei nu voia să renunțe, ceea ce făcea ca totul să fie și mai haios. Și că tot ziceam de Andrei, chiar vreau să aflu mai multe despre el, pentru că are el ceva ce mă duce cu gândul la faptul că nu ar fi chiar cum pare la prima vedere, nu știu cum să explic.
Zero, Tudor și Andrei sunt în continuare preferații mei, iar dintre ei cred că Zero îmi place cel mai mult, cel puțin după acest volum.
Singura chestie despre care încă nu știu ce să cred este motivul de la care a pornit toată răzbunarea asta a lui Dragoș. M-am tot gândit la asta, pentru că mă sâcâie într-un fel. Da, e ușor țăcănit el și dacă ar fi să privesc lucrurile așa ar cam avea sens să facă toate acele lucruri, dar în anumite momente tot mi s-a părut ușor exagerat. Dar în același timp nu mă deranjează chestia asta suficient de mult încât să strice cât de mult îmi place povestea, deci până la urmă e ok. Totuși, sper să existe mai multe detalii despre ce s-a întâmplat atunci, pentru că ar fi interesant de aflat.
Mi-a plăcut foarte mult, mă bucur în continuare că am dat o șansă acestei serii, e complet diferită față de alte cărți cu vampiri, mult mai bună din punctul meu de vedere. Recomand seria și autoarea de altfel. Abia aștept să apară volumul trei.

duminică, 16 martie 2014

Future on hold

Will I wake with a life to remember
Now I'm frozen and cold
I am left alone
With an empty soul
As I put the future on hold

sâmbătă, 15 martie 2014

Tangled

Am mai zis cât de mult îmi plac animațiile? Cred că da. Ei bine, m-am decis să văd filmul ăsta, pentru că, din motive pe care nu mi le mai amintesc, atunci când a apărut în 2010 nu am fost interesată de el, dar știu sigur că am auzit de film atunci.
Deci, Rapunzel a trăit într-un turn întreaga ei viață alături de cea pe care o consideră a fi mama ei, deoarece este convinsă că dacă se va aventura în lumea de afară va fi în pericol. Dar la cea de-a optsprezecea aniversare a ei lucrurile se schimbă atunci când întâlnește un străin, iar de acolo se întâmplă destule.
Nu am știut exact la ce să mă aștept, dar mi-a plăcut foarte mult. A fost, în primul rând, mult mai amuzant decât aș fi crezut că va fi, la un moment dat am râs vreo cinci minute, și nu a fost singurul moment. Devine foarte comic la un moment dat.
Dar, în același timp, are și momente mai serioase și emoționante, ca să le zic așa, și ăsta e un alt punct în plus din partea mea, pentru că îmi plac genul ăsta de lucruri. Adică, a fost și amuzant, și serios când a trebuit să fie, a avut și puțin romance, ce mai, filmul ăsta a combinat cam tot ceea ce îmi place mie și într-un mod foarte plăcut. Nu mi s-a părut că ceva ar fi fost nelalocul lui în timp ce mă uitam.
De Rapunzel mi-a plăcut foarte mult, e o persoană foarte pozitivă și veselă, un pic naivă ce-i drept, dar a trăit într-un turn toată viața ei, nu prea știe la ce să se aștepte. Mi-a plăcut de ea pe tot parcursul filmului. Cât despre Flynn, ce pot să zic, foarte tare tipul și extrem de sincer la o chestie de la început. Și e parte din majoritatea momentelor amuzante, plus că ceea ce a făcut la sfârșit e de nota zece, chiar mi-a plăcut mult de el atunci, nu m-aș fi așteptat. A, și să nu uităm de cal, Maximus, foarte tare și el, trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți.
Chiar mi-a depășit așteptările. Nu mai știu eu exact care e povestea originală a lui Rapunzel, dar nici nu contează, adaptarea lui Disney mi s-a părut foarte reușită. Plus că transmite câteva mesaje foarte drăguțe, ceea ce e un alt plus pentru mine.
Eu recomand filmul ăsta, și mă bucur că m-am hotărât să îl văd.

miercuri, 12 martie 2014

"Casa scorpionului(Matteo Alacran #1)" de Nancy Farmer

How to begin? Chiar aveam așteptări mari de la cartea asta și tind să cred că nu m-am informat suficient înainte de a decide să o cumpăr. Deși, am auzit multe lucruri bune despre ea...
Asta e povestea lui Matt, care este clona celui mai puternic traficant de droguri, Patronul, care trăiește de peste o sută de ani. În lumea lui Matt, clonele nu sunt văzute deloc bine, sunt chiar considerate a fi monștri, iar atunci când familia Patronului află despre existența lui Matt, evident că lucrurile nu ies foarte bine, dar cum Patronul îl protejează nu are parte de o viață rea.
Acum, la început chiar mi-a plăcut, pentru că facem cunoștință cu Matt la vârsta de șase ani și apoi îl tot urmărim în timp ce crește. Iar la început chiar mi-a plăcut de el, prima întâlnire cu Patronul nu a fost rea deloc și mai e și Maria, prietena lui Matt, care e simpatică la început. Însă pe la jumătate deja mă plictisisem un pic, pentru că nu prea multe se întâmplau, iar anumite personaje, inclusiv Maria, începuseră să mă cam calce pe nervi.
Cred că cea mai mare problemă a mea cu această carte a fost că nu am putut să îmi scot din cap ideea că seamănă prea mult cu o telenovelă, iar faptul că acțiunea e pe undeva prin Mexic nu a ajutat deloc. Adică, ai familia Alacran cu toți membri ei, care nici nu se prea suportă, și nu e nimic special în legătură cu ei, nu știu cum să mă exprim. E și toată drama aia că unii sunt căsătoriți pentru că așa a decis Patronul și ei nu au niciun cuvânt de zis în asta, și toate cele. Iar personajele negative sunt pur negative, și cele pozitive la fel. Poate cu excepția lui Tam Lin, cred.
Personajele, dacă nu sunt complet plate, ca Tom și Felicia, ajung să fie destul de sâcâitoare, mai ales că cei care știu de ce anume Matt există nu vor să îi spună nimic, în parte din cauza camerelor de supraveghere din toată casa, dar există momente când sunt complet în afara ariei lor de acoperire și lui Matt tot nu i se zice nimic. Ca personaje, Maria cred că m-a enervat cel mai tare la un moment dat. Adică, e atât de evident că familia aia a ei e plină de scorpii, și unii îi fac niște chestii foarte urâte, iar ea îi iartă întotdeauna și când a mai dat-o și în religie am vrut să îi trag o palmă. Cât despre Matt, la ce educație bună se tot spune că a primit, e super naiv.
O altă chestie ar fi că eu una nu prea am reușit să urmăresc trecerea anilor, adică nu îmi puteam da seama când anume Matt avea 8 ani și când avea 11, doar dacă nu era menționată la un moment dat vârsta. Nu e chiar mare lucru, dar pe mine tot m-a sâcâit.
A, și spre final, după un anume eveniment, nu voi da spoilere, se întâmplă cele mai ciudate chestii, adică Matt ajunge în locul ăsta și totul pare fix ca nuca în perete. Partea aia nu s-a potrivit deloc cu restul cărții și eu m-am tot întrebat de ce anume a fost partea aia în carte și ce scop a avut, am și sărit pe acolo pentru că nu înțelegeam nimic. Iar la final m-am întrebat care anume a fost întregul scop al cărții ăsteia. Pentru că dacă totul a fost doar pentru a scăpa de Patron... nu mi se pare că ar fi meritat să mă chinui cu cartea asta.
Dar a avut totuși și părți bune. Mi-a plăcut toată strădania lui Matt de a își da seama dacă el poate fi considerat om sau nu, doar pentru că este clona cuiva și mi-a mai plăcut lumea creată de autoare, deși aș fi preferat să aflu mai multe detalii decât am obținut citind. Altfel, dintre personaje, Celia a fost simpatică cam pe tot parcursul cărții și... cam atât.
Ideea e că această carte abordează un subiect interesant, anume clonele și toată discuția din jurul lor, care e foarte interesantă de altfel, dar o dă rău de tot în bară la capitolul poveste. Nu pot să zic neapărat că regret că am citit cartea asta, doar că a fost o mare dezamăgire la câte lucruri bune am tot auzit despre ea. 

marți, 11 martie 2014

Leapșa indiscretă

Am văzut leapșa asta întâi pe blogul celor de la Walking on letters, iar recent pe blogul lui Cori și mi s-a părut interesantă, așa că am zis să o fac și eu :)
1. Când mă uit spre biblioteca mea…
Îmi place, dar nu am multe cărți, majoritatea sunt pe kindle.
2. Atunci când cineva îmi vorbeşte în timp ce citesc…
Nu mă deranjează neapărat, asta doar dacă nu se întâmplă ceva interesant chiar în acel moment.
3. Când deschid pentru prima dată o nouă carte…
Sper din tot sufletul că o să îmi placă.
4. Atunci când păşesc într-o librărie…
Mă uimesc din ce în ce mai mult prețurile de obicei. Noroc cu târgurile de carte și reducerile de pe librăriile online.
5. Când mi se pune pata pe o carte…
Nu mă las până nu pun mâna pe ea. Și e enervant rău dacă cumva se întâmplă să nu știu unde o pot găsi, așa cum s-a întâmplat recent.
6. Primul lucru pe care îl fac după ce termin de citit un roman…
Păi, cred că mă gândesc la ce am citit și încerc să îmi găsesc cuvintele pentru recenzie, ceea ce nu e mereu ușor.
7. Cred că un blog bun de cărţi este acela care…
În principiu, recenzii bune, cu păreri personale mai detaliate.
8. Atunci când îmi cumpăr cărţi le aleg pe baza…
Depinde, uneori datorită lucrurilor pe care le aud despre cartea respectivă, alteori pur și simplu se întâmplă să văd ceva care sună interesant.
9. Atunci când îmi aleg viitoarea lectură mă bazez pe…
Cum mă simt, presupun.
10. Când o carte nu mă prinde de la început şi o citesc greu…
Regula de bază e că încerc să dau fiecărei cărți șansa de a deveni mai bună în primele o sută de pagini, dacă nu, renunț și mă apuc de altceva.
11. Cred că atu-ul blogului meu constă în…
I have no idea. Îmi place să cred că e un lucru bun că postez diverse chestii pe el, nu doar recenzii, dar nu bag mâna în foc.
12. Atunci când trece o perioadă mai lungă de timp în care nu citesc…
Mă deranjează un pic, dar nu o să mă forțez vreodată să citesc dacă chiar nu am dispoziția necesară.
13. Legat de obsesia mea pentru cărţi, părinţii…
Păi, tata mai mă sâcâie și zice că citesc prea mult, dar de fapt știu că li se pare un lucru bun.
14. Pentru mine, un roman bun e…
Unul la care încă mă mai gândesc ceva timp după ce îl termin.
15. Am o atracţie puternică pentru personajele…
Misterioase, în principiu, și cele puternice.
16. Pentru mine, o carte este…
Ceva minunat.
17. Dacă cineva îmi cere cu împrumut cărţi…
În liceu o făceam, și nu am avut nicio problemă, dar nu mi s-au mai cerut cărți de împrumut în ultimul timp.
18. Atunci când aflu că un roman va fi ecranizat…
Depinde de roman, la unele sunt entuziasmată, la altele nu, iar dacă nu am citit cartea, îmi e indiferent.
19. Atunci când cineva spune despre o carte pe care am iubit-o că e proastă…
Gusturile nu se discută. Nu tuturor ne plan aceleași cărți, și și eu am citit cărți cu recenzii bune care mi s-au părut oribile.
20. Oamenii care nu citesc…
Nu știu ce pierd, atât.
21. Cred despre cărţile scrise de scriitorii români…
Mă voi referi doar la cei publicați recent, ultimii cinci ani să zic, că știm cu toții cum sunt cele pe care le studiem în școală. Eu am citit cărți a doi autori români recent și chiar am rămas plăcut surprinsă de fiecare dată. Cei la care mă refer sunt Anna Vary și Adina Speteanu.
22. Dacă ai avea şansa să te căsătoreşti cu un scriitor/o scriitoare, acela/aceea ar fi…
Nu am niciun fel de plan de căsătorie.
23. Părerea mea despre cititoarele electronice este...
Excelentă.
24. Cred despre leapşa indiscretă…
E foarte drăguță :)

luni, 10 martie 2014

Autori români


Nu, nu voi vorbi despre autorii români pe care îi studiem în școală, că știm cu toții că acele romane nu prea sunt pe gustul majorității. Nu, eu vreau să vorbesc aici despre acei autori români publicați recent, dar nu numai, cât și despre cum sunt promovați, dacă sunt, și aș vrea să și recomand câteva cărți.
Recent, adică în 2012, am aflat prin intermediul unuia dintre blogurile pe care le urmăresc, nu mai țin minte care, despre o carte scrisă de o autoare româncă. Inițial, nu prea am crezut eu că autoarea e într-adevăr româncă, pentru că avea un nume neobișnuit. Dar am făcut niște cercetări și am aflat că așa și era. Tot pe acel blog, autoarea a lăudat acea carte și, cum curiozitatea m-a învins, am decis să îi dau o șansă. Acum, recunosc că am fost un pic sceptică atunci când am luat-o, pentru că la vremea aceea în afara de autorii studiați în școală nici nu mai încercasem să citesc altceva de vreun autor român. Dar am zis de ce nu? Mai ales că era un subiect care mie îmi place mult: vrăjitoare. Și chiar am rămas plăcut surprinsă, acea cartea mi-a depășit cu mult așteptările.
Cartea despre care vorbesc aici este Contesa Aneke de Anna Vary. Încă mă bucur foarte mult că am decis să îi dau o șansă și abia am așteptat al doilea volum, care mi s-a părut și mai reușit decât primul. Iar acum abia îl aștept pe al treilea.

O altă autoare pe care am descoperit-o este Adina Speteanu.
Ea este autoarea cărților Crimă la timpul trecut, și a seriei Dincolo de moarte, ce conține până acum volumele Destine pierdute și Jocul secretelor

 
Dacă ar fi să aleg între cele două, a doua fiind serie, aș spune că primul ei roman mi-a plăcut mai mult, dar asta doar pentru că eu nu sunt fan vampiri. Să nu se înțeleagă de aici că seria ei nu ar fi bună, asta e doar o preferință a mea. Și, deși au fost niște chestii în primul volum al seriei care m-au cam sâcâit în timp ce citeam, a fost mult mai bună față de alte cărți cu vampiri pe care le-am citit. 
Cărțile lor le recomand, sunt foarte reușite și demonstrează că aveam și noi scriitori buni în țară.
Și dacă tot am ajuns aici, trebuie să zic ceva și despre promovarea acestor cărți, pentru că eu nu aș fi auzit niciodată despre cărțile Annei Vary dacă nu aș fi urmărit anumite bloguri, ceea ce mi se pare destul de trist, pentru că seria pe care a scris-o e foarte bună. Și editura Herg Benet a publicate de-a lungul anilor mai mulți autori români, de altfel.
Cred că Adina Speteanu, ca și cărțile publicate de editura Tritonic, sunt promovate ceva mai bine, pentru că eu pe ea am văzut-o vorbind pe la târguri de carte, știu că editura se ocupă de lansări de carte unde sunt și autorii, normal, și parcă de cărțile lor s-ar putea afla ceva mai ușor. Față de cele de la Herg Benet, la care promovarea mi se pare un pic cam inexistentă.
Ca un fel de încheiere, eu mă bucur să văd că există edituri care publică autori români, unii chiar tineri. Pentru că eu sunt convinsă că sunt multe talente în România, marea problemă e că nu mulți le acordă și șanse, ceea ce mi se pare trist. Dar în schimb se traduc foarte multe cărți din străinătate, iar unele dintre ele nu sunt cine știe ce. Nu zic că nu am citit unele cărți foarte bune din afară, unele dintre ele nici nu cred că vor fi traduse, tot ce vreau să spun e că ar trebui să vedem că și noi avem autori talentați.
O să recunosc că încă tind să fiu un pic sceptică când mă decid să citesc cărți scrise de autori români, dar încerc să nu mai fiu, pentru că mi s-a demonstrat că nu am de ce să fiu așa. Iar una din marele mele dorințe este să citesc mai multe astfel de cărți.
Asta ar fi încercarea mea de a vă încuraja să dați o șansă autorilor români publicați recent, pentru că eu cred că merită. Adică, de ce să nu ne susținem propriile talente, nu?

duminică, 9 martie 2014

Serii pe care nu le voi termina

Pentru că am făcut postarea cu seriile pe care le-am terminat, și pentru că m-am tot gândit la asta, am zis că aș putea să fac o postare în care să vorbesc despre seriile pe care nu am de gând să le termin vreodată și pe scurt de ce.

1) Gallagher girls series de Ally Carter
Am citit primele trei volume din seria asta, știu că sunt șase în total, și chiar mi-au plăcut destul de mult. Dar nu am reușit să îl termin pe al patrulea, deși îmi propusesem să îl termin la un moment dat. Iar acum pur și simplu mi-am pierdut interesul pentru serie.



2) Maximum Ride de James Patterson


Nu am citit decât primul volum, care a fost mai bun decât m-am așteptat inițial și la început chiar aveam de gând să continui. 
Dar după ce am descoperit Goodreads, m-am gândit că nu ar strica să văd ce crede lumea despre celelalte cărți ale seriei și nu am găsit păreri foarte bune, iar acum mi-am pierdut tot interesul și pentru seria asta.





3) Witch and Wizard de James Patterson


Chiar suna ca ceva ce mi-ar plăcea, mai ales că era despre doi frați vrăjitori. Din păcate însă, a fost o dezamăgire totală, încă sunt un pic uimită că am citit până la final. 
Nu, pur și simplu nu.






4) The lunar chronicles de Marrisa Meyer


Din nou, premisa suna foarte bine: cyborg cinderella. Din păcate, și aceasta a fost o dezamăgire pentru mine. Povestea a fost super previzibilă și Cinder a luat niște decizii care mi s-au părut total aiurea, având în vedere ce i se zisese și nu mă interesează în mod deosebit ce anume se va întâmpla în continuare.






5) Ember de Madison Daniel


Din nou, foarte drăguță premisa. Dar să ai o carte cu un băiat cu puteri speciale care nu face mai nimic cu ele, și nici nu se explică de unde le are, plus să ai același băiat care acum e îndrăgostit de o fată și peste cinci minute de cealaltă chiar nu mi se pare ok.
Și începuse atât de bine...





6) Throne of glass de Sarah J. Maas


Ok, primul volum nu m-a dat pe spate, iar la final chiar am crezut că seria în sine avea potențial. Dar al doilea volum m-a enervat pur și simplu. Pentru că la al doilea nu am mai putut să trec cu vederea anumite lucruri, iar finalul a fost cireașa de pe tort.






7) Pantalonii călători de Ann Brashares


Seria asta am început-o prin generală, dar cumva nu am început niciodată ultimul volum. Așa că, la un moment dat, am zis să le recitesc, că țineam minte că îmi plăcuseră primele trei volume. 
Iar primul chiar mi-a plăcut mai mult decât țineam minte, a fost chiar foarte drăguț. Dar pe al doilea nu l-am mai terminat, cred că mă plictisisem foarte tare la un moment dat, așa că am renunțat din a îl mai citi.




8) Alex rider series de Anthony Horowitz


Dacă aș fi citit cărțile astea prin generală, cred că mi-ar fi plăcut. Dar cum am citit prima carte prin liceu, cred, nu m-a impresionat absolut deloc. Ăsta e singurul motiv pentru care nu voi termina seria, pentru că primul volum în sine nu e rău.







9) All souls series de Deborah Harkness


Începuse destul de interesant, dar nu am reușit să termin primul volum. Au fost mult prea multe chestii care m-au enervat, chestii care nu își prea aveau rostul în poveste, plus că devenise plictisitoare la un moment dat.







Cam astea ar fi. M-am gândit dacă să introduc sau nu și seria Divergent aici, pentru că nu am citit decât finalul volumului trei, dar în mintea mea simt că am terminat cu seria aia, pentru că am aflat cam ce se petrece în volumul trei.

sâmbătă, 8 martie 2014

Nou la mine în bibliotecă(20) + o mică poveste

Acum câteva zile, m-am plâns pe blog pentru că nu reușeam să găsesc nicăieri cartea Jocul secretelor de Adina Speteanu, ceea ce pentru mine chiar a fost frustrant. Și, cum toată răbdarea mea dispăruse, am decis să trimit un mail editurii să îi întreb când și unde voi putea găsi acea minunată carte. Și, spre surprinderea mea, chiar mi-au răspuns. Mi s-a spus că o pot găsi la librăria Bastilia, care este destul de aproape de facultate. Ok, foarte frumos. M-am dus eu acolo vineri după cursuri și am întrebat dacă o au. O femeie a căutat-o vreo câteva minute, după care mi-a zis că nu o mai au. Eu am întrebat dacă vor mai primi, iar ea mi-a zis că da, dar că nu știa când anume, că trebuia să discute cu distribuitorul. Dar mi-a mai spus că dacă îi las numărul meu de telefon, mă vor suna atunci când vor mai primi volume. Am lăsat eu acolo numărul și numele și am plecat spre metrou. Eram în stație când telefonul a început să sune și femeia cu care vorbisem mai devreme mi-a spus că găsise totuși un exemplar. Cum încă nu mă urcasem în metrou, m-am întors și am luat-o. Ea și-a cerut scuze, dar la cât am căutat-o am zis că nu era nicio problemă. 
Am fost fericită după, că atunci când mi-a zis că nu mai au exemplare deja renunțasem la orice speranță că aș mai putea face rost de cartea asta și eram destul de pregătită să renunț la serie doar din motivul ăsta. Din fericire, am avut totuși noroc :D

Asta e cartea :) E drept că am ceva emoții în legătură cu ea, că prima nu m-a dat chiar pe spate, dar având în vedere părerea mea generală despre cărțile cu vampiri, asta mi-a depășit așteptările. Sper ca și asta să cadă în aceeași categorie.

vineri, 7 martie 2014

"Nisipurile Sakkarei" de Glenn Meade

Încerc de câteva zile să îmi găsesc cuvintele pentru a scrie recenzia asta și nu prea îmi iese, dar m-am decis să încerc să scriu recenzia asta oricum, pentru că nu îmi dădea pace.
Deci, asta e una din acele cărți pe care le-am cumpărat fără să fi auzit despre ea și fără să știu mai mult decât ceea ce scria în rezumatul de pe spate. Am mai cumpărat cărți așa și unele au fost chiar destul de bune.
În anul 1939, trei prieteni, Jack, Harry și Rachel, se află în Sakkara ca voluntari pentru săpături arheologice, iar tot asta e perioada în care se împrietenesc de altfel toți trei. Din păcate, la finalul verii trebuie să se despartă, și mai există și războiul. Se reîntâlnesc peste câțiva ani, în 1843, din păcate în tabere opuse, în mijlocul planurilor de asasinare ale lui Roosvelt și Churchil în Cairo.
Cam ceva în genul ăsta este și rezumatul de pe spate, și am decis să nu zic eu mai multe, că e mai interesant așa. Povestea în sine nu e rea, și prietenia dintre cele trei personaje chiar mi-a plăcut. Cred că una din problemele pe care le-am avut se trage din faptul că în timp ce citeam carte asta am fost distrasă de manga DN Angel și la un moment dat uitasem niște detalii, dar asta nu are nicio legătură cu povestea, ci cu mine, dar simțeam nevoia să o spun.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, singura mea plângere ar fi faptul că la un moment dat cartea asta tinde să pară un pic cam lungă. E drept că are 805 pagini, dar am avut momente când mi-aș fi dorit să nu se spună totul chiar în cele mai mici detalii. În rest nu prea aș avea nimic rău de zis despre ea.
A fost și istorică într-un fel, deși se știe că anumite evenimente sunt pur fictive, dar oricum, partea cu războiul și cu bombardamentele și detaliile războiului sunt totuși reale, din câte știu eu.
Nu știu ce aș mai putea zice, adică mi-a plăcut cum s-a plănuit totul pentru acea asasinare și cum la un moment dat devenea destul de sigur că totul mergea din rău în mai rău. A, și ar mai fi o chestie. Până spre final, nu pot să zic că stăteam cu sufletul la gură, așteptând să văd ce anume li se va întâmpla personajelor, pentru că, într-un fel, cam afli finalul încă de la început și atunci anumite evenimente nu mai au același efect pe care l-ar fi avut dacă nu s-ar fi știut acele câteva detalii.
Dar la final, la ultima propoziție, trebuie să spun că am rămas ușor confuză, după care m-am prins care era faza și am început să zâmbesc. Și a mai fost o dezvăluire pe parcurs, pe care inițial nu am crezut-o, am zis că se inventează, iar apoi când totul a fost dezvăluit mai vă nu am rămas cu gura căscată. A făcut ca totul să fie cu atât mai interesant.
Mi-a părut rău într-un fel cam de toate personajele, pentru că nu s-ar fi ajuns la acea situație dacă nu ar fi fost acel afurisit de război, dar ce să-i faci?
Aș recomanda dacă vă interesează cât de cât istoria, dar introdusă într-o poveste fictivă. A, și mi-a plăcut că acțiunea principală se desfășura în Egipt. Eu aș fi interesată să mai citesc și altceva scris de acest autor, că am văzut pe Goodreads că scrie genul ăsta de cărți.