sâmbătă, 31 mai 2014

May wrap-up

Și s-a terminat și luna mai, ceea ce înseamnă în principiu că urmează sesiunea... Mi-e groază.

1) Scrisoare deschisă către un tânăr de Andre Maurois
A fost interesantă, mi-a plăcut. Recenzia aici.

2) Frăția inelului de J.R.R. Tolkien
Trebuie să mai spun cât de tare e cartea asta? Recenzia aici.

3) Enders de Lissa Price
Un sequel foarte reușit. Recomand seria! Recenzia aici.

Și atât. Momentan citesc Grace de Monaco de Jean des Cars, dar nu o voi termina cu siguranță azi. Oricum, chiar îmi place momentan. Nu mă aștept să citesc cine știe ce în iunie, cum am zis, sesiunea, dar vine vara aia și o să am eu timp liber să citesc cât vreau.

vineri, 30 mai 2014

Nou la mine în bibliotecă(25)

Pentru că Bookfest și... atât cred. Dar eram de convinsă că nu o să ajung anul ăsta, din diverse motive. Nu zic că nu mă bucur că am fost, totuși nu fusese în plan, ca în anii precedenți. 
So...
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon
Am tot văzut-o și am auzit numai chestii bune, printre care faptul că asta ar fi o carte pentru cei cărora le plac cărțile, de mult timp tot cochetez cu ideea de a o cumpăra.

Lumea de ieri de Stefan Sweig
Acesta e autorul care mi-a deschis orizonturile către cărțile istorice, ca să mă exprim așa. El a scris prima carte istorică pe care am citit-o vreodată și, ei bine, trebuia. Momentan nu am descoperit decât doi autori care scriu cărțile istorice într-un mod care să atragă, el și Jean des Cars.

Jumătatea rea de Sally Green
E despre vrăjitoare, pentru care am o pasiune mai veche, am auzit multe lucruri bune, iar recenzia lui Roxtao m-a convins să mi-o iau. Sper din tot sufletul să îmi placă.

Dragă viață de Alice Munro
Din 2013 am tot auzit de autoarea asta, știu că a câștigat premiul Nobel pentru literatură, după cum se poate citi și pe copertă, deci am zis să încerc și eu o carte de a ei, iar asta m-a atras în principiu datorită titlului, dar și a coperții. Știu că au mai fost traduse două cărți ale ei în România, dar la niciuna nu prea știu despre ce e vorba exact. Oricum, am luat-o de dragul de a încerca un autor nou mai mult.

Nu mai pun poză de grup, că nu a ieșit bine și mi-e lene să fac alta. 
Oricum, am avut o experiență tare funny la bookfest anul ăsta. Mai întâi, când eram la Humanitas, o tipă m-a întrebat câți ani am(că dacă eram mai mică aveam șansa să câștig o bicicletă), iar reacția ei când i-am zis că am 20 de ani a fost priceless :)) Apoi am primit o prăjiturică Barny(sau cum s-o scrie) și mi se propusese să fac și o poză cu unul costumat ca acel ursuleț... am refuzat politicos, am făcut stânga împrejur și m-am cărat. Începe să îmi placă faptul că nimeni nu îmi dă vârsta, mai ales datorită fețelor pe care le au după ce le spun câți ani am de fapt :))

luni, 26 mai 2014

The other woman

Ok, filmul ăsta a fost mult mai drăguț decât mi-am închipuit că va fi, din mai multe puncte de vedere.
Premisa nu e ceva chiar nou, o avem pe Carly care descoperă că tipul cu care se vede de vreo două luni e însurat. În același timp, și soția lui află că el se întâlnește cu alte femei pe la spatele ei, oferindu-i tot felul de motive pentru care e plecat și așa mai departe. Deși nu pare foarte probabil, Carly împreună cu Kate, soția, decid să se răzbune pe acesta atunci când află că nu e prima dată când face asta, când o înșală pe Kate, și așa ajung să o întâlnească pe Amber. Și împreună decid să i-o plătescă tipului.
Chiar mi s-a părut amuzant. Sigur, există câteva exagerări pe ici pe colo, dar nimic care să pară dramatic, iar totul duce la niște situații chiar hilare. Și cumva eu am cumpărat ideea cu soția plus două amante care devin prietene. Am citit o carte cam cu același subiect, dar mai puțin reușită decât filmul ăsta.
Personajele mi s-au părut simpatice, dacă un pic prostuțe din când în când, și mă refer aici la Kate și Amber. Carly era cea care era mai cu capul pe umeri și picioarele pe pământ. Și totuși, s-au dovedit a fi mai deștepte decât m-am așteptat după cum începuse filmul, mai ales Kate.
Nu știu ce aș mai putea zice. E un film care pornește de la o premisă pe care am mai văzut-o, dar a ieșit mult mai drăguț și mai amuzant decât m-aș fi așteptat. Am râs mai pe tot parcursul filmului, dar mai ales pe la sfârșit. 
Eu îl recomand dacă vreți să vedeți ceva amuzant.

duminică, 25 mai 2014

"Enders(Starters&Enders #2)" de Lissa Price

Am tot rumegat la ceea ce s-a întâmplat în cartea asta de când am terminat-o, adică vreo oră la momentul în care scriu recenzia, și m-am gândit că mai bine o scriu acum, până nu uit ceva.
Evenimentele din cartea asta se petrec cam la două săptămâni de la finalul primului volum, și aflăm destul de repede că, deși Destinații Splendide a dispărut, Callie, ca și toți ceilalți Metalici, adică cei ce au acele cipuri în cap, nu sunt în siguranță. Și facem cunoștință și cu câteva personaje noi.
Aștept volumul ăsta de vara trecută, pentru că acela s-a terminat cu ditai cliff-hangerul, de rămăsesem holbându-mă la carte după ce am terminat-o, ca să exagerez puțin. Și chiar nu îmi puteam închipui încotro se va îndrepta povestea de acolo și trebuie să spun că au existat suficiente chestii în volumul ăsta care m-au luat prin surprindere.
În primul rând, trebuie să vorbesc despre Hyden, el este cam principalul personaj nou care apare, și care are un rol important în poveste. Mi-a plăcut de el foarte mult la început, la final am rămas cu un ușor semn de întrebare în privința lui, pentru că aflăm niște lucruri la care eu am rămas total șocată, și niște lucruri cu care nu am fost de acord, mă refer la ceva ce a făcut el. Pentru că la un moment dat a acționat pe principiul "scopul scuză mijloacele" și nu e chiar atât de simplu. Dar în afară de asta, personajul lui mi-a plăcut mult.
Callie e în continuare un personaj care mi se pare puternic, nu a renunțat niciodată, deși au existat momente când s-a simțit complet descurajată. Dar asta e normal în situația ei, și mi s-a părut că s-a descurcat cu situațiile date destul de bine.
Un alt punct în plus pentru această carte pentru mine a fost reprezentat de faptul că acțiunea se desfășoară repede, totul începe în forță și o ține cam tot așa până la final. Există momente mai liniștite, dar acelea au fost de scurtă durată. E drept că se întâmplă ceva la un moment dat care pe mine m-a băgat în ceață complet, și e o chestie la care m-am gândit mult chiar și după ce totul a fost explicat. E o parte în cartea asta care mie mi s-a părut destul de ciudată, dar la final nu m-a deranjat foarte tare, și se leagă cu restul poveștii, deci pot zice că a fost ok în cele din urmă.
Un lucru foarte important pentru mine, având în vedere că asta e o carte YA, a fost faptul că, pe lângă că nu există în nicio clipă un triunghi amoros, și faptul că acea parte romance e aproape inexistentă. Există așa ceva în carte, și apreciez că este acolo, dar se pierde cumva în fundalul a tot ceea ce se petrece în viețile protagoniștilor. Asta a contat mult pentru mine în contextul în care poveștii în sine nici nu cred că i s-ar potrivi mult romance. Ar fi fost, așa cum am văzut în recenzia lui Roxtao, ca nuca în perete.
Finalul poveștii pot spune că pentru mine a fost unul satisfăcător, am fost fericită cu modul în care totul s-a terminat. Cu toate astea, tot am impresia că ceva a lipsit cărții acesteia, deși nu aș putea spune ce anume. Cumva, mi se pare că primul volum a fost mai reușit, deși cu foarte puțin.
În cele din urmă, asta e o serie pe care o recomand, mi s-a părut mult mai originală față de alte serii distopice și alte cărți ale genului YA pe care le-am citit până acum.

- Tu ce-ți dorești, Callie Woodland?
- Îmi vreau familia înapoi.
- Îmi pare rău, nu se poate. Va trebui să faci o familie nouă din ce ți-a rămas. Toți vom proceda la fel. Tu ești norocoasă că ai un frate.

- Indiferent în câți oameni poți intra, nu poți să schimbi ceea ce ești.

Pustietatea sufletească era mai teribilă când nimeni nu înțelegea.

vineri, 23 mai 2014

Nou la mine în bibliotecă(24)

Doar două cărți am de arătat, și cu ocazia asta am rămas și fără bani. Yay me :))
Anyways... am așa:
Orfani în Brooklyn de Jonathan Lethem. Am admirat-o îndelung în Cărturești la un moment dat și s-a întâmplat să o găsesc în Cora cu 9 lei, cum puteam spune nu? Mai ales că sună foarte mișto, ceva polițist/thriller.
...și
Grace de Monaco de Jean des Cars. Am mai citit două cărți istorice ale acestui autor și mi-a plăcut stilul în care scrie, iar despre Grace de Monaco nu știu mai nimic și sunt curioasă să aflu lucruri despre ea. Știu că apare și un film.

joi, 22 mai 2014

Words from books...(39)

- Atunci te iert. Dar am văzut-o mai adineauri, mânând un ponei înhămat la o brișcă, se ducea spre Lângă Ape cu o față ce-ar fi covăsit și laptele din ugerul vacii.

- Aș vrea să nu se fi întâmplat asta în vremea mea.
- Și eu, și la fel doresc toți cei care trăiesc acum asemenea vremuri. Dar nu stă în puterea lor să hotărască așa ceva. Tot ce putem hotărî este ce să facem cu timpul ce ne este dat.

- Merită! Așa zic și eu. Mulți din cei care trăiesc merită să moară, și unii dintre cei care mor merită să trăiască. Le poți da ce merită? Așa că nu te repezi să împarți moartea în dreapta și-n stânga când e vorba de judecată. Căci nici cei mai înțelepți nu pot să prezică tot ce va urma.

- Curajul îl găsești în cele mai negândite locuri. Numai să ai speranță.

- E semn de înțelepciune să înțelegem ce trebuie să facem după ce toate celelalte căi au fost cumpănite, deși poate să apară drept o nesăbuință celor care se agață de nădejdi false.

- Dar de-acum știi prea bine că a spune că ai început ceva e un lucru mare pentru oricine, iar în faptele cele mari eroii au un rol tare mic.

Frăția inelului de J.R.R. Tolkien

miercuri, 21 mai 2014

Leapșă: Unread books

Am tot văzut chestia asta pe youtube, și mi s-a părut interesant, așa că am zis că de ce să nu o fac și eu?

1. How many unread books do you own?/Câte cărți necitite deții?
Am numărat recent, și nu includ aici cartea pe care am început-o recent, și nici ce e pe kindle, pentru că acolo e tot ce am putut găsi gratis, și nu mă simt obligată să le citesc pe toate. Și număr ceea ce am cumpărat eu, din proprii bani de buzunar, și sunt 20 în momentul ăsta.

2. How many books do you own that you have read?/Cât cărți citite deții?
Undeva în jur de 50, cred. Ideea e că am tot vândut niște cărți, care nu mi-au plăcut, sau care nu m-au impresionat deloc, plus că nu mai știu exact ce am cumpărat eu, față de toate cărțile care sunt prin casă, so...

3. Do you buy more books than you read?/Cumperi mai multe cărți decât citești?

În ultimul timp, da. 

4. Why do you think you haven't read your unread books?/De ce crezi că nu ai citit încă cărțile necitite?(asta sună ciudat în română:)))

Cele mai multe le-am cumpărat recent și nu am avut timp încă să mă apuc de ele.

5. Are you going to go on a book buying ban?/Ai de gând să îți impui un book buying ban?

Nah, nu consider că ar fi cazul pentru așa ceva, plus că oricum nu mai am bani, și oricum nu prea tind să exagerez. Au fost mai multe reduceri pe Libris cam una după alta, și cam de acolo m-am ales cu majoritatea cărților necitite, altfel nu prea sunt eu genul care exagerează.


Dacă vrea cineva să facă leapșa asta, să se simtă binevenit, oricum nu știu cui să o dau.

marți, 20 mai 2014

"Frăția inelului(Stăpânul inelelor #1)" de J.R.R. Tolkien

Mă simt destul de mândră de mine pentru că am terminat de citit cartea asta. Pentru că am tot evitat seria timp de câțiva ani. Deși, acum cred că a fost mai bine așa, pentru că nu cred că aș fi reușit să o termin cu câțiva ani în urmă. Pentru că Tolkien are niște descrieri destul de lungi, iar eu nu sunt tocmai fan. De aceea mi-a și luat atât de mult timp să citesc cartea asta. Mi-a trebuit a lună, în cazul în care erați curioși.
Cred că mai toată lumea știe despre ce este vorba în Stăpânul inelelor, despre Frodo care are sarcina de a avea Inelul asupra lui și de a-l distruge. Nu cred că e nevoie să mai spun ceva despre subiectul acestei cărți, nu? 
În primul rând, trebuie să spun că Tolkien a reușit să creeze o lume ce ar putea la fel de bine să fie reală, pentru că nu aș avea nicio problemă în a crede că este într-adevăr. Tocmai din acest motiv am și continuat să tot citesc, cu toate că descrierile lui pot fi un pic obositoare la un moment dat. Dar nimic nu mi s-a părut a fi inutil în tot ce a povestit și în tot ce a descris el în carte. Și tocmai de aceea am continuat, pentru că știam din experiența mea cu Hobbitul că la final totul avea să merite. Și așa a și fost. La final, când am închis cartea, am rămas cu o senzație de uau, Tolkien chiar avea imaginație.
Să zic ceva și despre personaje. Preferații mei ar fi Gandalf, Frodo, Sam și Aragorn. Sam mi s-a părut a fi un prieten așa de bun pentru Frodo, niciodată nu l-ar lăsa la greu, indiferent ce ar însemna asta, și îl cunoaște foarte bine, el e unul din cele mai simpatice personaje din carte pentru mine. Iar Frodo e mult mai curajos decât am crezut că va fi, ceea ce aduce puncte în plus cărții. Despre Gandalf și Aragorn nu mai explic, m-aș lungi prea mult.
Chestia cu cărțile lui Tolkien, în viziunea mea, e cam așa: în cărțile lui se călătorește destul de mult, iar pe parcurs personajele trec prin tot felul de chestii, care le schimbă în cele din urmă, și apoi ajung să facă niște lucruri pe care nu credeau că ar fi fost în stare să le facă. Și exact asta îmi place mie la Tolkien, că arată cumva cum se pot schimba oamenii dacă sunt puși în anumite situații, și cum fiecare e mai mult decât crede și pare că e la început. Asta s-a întâmplat și în Hobbitul și a fost ceea ce a schimbat mult în bine părerea mea despre acea carte. 
Și fiecare popor, că nu știu cum să îi zic altfel, are propriul lui fel de a fi, și mi s-a părut că asta a fost foarte bine arătat în carte, pentru că sunt destule popoare diferite: hobbiți, elfi, gnomi, oameni. Iar grupul lui Frodo fiind format din membri ai fiecăruia, mi-a plăcut că într-un fel se completau reciproc, adică fiecare gândea într-un fel și la final puteau lucra împreună pentru a atinge un scop final. 
Ar mai fi o singură chestie pe care vreau să o zic. Dacă vreți să începeți trilogia asta, pentru că sigur sunt persoane care nu au citit-o, ar avea mai mult sens să începeți cu Hobbitul pentru că introduce cumva lumea lui Tolkien într-un mod mai simplu, fiind de fapt o carte pentru copii, e un basm. Și în felul ăsta se poate sări peste acea introducere din primul volum, destul de lungă și cred eu plictisitoare. Adică, eu nu am citit partea aceea, și nu am întâmpinat nicio problemă în timp ce citeam cartea asta. 
Cam asta ar fi tot ce am de zis, cartea mi s-a părut super la final, o recomand, mai ales dacă vă place genul fantasy. 

duminică, 18 mai 2014

Noutăți editoriale

Am zis să fac o astfel de postare, pentru că au apărut recent câteva cărți foarte interesante, și m-am gândit că poate vă interesează și pe voi, sau poate vi se vor părea interesante unele dintre ele. Eu una am fost încântată când am aflat despre ele.

De o mie de ani oamenii n-au mai văzut soarele sau o floare, de când Lordul Legiuitor a început să conducă lumea. Omenirea e împărţită în două clase: skaa şi nobili. Singurul lucru care le deosebeşte este că nobilii se nasc uneori cu anumite abilităţi de a folosi metalele în acţiuni ca Domolirea, Aţâţarea sau Împingerea. Ocazional însă împerecherea dintre clase produce un skaa cu talente de nobil; de aceea, Lordul Legiuitor ucide copiii născuţi din asemenea relaţii. Uneori însă câte unul scapă cu viaţă. Iar Kelsier este un astfel de Supravieţuitor… legendarul „Născut din ceaţă", care aduce acum speranţă pentruskaa.
Pe lângă unul dintre cele mai interesante concepte de magie din literatura fantasy,Născuţi din ceaţă pune întrebări profunde despre religie şi societate." -- New York Times Book Review
Seria Născuţi din ceaţă este o trilogie, la care a fost adăugat ulterior un al patrulea volum a cărui acţiune se petrece la 300 de ani după evenimentele din seria originală.
Brandon Sanderson (n. 1975) a obţinut masteratul în Creative Writing la Universitatea Brigham Young, pe când făcea parte din redacţia Leading Edge, revista semiprofesionistă de ficţiune speculativă a universităţii. A debutat în 2005 cu romanul Elantris. Sanderson a fost ales pentru a scrie volumul final din seriaRoata timpului după moartea lui Robert Jordan. Este laureat al Premiului David Gemmel Legend (2011) pentru cel mai bun roman fantasy, The Way of Kings.

Am citit-o în engleză și mi s-a părut super, sunt foarte încântată că a fost tradusă, o recomand! 


Citiţi continuarea romanuluiStarters!
STARTERS: În urma războiului biologic care a decimat locuitorii de vârstă medie, Los Angeles-ul a rămas populat doar de tineri şi... bătrâni.
Ca să facă rost de bani pentru a-şi ajuta fratele bolnav, Callie, în vârstă de şaisprezece ani, face un pact periculos: merge la Banca de Corpuri şi acceptă să îşi închirieze trupul unor bătrâni înstăriţi care plătesc pentru a redeveni, chiar şi pentru scurt timp, tineri.
ENDERS: Această diabolică Bancă de Corpuri este distrusă acum!
Dar tinerii cărora li s-au implantat cipuri continuă să fie controlaţi şi manipulaţi de Enderi. Callie este urmărită de o fiinţă sinistră! Nu mai ştie ce e real şi ce e fabricat în existenţa ei, dar este pregătită să lupte pentru adevăr şi o viaţă normală. Cu orice preţ!

O poveste inteligentă, inventivă, care te ţine în alertă! -- Dean Koontz

Răsturnările de situaţie se ţin lanţ, nu veţi avea timp să respiraţi. O lectură intensă, superbă, tulburătoare... cu un final care va răsplăti cititorii. -- Kirkus Reviews
Plin de adrenalină! Fanii Starters vor fi înrobiţi! -- Booklist

Încă nu am citit-o, dar abia aștept, primul volum mi-a plăcut foarte mult!


Grace de Monaco – destinul unei prinţese nemuritoare

„Sunt fiinţe care nu se sting niciodată”, spunea Grace. Cuvinte care i s-ar potrivi ei înseşi: căldura pe care o emana Grace de Monaco nu va dispărea niciodată, pentru că amintirea ei a rămas gravată în sufletele noastre.

Un star autentic, o vedetă răsplătită cu un Oscar, trei Golden Globe şi mai multe premii ale criticilor de film, actriţă-fetiş a lui Alfred Hitchcock, care a ştiut să-i pună în valoare distincţia, superioritatea şi frumuseţea, Grace Kelly l-a întâlnit pe Prinţul Rainier la Festivalul de la Cannes în 1955. Mai întâi în secret, apoi în văzul lumii întregi, idila lor a devenit o adevărată poveste de dragoste, iar nunta celor doi, numită „nunta secolului XX”, a unit într-un mod spectaculos glamourul hollywoodian cu sobrietatea monarhică a Vechiului Continent.

Jean des Cars, cunoscut scriitor şi jurnalist, şi-a pus semnătura pe biografia, entuziastă şi plină de forţă, a unei mari doamne, pe care scriitorul Anthony Burgess o compara cu o zeiţă şi despre care Cary Grant repeta la nesfârşit: „Ne lipseşte.”

Am citit celelalte două cărți ale acestui autor, anume "Sissi" și "Saga dinastiei Romanov", și chiar speram să mai fie traduse cărți scrise de el, pentru că prezintă istoria și evenimentele într-un mod foarte interesant. Plus că eu despre Grace de Monaco nu știu mai nimic.


Jumătatea Rea este primul volum dintr-o trilogie.
E pe jumătate Vrăjitor Alb... pe jumătate Vrăjitor Negru. Mama lui a fost vindecătoare... tatăl lui e un ucigaş. Nimeni nu-l vrea... Toţi îl vânează.

Noul hit mondial după Jocurile foamei, Harry Potter, seria Amurg.

Periculos de captivantă! -- Time Magazine

În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii Albi, care sunt buni; Vrăjitorii Negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare Albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru.
Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor — iar dacă va greşi, va muri.
Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat.

Sally Green surprinde cu măiestrie frământările unui individ captiv între cele două jumătăţi ostile ale propriei identităţi. -- Publishers Weekly

Am auzit multe păreri bune despre cartea asta din afară, plus că eu sunt fan vrăjitoare. Sună foarte interesant premisa, poate reușesc să pun și eu mâna pe ea cândva curând.

Și dacă tot sunt aici, mai vreau să menționez încă o carte, care este în curs de apariție, și știu că trebuie să apară luna aceasta. 
Nu știu alții, dar eu abia aștept volumul ăsta, celelalte două cărți din trilogie mi-au plăcut mult și sunt curioasă cum anume se va termina totul.

Știu că poate unii știți deja despre ele, dar m-am gândit că nu ar strica o astfel de postare. Nu prea fac eu genul ăsta de postări, dar mă gândeam că nu ar fi o idee rea, mai ales că dacă nu aș fi văzut anumite titluri pe bloguri, aș fi ratat anumite titluri interesante. Voi ce ziceți, să mai fac astfel de postări?

joi, 15 mai 2014

"Inheritance(Inheritance #4)" de Christopher Paolini

Mă simt un pic prost pentru ceea ce am făcut, dar nu chiar, dacă asta are sens. Să explic. Asta e o serie pe care am început-o în generală, atunci când primul volum a fost tradus în română, prim volum care mi-a plăcut mult la vremea aceea, și care mi s-a părut bun chiar și când l-am recitit mulți ani mai târziu, cred că în 2012, pentru că pe atunci a apărut volumul patru și la noi în țară. Al doilea a fost preferatul meu și prima și a doua oară când l-am citit. La al treilea volum am renunțat destul de repede prima dată când am încercat să-l citesc, din cauza unei chestii pe care o face Nasuada, chestie care m-a deranjat și când am ajuns din nou la acea scenă. Doar că eram motivată să termin seria a doua oară și am trecut peste, cu speranța că aia va fi singura chestie care mă va deranja. Din păcate, volumul trei a fost o imensă dezamăgire pentru mine. Și din cauza asta am tot ezitat să mă apuc de al patrulea, și ultimul volum. Și au trecut luni întregi de atunci. Acum, eu auzisem și înainte că seria asta copiază mult după The lord of the rings și Star wars, dar nu știam nimic despre cele două atunci când am citit primele trei cărți, deci nu prea mi-a păsat. Dar am început să citesc Frăția inelului, mai am vreo 150 de pagini din ea, și nu puteam să nu fac comparații, iar acum tind să cred că lumea are dreptate când spune că Paolini copiază trilogia lui Tolkien. Diferența dintre ce doi, în opinia mea, ar fi următoarea: descrierile lui Tolkien au un rost în carte, el chiar reușește prin ele să creeze o lume întreagă, fără să fie foarte plictisitor; recunosc că tocmai din cauza descrierilor îmi ia atât de mult timp să citesc Frăția inelului, pentru că eu oricum nu sunt fan descrieri, dar când mă gândesc la ele apoi, chiar am impresia că are sens ca ele să fie acolo. Asta e ceva ce lui Paolini nu îi reușește. Și ăsta e și motivul pentru care Brisingr m-a enervat foarte tare când o citeam. Are tendința de a descrie cele mai inutile chestii. Iar comparația asta e o altă chestie care m-a făcut să vreau să citesc acest ultim volum și mai puțin decât înainte.
And I finally gave up, și am citit rezumatul pe internet. Și... uhm, nu prea cred că aș fi reușit să citesc toate cele 800+ pagini ale acestei cărți, mai ales pentru a ajunge la acel final. Am tot auzit că modul în care Galbatorix e învins(pentru că, să fim serioși, știam că va fi învins) ar fi ceva "uau", super și chestii de genul. Am auzit și lucruri negative despre final. Și tind să fiu de partea celor negative, sadly. Situația e în felul următor: dacă finalul seriei ar fi fost într-adevăr amazing, atunci poate că aș fi citit cartea, și seria în ochii mei ar fi fost ceva bun, ceva ce aș recomanda, chiar dacă unul din volume e mai dezamăgitor. Dar nu este, nu pentru mine. Adică, pe lângă faptul că nu schimbă imaginea lui Galabtorix în mintea mea, anume că el e tipul ăla puternic și de care toți se tem, dar care nu apare absolut deloc în primele trei cărți pentru a-i rupe gâtul unui puști care habar nu are ce face, mă face să mă întreb dacă el e într-adevăr atât de puternic pe cât pare din reputația lui și din ceea ce s-a zis că a făcut. No offence, dar ai crede că cineva care a omorât atâtea persoane, dintre care unele pe care le cunoștea destul de bine, ar fi mai tare de atât. 
O altă chestie care nu îmi dă pace e legată de acei Eldunari, spiritele dragonilor. Informația asta, cum că ei ar putea supraviețui și după ce cavalerii lor sunt omorâți, se bate cap în cap cu ceea ce e stabilit în primul volum, anume că un cavaler poate supraviețui după moartea dragonului, dar nu și invers. M-am tot gândit la asta, dar nu e ca și cum Brom nu i-ar fi spus lui Eragon doar pentru ca Galbatorix să nu afle cumva, pentru că el știa de toate astea, așa cum se poate deduce din volumul trei, e obvious actually. 
Mă simt un pic prost pentru că ce am făcut se cheamă că am trișat, dar în același timp cred că m-aș fi enervat mult mai rău dacă m-aș fi chinuit să citesc imensitatea asta de carte. So, oh well. Cel puțin pot să pun punct chestiei ăsteia, pentru că finalul, modul în care Galbatorix era învins, mă tot sâcâia.

marți, 13 mai 2014

"Scrisoare deschisă către un tânăr" de Andre Maurois

Cartea asta am cumpărat-o din trei motive simple: era ieftină, autorul era francez, și primele câteva pagini mi-au plăcut. Acum, aș putea zice că mă bucur că am găsit-o atât de ieftin, nu pentru că nu ar fi meritat citită, ci pentru că altfel nu cred că aș fi cumpărat-o. Pentru că mi-a plăcut, deși nu sunt de acord cu tot ce a spus autorul.
Cartea asta este exact ce ar părea din titlu că este: o scrisoare către un tânăr, asta însemnând cineva care are undeva în jurul vârstei de douăzeci de ani. De fapt, chiar douăzeci, după cum spune chiar autorul în primul rând al cărții.
Asta a fost o lectură cu adevărat interesantă. Pentru că el, Andre Maurois, spune niște lucruri care chiar cred că se pot aplica, cumva niște adevăruri generale. Mi-a plăcut și modul că autorul a încercat să prezinte lucrurile din mai multe puncte de vedere, nu tot timpul, dar pe anume subiecte a făcut-o. Nu a încercat să își impună punctul de vedere, doar a oferit niște sfaturi și câteva exemple, din experiența lui proprie sau a altora.
Totuși, cartea consider că are și câteva minusuri. În primul rând, majoritatea exemplelor sunt formate din viețile unor autori celebri, cum ar fi Balzac, menționat în nenumărate rânduri. Asta pe mine nu m-a deranjat prea tare, dar cred totuși că anumiți autori au fost menționați cam des, cum ar fi Alain, un autor pe care Maurois pare să îl fi respectat foarte mult. Ar mai fi un minus și faptul că, el fiind autor, scrisoarea se bazează în mare măsură pe asta. Mie mi-a plăcut, și am înțeles niște chestii, pentru că tot scriu povești de câțiva ani, dar la un moment dat e un pic cam mult.
Altfel nu aș avea nicio plângere. Cum am zis, nu sunt de acord cu tot ceea ce a zis el, dar a fost totuși interesant de citit. În cele din urmă, punctele pozitive au fost mai multe decât cele negative, și cred că această carte merită citită, dacă vă plac genul ăsta de cărți bineînțeles.

luni, 12 mai 2014

TV shows updates(#2)

M-am gândit că era momentul să mai fac o astfel de postare, so here it goes...

Ăsta e unul din acele seriale care are un început foarte bun, a fost amuzant și toate cele, chiar mi-a plăcut, de altfel chiar îl recomandam prima dată când am vorbit despre el pe blog. De pe la sezonul șase încolo a cam început să o ia în jos, iar pe la sezonul opt am renunțat să mai văd episoadele, nu mai avea niciun farmec pentru mine. Ultimul episod din acel sezon a fost destul de bun, ca și primele două sau trei episoade din sezonul nouă. După care a ajuns să fie din rău în mai rău și a atins rock-bottom fix în ultimul episod. Mda, dezamăgitor rău. Dacă vreți să știți mai multe despre părerea mea legată de episodul final, am o postare întreagă pentru asta, click aici.

Sunt la zi cu sezonul șapte și îmi place în continuare. Chiar îmi place modul în care a evoluat serialul, și modul în care au evoluat și personajele. Am auzit păreri conform cărora era mai amuzant la început când ei erau acei geeks, forever alone, dar nu sunt de acord. Poate că nu mai are chiar același umor, dar nici să fi rămas la același stadiu nu se putea. Părerea mea e că serialul ăsta e bun în continuare, și chiar sunt curioasă unde anume se îndreaptă, pentru că am văzut că a fost semnat până la sezonul zece.

Unde e următorul sezon când ai nevoie de el? Serios, sezoanele acestui serial au un mod de a se termina... cu 'ditai cliffhangerul de îți vine să te iei de producători! Atât zic, serialul e prea tare, nu am fost eu convinsă după primul sezon, dar al doilea m-a convins, iar acum îl aștept pe al patrulea. 

Lie to me l-am terminat acum mult timp. Mi-a părut rău că a fost anulat, aș fi vrut să mai văd episoade, but oh well, what can you do?

Ăsta e ultimul serial de care m-am apucat, pentru că rămăsesem cu The big bang theory și trebuia să mă mai apuc de ceva. Am vorbit aici despre primul sezon, și mai am un pic și îl termin pe al doilea și trebuie să spun că m-a luat total prin surprindere tot ce s-a întâmplat în sezon, mai ales episoadele aproape de finalul sezonului. Devine din ce în ce mai complicat totul. 
Personajul meu favorit e în continuare Rumplestilskin, și dacă am zis atunci că povestea lui era tristă, ei bine acum mi se pare tragică într-un fel. Îmi pare atât de rău pentru el. Știu că e un personaj negativ, dar am aflat atât de multe lucruri despre el și a făcut și zis niște chestii în sezonul ăsta care m-au emoționat complet.
Și a apărut Hook :D Prea tare personajul lui, de când aștept să-l văd! Încă un personaj care mi-a plăcut mult a fost Mad Hatter, dar nu l-am mai văzut de mult timp prin zonă. I miss him.

Și cam atât ar fi pentru moment. O să mai fac astfel de postări în viitor, pentru că părerile mele despre seriale se pot schimba, în bine sau în rău, pe parcurs. 

marți, 6 mai 2014

Vârsta e doar un număr

Nu am găsit alt titlu și ăsta părea să se potrivească. Nu, nu va fi vreo chestie deep sau ceva, că nu le am cu astea. Asta e o chestie care mi s-a întâmplat într-un magazin și a fost prea amuzant, și acum râd cu mama pe chestia asta.
Pentru cei care nu știu, eu am 20 de ani, dar de obicei când lumea își dă cu părerea cu privire la vârsta mea, primesc între 14 și 16 ani. Mai sunt momente când asta mă deranjează, dar în principiu m-am obișnuit. Asta ca să înțelegeți ce voi povesti mai departe.
Deci, eram în Mall și căutam haine pentru un botez. Și în Kotton am găsit o fustă foarte drăguță, neagră cu floricele albe, și am căutat și eu o mărime mai mică. Și am găsit una, eram cu mama și ea a găsit-o, părea că mi s-ar potrivi așa că m-am dus s-o încerc. La un moment dat, ea îmi zice că nu o să-mi vină, dar eu încăpățânată să o probez. Și mi-a venit perfect, ca să zic așa. Partea amuzantă e că pe etichetă scria vârsta pentru care ar trebui să se potrivească mărimea aceea, care era 9-10 ani. Mda... Mai că nu ne-am întins pe jos de râs. Ce, doar jumate din vârsta mea, ce mare chestie? =))
Deci, da, vârsta e doar un număr, cum am avut plăcerea de a mi se demonstra. Simțeam nevoia să povestesc asta, poate amuză și pe altcineva, nu știu.

vineri, 2 mai 2014

The Amazing Spider-man 2

De când aștept să văd filmul ăsta! Și trebuie să spun că nu m-a dezamăgit, deși am fost sceptică, pentru că tot știam că vor fi trei personaje negative în filmul ăsta și nu știam cum avea să decurgă. Dar a fost mult mai bine decât mă așteptam.
Acum sunt sigură că seria asta de filme su Spider-man îmi place mai mult decât trilogia lui Raimi. Mi se par  mai bune filmele astea din mai multe puncte de vedere. Principalul motiv este acela că filmele astea au mai multă poveste decât primele, poveste care îmi place, e cumva complicat, de la un moment dat nimic nu mai e ce pare și asta chiar apreciez. Pentru că, sincer vorbind, nu cred că filmele din ziua de azi se mai pot baza doar pe efecte speciale. Contează, nu zic nu, dar deja am văzut cam ce se poate face cu ajutorul efectelor speciale, iar filmele formate doar din asta nu mai sunt așa impresionante. De aceea apreciez când un film are o poveste bună, iar acesta cu siguranță a avut. Mi-a plăcut mai ales că, printre altele, mai aflăm câte ceva despre părinții lui Peter și motivul pentru care l-au abandonat. Chiar eram curioasă în legătură cu asta.
Următorul lucru pe care l-am apreciat la film a fost Electro. Mi-a plăcut mult modul în care arăta și ce putea să facă. O anumită chestie chiar mi s-a părut foarte tare, efecte speciale, dar foarte bine făcute. Și Green Goblin mi-a plăcut, deși actorul care îl joacă nu e favoritul meu, aici îl preferam pe cel din trilogia lui Raimi, dar astea sunt chestii minore. Oricum, actorul a jucat bine, în opinia mea, chiar mi-a plăcut personajul.
Un alt lucru ar fi modul în care se arată prin ce trece Peter după evenimentele din primul film, mi s-a părut foarte realistic ceea ce i s-a întâmplat după și modul în care asta l-a afectat. Și relația lui cu Gwen Stacy mi s-a părut realistică, având în vedere tot ce știm despre ei. Iar de Gwen chiar mi-a plăcut foarte mult în filmul ăsta, mai ales discursul ei de la început și hotărârea ei.
Și efectele speciale mi s-au părut foarte tari, toate scenele de luptă și ceea ce putea Electro să facă și partea cu Green Goblin. Și Rhino a fost interesant, doar că a apărut puțin în film.
O singură chestie aș putea spune că m-a deranjat, deși nu cred că ăsta e cuvântul potrivit, pentru că am priceput de ce s-a întâmplat și toate cele. Mai bine ar fi să zic că mi-a părut rău că s-a întâmplat, dar în același timp asta a făcut ca totul să pară mai... real? Nu știu cum să mă exprim. Nu voi zice ce anume s-a întâmplat, e o chestie de la finalul filmului.
Altfel, filmul a fost foarte bun, a avut și poveste și efecte speciale și a fost și destul de amuzant, Spider-man e chiar hazliu. Dar a avut și momente serioase și niște romance pe acolo. Sunt multe lucruri la seria asta care îmi plac mai mult decât la filmele lui Raimi, dar nu le voi înșira pe toate, ar ieși o postare prea lungă. Eu zic că dacă v-a plăcut primul film, sau dacă vă place Spider-man în general, atunci filmul chiar merită văzut. 

joi, 1 mai 2014

Nou la mine în bibliotecă(23)

Știu că am mai făcut o astfel de postare după Paște, dar astea au fost luate de pe Libris, că aveau 51% reducere la toate cărțile Rao și pe astea mi le doream de câteva luni. Și m-am gândit că dacă nici la reduceri nu le iau... Și nici la târguri de carte nu le-am văzut atât de ieftin.

Jocul de Anders de la Motte
Știu că e cu un joc în centru și suna foarte bine.

Chirurgul și Clubul Mefisto de Tess Gerritsen
Sunt parte dintr-o serie de cărți thriller și polițist, din care am citit volumele 4 și 5, că atunci când l-am citit pe al patrulea nu știam că e o serie. Și m-am gândit să citesc totuși și primul volum înainte de a citi volumele 2 și 3. Și l-am luat și pe 6, că tot era ieftin, și pe astea două nu le-am văzut niciodată în librărie.

Numere de Rachel Ward
Din nou, am văzut-o din întâmplare în librărie și suna foarte bine, dar nu m-am încumetat să plătesc prețul întreg. Și nici pe la târguri de carte nu am găsit-o atât de ieftin.

Numele vântului de Patrick Rothfuss
E fantasy, și am auzit multe lucruri bune despre ea și chiar sună ca ceva ce mi-ar plăcea.

Cel mai de preț cadou de Nicholas Sparks
Am citit câteva cărți de acest autor, și mi-au plăcut.

Și poza de grup. Scuzați calitatea, sunt făcute cu telefonul.