duminică, 31 august 2014

August wrap-up

Și... s-a mai dus o lună, *sigh*. Nu am citit mai mult ca luna trecută, dar m-am enervat și am zis că nu mă forțez să citesc luna asta dacă chiar nu vreau să fac asta. În schimb, am scris destul de mult, și tot am citit cinci cărți, mă simt mândră. Plus că majoritatea mi-au plăcut.

1) Specimenul de Andrei Trifănescu
Foarte tare, mi-a plăcut mult, recomand. Recenzia aici.

2) Jumătatea rea de Sally Green
Dezamăgitor răăău. Recenzia aici.

3) Cele două turnuri de J.R.R. Tolkien
Epic! Recenzia aici.

4) Marina de Carlos Ruiz Zafon
Zafon nu m-a dezamăgit absolut deloc! Recenzia aici.

5) Mic dejun la Tiffany de Truman Capote
Mi-a plăcut foarte mult cărticica asta! Recenzia aici.

Și atât. Mai începusem să citesc luna trecută Lumea de ieri de Stefan Sweig, dar zău că m-am plictisit de ea. Poate o voi continua într-o bună zi, nu știu, nu sunt foarte hotărâtă momentan. Pe moment am scos-o de pe lista cărților de citit. Next. 
Oricum, pot spune că am citit niște cărți foarte bune luna asta, e bine.

sâmbătă, 30 august 2014

"Mic dejun la Tiffany" de Truman Capote

Pentru o carte atât de scurtă, 187 de pagini, în ea se petrec suficiente chestii, dar în același timp nu par foarte îngrămădite în numărul ăsta de pagini, sper că asta are sens. Clar vreau să mai citesc și alte scrieri ale acestui autor, chiar dacă am înțeles că asta ar fi singura amuzantă.
Povestea: Un scriitor, recent întors la New York, își amintește, împreună cu Joe Bell, deținătorul unui bar din apropierea fostei lui locuințe, despre Holly Golighlty, o tânără cel puțin excentrică despre care ei nu mai știu nimic de mulți ani.
Mi-a plăcut mult de Holly, așa mai ciudată și cu fixațiile ei și toate cele. Nu aș ști cum să explic calumea, dar a avut un anume farmec. Poate pentru că, deși aflăm cât de dezordonată este, reușește cumva să mențină un look chic, mereu cu ruj pe buze și cu ochelari de soare la ochi. Plus modul în care vorbește poate păcăli pe oricine că e o tipă stilată, care știe ce face, asta deși se poate să nu fie chiar așa. Nu aș ști să explic calumea, dar Holly e un personaj pe care l-am îndrăgit de la primele pagini.
Nici nu știu prea bine ce să mai spun despre cartea asta. E atât de scurtă încât dacă aș spune prea multe aș risca să dau spoilere, și nu vreau asta.
Asta e genul ăla de carte în care, în cele din urmă, nu se întâmplă de fapt nimic ieșit din comun, și este totuși interesantă, dacă aș fi început-o dimineața nu m-aș fi oprit din citit până nu aș fi terminat-o.
Nu știu cum să explic de ce anume mi-a plăcut așa mult cartea asta, poate că și pentru că e destul de amuzantă, mai ales datorită lui Holly, dar și pentru ce se întâmplă în ea, ceea ce contrazice un pic ce am zis mai sus, dar asta e.
Recomand cartea asta și abia aștept să mai citesc și altceva scris de Capote.

vineri, 29 august 2014

"Marina" de Carlos Ruiz Zafon

Habar n-am de unde să încep. Sincer, nu am știut la ce anume să mă aștept exact atunci când am început să citesc cartea asta. Aveam doar convingerea că, fiind scrisă de Zafon, avea să fie foarte bună. Și nu am greșit.
Dar să încep cu începutul. Personajul principal al acestui roman este Oscar Drai, un tânăr de șaisprezece ani, căruia îi place să colinde străzile vechi ale Barcelonei. Într-o astfel de escapadă, ajunge să fure din greșeală un ceas de buzunar, iar în felul ăsta îi cunoaște pe Marina și pe tatăl ei, German. Cei doi adolescenți, vrând să dezlege un mister, ce pare complet nevinovat, ajung să cunoască o poveste veche de peste treizeci de ani.
Povestea asta e mai întunecată decât cea din seria Cimitirul cărților uitate, chiar un pic înspăimântătoare în anumite momente. Deși asta poate fi și pentru că am reușit cumva să ajung la pasajele acelea pe la unsprezece noaptea, pentru că nu am putut eu să nu continui să o citesc. Deși, după ce m-am gândit mai bine la acele scene, nu sunt atât înspăimântătoare ele în sine, ci mai mult înspăimântă ideea că anumiți oameni, din disperare, ar fi în stare de așa ceva. Mi se pare uimitor ceea ce poate face mintea umană atunci când ești cuprins de disperare. Nu cred că ceea ce s-a petrecut în această poveste ar putea avea loc în realitate, cred doar că ea arată că oamenii pot face lucruri foarte ciudate și fără limită atunci când sunt disperați.
Dar să zic de lucruri mai vesele, pentru, deși povestea e destul de tristă, cartea în sine nu e chiar așa, dacă asta are sens. Asta datorită personajelor. Am îndrăgit cele trei personaje principale foarte repede, pe Oscar, Marina și German. La un moment dat chiar mi s-a părut că semănau cu o mică familie. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut de Marina, mai ales pentru simțul ei al umorului și pentru forța de care a dat dovadă pe tot parcursul romanului. Pot spune că o admir sincer pe această fată. Și Oscar e foarte simpatic, în felul lui, ușor zăpăcit, dacă pot spune așa.
Nici nu mai știu ce să zic. Mi-a plăcut foarte mult. Nu știu dacă o pun la același nivel cu Umbra vântului, dar e foarte aproape. Rămân la părerea mea că Zafon e un autor genial, îl recomand, din nou. Cred că o să fie foarte trist când o să ajung la zi cu ceea ce a scris și voi ști că nu mai urmează nimic până când nu scrie următoarea carte, și nu știu cât va dura asta.
Recenzia asta chiar e scurtă, dar și cartea e la fel, are un pic peste 250 de pagini, chiar nu aș vrea să zic prea multe. În caz că nu v-am convins încă, mai zic o dată: citiți măcar o carte de Zafon!

"Nu dispar decât cei care au unde să se ducă."

- Te înșeli. Aici sunt amintirile a sute de persoane, viețile, sentimentele, iluziile, absențele și visurile lor neîmplinite, dezamăgirile, înșelăciunile și iubirile neîmpărtășite, care le-au otrăvit viețile. Toate s-au strâns aici, pentru vecie.

- Nimeni nu poate pricepe nimic din viață până ce nu înțelege moartea.

- Toată geografia, trigonometria și aritmetica lumii nu te-ajută cu nimic dacă nu înveți să gândești singur. Și nicio școală nu te învață așa ceva. Nu figurează în programă.

- Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar în închipuire, Oscar. Nu ne amintim decât ceea ce nu s-a petrecut nicicând.

- Tata e un artist, a spus apoi. Artiștii trăiesc ori în viitor, ori în trecut; niciodată în prezent. German trăiește din amintiri. E tot ce are.

"În acea noapte, Mihail s-a arătat convins că viața ne oferă puține momente de fericire pură. Uneori, doar câteva zile ori săptămâni. Alteori, câțiva ani. Totul ține de norocul personal. Amintirea unor asemenea clipe ne însoțește veșnic, devenind o țară a amintirii, unde încercăm fără succes să revenim tot restul vieții."

miercuri, 27 august 2014

Step up all in

Ok, deci mie îmi place filmele astea în principiu pentru că îmi place să mă uit la dansatori profesioniști în acțiune. Iar un alt plus al lor, filmele Step up, e că au și o mică poveste acolo, cu un mesaj ceva, ceea ce nu strică niciodată.
Acum, eu am vrut să văd filmul ăsta din două motive: dans și Moose, îmi place prea mult de puștiul ăla. Îi zic puști, pentru că are moaca pe care o are, că am aflat că s-a născut în '92, but oh well.
Subiectul filmului ăsta e destul de simplu: Sean, după ce rămâne singur în LA, pentru că The Mob s-au cam săturat să se tot ducă la audiții fără să aibă niciun rezultat, pleacă. În disperare de cauză, el ajunge să lucreze pentru bunicii lui Moose, iar apoi descoperă concursul ăsta numit "The Vortex", în care trupa câștigătoare primește un contract de trei ani în Vegas pentru nu știu ce show. Așa că se apucă el și cu Moose să adune dansatori pentru o trupă și se înscriu.
Din punct de vedere poveste, filmul precedent din seria asta cred că a făcut o treabă mai bună, dar eh, nu pot fi toate perfecte, nu? Ce mi-a plăcut mie la povestea asta, sau ce am scos eu din ea la final, e că e foarte greu, dacă nu imposibil, să trăiești dintr-o pasiune.
Mie una mi-a plăcut, mai ales pentru momentele în care dansau. Sigur, mi-ar fi plăcut să fie mai multe, dar cele care au fost mi-au plăcut foarte mult.
A avut câteva chestii previzibile, dar la final s-a întâmplat o chestie la care nu mă așteptam, deci a câștigat câteva puncte în plus de la mine. Finalul, știam eu care va fi, la genul ăsta de film nu cred că se putea altfel, dar cred că ar fi fost dezamăgitor dacă s-ar fi terminat altfel.
Eu cred că dau v-au plăcut celelalte filme "Step up", o să vă placă și ăsta.

luni, 25 august 2014

Nou la mine în bibliotecă(29)

Nu îmi vine în minte nicio introducere pentru postul ăsta, așa că o las fără.

Anima templi de Robin Young
E primul volum dintr-o trilogie, care e împărțit în două cărți, și pe care am găsit-o cu 10 lei în Inmedio. Sună interesant, plus că au început să-mi placă cărțile ce au acțiunea în evul mediu, deci de ce nu?

Evantaiul lui Yasumi de Jocelyne Godard
Altă carte găsită în Inmedio. Din câte am înțeles, asta se petrece prin anii 1000, are practic legătură cu curtea japoneză de la vremea aia, nu am putut rezista. Cultura japoneză mă fascinează.

...și la sfârșit a rămas coșmarul de Oliviu Crâznic
Pe site-uri e descrisă ca fiind horror, dar cineva mi-a spus că e de fapt doar foarte dark, ceea ce nu mă deranjează. Și apoi, și Acluofobia se spune că e tot horror, dar nu prea, plus că autorul e român, cred că povestea are și ceva vampiri prin ea.

Marina de Carlos Ruiz Zafon
Asta am primit-o de Sfântă Mărie, sunt foarte încântată că o am, Zafon e printre autorii mei preferați, plus că ăsta știu că e romanul lui de debut.

Ultimele două le-am cumpărat cu un voucher pe are l-am câștigat pe blogul Ghandei. Inițial, știam că îmi va ajunge pentru o singură carte, dar am nimerit o zi cu reduceri și am luat două :)
Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă
Sună super, plus că e într-o colecție de la Herg Benet care nu m-a dezamăgit până acum.

Mic dejul la Tiffany de Truman Capote
Am tot auzit recomandări pentru ea și s-a încadrat la fix pentru voucher.

Cam astea ar fi, sunt încântată pentru toate, dar în același timp îmi vine să înjur, pentru că sunt într-un fel de reading slump, la naiba :)) Dar vor fi acolo pentru când voi avea starea necesară să le citesc.

vineri, 22 august 2014

"Cele două turnuri(Stăpânul inelelor #2)" de J.R.R. Tolkien

Recunosc că am tot amânat citirea acestei cărți, pentru că mi-a trebuit atât de mult să o citesc pe prima și nu prea aveam răbdare. La un moment dat am și pus-o de-o parte, pentru că nu mă puteam concentra asupra ei. Asta era pe la pagina 98, cred. Apoi, mi s-a pus pata pe ea și am zis să continui și până să-mi dau seama ajunsesem la pagina 200, ceea ce mi s-a părut incredibil, având în vedere faptul că descrierile lui Tolkien sunt aceleași.
Volumul ăsta mi s-a părut a fi mai bun decât primul din punctul de vedere al acțiunii. Începe el cam încet, dar la un moment dat încep să se întâmple toate lucrurile astea și au loc lupte și efectiv nu mă puteam opri din citit, mai ales că Legolas și Gimli erau așa simpatici și amuzanți. Efectiv ăștia doi parcă țineau lucrurile în mișcare, sunt câteva momente foarte simpatice și amuzante între ei doi, chiar mi s-a părut că s-a legat o adevărată prietenie între ei. Mi-au plăcut așa mult în volumul ăsta.
Și că tot vorbeam de personaje, mi s-a părut că au evoluat mult în volumul ăsta și au devenit mai simpatice, plus că am reușit și eu în sfârșit să îi deosebesc unul de altul, mai ales pe hobbiți, care zău dacă nu m-au băgat în ceață în primul volum. Aici în schimb parcă fiecare a fost diferit, la un moment dat chiar puteam să-mi dau seama care din ei e doar după modul în care vorbeau. Mi-a plăcut foarte mult chestia asta. Mi-a plăcut mult și de Pippin în cartea asta, în primul volum nu pot spune că mă impresionase în vreun fel. Să mai zic cât de mult îmi place Gandalf? Mi se pare genial personajul.
Volumul ăsta e împărțit în două cărți, prima îi urmărește pe Legolas, Gimli, Aragorn, Merry, Pippin și Gandalf, iar a doua îi urmărește pe Sam și Frodo. Mi s-a părut că a doua jumătate a volumului se desfășoară mai lent decât prima, dar în partea asta avem parte de prezența lui Gollum, sau Smeagol, iar ăsta e un personaj care mie îmi place mult, asta deși nu e unul pozitiv. Poate pentru că singurele lucruri pe care le știam despre Stăpânul inelelor erau Gandalf și Gollum cu replica lui "my precious", care sună mai bine în engleză decât în română, dar am realizat că a citi Tolkien în engleză e un lucru imposibil, cel puțin pentru mine. Din cauza asta mi-au trebuit vreo trei încercări pentru a citi Hobbitul. Dar să revin. Am o slăbiciune pentru Smeagol, cumva mereu mi-e milă de el, cred că ar putea fi și bun, doar că asta e greu pentru el. Totuși, el mi se pare a fi undeva la mijloc, adică are momente bune și momente rele, e un personaj destul de distrus practic, ceea ce nu face decât să-mi fie și mai milă de el.
După volumul ăsta, Sam e clar personajul meu favorit. Mi se pare că el demonstrează cel mai bine că nu trebuie să fii vreun mare războinic sau vrăjitor sau mai știu eu ce pentru a reuși să faci lucruri mărețe. E un personaj care mi se pare că analizează totul foarte bine și mereu ar face lucrul corect, chiar dacă acel lucru e greu. Și Frodo intră aici, dar parcă Sam m-a impresionat mai mult, mai ales pentru ceea ce face la finalul volumului.
O chestie care mi s-a părut amuzantă a fost că mi-am dat și eu în sfârșit seama că pe unul dintre personaje mi le închipuiam greșit. Mereu am crezut că un anume actor îl juca pe Aragorn, când de fapt acel actor avea rolul lui Boromir. Mdeah...
Singura chestie cu cărțile astea e că eu practic știu cum se termină, deși nu înțeleg de ce știu, și atunci anumite chestii care se întâmplă își pierd din impact pentru mine, în lipsa unui cuvânt mai bun, pentru că practic știu, de exemplu, că personajul x nu moare, deși așa pare. Mi-ar fi plăcut să citesc cărțile astea fără să știu ce se întâmplă la final, dar asta e. Oricum, cărțile astea sunt epice, Tolkien chiar avea imaginație.

- Da, așa e, zise Sam. Și dacă știam ce ne-așteaptă când am plecat, nu puneam piciorul în locurile astea. Dar așa se-ntâmplă adesea; vorbesc de isprăvile din poveștile și din cântările străvechi, domnu' Frodo; de pățanii, cum le ziceam eu mai demult. Credeam că sunt lucruri pe care semințiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că și le doreau ca pe-o înveselire, cum s-ar zice, căci viața era cam plicticoasă. Dar treburile nu stau tocmai așa în poveștile vrednice de luat în seamă și de ținut minte. Se pare că se pomeneau cu toții în belea de la bun început, așa le era așternut drumul, cum ziceți dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut și ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o. Iar de s-ar fi întors, noi n-am mai fi știut, pentru că ar fi fost uitați. Auzim de isprăvile lor care n-au avut totdeauna sfârșit fericit; cel puțin, așa socoteau cei din poveste și cei din afara ei. Mă gândesc la clipa când se întorceau acasă și-și găseau acareturile în bună ordine, deși nu tocmai cum le lăsaseră la plecare; așa, ca domnu' Bilbo, bătrânu'. Da' acelea nu-s totdeauna cele mai frumoase povești de ascultat, deși e bine să fii în ele. Mă întreb, noi în ce poveste-om fi nimerit.
- Da, și eu mă-ntreb, rosti Frodo. Dar nu găsesc răspuns. Așa se înfățișează o poveste adevărată. Să luăm, bunăoară, una care-ți place. S-ar putea să știi sau să bănuiești ce fel de poveste este, cu sfârșit fericit sau trist, dar cei din ea nu știu. Și nici ție nu ți-ar plăcea ca ei să știe.

miercuri, 20 august 2014

Leapșă: Summertime madness

Am primit leapșa asta de la Anca, merci :)

1. Arată o carte cu o copertă care să inspire vara! de exemplu: soare, mare etc.
Asta e singura pe care am găsit-o care pare că s-ar potrivi, adică pare că ar fi frumos afară, iar tipa are un cocktail în mână, cel puțin așa cred.
2. Alege un loc fictiv care ar fi destinația perfectă pentru vacanța de vară.
Dacă se referă la un loc din cărți, atunci aleg Barcelona din Umbra vântului de Zafon, așa mi-ar plăcea să vizitez librăria Sempere și fii! Practic, ar fi și ăsta fictiv, că de fapt librăria aia nu există, ca și Cimitirul Cărților uitate, ar fi ceva să vizitez locul ăla.

3. Ești pe cale să zbori cu avionul până la locul tău de vacanță. Ce carte îți iei cu tine care să dureze întreg zborul? 
Eu cu avionul nu am zburat mai mult de două-trei ore, și am fost de câteva ori, deci dacă ar fi să aleg ceva pentru timpul ăsta, ar fi Fetele de înghețată de Dorothy Koomson. Nu sunt eu convinsă că aș termina-o, dar mi-ar ține atenția ocupată pentru întreaga perioadă a zborului.

4. Ai un caz de summertime sadness, ce carte veselă alegi pentru a-ți reda zâmbetul pe buze? 
Greu, cum mi-am dat seama că eu nu prea am cărți chiar vesele prin bibliotecă. Totuși, pentru asta aleg Hex Hall de Rachel Hawkins, am citit toată trilogia și e chiar amuzantă, asta deși se întâmplă și chestii nu prea vesele în ea, dar personajul principal chiar are simțul umorului.

5. Ești pe plajă singur/ă, ce personaj fictiv ai vrea ca și companie (beach babe, if you know what I mean)? (puteți alege mai mulți)
Mereu trișez la întrebările astea :)) Primul răspuns care îmi vine în cap de câte ori văd o astfel de întrebare e un personaj pe care l-am creat eu, îl cheamă Ryan. Dar hai să fie totuși și unul dintr-o carte publicată. Hmm, păi ar fi Alex din Delirium de Lauren Oliver sau Zero, sau Tudor din seria Dincolo de moarte de Adina Speteanu, ăia doi sunt favoriții mei din serie :)

6. Pentru a-ți asorta înghețata vrei un icy cool sidekick. (n-am idee cum să traduc asta ca să aibă sens) Ce personaj sidekick alegi? 
Știu, știu, știu, Aneke din Ultima vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary, ar fi așa de tare :)

7. Împarte atmosfera de vară! Cui îi dai tagul mai departe? 
Să vedem: Chucky(să te umplu de taguri, că îmi place :))), Andreea, Alexandra, Sara, Ghanda, Anita Karmen și Sabryy

duminică, 17 august 2014

Guardians of the galaxy

Ăsta e un film la care am fost fără să văd trailerul, ceea ce nu cred că am mai făcut până acum. Dar era film Marvel, plus că are și extratereștri, ce putea merge prost? Și am avut dreptate, eu cel puțin nu am fost dezamăgită.
Povestea e cam așa: Peter Quill, zis și Star-Lord, găsește un obiect aparent rar, ce este dorit de multă lume, mai ales răufăcători, aici și principalul villain din film. Pe drumul lui întâlnește tot felul de persoane, iar după ce află care e de fapt faza cu acel glob găsit de el, și ce vrea tipul cel rău să facă cu el, decid să formeze o echipă pentru a îl opri.
Chiar mi-a plăcut, nu a fost ceva extraordinar, ca Avengers, sau Iron Man, dar a fost drăguț și amuzant, a avu și poveste și mi-au plăcut mult personajele, mai ales Rocket și Groot. Groot a fost foarte haios mai ales la final, care a fost și cu emoții, deși pentru oricine vede genul ăsta de filme unele chestii sunt mai evidente, dar e ok.
Să zic ceva și despre personajul principal, adică Peter. Chiar mi-a plăcut, mai ales că pe parcurs chiar a evoluat și afli lucruri noi despre el. Plus că îmi plac genul de personaje care par mai iresponsabile și fără vreun interes de a face ceva bun pentru societate, dar sfârșesc prin a surprinde din punctul ăsta de vedere.
Și cam atât aș avea de spus. A, da, totul ar fi fost un eșec pentru mine dacă o anumită chestie care se întâmplă nu ar fi fost explicată, ceea ce nu s-a întâmplat, adică au explicat de ce un anume lucru a fost posibil. Trebuia să spun și asta. Acum chiar am terminat.
Dacă vă plac filmele de genul ăsta, SF, cu acțiune și personaje simpatice, și explozii, atunci eu vă recomand să-l vedeți. Eu zic că Marvel face treabă bună.

sâmbătă, 16 august 2014

Leapșă: Behind the blog

Mulțumesc Andreea pentru leapșă :) 

Reguli: 
1. Trebuie să răspunzi sincer.
2. Trebuie să iei imaginea tagg-ului și să o încorporezi în postarea ta.
3. Tăguiește câți mai mulți din bloggerii tăi favoriți.

Cerințe: 
Vor fi 7 întrebări pe care le ia toată lumea și 4 lucruri (sau mai multe) pe care vrei tu să le știe lumea despre tine. 

1. Din ce oraș ești?
București. M-am obișnuit cu orașul ăsta și cu agitația lui, iar prea multă liniște a ajuns să nu-mi placă.
2. Câți ani ai?
În momentul ăsta 20, anul ăsta voi împlini 21. Nu-mi place numărul, deși nu aș putea spune de ce. Sună ciudat în urechile mele.
3. Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
Mâncarea preferată, clar shaorma, aia de la Dristor, nu prea am fost eu convinsă la început, dar m-a făcut fratimiu curioasă și e foarte bună. Ca desert, ar fi o prăjitură pe care am descoperit-o la cofetăria Delice care se cheamă trilogia. 
4. Care este cel mai mare vis al tău?
Să public o carte. E o chestie la care nu vreau să renunț, chiar dacă nu mi-e clar care sunt șansele ca asta să se întâmple, dar dacă aș reuși ar fi marea realizare a vieții mele.
5. Cea mai mare frică a ta este:
Singurătatea, în principiu, ceea ce e ironic având în vedere că sunt o fire mai singuratică de felul meu. Cred că are mai mult legătură cu sentimentul de singurătate. Asta și pierderea celor dragi.
6. Care este citatul tău preferat? Dar motto-ul?
Citatul preferat ar fi ăsta: “Someone needs to tell those tales. When the battles are fought and won and lost, when the pirates find their treasures and the dragons eat their foes for breakfast with a nice cup of Lapsang souchong, someone needs to tell their bits of overlapping narrative. There's magic in that. It's in the listener, and for each and every ear it will be different, and it will affect them in ways they can never predict. From the mundane to the profound. You may tell a tale that takes up residence in someone's soul, becomes their blood and self and purpose. That tale will move them and drive them and who knows what they might do because of it, because of your words. That is your role, your gift. Your sister may be able to see the future, but you yourself can shape it, boy. Do not forget that... there are many kinds of magic, after all.” - The night Circus de Erin  Morgenstern
Cât despre motto, chiar nu știu, nu m-am gândit niciodată. Poate ceva de genul: dacă nu încerci nu vei reuși niciodată. 
7. Aici o întrebare (sau mai multe) pusă de cititorii tăi. Revin-o cu un edit.
Dacă aveți vreo curiozitate despre mine simțiți-vă liberi să întrebați.
De la Anca
Q: Dacă ar trebui să alegi un loc de pe Pământ unde nu ai merge niciodată, care ar fi?
A: Hm, stai un pic să mă gândesc. Nu mă pot gândi decât la Africa, știu că e continent, dar e un loc unde nu aș vrea să merg niciodată, deși nu aș putea explica de ce anume, nu mă atrage.

De la Andreea
Q: Că am vorbit de viitor, să continui tot cu el: în mintea ta, cum ar trebui să arate viitorul perfect pentru tine?
A: Uf, greu. În mare ar trebui să am un job stabil, din care să câștig suficient cât să mă pot întreține singură, și un apartament mobilat frumos, dar nu aș putea descrie exact, încă mă gândesc la asta.
Q: Să zicem că în acest moment ți s-ar aproba manuscrisul unei cărți pe care vrei să o publici. Mi-ai putea descrie sentimentul acela pe care l-ai avea, toată starea, atunci când ai afla?
A: Nu cred că aș putea, mi se pare ceva greu de descris. Dar cum mie nu îmi trebuie mult pentru a fi fericită, cred că aș fi în al nouălea cer zile bune, poate chiar săptămâni. Cum am zis, asta ar fi marea realizare a vieții mele.
Q: "Joker" este cartea pe care ți-ai dori să o publici? Dacă da, fii sigură că atunci când ți-o voi vedea în librării (sper cât mai curând), o voi cumpăra imediat. Dacă nu, îmi poți spune câte ceva despre cea pe care dorești să o publici? O mică descriere. 
A: În momentul ăsta, da, "Joker" e aceea, pentru că e singura care este terminată și cu care mă simt mulțumită la momentul ăsta. Restul sunt la stare de work în progress. Dar ar mai fi una pe care mi-aș dori să reușesc să o public, doar că încă nu a ajuns la un stadiu în care să fiu mulțumită, deși am o variantă terminată a ei. E vorba de prima poveste pe care am scris-o la viața mea, e o poveste urban fantasy, cu două surori gemene, vrăjitoare, care se trezesc brusc implicate, fără voia lor, și fără să știe de ce, într-un fel de joc al răzbunării și pe parcurs tot felul de secrete ies la lumină. Nu știu exact cum să o descriu, pentru că la momentul ăsta suferă schimbări drastice, practic va rămâne din povestea originală ideea și personajele.

Câteva lucruri despre tine: Nu mă consider foarte interesantă, dar voi încerca să găsesc patru chestii. Păi, nu pot face o singură chestie o dată, trebuie să fie mai multe, sunt pentru multitasking. Mă distrez din ce în ce mai mult când sunt întrebată ce vârstă am, pentru că nimeni nu îmi dă mai mult de 15 ani, e amuzant să le văd fețele surprinse. Viitorul mă sperie. Scrisul și cititul pentru mine funcționează ca un fel de terapie.

Dau mai departe următoarelor persoane: Chucky, Alexandra, și nu mai știu, oricine o mai vrea, nu sunt bună la dat mai departe, majoritatea celor pe care i-aș fi nominalizat au făcut leapșa deja.

marți, 12 august 2014

End of summer read-a-thon

De ceva vreme tot îmi propun să organizez și eu un read-a-thon, sau maraton de lectură, și m-am gândit că ce moment mai bun decât ăsta pentru a o face? Cum asta e practic ultima lună de vară, m-am gândit că ar fi momentul ideal pentru a mai reduce din numărul de cărți necitite din bibliotecă, cum în septembrie mulți încep școala/liceul.

Perioada: 25 - 31 august

Provocările:
1. O carte pe care vrei să o citești de mult, dar nu ai făcut-o încă.
2. O carte scrisă de un autor român.
3. O carte despre care nu știi prea multe.
4. O carte de peste 300 de pagini.
Mi se pare totul mai interesant dacă există și provocări, dar nimic prea complicat. Puteți să încercați să le atingeți pe toate, o parte, sau niciuna și să citiți ce vreți voi. Puteți să le și combinați. Principalul scop al acestui read-a-thon e cititul.

Dacă doriți să participați tot ce trebuie să faceți este să lăsați un comentariu la postarea aceasta în care să spuneți că participați și să lăsați linkul postării de pe blogul vostru în care anunțați asta.
Ce spuneți? Participați?

luni, 11 august 2014

"Jumătatea rea(Jumătatea rea #1)" de Sally Green

Pentru că nu mă pot abține, recenzia asta va fi scrisă pe bucăți. Nu va conține spoilere, totuși. Sunt convinsă că totul se va transforma într-un rant, deci îmi voi cere scuze în avans.
Urăsc atât de mult genul ăla de cărți care încep bine și o iau în jos destul de repede. Cartea are o premisă foarte bună, anume faptul că într-o societate în care vrăjitorii sunt împărțiți în Albi și Negri există un băiat, Nathan, care este practic jumătate alb, jumătate negru, tatăl lui fiind cel mai puternic și crud Vrăjitor Negru. Plus că eu sunt fan fantasy, mai ales vrăjitoare. După ce citisem vreo 60 de pagini am fost convinsă că îmi va plăcea, însă nu a durat mult până să îmi schimb drastic opinia, iar pe la pagina 190 eram deja super plictisită și începusem să sar paragrafe, ceea ce nu e niciodată un semn bun, pentru că eu sunt genul care citește temeinic, fiecare cuvânt. Dar să o iau sistematic. În primul rând, stilul în care e scrisă cartea; am zis că se citește repede, ceea ce e adevărat, dar pare cumva... cum să zic? Autoarea practic ne spune tot ce se întâmplă, dar nu ne arată cum se întâmplă lucrurile alea. E vorba aia show, don't tell, iar ea face exact invers. Apoi, este o poveste la persoana întâi, dar pare că de fapt totul e spus de altcineva, practic pare că Nathan e complet detașat de tot ceea ce i se întâmplă, ceea ce m-a deranjat, pentru că nu mă puteam gândi decât la cum m-a bătut pe mine cineva la cap cu descrierea sentimentelor atunci când eram la început cu scrisul și la cât mi-a luat ca să îmi dau seama cum e corect, mă deranjează când chestia asta se întâmplă în cărți publicate, sentimentele sunt importante, iar aici lipsesc aproape cu desăvârșire. Următorul lucru ar fi că după 190 de pagini, aproape de jumătatea cărții, habar nu aveam care e scopul întregii povești și dacă totul duce într-adevăr undeva.
La final tot nu înțeleg ce a vrut cartea asta să fie, de fapt. Parcă nu are nici cap, nici coadă.
Singurul lucru bun pe care l-am găsit eu la cartea asta a fost faptul că Nathan a fost convins că tatălui lui chiar îi pasă de el și așa mai departe, dar chestia asta nu se potrivește deloc cu finalul. La naiba, schimbă practic trei fraze cu taică-său, din care nu mi se pare că ar fi reieșit că i-ar păsa într-adevăr de el.
Nu m-ar fi deranjat foarte tare faptul că romanul se desfășoară cu încetinitorul, dacă am fi primit ceva explicații, descrieri ale lumii, ale modului în care funcționează magia aia a lor mai pe larg, nu doar chestia cu ucenicii și darurile, pe care o pot accepta așa cum e, dar tot există și acolo niște chestii pe care nu le înțeleg. Dar nu primim nimic din toate astea, iar magia e aproape inexistentă.
Și ar mai fi faptul că Vrăjitorii Albi, având în vedere tot ce aflăm, par aproape la fel de cruzi ca cei Negri. Zic aproape, pentru că măcar ei nu se măcelăresc unii pe alții, așa cum fac Vrăjitorii Negri, ceea ce e un alt lucru pe care nu îl înțeleg. Nu sunt ok cu ideea că ăia sunt cruzi doar de dragul de a fi cruzi, așa cum sunt portretizați aici. În schimb, cei Albi numai buni nu par, având în vedere cum îl tratează pe Nathan.
Mda, dezamăgire maximă, dacă nu era deja evident. Nu am de gând să continui seria, pur și simplu nu mi se pare că merită. 

duminică, 10 august 2014

Pălăvrăgeală

Heya, acum am ajuns și eu acasă și aveam chef să postez ceva și, cum nu am nimic mai bun, am zis să vă povestesc ce am mai făcut eu, nu e mare lucru, dar voiam să povestesc despre asta. 
Am fost plecată și eu câteva zile la mare, îmi pare mai mult decât a fost de fapt, că nu au fost decât trei zile, dar am stat mult afară și a fost altceva și am pierdut noțiunea timpului. Am fost la Mamaia, care nu mai e ce îmi aminteam eu, dar a fost ok și așa. Plajă nu pot spune că am făcut, că nu era ăsta chiar scopul și au intervenit și niște chestii, dar m-am tot plimbat, cât nu am făcut-o de mult timp. Practic, am stat afară de dimineața până seara când trebuia să dorm. A fost și mai răcoare acolo, datorită brizei mării, am mai stat și pe la terase cât a mai intrat mama în mare și am mai citit un pic, a fost ok, mă bucur că m-am dus. Și cu ocazia asta am aflat și eu cum memoria mea distorsionează lucrurile. Am revăzut un topogan, acum cam ruginit, care mi se părea imens la vremea respectivă, dar care acum nu mi se mai părea cine știe ce, și casa groazei din parcul de distracții în care mi-era frică să intru, care acum mi-am dat seama cât de mică e de fapt. Mi s-a părut fascinant.
Am luat cu mine trei cărți, dintre care una o începusem acasă. Am avut Jocul de Anders de la Motte, Jumătatea rea de Sally Green și, în eventualitatea că ambele m-ar fi dezamăgit și aș fi renunțat la ele, am luat și Cronica păsării-arc de Haruki Murakami, care nu cred că mă va dezamăgi vreodată. La prima carte am renunțat prin jurul paginii 80 pentru că nu am mai putut suporta, mi s-a părut așa o prostie, plus că eu cu autorii nordici nu mă înțeleg. Puteam să jur că ăsta e francez după nume atunci când am luat-o, se pare că m-am înșelat. M-am apucat apoi de Jumătatea rea, sunt la pagina 68, sau ceva de genul, și momentan îmi place. La drept vorbind eu oricum sunt fan vrăjitoare și fantasy în general, dar am avut parte și de dezamăgiri, sper să nu fie cazul și aici. Mai începusem înainte să plec și Cele două turnuri, dar momentan am lăsat-o deoparte pentru că la Tolkien trebuie răbdare și momentan nu am așa ceva, și mai bine aștept până o să mă simt în stare să o citesc, că altfel stric toată experiența și ar fi păcat.
Cam atât pot spune, nu am făcut mare lucru, adică nimic productiv. Ar trebui să mai scriu la poveștile pe care le-am început, dar nu am niciun chef, am câteva idei, dar nu-mi vine să mă apuc. Dar m-am hotărât să îmi încerc norocul la concursul de debut Hergbenet, că de ce nu? În cel mai rău caz nu se întâmplă nimic, nu-i așa? :))
Și... cam atât. Sper să termin curând Jumătatea rea, se citește repede, autoare are un stil plăcut de a scrie, nu cred că ar trebui să îmi ia prea mult odată ce mă pun serios pe citit. 

miercuri, 6 august 2014

Noutăți editoriale #2




Mona. Virus Mortal de Dan T. Sehlberg

Doi cercetători de geniu se luptă în Universul virtual al internetului. Eric vrea să creeze paradisul, adică un program care să-ţi permită să navighezi virtual doar cu ajutorul minţii, Samir vrea să dezlănţuie infernul şi creează un virus informatic imposibil de exterminat, pentru a distruge lumea civilizată. Testând sistemul creat de Eric, Hanna, soţia lui, se contaminează cu virusul Mona şi este salvată doar de speranţa şi iubirea soţului, după o lungă şi aventuroasă odisee. Hanna s-a vindecat, internetul nu. Virusul s-a adaptat din nou şi a intrat în hibernare. Nu se ştie pentru cât timp.






Regatul furtunilor(Grisha #2) de Leigh Bardugo

Un ţinut fabulos: Ravka
O elită magică: Grisha
O eroină cu superputeri: Alina Starkov


"Întunecatul", conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.



Îngeri de gheață(Dincolo de moarte #3) de Adina Speteanu

După ce a devenit conducătoarea strigoilor, toți au crezut că situația în Strygorra se va îmbunătăți. Dar Nataliei îi este greu să se vadă în fruntea unui popor pe care uneori nu îl poate înțelege, mai ales după ce a fost la un pas de moarte în temnița lui Dragoș.
Toate încercările ei de a-și proteja familia devin inutile, iar secretele pe care le ascunde de ceilalți strigoi încep să iasă la lumină. Deși luptă cu toate forțele pentru a face față greutăților, bătălia se transformă rapid într-un joc în care fiecare riscă totul sau nimic.
Spionul de care se temeau este mai aproape decât au crezut, punând viața membrilor Gărzii în pericol. Pentru a-i salva, Natalia face un pact cu persoana care îi poate răni în orice moment.
Într-un tărâm în care adevărul este cel mai păzit secret, ar putea relațiile de prietenie să dureze la nesfârșit?




Cioburi de stele(Constelații #1) de Amie Kaufman și Meagan Spooner

Icarus e o uriaşă navă spaţială care călătoreşte prin hiperspaţiu cu viteză superluminică. Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) şi Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supravieţuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viaţă ("fiinţele şoptitoare"), supusă unui experiment secret condamnabil, iniţiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac şi Tarver dezleagă misterul "fiinţelor şoptitoare" şi află că ar putea fi salvaţi. Dar nu vor mai fi niciodată aceiaşi tineri care au păşit cândva pe planeta pustie. 




Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă

Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui.
Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții.
Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?
__________________________________________________________________
Ce ziceți, sună interesant cărțile astea? Nu sunt eu încă foarte convinsă dacă vreau să continui cu trilogia Grisha, cum prima carte nu m-a dat pe spate, dar mă mai gândesc la asta. Și voi aștepta să citesc câteva păreri și despre Cioburi de stele, înainte de a mă decide dacă să o cumpăr sau nu, e lăudată prin afară, dar aș vrea să aflu și păreri din România. În rest, din rezumate cărțile chiar sună interesant, din punctul meu de vedere, mai ales cele două românești :) Am din ce în ce mai multă încredere în autorii români contemporani ^^

marți, 5 august 2014

"Specimenul(Invadatorii #1)" de Andrei Trifănescu

Am citit pe blogul Ghandei că la lansarea volumului autorul a spus că la final vom vrea să îi dăm un mail și să îl înjurăm. Eu însă nu am avut un astfel de impuls la final, la modul cel mai serios. Înțeleg de ce ar zice asta, că se termină extrem de brusc cartea, dar am citit și cărți cu cliffhangere mai rele de atât. Totuși, finalul ăla m-a făcut să îmi pun și mai multe întrebări.
Nu îi voi face rezumat, mi se pare mai interesantă toată experiența dacă nu știți mai nimic înainte de a o începe, și apoi e foarte ușor să dau spoilere din greșeală încercând să rezum totul, deci mai bine nu. Recunosc că nu am știut exact la ce să mă aștept. Sigur, bazându-mă pe copertă și pe numele seriei, mi-am închipuit că are legătură cu extratereștri care atacă Terra, ceea ce e în parte adevărat, dar am avut parte de o grămadă de surprize pe parcurs, la un moment dat nici nu mai știam ce să cred.
Ideea e că romanul este povestit la persoana întâi, din mai multe puncte de vedere, atât al Specimenelor 0039 și 0198, cât și a unui anume Steve, nu zic nimic despre el. Dar cel mai mult din perspectiva celor două Specimene. Și asta mi s-a părut o alegere destul de interesantă, în lipsa unui cuvânt mai bun, pentru că încă de la început există multe întrebări care trebuie să primească un răspuns și cum povestea e spusă de două personaje care nu știu ce se petrece, automat nici cititorul nu află decât mult mai târziu. Adică, pe la jumătatea romanului se mai spun câteva chestii, dar ele nu fac decât să inducă și mai multă confuzie, dar parcă exact asta e cea mai fascinantă chestie la romanul ăsta, faptul că cititorul află cum stau lucrurile odată cu personajele principale. Și chiar atunci când au loc tot felul de chestii și ei nu primesc explicații, tot pare interesant ceea ce se petrece.
Pe tot parcursul romanului, nu am reușit să nu compar povestea cu Jocurile foamei, cu toate că devine destul de evident că cele două nu au nicio legătură una cu alta, sunt două povești complet diferite, totuși se întâmplă câteva chestii care îmi amintesc în continuare de seria aceea, simțeam nevoia să spun asta.
Ca personaje, 0039 și 0198 mi-au plăcut, cred că primul mai mult decât al doilea, deși nu aș putea explica. Ideea e că au început să îmi placă mai mult după ce am mai primit niște explicații, pentru că înainte de asta nu prea m-au impresionat cu nimic, bine, până când s-a întâmplat acel ceva care a schimbat un pic lucrurile pentru amândoi, nu zic ce, cine a citit cred că își va da seama despre ce vorbesc.
Dar cred că cea mai interesantă mi s-a părut lumea creată de autor, dacă un pic deprimantă, e totuși interesant ceea ce și-a imaginat el, chiar mi-a plăcut întreaga idee a romanului, mai ales după ce totul a luat-o într-o direcție la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. La un moment dat chiar mă întrebat dacă ceva diferit avea să se întâmple, pentru că există un moment în care acțiunea devine ușor monotonă. Totuși, asta nu durează mult, iar de acolo totul începe să se miște mult mai repede și aflăm chestii noi și totul începe să prindă contur și să aibă sens.
Singura chestie pe care nu prea am putut să o înghit a fost acea parte romantică, infimă de altfel, care are loc la un moment dat. Nu că m-ar fi deranjat că e acolo, doar că nu am prea înțeles de unde și până unde s-a ajuns și acolo. Deși, după ce m-am gândit un pic, având în vedere cum stăteau lucrurile, parcă a fost ceva mai ușor de crezut. Pe lângă toate celelalte lucruri, asta e o chestie care, până la urmă, contează prea puțin, pot trece peste, doar că simțeam nevoia să o spun, mă sâcâie un pic.
Per total, cartea e super, știam eu de ce am început să am încredere în autorii români contemporani. Am ajuns până acum la concluzia că cei români au niște idei mult mai sucite, în sensul bun, față de toți autorii străini pe care i-am citit. Dacă nu e clar deja, recomand cartea. Abia aștept volumele următoare.

luni, 4 august 2014

Summer read-a-thon: zilele 5&6 + wrap-up

Nu am mai făcut update-uri pentru ultimele două zile din read-a-thon, dar o voi face acum.
Ziua 5:
Din motive diverse, am citit doar 76 de pagini din Specimenul de Andrei Trifănescu. Cred că aș fi citit mai mult, dar a intervenit ceva, și până s-a rezolvat totul se făcuse 10 seara și numai de citit nu mi-a mai ars.
Ziua 6:
Am terminat Specimenul, adică am citit 273 de pagini. Ăsta e un nou personal best pentru mine, ca și pagini citite într-o singură zi, sunt uimită. Nu mă așteptam să îl termin, având în vedere că mai aveam atâtea pagini de citit din el, și urma și un capitol uriaș, cei care au citit-o știu, dar exact la capitolul ăla nu m-am putut opri din citit. Până să-mi dau seama ajunsesem la pagina 300 și a trebuit să mă forțez să fac o pauză, pentru că se întâmplaseră niște chestii la care trebuia să contemplez un pic înainte de a continua. Oricum, cartea a fost foarte tare, nu m-am așteptat, dar veți afla mai multe din recenzie.

Wrap-up:
Am citit per total așa:
Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon(246 pg) - Recenzia
Cântul vrăjitoarelor vol 3 de Mireille Calmel(441 pg) - Recenzia
Din Cele două turnuri de J.R.R. Tolkien -15 pg
Specimenul de Andrei Trifănescu(397 pg)
Iar totalul paginilor este: 1099

Ca și provocări, am completate așa:
- o carte scurtă: Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon(246 pg)
- o carte lungă: Cântul vrăjitoarelor vol 3 de Mireille Calmel(441 pg)
- o carte scrisă de an autor român: Specimenul de Andrei Trifănescu (397 pg)
Ambiția mea fusese să completez toate provocările, dar la drept vorbind nu m-am prea așteptat la asta, a fost totuși amuzant să încerc. Personal, sunt mulțumită și așa, am zis eu că dacă citesc trei din cărțile din TBR voi considera read-a-thon-ul un succes și am nimerit-o la fix.

Cam asta e. Sunt uimită că am depășit 1000 de pagini, dar sunt fericită cu numărul. Mă bucur că am participat, mi-a plăcut, ca și anul trecut.
Voi cum v-ați descurcat? Cât ați citit? Ați reușit să citiți tot ce v-ați propus?

duminică, 3 august 2014

July wrap-up

1) Mai puternic decât frica de Marc Levy
Mda, m-a dezamăgit mult, aveam așteptări ma mari de la ea. Recenzia aici.

2. Cântul vrăjitoarelor vol 2 de Mireille Calmel
Mi-a plăcut mult! Recenzia aici.

3) Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafon
Mi-a plăcut foarte mult. Recenzia aici.

4) Iubita mea, Sputnik de Haruki Murakami
Murkamai nu m-a dezamăgit absolut deloc. Recenzia aici.

5) Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon
Superbă! Recenzia aici.

6) Cântul vrăjitoarelor volumul 3 de Mireille Calmel
Iubesc trilogia asta, citiți-o! Recenzia aici.

Am citit practic cu o carte mai mult față de luna trecută, când am avut și sesiune, dar având în vedere că mă apucase o lene imensă și intrasem într-un fel de reading slump, eu sunt mulțumită și așa, mai ales că majoritatea cărților pe care le-am citit mi-au plăcut mult :)

sâmbătă, 2 august 2014

"Cântul vrăjitoarelor volumul 3" de Mireille Calmel

*Recenzia nu conține nici un fel de spoilere, chiar dacă e a treia dintr-o trilogie, puteți citi liniștiți chiar dacă nu ați citit niciuna din cele trei cărți.*
Și s-a terminat și trilogia asta, mi se pare atât de trist. Mi-a plăcut atât de mult! Vă rog eu frumos să ignorați coperțile astea oribile și să îi dați o șansă, pentru că povestea este de n ori mai bună decât pare.
Nici nu știu de unde să încep, am atâtea sentimente și gânduri în momentul ăsta, că mi-e greu să le organizez într-un fel anume. Atunci când am început primul volum nu aveam niciun fel de așteptări, pentru că nici coperta, nici prezentarea de pe spatele cărții nu îmi spuneau nimic. Dar citisem pe un blog o recenzie pozitivă și am zis că aș putea încerca și eu primul volum. Și, în timp ce dădeam paginile am început să fiu din ce în ce mai curioasă în legătură cu toată această poveste ce cuprindea o gamă largă de personaje de toate felurile, și de destinele lor ce părea că îi leagă cumva, deși în primă fază nu este clar cum anume. Totul devine mult mai clar pe parcurs, iar când am ajuns la sfârșit am fost convinsă că aflasem tot ceea ce era nevoie și trebuie să spun că povestea nu s-a îndreptat deloc în direcția la care mă așteptam la început, ceea ce mi se pare un lucru bun, în cele din urmă.
Am rămas fascinată de epoca în care se desfășoară întreaga poveste, prin anii 1480. Deși anumite lucruri care se petreceau în acele vremuri au fost complet nedrepte și modul în care erau anumite persoane tratate din cauza rangului și alte chestii de genul mi s-a părut foarte frustrant la un moment dat, asta nu a schimbat fascinația mea pentru perioada aceea. Nu aș putea să explic, dar e ceva la perioada aceea care mie îmi place, poate cavalerii, poate rochiile și balurile și toate cele.
Am îndrăgit personajele foarte mult, mai ales la final. Algonde și Mathieu și Mounia și Eugerrand și baronul Jaques și soția lui, Sidonie, și Philipine și Djem și mulți, mulți alții, aș putea înșira mult și bine aici. Mi-a plăcut mai ales la toate aceste personaje puterea și hotărârea de care au dat dovadă până la capăt, chiar și atunci când totul părea împotriva lor, iar speranțele deșarte, ei nu au renunțat și au continuat să creadă că ar putea fi cu toții fericiți. Ce mai, mi-au dat lacrimile pentru ei la final.
Iar finalul acela... mi-a picat fața. Numai la acel final nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. Acum că stau și îl tot întorc pe toate fețele, mi se pare totuși potrivit pentru trilogie. Sigur, aș fi vrut să știu ceva mai multe, dar nu mă deranjează nici așa. Mi se pare genul acela de final care te duce cu gândul la faptul că în viață acel happy end perfect la care speră toată lumea nu e chiar o opțiune, iar uneori, oricât de mult ai planifica și ai încerca să faci ca totul să iasă perfect, până la urmă mereu va exista acel ceva la care nu te-ai gândit și care va afecta totul până la urmă.
Nu știu ce să mai zic, nu cred că voi reuși să găsesc destule cuvinte pentru a lăuda trilogia asta. Mai zic doar atât: chiar merită!

vineri, 1 august 2014

Summer read-a-thon: ziua 4

Am terminat Cântul vrăijtoarelor vol 3 de Mireille Calmel, adică ultimele 154 de pagini. Nu am știut la ce să mă aștept și totul m-a luat prin surprindere, mai ales finalul. Trilogia mi se pare genială acum că am terminat-o. O să postez curând recenzia, în care veți găsi mai multe detalii, dar pentru moment zic doar atât: citiți-o! Iar asta îndeplinește provocarea aceea cu o carte de peste 400 de pagini, deci până acum am îndeplinit două dintre provocări.
Apoi m-am decis să încep Specimenul de Andrei Trifănescu, că tot nu prea citesc eu SF, plus că autorul e român, și am avut surprize plăcute de la autorii români contemporani. Am citit 48 de pagini din ea momentan.
Apoi mi s-a făcut dor de lumea din Cele două turnuri de J.R.R. Tolkien, pe care am lăsat-o deoparte când a început read-a-thon-ul, deoarece Tolkien mi se pare că se citește greu. Dar îmi propusesem să mai citesc un capitol, ceea ce nu mi-a ieșit, din cauza somnului. Am citit 15 pagini din ea.
Deci totalul meu pentru ziua 4 este de 217 pagini.