marți, 30 septembrie 2014

Experiența mea la o lansare de carte

Joi, pe 25 septembrie, am fost la lansarea cărții Îngeri de gheață a autoarei Adina Speteanu, care s-a desfășurat la ceainăria La un ceai, și tot am zis că voi scrie un articol despre asta, cum e practic prima lansare la care am fost. Am mai auzit-o pe autoare vorbind despre Crimă la timpul trecut, am avut noroc să zic așa și m-am aflat la fix la un Gaudeamus, parcă. Dar nu am fost niciodată la o lansare pentru că am vrut să fiu acolo.
Dar înainte de a ajunge la lansarea propriu-zisă, am avut parte de alte peripeții. Mai exact, cum eu sunt eu, iar eu și simțul orientării nu suntem chiar prieteni, nu se putea să ajung eu într-un loc pe care nu-l cunosc din prima. Am ajuns la polul opus, ca să zic așa, față de unde trebuia să ajung. În fine, după o conversație lungă la telefon cu tata, am ajuns. Din fericire chiar la limită. La momentul respectiv aveam o stare așa de proastă, că nu mă mai așteptam la nimic. Bine, mie nici nu-mi place să mă aflu într-un loc în care să nu cunosc pe nimeni, dar ăsta e un alt subiect.
Toată experiența a fost mult mai interesantă și plăcută decât mă așteptam. Am citit eu undeva că lansările editurii Tritonic sunt drăguțe, și chiar așa mi s-a și părut. 
În afară de autoare, au mai vorbit în cadrul lansării editorii Bogdan Hrib și Eugen Lenghel, iar ceea ce au zis fiecare din ei chiar mi s-a părut interesant. Nu aș putea reproduce, dar s-a zis ceva și despre literatura pe care o studiem la limba și literatura română și cum profesorii de română nu cred că în țara asta mai există autori buni. Ceva pe linia asta a fost oricum. Mi se pare tristă chestia asta, dar asta e.
Adina Speteanu a povestit despre cum a ajuns să creeze povestea asta, cam de unde a pornit totul, și asta mi-a plăcut. Mereu îmi place să știu de unde anume a pornit o idee, o poveste, pentru că mi se pare că poate să înceapă de oriunde. Țin minte că a zis că primul personaj a fost Dragoș, și dintr-un anume motiv, lucrul ăsta mi se pare foarte interesant, că începutul e practic cu personajul negativ. Dragoș de altfel mie mi se pare un personaj destul de interesant în felul lui, așa nebun cum e. Totuși, e perseverent, cred că asta apreciez eu cel mai mult la el. E atât de hotărât în planul ăla al lui, încât nu cred că ar lăsa ceva să-i stea în cale. Dar să trec mai departe.
Și... nu mai știu ce să zic. Mi-a plăcut, sincer. Am schimbat câteva cuvinte și cu autoarea, mi s-a părut foarte drăguț. Atât că stau cam prost la pusul în cuvinte momentan. 
A, da, am cartea semnată :D 
M-am apucat să o citesc, nu am ajuns foarte departe, dar momentan îmi place :) 
Pozele sunt luate de aici și aici.

joi, 25 septembrie 2014

The Giver

Nu prea aveam eu niciun fel de dorință imensă de a vedea filmul ăsta, dar cum voiam să merg la cinema și altceva ce să cred că mi-ar plăcea nu am găsit în listă, am zis că de ce să nu îi dau o șansă? Tot ce știam despre filmul ăsta era că e distopie, nu prea avea cum să meargă extrem de prost. Menționez că nu am citit cartea.
Filmul îl urmărește pe Jonas, într-o societate distopică în care totul este uniform, până la culori, care practic nu există în lumea aceea. Cum se zice la început, nu există nimic care să îi facă pe oameni diferiți, deci nu există motiv de invidie și război. Totul este decis de către un grup de persoane în vârstă, iar la vârsta de optsprezece ani fiecărui copil îi este atribuit un post în societate. Jonas este desemnat să fie păstrătorul amintirilor, a celor vechi pe care nu și le amintește nimeni în afară de cel care are această îndatorire, și care trebuie să îi sfătuiască pe actualii conducători pentru a nu repeta greșelile trecutului. Doar că, așa cum se întâmplă, nu e totul chiar așa minunat cum pare, iar Jonas află asta destul de repede.
Nu a fost ce mă așteptam, adică nu seamănă cu nicio altă distopie pe care am citit-o sau văzut-o. În primul rând pentru că nu se recurge la violență cam deloc în filmul ăsta, spre deosebire de alte lucrări ale genului unde bătăliile dintre rebeli și conducători ajung să fie în floare. Asta nu m-a deranjat, chiar mă bucur într-un fel că a fost așa. Parcă a fost mai bun filmul tocmai datorită acestui lucru.
Ce m-a fascinat pe mine cel mai mult la filmul ăsta a fost faptul că societatea în care trăiește Jonas nu are culori, totul e alb negru. Asta m-a derutat un pic la începutul filmului, dar după ce m-am prins cum stă treaba m-am obișnuit cu ideea, și chiar mi-a plăcut conceptul, cât și modul în care culorile sunt introduse treptat, pe măsură ce Jonas învață lucruri de la fostul păstrător al memoriei(the giver).
Mi-au plăcut personajele, și modul în care au evoluat ele, mai ales Jonas și Fiona, dar nici Asher nu a fost de ignorat, mai ales la final.
Chiar mi-a plăcut filmul ăsta, mai ales pentru mesajul pe care îl transmite. Sigur, omenirea nu e perfectă și luăm multe decizii greșite, și poate că s-a vrut într-adevăr crearea unei societăți perfecte, dar perfecțiunea nu există, iar omenirea nu e capabilă doar de dezastre. Finalul pe mine personal, mai ales discursul fostului păstrător al amintirilor, m-au lăsat cu un zâmbet pe față. Nu m-am așteptat ca filmul să ia o asemenea direcție, dar mi-a plăcut că a fost așa. Recunosc că modul în care s-a terminat m-a lăsat un pic de tot confuză, dar având în vedere restul filmului, asta nu m-a deranjat foarte tare în cele din urmă.
Am auzit că filmul nu prea urmărește cartea, din mai multe puncte de vedere. Cum am zis, eu nu am citit-o, și nu garantez că o voi citi, dar filmul mi-a plăcut. Poate că cei care au citit cartea, și le-a plăcut mult, vor fi dezamăgiți, dar dacă nu ați citit-o, sau nu vă deranjează dacă filmul schimbă mai multe lucruri din carte, atunci eu îl recomand.

marți, 23 septembrie 2014

În curând la editura Herg Benet

Cum nu am alte idei, m-am gândit că de ce nu să fac o astfel de postare? Mai ales că urmează să apară câteva cărți la această editură, în toamnă, pentru care sunt entuziasmată, abia aștept. Plus că asta m-a făcut să mă hotărăsc că cel puțin momentan autorii români vor avea prioritate când vine vorba de cumpărat cărți, față de cei străini.  Îmi plac toți, dar banii nu cresc în copaci, și... Dacă aș putea aș cumpăra toate cărțile din wishlist, dar din păcate nu pot, așa că trebuie să fac o listă cu priorități.
Ok, am vorbit destul. Cărțile:

Provocarea vol 1+vol 2 de Simona Stoica
Din câte am înțeles eu, volumele astea două formează prima carte din seria Rephelimii. Mie îmi sună fantasy, plus că e în colecția Cărțile Arven, deci abia aștept să pot pune mâna pe cărțile astea două, cu speranța că poate vor apărea la pachet la Gaudeamus. 
Pe site scrie că apar în octombrie 2014.
Descrierea:
Foc și Cenușă. Lumină și Întuneric. Pasiune și Obsesie.
În străvechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini conduși și instruiți de Azazeal Vellenhall, încearcă să împiedice declanșarea unui război cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o găsi pe nepoata lui Azazeal – tânăra Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Însă când descoperă misterele care înconjoară conacul Wolfmaner și cine e răspunzator pentru crimele săvârșite în urmă cu 150 de ani, Desiree refuză să își accepte moștenirea și să înfrunte trecutul. Jack nu are de gând să renunțe și ar face orice ca să salveze Havenul. Îi va câștiga încrederea, o va minți și o va seduce pentru a-și îndeplini misiunea.
Provocarea a fost acceptată.
Neamul corbilor vol 1: Copii întunericului de Lavinia Călina
Știu că e fantasy, asta bazat pe ceea ce scrie pe copertă, adică: "Tu cât de mult te poți ascunde de magie?"
Asta, conform editurii, apare în noiembrie 2014.
Nu are încă descriere, dar nu contează, având în vedere că e scrisă de autoarea cărții Ultimul avanpost. Eu am încredere, plus că îmi place genul fantasy.

Bizaroproze de A.R. Deleanu
Am mai citit de acest autor Acluofobia, despre care am încă sentimente contrarii, dar îmi place ideea de a citi măcar două cărți ale unui autor înainte de a mă decide dacă îmi place sau nu. Plus că titlul cărții sună interesant în mintea mea. 
Și asta ar trebui să apară tot în noiembrie 2014.

Atât am pentru postarea asta. Mai apar și alte cărți la editura asta, dar le-am menționat doar pe cele care mi se par mie interesante. 
Scuzați lipsa de postări din ultimele zile, dar nu prea mai am idei. Încă citesc Cronica păsării-arc de Haruki Murakami, am ajuns pe la jumătate, dar nu știu dacă o voi termina luna asta, în principiu pentru că nu mai am chef de nimic, pierd timpul pe net. Dar poate revin totuși la ea, pentru că îmi place, a ajuns într-un punct interesant, a început să prindă contur. Altfel, aștept episodul următor de la Sword Art Online II, mi se pare mai bun decât primul sezon, chiar dacă acțiunea e un pic mai lentă. 

joi, 18 septembrie 2014

Writers

Nu știu dacă am mai zis, dar iubesc tumblr, mai ales pentru că mereu găsesc ceva drăguț pe acolo, cum ar fi citatul de mai jos.
Mi-a rămas întipărit în minte de când l-am citit, și mi-am zis că trebuie să-l pun și aici :)

marți, 16 septembrie 2014

"...și la sfârșit a mai rămas coșmarul" de Oliviu Crâznic

Nu o să mint, cartea asta nu a fost ce m-am așteptat eu să fie, mai ales după toate recenziile bune pe care le-am citit despre ea. Mă așteptam la o poveste mai întunecată, în evul mediu, cu tot ce înseamnă ea, plus ceva dragoste pe acolo. Și nu a fost asta. Eu la final am ajuns la concluzia că e o carte care vrea să fie horror, dar nu e. Asta nu m-a deranjat neapărat, cum eu cu genul nu mă înțeleg, dar poate că ar fi fost mai bine dacă era într-adevăr horror.
Totul începe atunci când cavalerul decăzut Arthur de Seranges este invitat la nunta unei marchize pe care a văzut-o o singură dată, împreună cu prietenul lui, Vincennes, cel din urmă înțelegându-se bine cu marchiza. La început nu prea vrea el asta, dar totuși acceptă. Totul începe să meargă prost după ce doi dintre cei aflați acolo, un grup destul de ciudat de altfel, se îmbolnăvesc de ceea ce la început e considerată a fi ciumă, iar toți rămân blocați la castel. Dar cum un rău nu vine niciodată singur, în curând își dau seama că au de a face cu niște lucruri mult mai rele decât o simplă ciumă. Ar fi fost bine să fie doar atât.
Cu ce să încep? Nu prea mi-a dat mie senzația că ar avea loc în evul mediu, nu știu cum să explic, dar mă așteptam să îmi dea mai mult senzația asta și nu prea a făcut-o. Sigur, e castelul și mai sunt și toate titlurile personajelor, dar ceva parcă tot a lipsit. Plus că eu am pierdut șirul personajelor la un moment dat. Adică, i-am reținut pe cei mai importanți, dar pe restul nu am mai știut cum să-i deosebesc, mai ales că doar sunt menționați din când în când. Totuși, a existat un personaj care mi-a plăcut destul de mult, anume Vincennes. Restul, erau arhetipuri și nu pot spune că m-au impresionat cu ceva anume. Bine, și contele Max Swartz are un moment pe la final, care a mai crescut un pic cartea în ochii mei, dar m-a cam deranjat modul în care a sfârșit-o.
Nu știu dacă ce voi zice mai departe intră în categoria de spoiler, eu nu cred, mi se pare că scrie ceva pe spatele cărții despre asta. Ideea e că toți cei prezenți în castel află la un moment dat că au de a face cu mai multe lucruri: morți care se ridică din morminte, vârcolaci și, nu în ultimul rând, vampiri. Deși cred că ăsta e unul singur. Și mai există și tot felul de povești despre toate astea, legende și alte chestii, despre care personajele chiar vorbesc pe parcursul romanului. Vampirul a fost ok, restul... nu prea m-am prins care era faza cu ei. Și parcă prea au fost toate astea amestecate într-o carte cam scurtă. Are 294 de pagini, restul sunt explicații date de autor. Pot înțelege că el a luat toate creaturile astea și le-a readus la statutul inițial, acela de personaje negative, dar... cam atât. Deși trebuie să recunosc că m-a amuzat cum vampirul i-a jucat pe toți pe degete, asta a făcut pentru o scenă amuzantă, deși probabil că nu ar fi trebuit să fie, dar mie așa mi s-a părut.
Povestea de dragoste... nu m-a convins. Mi s-a părut ușor trasă de păr, mai ales din cauza diferenței evidente de vârstă. Știu că era evul mediu, dar tot nu am reușit să accept ideea că cei doi s-ar fi plăcut într-adevăr.
Dar cel mai mult cred că m-a deranjat faptul că, în timp ce citeam nu puteam să nu mă tot gândesc la faptul că povestea asta nu e reală, că cineva a scris-o și așa mai departe. Așa ceva nu cred că am mai pățit până acum.
Nu știu, poate că nu fac eu parte din grupul țintă al acestei cărți, dar nu pot spune că mi-ar fi plăcut. Cumva, toată povestea nu a avut finalitate pentru mine. 

luni, 15 septembrie 2014

Leapşă: Back to school (2014-2015)

Leapșa mi-a fost pasată de Andreea, care a și creat-o de altfel, de la Ghanda și Strumphy, mulțumesc!
De obicei nu știu cine e creatorul lepșei. Bine, mi se pare funny, cum eu încep în octombrie, și e ultimul meu an, dar o facem și pe asta, că de ce nu?

Reguli: 
1. Încorporați imaginea tag-ului în postarea voastră.
2. Dați tag-ul mai departe.
3. Nu menționați aceleași cărți de două ori.
4. Postați link-ul cu leapșa completată pe blogul Padeniye, mai cu exactitate AICI. 

1. Română: Luați cartea preferată de anul acesta și deschideți-o la pagina 100, alineatul al treilea. Scrieți mai jos ceea ce se află acolo, menționând de unde ați luat fragmentul.
"I do not believe so," Marco says.
E luat din The night circus de Erin Morgenstern.
Mă așteptam la altceva, dar era în dialog, și nu am avut ce să fac :))

2. Geografie: Ați citit anul acesta (sau în decursul a doi ani) vreo carte cu o copertă verde, sau care să aibă pe ea ceva legat de natură? Dacă da, puneți o fotografie cu ea.
Fetele de înghețată de Dorothy Koomson e cea mai simplă alegere din punctul ăsta de vedere, cum coperta e foarte verde. Doi ani am așteptat ca cartea asta să se ieftinească, dar nu s-a întâmplat, și mai și dispăruse de peste tot, așa că am cedat și am luat-o la preț normal. Nu regret deloc decizia.

3. Istorie: Vă plac bibliografiile sau cărțile care tratează ceva din istorie? Care este ultima carte pe care ați citit-o, care să urmărească astfel de subiecte?
 Dacă e vorba de istorie cu adevărat, atunci ultima cartea ar fi Grace de Monaco de Jean des Cars, fiind vorba despre o persoană reală și toate cele.

4. Sport: Să faci sport este un lucru benefic corpului, te împrospătează și-ți dă o stare fresh după; în ciuda faptului că ești obosit de mori, tot te vei simți mai bine. Ce carte fresh, ușor de citit, ați lecturat, și care v-a plăcut?
Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. E singura carte care se potrivește aici, cum eu anul ăsta nu am citit deloc chicklit, iar alte cărți ușoare nu am găsit în listă. Foarte simpatică cartea, și scurtă de altfel.

5.Matematică: Chiar dacă matematica nu este o materie agreată de multă lume, tot trebuie să o faci, chiar dacă durează mai mult timp să o înțelegi. La ce carte ți-ar fi foarte greu să renunți, pentru a învăța?
La drept vorbind, dacă știu că trebuie să învăț voi învăța indiferent ce alte chestii mai plăcute aș vrea să fac. Adică, nu am citit încontinuu Ultimul avanpost de Lavinia Călina tocmai pentru că eram în sesiune.
Dar dacă trebuie totuși să aleg, voi menționa o carte pe care nici în ruptul capului nu m-aș apuca când am examene, pentru că ar fi fost crimă și pedeapsă să nu pot citi în voie, anume Specimenul de Andrei Trifănescu. Am citit 273 de pagini din ea într-o singură zi, ceea ce e un record pentru mine, efectiv nu mă puteam opri. Nu avea nicio legătură cu faptul că l-am citit într-un maraton de lectură, a trebuit să mă forțez să fac pauză, ca să asimilez tot ceea ce se întâmplase, nu m-aș fi așteptat.

6. Desen: Să desenzi, să pictezi, a fost mereu o activitate care te relaxa în timpul generalei, dar chiar și în liceu pentru unii. Culorile îți dădeau imaginație, așa că: Ce copertă a unei cărți o urăști din tot sufletul, și ai vrea să o schimbi, dacă ai avea ocazia?
Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. Coperțile alea sunt oribile, din cauza lor am tot evitat seria o vreme, iar acum e una dintre preferatele mele. Serios, coperta aia induce mult în eroare. Aici se poate aplica cu succes zicala "nu judeca o carte după copertă".

7. Biologie: Tuturor ne plac animalele, și nu cred că există cineva care să nu iubească un animal, oricât de drăguț sau înspăimântător ar fi el. Postați mai jos o imagine a unei cărți în care apar astfel de vietăți.
Tocmai mă gândeam că nu am așa ceva, dar apoi mi-am amintit de volumele astea, tipul stă pe un cal, deci e ok. Încă nu le-am citit, dar nu am alte opțiuni.

8. Engleză: Mulți cititori au în bibliotecă literatură internațională, așa că presupun că printre sumedeniile de cărți, se strecoară și un autor preferat. Ce scriitor american sau englez vă place cel mai mult? Descrieți-i ideile în trei cuvinte, sau modul de-a scrie.
Se putea să rămână Tolkien nemenționat aici, se putea? :)) Serios, îl respect mult pe omul ăla, atât de multă imaginație a avut că a creat practic o lume întreagă, cu tot ce ar avea ea nevoie. Jos pălăria în fața lui, omul a fost un geniu.

9. Muzică: Să asculți muzică este ceva relaxant, care te face să zâmbești, iar cea împletită cu cititul este cu atât mai bună. Aveți vreo carte care să vă fi făcut să cântați (la figurat) de fericire, atunci când ați terminat-o? Sau o melodie care să o fi descoperit în vreo carte? 
Cred că aici s-ar potrivi The night circus de Erin Morgenstern. Nu știu dacă am cântat chiar de fericire, dar cartea asta mi-a pus un zâmbet imens pe față, mă bucur enorm că există, plus că zâmbesc de câte ori mă gândesc la ea.(știu că practic trișez, dar nu modific răspunsul :P)

10. Dorință: Sunt ferm convinsă că există o carte pe care vă doriți foarte mult să puneți mâna. Care este aceea și de ce vreți atât de mult să o citiți?
În principiu, orice carte scrisă de Murakami, Zafon și Tolkien în momentul ăsta. Și Alexandra de Anna Vary, care nu mai apare o dată! Plus că am descoperit că Herg Benet urmează să publice în toamnă cartea asta, care se pare că e prima parte dintr-o trilogie, iar prima e formată din două volume. Recunosc că m-a atras coperta și faptul că se află în colecția Cărțile Arven, care nu m-a dezamăgit deloc până acum. Habar nu am despre ce e vorba, cum încă nu are rezumat, dar din titlu+copertă+numele seriei cred că e ceva fantasy. Chiar e fantasy, cel puțin așa sună din descrierea pe care au postat-o pe pagina de facebook a editurii, mie una îmi sună super!

Nu am idei cui să o dau, deci dacă vreți să o faceți o puteți lua de la mine, considerați că v-am pasat-o eu.

duminică, 14 septembrie 2014

Război în bucătărie

Am probleme în a pune în cuvinte ceea ce cred despre filmul ăsta, deci citiți pe propria răspundere. Off topic, mi-a trebuit ceva pentru a-mi da seama că actrița care o joacă pe Madame Mallory a jucat în RED.
Să trecem la poveste. Hassan Kadan, împreună cu tatăl și cei cinci frați ai lui decid să caute un loc în Europa unde să deschidă un restaurant cu specific. În mod ironic, frânele îi lasă lângă un mic sat din Franța, unde domnul Kadan găsește un fost restaurant care este de vânzare și se decide să îl cumpere, asta în pofida părerii fiilor lui. Exact vis-a-vis se află restaurantul lui Madame Mallory, restaurant ce are și o stea michelin(scuzați dacă am scris greșit). Cum Madame Mallory nu vrea să își piardă clienții acestor străini, între ei pornește un adevărat război, care face pentru niște momente foarte comice.
Sincer, nu mă așteptam ca acest film să îmi placă atât de mult. Mai ales că nici prezentarea filmului nu m-a atras, și cu atât mai puțin titlul ales de cei care l-au tradus. Trebuie să spun din capul locului că filmul ăsta nu e doar despre gătit, deși are și asta o parte importantă în film. Este și despre relațiile dintre rude, despre cum îi văd francezii pe străini, în cazul ăsta pe această familie, care dacă îmi amintesc bine e din Mumbai, cât și despre competiție și talent. De ce talent? Pentru că Hassan are un anume dar, ca să zic așa, când vine vorba de gătit. Aveam eu o vagă senzație că nu oricine poate să gătească, și nu mă refer aici la chestii gen omletă și cartofi prăjiți, ci la chestii mult mai complexe. Nu oricine poate fi un chef.
Iar ăsta e lucrul pentru care eu apreciez foarte mult filmul ăsta, faptul că arată că în anumite profesii dacă nu ai măcar un pic de talent, nu prea ai ce căuta acolo. Eu cred că toată munca din lume nu poate compensa lipsa unui dram de talent. Cred că filmul mai arată și că, dacă ai acel talent, la un moment dat cineva ți-l va recunoaște. Sau cel puțin asta e o speranță a mea.
Personajele. Preferatul meu e clar Madame Mallory. Deși e extrem de dură și uneori cam rea, mai ales cu familia lui Hassan la început, este totuși o persoană corectă, iar eu genul ăsta de persoane le apreciez foarte mult. Cred că dacă ar fi mai mulți așa, lumea asta ar fi un loc mai bun. Și de Hassan mi-a plăcut, mai ales pentru că are destulă încăpățânare cât să nu se lase descurajat, și pentru faptul că își știe valoarea, chiar dacă unii nu i-ar recunoaște-o niciodată.
Ce să mai zic? Nu mai știu ce să mai zic. Mie chiar mi-a plăcut. Îl recomand. Știu că există și o carte, dar nu știu dacă o voi citi, am răsfoit-o un pic în librărie, dar nu m-a atras. 

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Leapșă: The Asking Books Tag

Am primit leapșa de la Sara, mulțumesc :) Scopul ei este de a afla mai multe despre preferințele noastre literare, și sunt întrebări pe care probabil că le-ați primit de-a lungul timpului...
Reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră (^)
2. După ce faci leapșa și o postezi pe blogul tău, lasă un comentariu cu link-ul acesteia la postarea Cristinei, AICI
3. Dați tagul mai departe
4. Nu răspundeți pompos/încurcat, fii tu.
1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Știu că tot timpul rugam pe cineva să-mi citească Albă ca zăpada atunci când eu încă nu știam să citesc.
2. Ce citești acum?
Am început și Cronica păsării-arc de Murakami, dar am lăsat-o deoparte momentan. Cealaltă carte pe care o citesc și pe care sper să o termin curând e ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul de Crâznic.
3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
Eon de  Greg Bear.
4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?
În afară de faptul că îndoi colțurile la paginile unde găsesc citate care îmi plac și că nu îmi pasă dacă le rup sau nu cotoarele, ceea ce nu știu dacă e neapărat defect, niciunul cred.
5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?
Îngeri de gheață de Adina Speteanu, pe care nu o pot găsi nicăieri. 
6. Ai un  e-reader?
Da, am un kindle. L-am luat în 2012 și am citit ceva pe el, adică l-am amortizat, ca să zic așa. Dar de câteva luni nu am mai pus mâna pe el.
7. Preferi să citești o singură carte sau mai multe în același timp?
Una, mi se pare mai simplu. Se întâmplă să încep mai multe, dar una ajunge în stadiul de așteptare până îmi revine cheful pentru ea.
8. Ți s-au modificat obiceiurile în ceea ce privește cititul de când ai un blog?
Nu știu, nu cred. 
9. Ultima carte pe care ai citit-o și ți-a plăcut mult.
 Mic dejul la Tiffany de Truman Capote.
10. Cartea preferată pe care ai citit-o anul acesta.
The night circus de Erin Morgenstern.
11. Unde îți place să stai atunci când citești?
Citesc oriunde, dacă e să o luăm așa, dar cel mai mult îmi place în pat, e foarte comod.
12. Cel mai inconfortabil loc unde ai citit?
Nu am unul.
13. Poți să citești în autobuz?
Nu merg cu autobuzul, dar citesc în metrou, și am reușit să citesc și în mașină, deși știu că asta nu e tocmai recomandat.
14. Unde, în natură, ți-ar plăcea să citești/citești?
Nicăieri, prefer să citesc în casă.
15. Ce reguli ai atunci când împrumuți cărți?
Să nu le primesc înapoi distruse, în principiu.
16. Ai împrumutat cărți vreodată?
Da, în liceu, și nu am avut nicio problemă.
17. Scrii ceva pe marginea filelor din cărți?
Nu.
18. Chiar dacă este o carte veche?
Tot nu.
19. În ce limbă preferi să citești?
Am citit și în engleză, dar de câteva luni prefer să citesc în română, pentru că mi se făcuse dor de limba mea natală.
20. Ce te face să iubești o carte?
Mai ales personajele. Dacă o carte nu are cel puțin un personaj care să-mi placă, e prea puțin probabil că îmi va plăcea.
21. Ce te inspiră să recomanzi o carte?
Trebuie mai ales să mă impresioneze pe mine, în primul rând.
22. Genul favorit?
Fantasy. Chiar dacă în ultimul timp nu am mai citit mult fantasy, ăsta e genul cu care am început să citesc cu adevărat, deci are un loc special.
23. Genul pe care îl citești foarte rar este?
SF, ceea ce ar trebui remediat.
24. Ce ai alege între a lectura cărți propuse profesorul de istorie, de fizică, de geografie sau de biologie?
Niciuna... Plus că nu mai trebuie de mult să suport asemenea materii.
25. Ai citit vreodată o carte stand-alone?
Da. Sunt drăguțe și seriile, dar nu pot să citesc doar serii.
26. Coperta preferată a unei cărți momentan.
27. Cartea/seria preferată momentan?
De carte am zis mai sus, să zic și de serie: Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien.
28. Gustarea preferată atunci când citești este?
Nu mănânc atunci când citesc.
29. Numește un caz în care spoilerele ți-au ruinat cititul?
Nu îmi vine nimic în minte.
30. Cât de des ești de acord cu anumite critici aduse unei cărți?
Depinde cât de apropiate sunt gusturile mele cu ale persoanei care o critică. Am citit și critici dure ale unor cărți care mie mi-au plăcut mult.
31. Cum te simți atunci când scrii recenzii negative?
Bine, pentru că îmi descarc toți nervii pe care mi i-a creat cartea respectivă.
32. Dacă ai putea să citești într-o limbă de mult pierdută care ar fi aceea?
Cum momentan sunt fascinată de tot ce are legătură cu Egipt, bănuiesc că hieroglifele.
33. Cartea ce te-a făcut să treci prin cele mai multe emoții. 
Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. 
34. Cartea din cauza căreia ești nervoasă și te temi să o începi.
A game of thrones de George R.R. Martin. Atât de multă lume o laudă, că mi-e teamă să nu fiu dezamăgită.
35. Poetul favorit.
Nu prea citesc poezie, dar un poet care mi-a plăcut ar fi George Coșbuc.
36.Câte cărți îți fac cu ochiul momentan?
Pe wishlist am 42, dar unele mai pot aștepta.
37. Cât de des returnezi cărțile bibliotecii fără să le citești?
Nu împrumut cărți de la bibliotecă, prefer să fie noi.
38. Personajul preferat dintr-o carte.
Ultimul personaj care mi-a plăcut mult a fost Holly, din Mic dejun la Tiffany.
39. Răufăcătorul preferat dintr-o carte.
The Lord Ruler din Mistborn: the final empire de Brandon Sanderson, tradusă la noi ca fiind Ultimul imperiu
40.Ce cărți ai vrea să citești în vacanță?
Eu mai am liber până în octombrie, iar dintre toate cărțile pe care le am îmi doresc să citesc Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă. Dar nu garantez că ajung la ea luna asta :))
41. Cât de mult ai rezistat fără să citești?
Nu știu. Cred totuși că asta a fost în perioada în care am dat bacul, unde nu prea făceam altceva în afară de a învăța.
42. Numește o carte pe care nu ai putut să o termini!
Doar una? Păi, ultima la care am renunțat e Magic de Melissa Bank.
43. De ce anume ești distras cu ușurință atunci când citești?
Conversațiile din casă. Dacă sunt în altă parte, nu prea contează.
44. Ecreanizarea favorită a unei cărți.
Hunger games. E una din puținele ecranizări care chiar mi-a plăcut.
45. Cea mai dezamăgitoarea ecranizare a unei cărți.
The book thief. Păcat... cartea e printre preferatele mele.
46. Cei mai mulți bani pe care i-ai cheltuit deodată într-o librărie.
Librărie librărie, vreo 60 de lei, cred. Online am dat și 100, iar la târg de carte undeva până în 150. Mda... eu și simțul măsurii...
47.Cât de des sari peste paragrafe doar ca să citești mai repede?
Atunci când m-am plictisit de o carte, dar vreau totuși să ajung la final, sau atunci când sunt prea multe descrieri pentru gustul meu.
48.Care este motivul pentru care ai renunța la o carte, deși ești la jumătate?
Dacă ceea ce se petrece e prea ridicol, sau nu are sens, sau dacă mă enervează rău personajele. Deși, de obicei dacă am ajuns la jumate o citesc pe repere înainte până la final.
49. Îți place să păstrezi cărțile în ordine?
Îmi place să le țin pe serii și pe autori, dar și pe mărimi. Cel puțin așa am rearanjat biblioteca ultima dată.
51. Sunt cărți pe care le-ai evitat până acum?
Dap. Am evitat mult timp Stăpânul inelelor, dar cel mai mult îl evit pe John Green momentan. Omul mi se pare destul de deștept, urmăresc canalul lui pe youtube, dar cărțile le evit foarte mult. Singurul lucru pe care l-am citit de el a fost povestioara din Let it snow, în care mai apar alți doi autori.
52. Numește o carte ce te-a făcut furios!
Allegiant de Veronica Roth. Cea mai stupidă moarte a unui personaj principal pe care am citit-o vreodată. Norocul meu a fost că am citit doar finalul, aveam eu un feeling că va fi o dezamăgire.
53. O carte ce nu credeai că îți va plăcea, dar ți-a plăcut!
Destine pierdute de Adina Speteanu, pentru că eu și vampirii nu suntem chiar prieteni.
54. O carte ce credeai că îți va plăcea, dar nu ți-a plăcut!
Jumătatea rea de Sally Green.

Asta a fost lungă :)) Dar mi-a făcut plăcere să răspund. Mai departe o dau oricui vrea să o facă.

vineri, 12 septembrie 2014

Alba Iulia

Cred că asta a fost de departe cea mai interesantă experiență din toată călătoria, pentru mine cel puțin, mai ales că în punctul ăsta deja obosisem de atâta mers și stat în mașină, și mă cam săturasem. Scopul pentru care eram în Alba Iulia a fost pentru a vizita cetatea. Recunosc că la început nu mi s-a părut cine știe ce, cum chestiile de genul nu sunt foarte interesante pentru mine, dar mi-am schimbat drastic opinia după ce am vizitat locul cu un ghid, ajung și acolo într-un moment.
Dar mai întâi vreau să vorbesc despre spectacolul, mă rog, mica scenetă, ca să zic așa, pe care am văzut-o în ziua în care am ajuns acolo. Eu nu știam de ea, dar am tot văzut oameni costumați în daci și romani, ceea ce mi-a atras imediat atenția. Am aflat ulterior că urma să aibă loc un mic spectacol la ora șase seara, și am fost și noi.
A fost interesant în primul rând pentru că cei doi prezentatori, nu știu cum să-i numesc altfel, au vorbit despre obiectele pe care le purtau cele două grupuri, despre ce semnificau ele, cât și despre cum s-au transformat armurile romanilor după bătăliile cu dacii. Au fost chiar și demonstrații, doi daci au și tras cu arcul, ceea ce mie mi-a plăcut mult.
A fost vorba despre bătălia dintre Legiunea XIII Gemina și daci și chiar s-au luptat un pic. Știu că era o interpretare, dar mie mi s-au părut convingători. Au vorbit până și în latină.

Următoarea zi ne-am întors pentru a vizita cetatea cu un ghid, iar asta mi s-a părut o chestie foarte interesantă. E un mod mult mai plăcut de a mai învăța câteva chestii despre istoria românilor, asupra căreia nu prea se insistă foarte tare în școală, mai mult la istorie știu că ni se spunea despre conflicte internaționale. Și chiar mi-a plăcut să aflu tote acele lucruri noi despre cetate.
În plus, a fost restaurată foarte frumos. Nu am decât câteva poze, niciuna cu zidurile, pentru că eram prea ocupată să urmăresc ce spunea ghidul. Totuși, am găsit în telefon o poză cu orga din biserica din cetate(am ce am cu orgile, am luat lecții de pian până prin liceu), și cu îngerul care e sculptat pe monumentul ridicat în memoria lui Horia, Cloșca și Crișan, pentru sacrificiul lor, și care, așa cum ni s-a spus, veghează și protejează orașul.
Așa se vedea orașul de sus.
Și o poză cu una dintre porți, cred că e una din cele importante, pentru că are multe decorațiuni. Cred că asta e a treia poartă, sunt vreo șase în total.
Eu sunt aia îmbrăcată în vișiniu din centru, dar nu cred că se vede foarte bine. Whatever.

Asta a fost una din cele mai interesante experiențe pentru mine, după călătoria de pe Dunăre, e pe locul doi în lista mea. Alba Iulia eu zic că merită vizitată, mai ales cetatea, și cu ghid, pentru că se află lucruri interesante despre istorie în felul ăsta.

joi, 11 septembrie 2014

Cascada Bigăr

Asta e o altă chestie care mi-a plăcut foarte mult. Bine, am avut dificultăți în a o găsi, pentru că nu prea existau indicatoare. Dar am avut noroc că lumea pe bloguri și pe facebook explică calumea cum se ajunge acolo. Și o să zic și eu aici, pentru că mi se pare o chestie utilă. Cascada se află între Bozovici și Anina pe drumul 57B. E chiar lângă un semn mare cu Paralela 45, e greu de ratat din punctul ăsta de vedere.
Ea arată așa:
Ce mi se pare mie cel mai interesant la ea e că are formă de clopot și e plină de vegetație. De obicei, cascadele sunt pe stânci, cel puțin ce am văzut eu până acum. Dar forma ei, și modul în care se vede apa în momentu în care ajunge în acel pârâu, că nu știu cum să-l numesc altfel, îmi plac cel mai mult.
A, și există și o mică poveste populată despre cascada asta, căreia nu m-am putut abține să nu-i fac poză, e simpatică rău :)
Sper să se înțeleagă.

Și dacă tot eram acolo, am mai făcut câteva poze:
Mi-a plăcut mult peisajul :D

miercuri, 10 septembrie 2014

Pe Dunăre

Asta s-a întâmplat pentru că eu și tata nu am vrut să mergem pe traseele montane la care se gândise mama. Nu mergem noi atât :)) Așa că am mers la Orșova și ne-am dat cu bărcuța pe Dunăre. Nu m-am așteptat să îmi placă atât de mult. Asta e clar pe locul unu în topul meu al locurilor văzute în călătoria asta.
Pozeee:
Tabula Traiana, nu știu cât de bine se vede scrisul în poză.
Chipul lui Decebal în stâncă. Când l-am văzut mi s-a tăiat un pic respirația, vorbesc cât se poate de serios. Arată super pe viu, chiar vă încurajez să mergeți să o vedeți dacă aveți vreodată drum pe acolo.
Am uitat ce biserică e asta, mi-a spus mama, dar memoria mea nu e foarte de nădejde aici.

Recunosc că eu aici am vrut să văd și acel fenomen care zicea ghidul că se petrece în Cazanele Mici și Cazanele Mari, dar asta nu am văzut-o, se pare că nici condițiile nu erau foarte favorabile. Totuși, a fost ok, mai ales după ce am văzut chipul lui Decebal, căruia îi ziceam Traian fără să vreau, pentru că mna, e mai cunoscut el, ceea ce nu e chiar o scuză, dar în fine.

marți, 9 septembrie 2014

Băile Herculane

Începem cu începutul, că doar așa e frumos, nu? Nu a fost un început tocmai promițător, mai degrabă deprimant. Nu știam eu la ce să mă aștept, dar în niciun caz la ce am găsit acolo.
Să explic: am ajuns noi acolo și am decis să ne plimbăm prin centru, cum ar veni. Sunt destule clădiri acolo destul de vechi, adică cam de pe la 1800, dacă nu mă înșală memoria, și erau efectiv lăsate în paragină.
Adică, serios, astea sunt construcții frumoase, se vede că au fost cel puțin, și sunt lăsate așa, e chiar păcat.

Mai jos sunt imagini cu modul în care arată interiorul unei clădiri unde erau băi, mi s-a părut ușor creepy

A fost un moment totuși când m-am gândit că mai există o speranță, deoarece câțiva lucrători lucrau la clădirea de mai jos, la restaurare. Și m-am gândit că, hei, nu e totul chiar așa de trist pe cât pare. 

Și apoi am văzut asta...:
Să mai zic? 
Nu am făcut multe poze aici, dar mare diferență între clădiri nu era, unele arătau mai rău ca altele. Și nu pot decât să mă gândesc că dacă clădirile astea nu s-ar fi aflat în România ar fi arătat mult mai bine.
Mă opresc, că mă întristez numai când mă gândesc la asta.

luni, 8 septembrie 2014

"Fetele de înghețată" de Dorothy Koomson

De obicei scriu recenziile imediat după ce termin cartea, dar în cazul ăsta nu s-a putut, deci nu știu ce va ieși de recenzia asta, dar tot trebuie să o scriu. Ok, pentru început, eu am mai citit o carte a acestei autoare, anume Fetița prietenei mele, care mi-a plăcut foarte mult. Și asta mi-a plăcut, dar mai puțin față de cea menționată mai sus. Totuși, cred că și-a meritat banii.
Povestea asta urmărește în principal două fete: Serena și Poppy, care sunt acuzate de uciderea unui profesor, iar în urma procesului Poppy este găsită vinovată și ispășește 20 de ani de închisoare înainte de a fi eliberată condiționat. Aflată din nou în libertate, își dorește să repare relațiile cu familia, dar și să își reabiliteze numele convingând-o pe Serena să recunoască că ea l-a ucis pe profesor, așa cum este Poppy convinsă că s-a întâmplat. Serena, pe de altă parte, este căsătorită, are doi copii, și în niciun caz nu își dorește ca acel caz să fie readus în atenția publicului, mai ales că se consideră nevinovată.
Cartea asta nu a fost ceea ce mă așteptam să fie, din puținul pe care îl știam despre ea. În primul rând pentru că eu rămăsesem cu impresia că cele două ar fi prietene, ceea ce e fals. Se cunosc, da, dar în niciun caz nu au fost și nu sunt prietene, ceea ce a făcut ca lucrurile să fie destul de interesante.
Pe parcursul cărții, aflăm atât despre cum sunt viețile celor două în prezent, cât și trecutul lor, ceea ce a dus la acuzarea lor, cât și câte ceva despre ce s-a petrecut în viețile lor după încheierea procesului. Aflăm de asemenea și în ce fel acest proces le-a afectat pe ele, cât și pe cei apropiați lor. Dar cel mai mult se vorbește despre relația celor două fete cu profesorul de a căror ucidere sunt acuzate. Și trebuie să spun că anumite chestii pentru mine au fost mai greu de înghițit. Nu mă refer aici la credibilitatea poveștii, asta e ok, ci la faptul că anumite chestii sunt mai... dure, în lipsa unui cuvânt mai bun. E vorba mai ales de violența domestică, ca să o zic pe șleau, dar și despre manipulare, și cum presa poate modifica foarte mult evenimentele reale, oferind o imagine a întâmplărilor foarte diferită de realitate. Tot acest aspect a făcut ca cartea asta să mă lase la final cu un gust amar, pentru că eu nu mă gândesc la chestiile astea, deși știu că ele există, iar cartea asta mi le-a pus în față în toată "splendoarea" lor.
Trecând peste asta, a fost totuși o carte care m-a ținut în suspans și la care așteptam cu nerăbdare să mă întorc pentru a afla ce anume se va întâmpla mai departe, dar și pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat și cine l-a omorât pe profesor. Aici am ghicit, mai mult sau mai puțin. Adică, am avut mai multe teorii, iar prima a fost cea corectă. E prima dată când ghicesc făptașul, cât și o parte din cum s-au întâmplat lucrurile, mă simt mândră.
Despre personaje nu pot spune cine știe ce, nu pentru că nu ar fi fost bine conturate, ci pentru că iau niște decizii care pentru mine au fost evident greșite, dar în același timp am putut înțelege acele decizii dacă luam în considerare că cele două aveau, atunci când l-au întâlnit pe profesor, cincisprezece ani. Mi-a fost milă de ele, și a fost ușor de înțeles de ce au rămas în situațiile neplăcute în care erau. Ca să nu se înțeleagă greșit, personajele sunt bine conturate, mi-a plăcut aspectul ăsta al cărții. Dar nu pot zice prea multe, pentru că aș risca să dezvălui lucruri importante din carte.
Totuși, există un dar. E vorba de final, de cum s-au aranjat lucrurile la sfârșit, pentru toți cei implicați în toată tărășenia. Parcă prea repede s-a rezolvat totul, prea repede s-a terminat, nu știu cum să explic. Dar a existat ceva la acel final care m-a sâcâit după ce am citit ultima pagină. Mă așteptam ca anumite chestii să rămână un pic în aer, dar problema principală, chestia cu mărturisitul vinei, nu prea mi-a plăcut cum a fost rezolvată. Adică, da, m-am bucurat pentru că s-a terminat așa, dar mă așteptasem la ceva mai mult. Nu cred că se înțelege la ce mă refer, dar nu pot spune lucrurile altfel.
Cu toate astea, per total, asta e o carte care eu cred că merită citită. O recomand, dacă nu vă deranjează niște realități mai dure ale vieții. Cred că și-a meritat banii.

duminică, 7 septembrie 2014

Back

Știu că de fapt nu am lipsit așa mult de pe blog, sunt practic vreo șase zile, având în vedere postarea pe care am programat-o înainte să plec, cea de pe întâi septembrie, dar pentru mine pare că am lipsit o grămadă. Să explic. Săptămâna asta am vizitat mai multe locuri din România, am văzut atâtea și încă nu mi-am organizat toate gândurile. Urmează mai multe postări în care voi povesti mai pe larg de am văzut și ce cred despre ele. Itinerarul inițial era: Băile Herculane - Cheile Nerei - Tmișoara - Alba Iulia. La Cheile Nerei nu am mai ajuns, pentru că ploua torențial și nu am fi putut merge pe traseele respective, așa că am ajuns mai repede la Timișoara. 
Ca să fac un mic rezumat a ceea ce am văzut, și despre care voi povesti mai pe larg(pentru că trebuie):
  • Am vizitat Băile Herculane, asta a fost deprimant, o să vedeți de ce;
  • Am mers cu barca pe Dunăre, ceea ce a fost o experiență super pentru mine!
  • Am văzut cascada Bigăr, altă chestie care mi-a plăcut mult;
  • La Alba Iulia am vizitat cetatea, care a fost restaurată foarte frumos, iar dacă inițial mă lăsase cu o impresie de meh, după ce am fost acolo cu ghid mi-am schimbat complet părerea; și am văzut și o mică reprezentație, care a fost foarte drăguță;
  • Ultimul, dar nu cel din urmă lucru care a lăsat o impresie asupra mea a fost Viscri, care e tot o cetate de apărare. Ceea ce m-a impresionat de fapt pe mine aici a fost faptul că acel loc, și satul, păreau a fi fost uitate de timp, efectiv. Parcă te-ai fi trezit brusc în altă epocă.
Am avut parte și de surprize plăcute și unele mai puțin plăcute, dar per total a fost o săptămână destul de reușită. Nu mă așteptam, recunosc. Și dacă nu aș fi fost luată de copil de cel puțin cinci ori, în diverse contexte, ar fi fost și mai bine, dar ce să-i faci? Are mama o plăcere din a glumi pe seama mea când vine vorba de vârstă... *sigh*
Oricum, cea mai mare problemă e că lucrurile care merită văzute în țara asta sunt prost semnalizate, cam asta ar fi principala mea plângere. Adică, cascada Bigăr am găsit-o datorită unor postări de pe niște bloguri în care oamenii spuneau clar cum se ajunge acolo. 
A, și m-am ales și cu două suveniruri din toată experiența :D
(scuzați calitatea imaginii)
Primul lucru de care nu m-am putut despărți este dintr-o librărie din Timișoara, anume Slujitorii regelui de Mireille Calmel. Am rămas șocată când am văzut cartea asta acolo, pentru că efectiv nu o pot găsi nicăieri în stoc, în afară de Elefant cu care nu vreau să mai am de a face. Așa că, atunci când am văzut-o a trebuit să o iau. Volumul doi îl văd mereu pe Libris, dar niciodată pe primul. Al doilea lucru este un ceas ce are deasupra un capac care seamănă cu un cap de bufniță. Nu pot zice unde și cum, dar am o obsesie cu orice are legătură cu bufnițele, mai ales ornamente, bijuterii și alte asemenea. Aveam de ales între asta și un medalion cu camee, iar ăsta mi s-a părut mai practic. Mai am un asemenea ceas, dar s-a stricat mecanismul care ținea capacul închis, și nu am putut rezista când l-am văzut pe ăsta.
Cam asta ar fi. Urmează și postările mai pe larg, cu poze, plus că trebuie să scriu și recenzia la Fetele de înghețată de Dorothy Koomson, pe care am terminat-o recent.