vineri, 31 octombrie 2014

"Crima de la jubileu" de Lucia Verona

Cartea asta mi-a amintit mult de Zece negri mititei a Agathei Christie în timp ce o citeam. Totuși, la final mi-am dat seama că cele două sunt suficient de diferite una de cealaltă.
Totul începe ca într-un roman polițist clasic, mai multe persoane, printre care o cântăreață de operă, sunt invitate la aniversarea de cincizeci de ani a unui milionar român. Toate bune și frumoase, până când sărbătoritul este ucis. Toți sunt blocați în hotelul acestuia, pe o vreme oribilă, știind că unul dintre ei este ucigașul. Iar persoana care își asumă rolul de Sherlock Holmes, sau Poirot, este chiar diva, cântăreața de operă.
Povestea urmărește atât ceea ce se petrece cu personajele aflate la acea aniversare, cât și un alt personaj despre care aflăm totul abia la final. Povestea lui e de altfel la persoana întâi și tot timpul cât citeam părțile lui mă întrebam cum anume se va intersecta el cu prezentul. Și trebuie să spun că nu m-am așteptat la ceea ce s-a întâmplat acolo și la cine era individul de fapt. Asta a schimbat de fapt viziunea mea a asupra întregii cărți, individul ăsta misterios și finalul propriu-zis. Până în punctul ăla, cartea a fost ok. Dar sfârșitul a făcut toată cartea, din punctul meu de vedere.
Dar au fost și câteva lucruri care m-au sâcâit în timp ce citeam. În primul rând că eu nu sunt fan al introducerii de cuvinte din alte limbi prin cărți. Dacă sunt câteva, e ok, dar aici doar în primul capitol apăreau vreo trei alte limbi, pe lângă cea în care era scrisă cartea, adică română. Am văzut conversații în engleză, franceză și spaniolă. Nu mi-a plăcut chestia asta. Altceva ce m-a sâcâit au fost înjurăturile. Nu le folosesc decât foarte rar, și nu îmi place să le găsesc într-o carte. Da, știu că românii înjură mult, dar tot nu pot să trec peste.
În afară de asta, totul a fost foarte ok. E drept că la început m-am cam pierdut printre toate personajele alea, dar până la sfârșit am reușit să rețin cine e cine, și care era treaba cu fiecare personaj. Plus că mi-a plăcut atmosfera generală a romanului, și faptul că nu a fost previzibil. La un moment dat chiar eram convinsă că știu cum stau lucrurile, dar nu, m-am înșelat, și încă într-un mare fel. Îmi place să fiu luată prin surprindere în romanele polițiste.
Și cam atât pot spune, pentru că e o carte scurtă și nu vreau să dezvălui prea multe. Merită citită, eu o recomand, mai ales dacă vă plac misterele gen Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu.

joi, 30 octombrie 2014

Experiența mea cu un bichon maltez

Cu aproape un an în urmă, am scris postarea asta, în care povesteam că ne-am ales cu un bichon maltez. Nu pot să cred ce repede trece timpul. Și mă gândeam că aș putea vorbi despre cum a fost cu el, și toate cele. O să pun și poze, în ordine cronologică.
Acum, principalul lucru care îmi trece prin cap când mă gândesc la bichoni e că lumea îi cumpără pentru că sunt drăguți și din greșeală, cam cum am făcut noi. Nu cred că cineva se așteaptă ca ei să fie așa cum sunt atunci când îi văd prima dată. Ca să descriu într-un cuvânt: agitați. Serios. Nu am crezut că un câine ar putea alerga atât de mult, sau să sară așa cum face el, sau că ar putea fi așa puternic, având în vedere că el e super slab, se vede dacă e tuns, ceea ce noi am făcut. Ca să pun asta în perspectivă: el are o mare bucurie atunci când își dă seama că va fi scos afară, bucurie pe care și-o manifestă sărind și alergând până la lesă și înapoi. E ceva să reușesc să i-o pun. Apoi fuge pe scări și pe holul blocului și în ușa de la intrare de parcă ar vrea să o deschidă, ceea ce evident nu poate. O dată ajuns afară, fuge până i se termină sfoara de la lesă, moment în care îmi smucește mâna din umăr și mă și trage după el. Nu mă mir că pe bunica o obosește destul de repede.
O altă chestie la el e faptul că are lacrimi acide, ceea ce înseamnă că blănița din jurul ochilor e mereu maro, blană care trebuie tăiată cam la o lună, ca și cea din urechi. Pe el l-am și pieptănat cât avea blana mare, și trebuie să spun că e challenging, cum el nu ar vrea decât să ia peria aia și să se joace cu ea. E foarte jucăuș. Dacă te apuci și te joci cu el... nu scapi ușor de el după. Obosești tu, și el tot mai vrea și te latră să continui :))
Bunica și tata au reușit următorul lucru: l-au învățat cumva că Maria sunt eu, și le place să-l trimită la mine. Și el chiar vine. Plus că s-a atașat de mine, practic ascultă mult de mine și de tata, și are o bucurie enormă când mă vede. Și unde sunt eu, e și el. Cineva mi-a spus că asta ar fi așa pentru că ei se atașează mult de prima persoană pe care pun ochii, iar eu am fost cea care l-a luat prima în brațe, deci... mda.
E simpatic și toate cele, dar e obositor uneori. Cu mine încă nu își permite anumite lucruri, dar cu bunica chiar se alintă. Și ea îl lasă, dar asta e altă poveste.
Oricum, învață repede lucruri, nu pot să mă plâng din punctul ăsta de vedere. E receptiv mai ales la recompense. Eu chiar l-am învățat câteva chestii și nu pot spune că a durat mult, poate câteva zile, important a fost să nu îl las până nu înțelegea și nu făcea ce îmi doream eu să facă, apoi tot îi repetam comanda respectivă, ca să fiu sigură că a reținut.
Per total, mie îmi e foarte simpatic, nu cred că aș putea renunța la el.
Pozele de mai jos sunt făcute ieri, scuzați calitatea.

duminică, 26 octombrie 2014

Reading challenges

Mi-am dat seama că nu prea am fost activă pe blog luna asta. Nu pentru că nu aș fi avut timp neapărat, ci mai mult din lipsă de idei. Dar m-am tot gândit la o chestie în ultima vreme și am zis că aș putea scrie despre ea, cum sunt curioasă să aflu și ce cred alte persoane despre subiectul ăsta.
Dacă nu era evident din titlu, vreau să vorbesc despre reading challenges, pe românește când ne provocăm singuri să citim anumite cărți într-o anumită perioadă, sau un anumit număr de cărți pe o perioadă mai îndelungată de timp. Presupun că majoritatea știți că pe Goodreads se poate crea un challenge cu un număr de cărți, ales de fiecare, pe care să le citim într-un an. Ceea ce e frumos la această aplicație e nu numai că numără cărțile și face o listă cu ele, dar cu ajutorul ei poți afla și dacă ești în urmă sau înainte. Sau dacă ești exact unde trebuie. 
Eu mi-am setat un număr de 50 de cărți, mai mult de amuzament, ca să văd dacă îmi iese. Și... am fost în urmă cam tot timpul. Și încă sunt. La un moment dat mai remediasem situația și am ajuns de la a fi cu 7 cărți în urmă, la 2, iar cum sunt cu 4 cărți în urmă. Fiind sfârșit de octombrie, mă îndoiesc sincer că voi ajunge să ating acel goal de 50 de cărți, având în vedere că am citit 36 până acum. 
Alt challenge pe care mi l-am stabilit anul trecut a fost o listă de cărți la care voiam să ajung anul ăsta, să le citesc. La capitolul ăsta stau ceva mai bine. Nu le-am citit pe toate, și sunt vreo două pe care nu mai vreau să le citesc, dar am fost pe aproape. În fine...
Ceea ce vreau eu de fapt să aflu e ce credeți voi despre aceste reading challenges. Dacă credeți că sunt o idee bună, faceți și voi asta, sau nu?
Eu personal nu cred că e o idee rea, atâta timp cât asta nu ajunge să fie un stres, pentru că cititul e o plăcere, iar dacă ar deveni un motiv de stres, și-ar pierde tot farmecul. Eu cred că poate fi o motivație destul de bună, știu că mie îmi trebuie așa ceva din când în când, pentru că sunt mai leneșă de felul meu chiar și atunci când vine vorba de lucrurile care îmi fac plăcere. Chestia la mine e că eu nu mă pot ține de liste, am încercat de mai multe ori, de aceea nici nu am pus multe cărți pe cea de care vorbeam mai sus, pentru că mă cunosc și știam că nu m-aș ține de ea. Cele de pe listă erau dintre cele pe care îmi doream mult să le citesc la momentul acela și mi-am zis că nu ar strica dacă aș găsi o metodă de a mă ține de ideea de a le citi.
În momentul ăsta, mie îmi e destul de clar că probabilitatea ca eu să completez măcar una din cele două provocări e foarte mică, dar e ok. Cum am zis, provocările au fost mai mult de amuzament, mi-ar fi plăcut să ajung la numărul respectiv, dar nu mă supăr nici așa. 

sâmbătă, 25 octombrie 2014

"Cronica păsării-arc" de Haruki Murakami

Asta e a treia carte scrisă de Murakami pe care o citesc, și sincer habar nu am de unde să încep. Celelalte două cărți ale lui pe care le-am citit au fost scurte, și știu că am vrut să aflu cum ar fi o carte mai groasă a lui, iar asta a fost prima pe care am găsit-o în librărie. Era Murakami, nu conta ce carte a lui alegeam.
Povestea aceasta îl are în centru pe Toru Okada. În momentul în care începe povestea, el este șomer, este căsătorit de șase ani cu Kumiko și are o viață destul de banală. Lucrurile sunt puse în mișcare în momentul în care pisica lor dispare. Apoi, la un anume interval după dispariția pisicii, dispare și Kumiko. Toru Okada încearcă să dea de cap misterului acestuia, iar pe drum întâlnește mai multe personaje, unele mai ciudate ca altele. Printre ele se numără Mai Kasahara, o fată de șaptesprezece ani, surorile Malta și Creta Kano, Mamiya, un fost general, dar nu numai. Plus că fără voia lui ajunge să fie implicat într-o lume nu tocmai normală.
Credeam că știu la ce să mă aștept de la Murakami. Se pare însă că m-am înșelat. Cartea asta m-a luat prin surprindere de foarte multe ori. Fiind și atât de lungă, și desfășurându-se și pe o perioadă lungă de timp, o să fie cam dificil pentru mine să pun în cuvinte gândurile mele despre cartea asta, dar voi încerca.
Cred totuși că am înțeles câteva lucruri legate de stilul lui Murakami: cărțile lui nu au o acțiune propriu-zisă, și e posibil ca la un moment dat în carte să apară povești ale altor personaje, și nu e imediat clar de ce anume poveștile acelea sunt acolo. Totuși, totul se leagă cumva la sfârșit. Zic cumva pentru că poveștile autorului nu au un final foarte clar, în sensul că nu toate întrebările vor avea un răspuns la sfârșit, anumite lucruri rămânând neexplicate.
Ceea ce îmi place mie cel mai mult la Murakami e faptul că ceea ce scrie are un aer... magic cred că e cuvântul cel mai potrivit. Pe mine poveștile lui mă prind încă de la primele pagini și mă fascinează până la sfârșit, chiar și în momente când nu înțeleg ce se petrece, sau de ce evenimentul respectiv e important pentru poveste. Dar știu că merită să am răbdare, pentru că totul va avea sens la final.
Nu o să mă prefac că am înțeles toate lucrurile care s-au petrecut pe parcursul cărții, nici că aș fi înțeles complet cartea, pentru că mai există câteva semne de întrebare. Totuși, la Murakami aspectul ăsta nu mă deranjează, pentru că pare cumva logic ca asta să se întâmple, nu știu cum să explic.
Pe parcursul poveștii, anumite personaje pe care Toru Okada le întâlnește dispar o perioadă, pentru a apărea din nou mai târziu, pe când altele dispar și nu mai revin. Dar fiecare dintre ele pare să îndeplinească un anumit rol în viața lui Okada și în misterul pe care el încearcă să-l dezlege, chiar dacă acel rol nu e neapărat direct. Ăsta a fost un lucru care pe mine m-a indus un pic în eroare, mai ales faptul că la un moment dat el face cunoștință cu două personaje noi, care apar mult mai târziu în poveste, într-un punct în care eu una nu am crezut că e posibil să mai apară și alte personaje. Ăsta e unul din motivele pentru care a trebuit să fac o pauză din cititul cărții. Conține multe personaje, fiecare cu propria poveste, pe care o aflăm în anumite proporții. Pentru mine, la un moment dat a fost un pic dificil să îmi amintesc de unele dintre ele, mai ales pe la final.
În cele din urmă, mi-a plăcut destul de mult cartea asta, pot înțelege de ce e considerată ca fiind una din cele mai bune lucrări ale autorului. Nu o să încerc să-mi dau cu părerea când vine vorba de mesajul transmis, pentru că nu cred că e unul singur și nu sunt convinsă că am dreptate. Eu recomand, și abia aștept să citesc și alte cărți scrise de Murakami.

Este oare posibil ca o ființă să înțeleagă perfect o altă ființă?
Chiar dacă pierdem o grămadă de timp și depunem eforturi serioase pentru a ajunge să cunoaștem pe cineva, până la urmă cât reușim oare să cunoaștem cu precizie din ceea ce merită a fi cunoscut? Pretindem că ne cunoaștem bine partenerul de viață, dar cât știm cu adevărat din ceea ce este important să știm?

- Curiozitatea este ca un prieten pe care nu te poți bizui. Se aprinde repede și se stinge la fel de repede. Și atunci rămâi singur și trebuie să-ți aduni tot curajul pentru ceea ce ai de făcut.

Dacă Dalai Lama ar fi fost pe patul de moarte și Eric Dolphy ar fi încercat să-i vorbească despre importanța alegerii uleiului de motor în conformitate cu schimbările sunetelor clarinetului bas, cred că tot ar fi semănat a conversație și ar fi avut un efect considerabil față de ceea ce se petrecea între mine și Noboru Wataya.

- Trebuie să știi să plătești ceea ce se poate plăti cu bani, fără să te gândești la profituri și pierderi. Economisește-ți energia pentru lucrurile pe care nu le poți cumpăra cu bani.

Fie că-ți place sau nu, fie că-ți dorești sau nu, unele informații ți se strecoară în minte și în suflet ca un fum, și n-ai cum să le ocolești.

- ... unul dintre cele mai minunate lucruri de care este capabilă o ființă umană este încrederea în semenul său.

Amintirile și gândurile îmbătrânesc și ele, ca și omul. Există cu toate acestea, gânduri care nu îmbătrânesc și amintiri care nu pălesc.

- Părerea mea este că tu poți avea impresia că ai făurit o lume nouă sau un "eu" nou, dar cel vechi nu poate dispărea, rămâne tot acolo, nu chiar la vedere, dar rămâne, iar în caz că intervine ceva, scoate doar capul și te salută, ca să-ți amintească de existența lui.

- Ura este ca o umbră lungă, neagră. În majoritatea cazurilor, nici persoana pe care o învăluie nu știe de unde vine. Este ca o sabie cu două tăișuri. Îl tai pe adversar, dar te tai și pe tine. Cu cât în ciopârțești mai rău pe adversar, cu atât te mutilezi mai mult pe tine. De cele mai multe ori lovitura este fatală, dar nu e ușor să te debarasezi de ea. Te rog să fii foarte atent, domnule Okada, pentru că ura este foarte periculoasă. O dată ce-a prins rădăcini în inima ta, cel mai greu lucru din lume este să scapi de ea.

marți, 21 octombrie 2014

Leapșă: ”Autumn melancholy” - Book Tag

Inițial am vrut să postez altceva azi, dar mi-am dat seama că nu am nimic de zis pe subiectul ăla, deci fac tagul ăsta. Dacă e cineva curios, am împlinit oficial 21 de ani, sunt majoră peste tot în lumea asta, yay :)) Nu mă simt cu nimic mai diferită, doar că nu-mi place numărul :))

Tagul acesta a fost creat de fetele de pe blogul Walking on letters, care mi l-au dat și mie, merci :) 
Tagul e practic format din două părți, dar eu voi sări peste prima, pentru că nu știu ce să răspund acolo.

Reguli:
- Atașează în postarea și bannerul tag-ului (cel din dreapta)
*dacă doriți, puteți prelua și cele două mini bannere (Quick Autumn Test și Correlations) sau puteți scrie voi cele două titluri, e alegerea fiecăruia
- Dă mai departe tag-ul și altora

Covor de frunze: Cărți citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (și ce mesaje ți-au transmis).
Fetița prietenei mele de Dorothy Koomson.
The book thief de Markus Zusak.
Picături de ploaieUltima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi și 2-3 cuvinte despre carte.
Marina de Carlos Ruiz Zafon. Cartea e un pic creepy pe alocuri, dar în principiu eu cred că este despre prietenie, iar finalul mi-a frânt inima.
Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldăO carte care ți-a încălzit sufletul în zilele reci.
The night circus de Erin Morgenstern. Se putea să nu fie cartea asta menționată? :))
Plimbare lungă prin parcO carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simți cum trece timpul.
Mistborn de Brandon Sanderson. Poate și pentru că am citit-o pe kindle.
Must (suc de struguri)O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării.
Nu îmi vine nimic în minte.
Dovleac sculptatLectura ideală pentru Halloween.
Nu sunt fan Halloween, și nici nu îmi plac lucrurile care sunt făcute să sperie, deci zic pas.
Ceață de toamnăO carte complicată pe care nu ai înțeles-o, pe care nu ai reușit să o deslușești integral.
...și la sfârșit a mai rămas coșmarul de Oliviu Crâznic. 
Miros de scorțișoarăO carte tentantă, de care te-ai apuca chiar acum să o citești, dacă ar fi în posesia ta.
Ar fi mai multe, dar voi alege totuși Identități secrete de Monica Ramirez.
Castane: O carte de care dai peste tot, despre care se scrie pe toate blogurile, dar care ție nu ți-a trezit interesul până acum.
nymphette_dark de Cristina Nemerovschi. Da, știu că titlul e incomplet. Am citit fragmente pentru trei dintre cărțile publicate de ea, inclusiv asta, și mă îndoiesc că voi citi vreodată o carte a ei. 
MelancolieCartepe care o recomanzi tuturor să o citească toamna aceasta.
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon. E prima care mi-a venit în minte.

Dau mai departe următorilor: Ghanda, Sara, Andreea, Furelise, și oricui mai vrea să o facă.

luni, 20 octombrie 2014

"Asasin la feminin(Alina Marinescu #1)" de Monica Ramirez

Nu știu exact de unde să încep, așa că voi începe cu ceea ce am gândit după ce am terminat de citit cartea asta: îmi trebuie restul seriei!
Cartea urmărește două personaje, pe Alex și pe Alina. Amândoi ajung să fie recrutați de către SSO din închisoarea politică, dar la momente diferite, Alex fiind cel care o aduce pe Alina în acel mediu, obligând-o de asemenea să devină un asasin dacă își dorește să trăiască, decizie pe care a trebuit să o ia și el cu câțiva ani mai devreme.
Toată povestea începe într-un mod destul de alert, ceea ce pe mine m-a atras imediat, mai ales că prima misiune în care îi întâlnim pe cei doi protagoniști e una la care eu nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. Ritmul se păstrează pe parcursul romanului, cu mici momente mai liniștite pe alocuri, dar care nu durează foarte mult.
În primul rând, având în vedere titlul cărții, am fost surprinsă să aflu că povestea nu se concentrează doar pe Alina, ci și pe Alex. Aici povestea lui mi se pare mult mai tristă decât a ei, de altfel la el schimbările cauzate de antrenamentele SSO, și mai apoi de către Alina, fiind mult mai interesante și mai evidente decât la ea. El a fost mai chinuit, și cred că povestea lui e ceva mai interesantă decât a ei. Nu că Alina ar fi fost într-o situație plăcută, dar la ea impactul nu a fost același, asta în principiu datorită lui. Totuși, mi-a plăcut mult la ea faptul că nu a vrut să se lase schimbată de cei din SSO, nu la modul în care a fost schimbat Alex, indiferent prin ce ar fi trecut. Am avut senzația că îmi va plăcea personajul ei de când am auzit-o pe autoare vorbind despre ea, și nu am fost dezamăgită.
Un alt lucru care m-a luat prin surprindere a fost modul în care s-a desfășurat povestea. Practic, se începe în prezent, iar apoi, pe parcursul romanului, aflăm atât lucruri din trecutul celor doi, cât și din prezent, capitolele alternând între cele două. Mie mi-a trebuit ceva până să înțeleg exact care e relația dintre Alex și Alina, pentru că totul începe într-un punct în care nu știm nimic despre ei, iar cartea pentru mine a devenit cu adevărat interesantă abia după ce am înțeles relația dintre ei și cum au ajuns acolo. Totuși, evenimentele și cronologia lor au fost ușor de urmărit, ceea ce eu apreciez foarte mult, pentru că nimic nu e mai enervant pentru mine decât să mă pierd în evenimente.
Există însă un lucru care m-a cam sâcâit în timp ce citeam, anume toată povestea de dragoste dintre Alex și Alina. Ok, am înțeles de unde a pornit și de ce a continuat, dar au fost momente în care toată dragostea asta a lor unul pentru celălalt m-a cam obosit. Eram mai interesată de misiunile lor în sine. Totuși, m-am bucurat pentru ei la final, chiar mi-a pus un zâmbet pe față sfârșitul. Sunt un pic în dubii când vine vorba de povestea de dragoste din cartea asta, sunt momente în care mi-a plăcut mai mult decât în altele.
Celălalt aspect care nu-mi dă pace e reprezentat de descrierea de la început referitoare la societățile secrete care ar fi existat în România comunistă, printre care și SSO. Acțiunea fiind fictivă, dar bazându-se în lumea reală, nu pot să nu mă întreb cât e adevăr și cât e ficțiune din tot romanul ăsta. Mai ales că pe copertă scrie că ar fi bazat pe fapte reale. Asta e mai mult o chestie a mea, pentru că îmi place să delimitez lucrurile.
Per total, mi-a plăcut mult cartea asta, recomand și abia aștept să pun mâna pe volumele viitoare ale seriei, să aflu ce anume se va întâmpla mai departe.

Nu existau cuvinte pentru acele momente finale... și dacă ar fi existat, nu ar fi contat decât pentru o fracțiune de secundă, gloanțele secându-le de sevă.

Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne,

- Mi-ai spus odată că moartea e ușoară. E cu mult mai greu să trăiești.

- Viețile noastre sunt suficient de nesigure... Avem nevoie de amintiri care să dăinuie o veșnicie.

- Oamenii fac lucruri incredibile ca să rămână în viață.

- Pentru că vreau s-o văd prin ochii tăi, să-mi aduc aminte cum era să am încredere în oameni. Vreau să mă uit la lucruri și să le văd doar frumusețea, nu să caut urâțenia care se ascunde sub ele.

- Pentru că nu putem schimba trecutul, Alex, nu avem decât să-l acceptăm și să mergem mai departe.

duminică, 19 octombrie 2014

Nou la mine în bibliotecă(30)

Am răcit, la naiba. Așa că am zis să postez cu ce cărți m-am mai ales din august și până acum. Va mai urma sigur o astfel de postare după Gaudeamus, pentru că știu ce vreau să-mi iau de acolo.

Slujitorii regelui de Mireille Calmel
Pentru că mi-a plăcut Cântul vrăjitoarelor, am zis că mai citesc și alte cărți ale autoarei, iar ăsta e primul volum dintr-o serie formată doar din două cărți.

Îngeri de gheață de Adina Speteanu
De când în aștept! Și am ajuns și la lansare, a fost frumos. Am citit deja cartea, mi-a plăcut mult. Găsiți mai multe despre carte aici.

Petru cel Mare de Henri Troyat
Aveau reduceri de 30% în Cora la un moment dat, și am găsit cartea asta. Și cum istoria Rusiei mi se pare interesantă, am zis de ce nu.

9 istorii reutilizate de Eugen Lenghel
O colecție de povestiri scurte. Mie mi-a plăcut. Am scris despre ea aici.

Crima de la jubileu de Lucia Verona
Știu doar că e polițistă. Încă nu am citit-o, dar o voi face curând.

Asasin la feminin de Monica Ramirez
Știu că nu arată tocmai minunat, asta pentru că e cartea pe care o citesc momentan. Doar ca să se știe, eu am grijă de cărți, doar că nu știu de ce se tot dezlipește plasticul de pe copertă. Mai am vreo 60 de pagini din ea. Voi scrie o recenzie, dar îmi trebuie neapărat restul seriei.

Și la sfârșit vă voi arăta cartea pentru care sunt extrem de încântată. Am primit niște bani în avans pentru că urmează ziua de naștere și m-am dus în Cărturești. Nu aveam niciun plan, nu știam ce vreau, dar am văzut cartea asta și nu am putut rezista!
1Q84 de Haruki Murakami
Mai exact, cartea asta conține toată trilogia, și având în vedere aspectul ăsta, am luat-o la un preț foarte bun. Plus că ador coperta, nu-i așa că e superbă? :D
Îmi va lua mult să o citesc, dar nu contează, important e că o am.

Poza de grup:

Atât am pe moment, dar, cum am zis, vreau să merg la Gaudeamus în noiembrie. Abia aștept!

joi, 16 octombrie 2014

Leapșă: Ice Cream Book Tag

Leapșa mi-a fost pasată de Furelise, merci :)

Acest tag are următoarele reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă.AICI!
3. Dați tag-ul mai departe!

Înghețată cu aromă de unt de arahide. O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.
Nu știu. Prioritățile mele când vine vorba de cărți se tot schimbă și momentan nu îmi pot aminti o serie anume pe care am vrut să o citesc, dar nu am făcut-o până la urmă.
Înghețată cu aromă de ciocolată. O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Nu recitesc cărți, oricât de mult mi-ar fi plăcut.
Înghețată cu aromă de fistic. O carte cu o copertă verde.
Asta e de departe coperta mea favorită din cele trei :)
Înghețată cu aromă de căpșuni. O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
Prima care îmi vine în minte e O plimbare de neuitat de Nicholas Sparks.
Înghețată cu aromă de lămâie. O carte cu un sfârșit acrișor.
Marina de Carlos Ruiz Zafon.
Înghețată cu aromă de mentă. O carte de copii care îți place.
Nu o să zic că Harry Potter, că simt că ăsta e răspunsul clasic. În schimb, voi menționa cartea de la care a pornit, într-un fel, cititul la mine, anume Fetița celei de-a șasea luni de Moony Witcher.
Înghețată cu aromă de vanilie. Cartea clasică favorită.
Jane Eyre.

Dau mai departe următorilor: Chucky, Andreea, Ghanda, Sara și oricine își mai dorește să o facă :)

miercuri, 8 octombrie 2014

"9 istorii reutilizate" de Eugen Lenghel

În primul rând, cred că asta e una din cele mai tari coperte pe care le-am văzut până acum. Asta e genul ăla de copertă care mie sigur mi-ar atrage atenția într-o librărie.
Trecând mai departe... asta e de fapt o colecție de nouă povestiri scurte. Unele sunt fantasy, altele SF și sunt și vreo două polițiste, dacă nu mă înșel. Eu nu citesc multe colecții de povestiri, dar asta chiar mi-a plăcut. Singurul lucru care mă încurcă în recenzia asta e că nu știu cum exact să vorbesc despre cartea asta. Cred că cel mai bine ar fi să iau fiecare povestire în parte și să spun pe scurt ce cred despre ele.
1. Istorii reutilizate. Este despre un personaj care vrea să câștige un concurs literar de povestiri. Mi-a plăcut, mai ales finalul, mi s-a părut așa comic, mai ales motivul pentru care rezultatul nu a fost chiar cel pe care și-l dorea.
2. Rosenau, sânge de dimineață. O scurtă povestioară polițistă, așa o pot descrie cel mai bine. M-a amuzat după ce am citit-o, dar nu pot spune mai mult despre ea, mai ales că este destul de scurtă.
3. Optimism de împrumut. Asta se petrece în viitor și se fac câteva referiri la încălzirea globală, defrișări și efectul acestora asupra planetei. Pe mine m-a pus pe gânduri, pentru că am impresia că se potrivește foarte bine cu lucrurile care se petrec prin lume, și e un pic înfricoșător să mă gândesc că s-ar putea ajunge într-adevăr într-o asemenea situație.
4. Ambasada roboților. E printre preferatele mele dintre toate povestirile. E SF, sunt prezente și niște abilități supranaturale, plus extratereștri și posibilitate unei invazii. Cred că poveștii i-ar sta foarte bine dacă ar fi roman, sunt multe lucruri aici care cred că pot duce la unul foarte bun.
5. Moș timp. Încă una care mi-a plăcut foarte mult. Cumva ironică toată situația în care ajunge personajul principal, încercând să își salveze soția de la moarte. Plus că îmi plac lucrurile care conțin călătoria în timp, e o idee care mă fascinează de ceva vreme.
6. Dacă timpul ar curge. Și aici se face referire la călătoria în timp, dar povestea precedentă mi-a plăcut mai mult din punctul ăsta de vedere. Aici însă problema călătoriei în timp este studiată de niște oameni de știință, și cred că ar fi interesant de văzut unde anume ar duce toată cercetarea asta.
7. Exo, carte de bucate. Pe scurt, un pilot sfârșește aterizând forțat pe o planetă străină, el fiind dintre cei care studiază problema găsirii unei planete unde oamenii ar putea supraviețui în viitor, și are de-a face cu ciudățeniile de acolo. Și asta ar fi foarte interesantă dacă ar fi roman. Eu aș citi așa ceva, mai ales că nu cred că am auzit despre multe cărți care să plece de la o astfel de idee. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre planeta aceea și ce s-a întâmplat cu personajul mai departe.
8. Fermierul virtual. Un viitor în care tehnologia este foarte avansată, un personaj, pe porecla lui Gogu, șomer, și un joc virtual care promite să îi aducă un venit stabil considerabil. Dar totul se transformă în ceva mult mai serios după ceea ce pare a fi o crimă, iar jocul acela virtual pare a fi la mijloc, deci Gogu ajunge suspect. Interesantă toată treaba, mai ales combinația a tot ceea ce se petrece. Și asta se numără printre cele care mi-au plăcut mult.
9. O lume magică. Oameni, vrăjitoare, moroi și alte elemente magice. E genul de poveste în care cineva încearcă să fie de ajutor, dar persoane nevinovate ajung să fie implicate și o greșeală poate să ducă la un fel de război, deși lucrul ăsta nu e zis foarte clar, asta am dedus eu din tot ceea ce s-a întâmplat. E fantasy, sunt menționați și strigoii la un moment dat, plus magia, nu se putea să nu-mi placă povestea asta. Cred că dintre toate asta ar fi favorita mea.
Singura mea plângere legată de volumul ăsta este că toate poveștile se termină brusc, iar eu voiam să știu mai multe despre tot ce se întâmpla în ele. Sunt bune și așa, dar cred că multe dintre ele ar putea fi transformate în roman. Am rămas cu impresia că ar fi mijlocul sau parte din ceva mai mare și mai complex.

marți, 7 octombrie 2014

Abis și Arkon

Mi-am propus să scriu despre asta de când am fost la lansarea aceasta, dar tot nu am reușit, și ce moment mai bun decât ăsta? Vremea e oribilă și nici eu nu am avut o zi tocmai minunată, deci hai să povestesc despre ceva ce mi-a înseninat ziua pe 3 octombrie. Anume lansarea cărților Abis și Nume de cod: Arkon scrise de Monica Ramirez și, respectiv, Anamaria Ionescu. Lansarea a avut loc la Sala Radio, și mă bucur mult că am fost.
E ceva deosebit să ascult autorii vorbind despre cărțile lor. În parte pentru că de obicei nu am ocazia asta, dar și deoarece e interesant de văzut cine se află în spatele cărții și modul în care vede persoana respectivă cartea pe care a scris-o. Nu știu alții, dar eu când citesc o carte încerc să-mi închipui cam cum este persoana care a scris-o și până acum mi s-a demonstrat că nu am cum să-mi formez o părere despre autor până nu îl aud vorbind. De aceea și îmi doresc să pot participa la mai multe astfel de evenimente. Asta plus simțul umorului au făcut ca toată experiența să fie una foarte simpatică. 
Monica Ramirez(stânga) a vorbit despre seria Alina Marinescu, făcând și un scurt rezumat al fiecărei cărți din serie, până la ceea ce se petrece în cel de față, care este al cincilea, iar asta m-a făcut să-mi doresc să încep și eu seria. Tot mă uit la volumele astea de ceva timp, dar dintr-un anumit motiv nu am fost niciodată foarte convinsă dacă să o încep sau nu. Autoarea a reușit să mă convingă, mai ales după ce a citit un fragment din romanul Abis. Deja sunt convinsă că Alina Marinescu e un personaj care îmi va plăcea foarte mult. 
Și Anamaria Ionescu(dreapta) m-a convinsă că vreau să îi citesc cartea, dar încă nu o am. Am cam 18 cărți în bibliotecă care așteaptă să fie citite și prea puțini bani, spre zero, deci momentan încerc să mă abțin din a mai cumpăra altele. Dar o voi citi eu până la urmă. Am o listă destul de lungă de cărți ale autorilor români pe care vreau să le citesc. Dar să revin. Ceea ce m-a impresionat plăcut la ceea ce a spus autoarea a fost faptul că cei din viața ei au avut un impact important asupra romanului pe care l-a scris. Țin minte că a spus că practic fără ei romanul nu ar fi existat și că anumite personaje din roman sunt bazate pe cunoscuți, și chiar că anumite replici și povestiri sunt preluate din realitate. Iar fragmentul pe care l-a citit a fost ceea ce m-a convins definitiv că vreau să citesc cartea ei. Sigur, are niște referințe la comunism, din câte îmi amintesc, dar îi am pe ai mei să-mi explice dacă nu înțeleg ceva, e ok. Foarte amuzant fragmentul, chiar dacă e de fapt cam tristă realitatea din spatele lui. O să aleg să iau partea amuzantă, totuși.
Alt lucru remarcat la această lansare a fost că nu doar cele două autoare au fost prezente. Au fost acolo și alți autori, printre care Eugen Lenghel, Adina Speteanu și Lucia Verona. 

Ca să închei postarea, eu cu siguranță voi mai participa la lansări de carte, sperând să timpul îmi va permite, și vă încurajez și pe voi să o faceți.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

"Îngeri de gheață(Dincolo de moarte #3)" de Adina Speteanu

Și am ajuns și la volumul trei. După ce l-am terminat, pot spune că asta e una din seriile alea care devine mai bună cu fiecare carte în parte. Păcat că mai trebuie să apară un singur volum.
Volumul ăsta, spre deosebire de primele două, nu se axează atât de mult pe acțiune, cât pe personaje, relațiile dintre ele, cât și, în anumite cazuri, gânduri despre care aflăm pentru prima dată. De asemenea, mai aflăm lucruri despre lumea strigoilor, atât în prezent, dar și câteva lucruri din trecut.
Lucrul care mi s-a părut cel mai interesant în volumul ăsta a fost că am mai aflat niște lucruri despre Dragoș. Personajul ăsta mi se pare fascinant, serios. Îl urăsc și-mi doresc să-l văd mort la finalul seriei, dar mi se pare de admirat hotărârea și perseverența de care dă dovadă. Și îmi place că știe exact ce trebuie să facă și cum pentru a controla întreaga situație. Sigur, până la urmă lucrurile pe care le-am aflat din gândurile lui nu au dus decât la și mai multe întrebări, dar toată povestea devine din ce în ce mai interesantă, și mai încâlcită. Mai ales când vine vorba de povestea cu el și Maria, și motivul pentru care face ce face. Cum totul e spus la persoana a treia, practic știm cam toate fețele poveștii din mai multe puncte de vedere, dar ceva pentru mine nu se leagă, pentru că perspectivele celor doi din punctul ăsta de vedere se cam bat cap în cap. Asta am observat-o și în volumul doi, dar parcă aici e mai evidentă. Sper să ni se spună întreaga poveste în următorul volum, pentru că ceva e putred la mijloc. Și eu chiar vreau să aflu ce s-a întâmplat de fapt acolo, atunci.
De Natalia îmi place din ce în ce mai mult. A reușit să reziste destul de bine în niște situații nu prea plăcute pentru ea, mai ales pe la finalul volumului, și cred că se află pe drumul cel bun când vine vorba de statului pe care l-a căpătat. Nu a vrut să fie acolo, dar este totuși și chiar se străduiește să fie persoana care ar trebui să rezolve întreaga problemă.
Altceva ce mai este introdus în volumul ăsta este ceva romance. Nu zic între care personaje, dar una din ele m-a luat complet prin surprindere, și pune cumva totul într-un unghi foarte ciudat pentru personajele respective, mai ales după ceea ce se petrece pe la final. Totuși, eu cred că ar fi foarte simpatice împreună, sper ca lucrurile să se rezolve cumva. Sau poate că nu.
Și că tot ziceam de final. Ăsta trebuie să fie unul dintre sfârșiturile cele mai... nu vreau să zic triste, că nu e chiar așa, dar lasă totul într-un moment foarte ciudat, și apoi te gândești la ceea ce s-a întâmplat cu câteva pagini mai devreme și te întrebi pe unde vor mai scoate personajele cămașa de data asta. Oricum, e printre sfârșiturile mele preferate, îmi plac situațiile complicate din cărți, mai ales când sunt multe și când, pe lângă ele, mai sunt și alte probleme ce trebuie rezolvate.
Mai apar câteva personaje noi, unele mai simpatice decât altele, iar anumite lucruri ce se întâmplă prin volumul doi încep să aibă mai mult sens. Deși tot nu am aflat tot când vine vorba despre planurile a doi vampiri, încă nu am înțeles exact cum anume vor participa ei la bătălia de la final, pentru că presupun că va fi una.
Cum cartea se concentrează în mare pe personaje, acțiunea a cam lipsit, m-aș fi așteptat să fie ceva mai mult ce să se întâmple în volumul ăsta. Sigur, se tot fac planuri, nimeni nu stă degeaba, dar în același timp la un moment dat parcă toți băteau pasul pe loc. Nu e neapărat un minus, doar că mă obișnuisem cu mai multă acțiune după volumele precedente.
Aștept volumul patru acum, să aflu cum anume se va termina totul, nu îmi pot închipui deloc ce anume ar putea urma. La final, eu zic să citiți seria asta, e cu totul altceva când vine vorba de vampiri și strigoi și lumi fantastice.

Sunt momente în viață în care te întrebi de ce și pentru ce te-ai născut. Momente în care încerci să descoperi care e misiunea ta pe acest pământ, motivul pentru care încă mai respiri și trăiești. Sunt clipe care contează, care ne fac să trăim de zece ori mai mult. Altele, care ne aduc mai aproape de disperare. Toate sunt clipe și toate sunt importante. Sunt ale noastre.

Nu voia să mărturisească adevărul, dar era un caz pierdut, unul din acele suflete care colindă o eternitate în căutarea unui lucru pe care știu că nu-l pot căpăta.

Uită de păpușar, de sfori și luptă. Luptă pentru tine, pentru liniștea ta. Doar așa o să poți lupta pentru ei. Dar dacă tu nu te întorci la realitate și nu o înfrunți cu aceeași indiferență, totul e inutil. Să trăiești într-un balon de plastic nu are niciun avantaj. Izolarea aduce cu ea fantezia și nebunia. Iar apoi, când ajungi la suprafață, nu te mai recunoști. Și asta e cel mai trist, să simți că trăiești în corpul și mintea unui străin.

- Pentru că nu e o poveste pe care vrei să o oferi în fiecare zi. Nu poți să spui nimănui. Nu e aventura aia cu care te lauzi la final, după ce ai scăpat cu bine. Vezi multe lucruri, te sacrifici pe tine și când se termină rămâi singur. Doar tu îți cunoști amintirile și nu le poți oferi altcuiva. Riscul e prea mare, te joci cu mintea unui om fără să ai siguranța că va rămâne sănătos.

- E fantastic cum te trezești dintr-odată și vezi cât de înșelătoare e viața. Când ajungi aici și așa, îți dai seama cât de importante erau lucrurile pe care le-ai pierdut.

miercuri, 1 octombrie 2014

September wrap-up

Mda... luna trecută a fost praf din punct de vedere al cititului, but oh well. A fost o lună destul de plină de chestii pentru mine, am vizitat diverse orașe de prin România, și apoi spre sfârșitul lunii m-a apucat lenea și mi s-a pus pata pe Sims.
Deci... am citit două cărți în total.

1) Fetele de înghețată de Dorothy Koomson
E ceva mai dură, ca subiect, dar altfel, eu o recomand. Recenzia aici.

2) ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul de Oliviu Crâznic
Meh. Recenzia aici.

După asta am început Cronica păsării-arc de Haruki Murakami, care e uriașă, 800+ pagini, și poate că aș fi terminat-o luna asta, dar nu am mai avut niciun chef de nimic în ultima săptămână. Nu pentru că nu mi-ar mai plăcea cartea, nu e cazul, doar că na, perioade și perioade. Mai am 300 de pagini din ea. Poate o termin în octombrie.
Cealaltă carte pe care am început-o e Îngeri de gheață de Adina Speteanu. Sunt pe la pagina 120, până acum e super interesantă. Sunt din ce în ce mai confuză, dar asta e o altă discuție. Sunt curioasă de ce o să se mai întâmple.
Și cam asta ar fi pe luna septembrie.