duminică, 30 noiembrie 2014

November wrap-up


1) Pragul de Doina Roman
Mi-a plăcut, atât că aș fi vrut să aflu mult mai multe despre lume. Totuși cartea e interesantă, aș zice că e o combinație între fantasy și SF. Eu cred că merită citită, e ceva altfel față ce am mai citit eu până acum, în sensul bun.
Stele: 3/5





2) Chirurgul de Tess Gerritsen
Nu a fost genul meu de carte, prea violentă, prea mult sânge, nu e ceva ce aș citi în mod normal. Totuși, nu renunț la serie, știu că devine mai bună în timp.
Stele:2/5




3) Xenos. Contact între civilizații(antologie)
O carte foarte interesantă, despre cum anume ar putea arăta întâlnirile omenirii cu alte civilizații, nu neapărat extratereștri, dar și dacă aceștia ar fi pașnici sau nu. Mi-a plăcut.
Recenzia mea.
Stele: 4/5




4) Slujitorii regelui de Mireille Calmel
În final, m-a dezamăgit, aveam așteptări mai mari de la autoare. Totuși, îi voi da celui de-al doilea volum al seriei o șansă, pentru că îl am, și pentru că finalul m-a lăsat cumva curioasă să aflu ce vor face personajele mai departe.
Recenzia mea.
Stele: 2/5






5) Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke
Mi-a plăcut enorm, toată ideea pe care s-a bazat, personajele, overlorzii, totul a fost foarte interesant și bine pus la punct. Merită, credeți-mă!
Recenzia mea.
Stele: 5/5







6) A fost odată ca niciodată de Andrew Nicoll
Cartea asta mi-a dat un sentiment tare plăcut pe parcurs, chiar dacă nu a fost chiar cea mai veselă chestie, dar mai mereu am avut un sentiment călduț, mai ales datorită personajelor. Recomand!
Recenzia mea.
Stele: 4/5

vineri, 28 noiembrie 2014

"A fost odată ca niciodată" de Andrew Nicoll

Asta e a doua carte pe care o citesc scrisă de acest autor și cu siguranță voi mai citi și altele, dacă vor fi traduse. Nu știu cum să explic exact, dar are un mod de a folosi cuvintele care pe mine mă fascinează.
Povestea are loc într-un orășel fictiv, denumit Punct, în care Tibo Krovic este primar de douăzeci de ani. Este un primar bun, își face datoria, dar are un mic secret: e îndrăgostit de secretara lui, doamna Agathe Stopak, și are obiceiul de a îi spiona picioarele pe sub ușa ce le desparte birourile. Este îndrăgostit, dar nu prea face nimic în sensul ăsta, cum secretara sa este căsătorită. Nu foarte fericită, dar căsătorită, iar Tibo este un primar bun. Iar o poveste romantică între ei nu ar fi tocmai ușoară, ca în povești.
Acum că am terminat-o, am înțeles ce a vrut autorul să zică la întâlnirea cu blogerii, în care a spus că cititorii tind să spună că finalul romanului este straniu, dar că uită că povestea conține o măicuță bărboasă și plină de negi, la care lumea se roagă când are probleme. Iar ea este chiar cea care narează întreaga poveste. Spun asta pentru că finalul mi s-a părut și mie foarte straniu. Asta pentru că, deși știi că Walpurnia e cea care spune toată povestea, ea fiind moartă de foarte mult timp, totul pare atât de real, încât uiți cine spune povestea, chiar dacă mai există pasaje care amintesc de asta. Personajele astea ar putea fi foarte bine vecinii tăi, sau orice om de pe stradă, atât de reale mi s-au părut. Ceea ce cred că este foarte important într-o poveste, mai ales una care are loc într-o locație fictivă.
Pe tot parcursul ei, cartea asta mi-a dat un sentiment călduț, e genul ăla de poveste care cred că e ideală în perioada asta, în care e frig afară și nu prea îți vine să ieși din casă, dar trebuie. Personajele au fost așa simpatice, iar relația dintre Tibo și Agathe atât de dulce, încât au fost momente în care mi-a fost greu să nu mă trezesc zâmbind.
Totuși, dintre toate personajele, cred că preferatul meu este chiar Walpurnia, chiar dacă ea nu e foarte prezentă în poveste. Și totuși, are un mod de a îți arăta că e acolo fără ca tu să îți dau de fapt seama de asta, sper că are sens ce spun. Mi-a plăcut foarte mult de ea.
Și că tot ziceam de personaje, cred că povestea asta arată foarte bine faptul că nu poți judeca o persoană doar după aparențe, sau doar după câteva cuvinte rostite. Personajul care demonstrează asta este avocatul Guillaume. El începe ca un personaj pe care nu l-am putut suferi, dar cu cât am aflat mai multe despre el, cu atât mi s-a părut mai simpatic și am ajuns să-mi schimb complet părerea despre el până la final, la 180 de grade.
Deși nu la fel de amuzantă precum Dacă citești asta înseamnă că am murit, cartea de față are propriul umor, mai ales pe la final, sunt niște replici pe acolo la care m-am trezit chicotind, mai ales că toată situația ajunsese să mi se pară atât de ironică și de tristă în același timp. Cartea asta chiar se joacă cu sentimentele cititorului, iar finalul e cea mai mare surpriză pe care am văzut-o în toată povestea. În sensul bun, cum în punctul ăla deja nu mai știam la ce să mă aștept, pentru că este introdus și un mic element fantasy. Dar sunt fericită cu modul în care s-a terminat, cred că a fost potrivit pentru o asemenea poveste încâlcită, și mi-a pus un zâmbet pe buze.
Iar pe lângă toate astea, cartea cred că transmite mai multe mesaje cititorului. Despre iubire, singurătate, tristețe, aparențe și alte lucruri, și ăsta e motivul principal pentru care îmi plac cărțile lui Nicoll, pentru faptul că printre toate întâmplările și aventurile personajelor se ascund mesaje foarte adevărate și valabile în lumea reală în care trăim. Am observat asta și în cealaltă carte a lui.
La final vă zic doar că vă recomand cartea asta, cred că multor persoane le-ar plăcea. 

Îl iubea așa cum iubești un ursuleț de pluș din copilărie - nu pentru ceea ce este, ci pentru că îți amintești ce a fost odată și ce a însemnat pentru tine.

- Orice lucru e nevinovat în ochii unui suflet nevinovat.

...oameni pierduți în negura istoriei, care nu mai existau decât prin niște sigilii rupte pe câteva petice de pergament păstrate în cufărul Cartei.

- Poți, cred eu, să te bucuri de frumusețe și fără s-o înțelegi.

Ce ciudat! Când dragostea intră sau iese din viața noastră, orice gând la mâncare pare să dispară. Mare noroc că uneori dragostea rămâne cu noi, altfel am muri cu toții de foame/

- Și totuși, presupun că publicului trebuie să-i dai ce așteaptă. [...] Nimic nu-i mai rău decât o mulțime dezamăgită... nimic nu-i mai urât.

Tibo știa că oamenii pot fi cruzi unii cu alții chiar și fără să facă, de fapt, nimic, fără să se bată sau să țipe unii la alții, ci pur și simplu nedându-și unul altuia ocazia de a face gesturi frumoase.

- Merit tot ce e mai bun pe lume, dar sunt gata să mă mulțumesc și cu cele mai banale lucruri, dacă pot să fie ale mele. Ceva bun, nu cel mai bun, nu e tocmai de aruncat, nu?

Momentul trecuse. Agathe l-a văzut destrămându-se în clipa în care "când" devine "acum" și începe să meargă de-a-ndoaselea spre "atunci". Nu durează decât o fracțiune de secundă.

Nu-i chiar așa de incredibil. Cu toții inventăm povești care ne ajută să înțelegem ce ni se întâmplă. Toată lumea o face. De la straniul proces care are loc în creierul nostru și care ne face să percepem lumea cum trebuie, deși știm cu toții că imaginea se formează pe retina noastră cu susul în jos, până la fermecătorul gând că "totul o să fie bine în cele din urmă", de la fantasmele pline de speranță care dau târcoale loteriilor până la convingerea fermă că, dacă părinții ar fi fost un pic mai afectuoși cu noi, dacă am fi învățat un pic mai mult pentru un anumit examen sau dacă am fi purtat o cravată mai elegantă la un anumit interviu, totul ar fi în regulă acum. Cu toții urzim povești de felul ăsta.
Oamenii au o capacitate aproape infinită de a se amăgi singuri, negând cu încăpățânare lucruri cât se poate de evidente. Dispunem de resurse inepuizabile când vine vorba să credem în ceva mai frumos decât adevărul care ne privește drept în față. Și ce binecuvântare e asta! De-asta scriem poezii. De-asta cântăm, pictăm și construim catedrale. De-asta există coloane dorice acolo unde ar fi fost la fel de bine-venit și un trunchi de copac. E un dar minunat, glorios și plin de suferință. Asta ne face oameni.

- Iată ce ştiu eu despre viaţă. Am învăţat că în lumea asta nu există atât de multă iubire încât să ne permitem s-o risipim. N-avem voie să irosim nici măcar un strop. Dacă avem norocul s-o găsim, oriunde am găsi-o, trebuie s-o păstrăm şi să ne bucurăm de ea cât de mult putem, pentru cât de mult timp putem, până la ultimul sărut. 

joi, 27 noiembrie 2014

Andrew Nicoll și întâlinirea cu bloggerii

Mi-am propus să scriu articolul ăsta de când am fost la eveniment, dar nu am reușit, și știu și care e cauza: am probleme în a-mi aminti exact cum s-a desfășurat întreaga întâlnire. Ziua respectivă nu a fost una tocmai bună pentru mine, totuși știu că mi-a mai înseninat-o și mă bucur că am fost și eu pe acolo, mă bucur că nu m-am lăsat oprită de ploaia care nu mai voia să înceteze.
Andrew Nicoll e primul autor străin pe care l-am întâlnit și trebuie să spun că mi s-a părut a fi un om deosebit și modest. A vorbit foarte frumos despre scris și despre jurnalism, el fiind jurnalist de profesie, și a menționat și faptul că în slujba sa simte o responsabilitate față de oamenii care citesc articolele lui, ceea ce mie mi s-a părut foarte interesant. 
Totuși cel mai mult mi-a plăcut modul în care vorbea despre scris, cât și modul în care a început cariera lui, cum totul a început de la o idee din care a crezut că va forma o poveste de vreo 8 pagini, iar 18 luni mai târziu s-a ajuns la un roman. Dacă nu mă înșel, romanul său de debut este A fost odată ca niciodată. Eu încă nu am terminat-o, dar ce am citit până acum chiar mi-a plăcut, am găsit câteva citate foarte reușite(prin câteva se va înțelege destul de multe).
Printre alte lucruri, la un moment dat autorul a fost întrebat cu ce amintiri va pleca din România, și a zis că nu a văzut prea multe, cum programul e program, dar că traficul e groaznic, ceea ce e cât se poate de adevărat, mai ales în zona aia. Poate pentru că tot mă plimb pe acolo de aproape 7 ani remarca asta m-a amuzat.
La întâlnire, pe lângă autor, s-au mai aflat traducătoarea romanelor sale, Ioana Văcărescu, Dragoș Butuzea, care a moderat întâlnirea, dar și Otto Witte, personajul principal al romanului Dacă citești asta înseamnă că am murit, în persoana lui Mihai Baranga, care a jucat acest rol, și care a citit discursul prezidențial scris de Raluca, câștigătoarea concursului organizat de editura All. Discursul a fost frumos și amuzant, iar modul în care a fost citit l-a făcut să fie cu atât mai haios.
După ce s-a trecut și de sesiunea de întrebări, s-a trecut la autografe, și apoi la discuții libere. Am primit și eu autograf pe carte A fost odată ca niciodată, ceea ce m-a făcut extrem de fericită. Autorul s-a aflat și la târgul Gaudeamus, dar eu nu am ajuns la standul editurii atunci.

Aș fi vrut să pot spune mai multe despre întâlnirea asta, dar din păcate nu pot. Știu sigur că am uitat să menționez anumite lucruri care s-au mai spus, dar chiar nu îmi vin în minte. Totuși, acum știu că dacă Andrew Nicoll se va mai afla vreodată prin România și se va mai desfășura un altfel de eveniment, voi fi și eu acolo. Și sper să mai apară în România și alte romane cu numele lui.

duminică, 23 noiembrie 2014

Gaudeamus 2014

Pentru că nu puteam să nu povestesc despre experiența de la Gaudeamus. Mai ales pentru că anul ăsta evenimentul a fost diferit pentru mine. În primul rând pentru că m-am dus acolo știind că nu voi cumpăra nimic. Efectiv nu aveam suficienți bani la mine pentru a cumpăra vreuna din cărțile care mă interesau. Asta în principiu pentru că fondurile mele s-au dus pe Libris, dar într-un fel mă simt mândră de mine că nu am cumpărat nici măcar o carte din cele care erau de la 10 lei în jos, pentru că știu că erau. Deci pot să mă abțin! :))
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre motivul pentru care am decis să merg, deși știam că voi pleca de acolo cu mâna goală. Anume pentru că au avut loc multe lansări, dintre care eu îmi planificasem să merg la 4, dar până la urmă am mers la mai mult de atât, deci o voi lua cronologic și voi spune câteva cuvinte despre fiecare.

Primele lansări la care am fost au fost cele de la editura Herg Benet, ale cărților Am murit din fericire de Theo Anghel, Provocarea de Simona Stoica și Copii întunericului de Lavinia Călina. Nu am fost tocmai încântată de lansările astea la final, în primul rând pentru că cei de la editură au stat prost la capitolul echipament și nu prea s-a auzit ce se spunea. Dar și pentru că, în afară de primul autor menționat mai sus, nu prea s-a spus mare lucru, doar s-a citit puțin din cărți, and that was it. Mă așteptam la altceva.

Apoi am ajuns la standul editurii Paladin unde s-au lansat două cărți: Zei americani de Neil Gaiman și Ploaia Electrică de James Lee Burke. Printre cei care au vorbit s-au numărat Flavius Ardelean, Oliviu Crâznic, Oana Chițu și Horia Nicolae Ursu(nu, nu îmi amintesc toate numele, dar am verificat pe pagina de facebook a editurii). Evenimentul ăsta mi-a plăcut, cred că toți cei care au vorbit despre cele două cărți au făcut-o într-un mod foarte frumos, au spus destule despre subiectul lor încât să ne facem o idee despre ele, dar nu prea mult, astfel încât să nu existe spoilere. Cel puțin pe mine m-au convins că vreau să citesc cartea lui Neil Gaiman, asta după ce l-am evitat pe autor pentru că e foarte popular și de obicei sunt dezamăgită de genul ăsta de cărți. Totuși, cartea lui sună suuuper interesant.

Următorul stand la care am ajuns a fost cel al editurii Tritonic. Aici am avut ocazia de a participa la mai multe lansări decât m-am așteptat. Prima la care am ajuns a fost cea a cărții Numărătoarea inversă de Eugen Lenghel. Am citit cealaltă carte a lui de povestiri scurte, 9 istorii reutilizate, și mi-a plăcut, de aceea am și fost la lansarea asta. Mi-a plăcut, pe lângă autor a mai vorbit Dănuț Ungureanu, iar Monica Ramirez a citit un mic fragment din carte. O să citesc și eu cartea asta în viitorul apropiat, pentru că mi-am dat seama recent că îmi place și proza scurtă. Următoarea lansare de la Tritonic a fost a cărții Urme de sfinți de Dănuț Ungureanu. Funny story, nu îmi pot aminti despre ce e vorba, dar știu că a fost prezentată într-un mod atât de interesant, iar ceea ce s-a spus despre subiectul cărții suna ca ceva ce eu nu cred că am mai citit, dar care mi-a dat senzația că mi-ar plăcea. Ce mai, vreau să o citesc! Știu că au vorbit mai multe persoane și aici, dar nu pot găsi numele, scuze. Apoi a urmat Pânză de păianjen de Lucian Dragoș Bogdan. Recunosc că nu am prins mult din lansarea asta, pentru că exact atunci a trebuit să plec, dar vreau să citesc ceva de acest autor, știu de două cărți publicate de el la Tritonic, și ambele sună foarte interesant!

La final, deși nu am plecat de acolo cu nicio carte, am plecat totuși cu o listă de cărți pe care îmi doresc să le cumpăr imediat ce mai reduc din numărul celor necitite din bibliotecă. Voi scrie lista mai jos, în caz că e cineva interesat:
  • Zei americani de Neil Gaiman
  • Numărătoarea inversă de Eugen Lenghel
  • Urme de sfinți de Dănuț Ungureanu
  • Pânză de păianjen de Lucian Dragoș Bogdan
  • Vraciul de pe norul interior de Lucian Dragoș Bogdan
  • Taxidermie de Narcisa Stoica
  • A opta zi e-n fiecare noapte de Eugen Cadaru
Ultimele două au ajuns pe listă pentru că pe la finalul zilei ajunsesem la standul editurii Tracus Arte, și am aflat de cărțile astea de la câteva persoane pe care le cunosc, și mi s-a părut că sună interesant. Mai erau de adăugat și vreo două antologii coordonate de Ștefan Ghidoveanu, sper să nu mă înșel, dar am uitat să notez titlurile. Știu totuși că una din ele era despre călătorii în timp, parcă. 
So, cam așa mi-am petrecut eu ziua de sâmbătă, 22 noiembrie. La final am rămas cu o mare durere de picioare, dar cred că a meritat, m-am simțit bine, m-am întâlnit cu mai multe persoane pe acolo, pe unele le știam, cu altele am făcut cunoștință acolo, per total a fost o experiență frumoasă, trecând peste aglomerație, nu am mai fost de ceva timp în weekend la târguri de carte.

marți, 18 noiembrie 2014

"Sfârșitul copilăriei" de Arthur C. Clarke

Nu am mai citit nimic scris de Clarke până acum, dar trebuie să spun că mă bucur enorm că am făcut-o. Și profit de asta pentru a vă spune că nu știu ce va ieși de recenzia asta, am atât de mult sentimente și gânduri după ce am terminat-o. Dar a fost super!
Începutul nu e nimic nou în prezent: nave extraterestre apar pe Pământ, și evident oamenii sunt șocați, dar și cumva fascinați de chestia asta. Scenariul însă nu a urmat deloc firul la care mă așteptam, în primul rând pentru că acei extratereștri, numiți de oameni overlorzi, ajută omenirea să ajungă a fi o utopie.
Romanul ăsta m-a surprins în nenumărate rânduri, a avut multe răsturnări de situație, multe neașteptate pentru mine.
Ceea ce mi s-a părut cel mai interesant în romanul ăsta au fost atât overlorzii, cu toată gândirea și tehnologia lor, cât și modul în care a evoluat omenirea cu ajutorul lor, mai ales că asta s-a petrecut fără pic de violență. Metodele overlorzilor au fost foarte eficiente, fără să rănească o singură persoană, ceea ce pe mine m-a impresionat, pentru că știm cu toții cum arată de obicei filmele SF care au ca subiect venirea extratereștrilor pe Terra. Ăsta nu a fost deloc așa.
M-a surprins faptul că overlorzii aveau ca scop ajutarea omenirii, practic au salvat-o din a se distruge singură, ceea ce a fost foarte frumos din partea lor, dar asta pe mine m-a făcut să mă întreb de ce anume făceau asta. Poate că a fost din cauza ideii mele preconcepute despre extratereștri care de fapt vor să distrugă Pământul, dar ceva nu a părut să fie în regulă. Am aflat mai târziu adevărul, care nu a fost ce mă așteptam.
Povestea urmărește mai multe personaje, cele mai importante fiind: Kerellen - denumit de oameni Supraveghetorul -, Stormgren - cel prin care Kerellen transmite mesaje omenirii -, Jan - student cu vise mărețe - și ar mai fi cred George și Jean, deși ei au un rol ceva mai mic decât restul. Nu zic de alte personaje. Dintre cele menționate, mie chiar mi-au plăcut Kerellen și Stormgren(sunt destul de sigură că îi scriu numele greșit), deși la final nu sunt sigură ce sentimente am față de primul. Într-un fel încă mi se pare simpatic, în felul lui, și într-un fel mi-e milă de el. Oricum, fiecare personaj și-a jucat rolul în poveste, iar la final am înțeles de ce fiecare dintre ei, cât și ceea ce se petrece la un moment dat, și pare lipsit de importanță, a avut totuși rost în întregul mod în care s-au desfășurat evenimentele. Fiecare detaliu e important în felul lui.
La final am rămas șocată, acel lucru care s-a petrecut nu mi-ar fi trecut prin minte niciodată. Iar adevărul din spatele tuturor acțiunilor overlorzilor... ei bine, e trist, și înfricoșător, și mă trec fiorii numai când îmi amintesc.
Cred că am înțeles de ce cartea are titlul ăsta, a fost o chestie care m-a nedumerit mult timp, dar cred că m-am lămurit în sfârșit, cred. Au fost niște explicații la un moment dat pe care nu sunt convinsă că le-am înțeles pe deplin, dar am priceput suficient încât toată povestea să aibă sens.
Nu am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Eu o recomand oricui, citiți-o! Dar acum am nevoie cu siguranță de ceva vesel de citit.

Aceasta era clipa în care istoria își ținea răsuflarea, iar prezentul se rupea de trecut așa cum se desprinde un aisberg de înghețatele-i țărmuri din care se născuse și se îndreaptă către mare, plutind mândru și singuratic.

Doar timpul putea vindeca anumite lucruri. Oamenii răi pot fi distruși, dar nu se poate face nimic cu oamenii buni care s-au lăsat amăgiți.

Nicio utopie nu poate mulțumi permanent pe toată lumea.
Pe măsură ce condițiile materiale se îmbunătățesc, oamenii devin mai ambițioși și mai nemulțumiți de puterile și averile care odinioară li s-ar fi părut mai presus de orice închipuire. Până și atunci când lumea exterioară a oferit tot ce-a putut, persistă încă iscodirile minții și tânjirile inimii.

Puțini artiști prosperă în singurătate și nimic nu e mai stimulator decât conflictul minților cu interese asemănătoare.

duminică, 16 noiembrie 2014

Eu și cititul

M-am gândit că ăsta ar fi un subiect interesant despre care să vorbesc, despre cum am început eu să citesc și de ce, cu mențiunea anumitor titluri care consider că au fost importante din punctul ăsta de vedere. Știu că am mai vorbit puțin despre asta pe blog, știu că există o postare cu subiectul de ce citesc, scrisă pentru un concurs organizat de Libris, dar nu o pot găsi. Oricum, nu țin minte să fi vorbit vreodată pe larg despre asta.
Nu mi-a plăcut întotdeauna să citesc, știu că a fost o perioadă în care nici de plictiseală nu aș fi pus mâna pe o carte. Țin minte că pe când eram la grădiniță am avut o obsesie cu povestea Albă ca zăpada. Rugam pe toată lumea să mi-o citească, chiar și după ce o învățasem pe de rost. Mai țin minte că prima carte pe care am încercat să o citesc singură, în clasa întâi, a fost Frumoasa și bestia, și cred că pe atunci am mai citit din poveștile acelea clasice pentru copii, Cartea junglei, Cenușăreasa, și altele din categoria asta, dar nu multe. Și apoi nu m-am prea mai atins de cărți. 
După aceea, știu că am descoperit două reviste care apăreau la chioșc în fiecare lună: Barbie și W.I.T.C.H. Țin minte că eram parcă într-o gară cu mama și așteptam pe cineva și am văzut cele două reviste, iar mama mi le-a luat. WITCH m-a fascinat mult mai mult timp decât Barbie, poate și pentru că pe lângă revistă mai existau și niște cărți, erau cinci, fiecare povestită de una din cele cinci fete din grup, și știu că mai era încă o serie tot din categoria asta, dar un pic mai diferită. Ideea e că am făcut rost de ele și știu că așteptam fiecare lună pentru numărul următor al revistei, încă le am pe toate prin bibliotecă. E amuzant să mă gândesc la asta, pentru că abia acum îmi dau seama ce obsesie am avut cu ele. Apăreau pe 15 în fiecare lună, iar în perioada aceea eu încă luam lecții de pian. În drumul meu spre casă de acolo erau vreo trei sau patru chioșcuri de ziare și întrebam la fiecare de revistă până o găseam. Iar când eram plecată cu ai mei prin vacanțe o rugam pe verișoara mea să cumpere numărul respectiv. Oricum, am ratat doar vreo trei numere cred, și am citit seria aceea de reviste până la final.
În clasa a cincea, de Crăciun, am primit de la ai mei cartea Fetița celei de-a șasea luni de Moony Witcher, iar aceea era o perioadă în care evitam cititul. Nu știu ce mi-a atras imediat atenția la acea carte, dar am citit primele rânduri și am fost imediat atrasă de poveste, după care mi-am petrecut luni de zile uitându-mă prin librării după volumele următoare. După asta cred că a urmat seria Eragon de Cristopher Paolini. Eram cu mama în Diverta și mă uitam pe acolo, iar cartea asta mi-a sărit în ochi, pentru că era albastră și avea un dragon pe copertă, plus că se spunea ceva pe spate despre magie. Așa că am convins-o pe mama să mi-o cumpere. Din păcate, dura foarte mult până să apară următorul volum, iar ultimul a apărut când eram prin liceu, cred că prin clasa a 11-a sau a 12-a. Dacă aș fi citit toată seria în generală probabil că aș fi iubit-o, așa însă două volume mi-au plăcut foarte mult, pe când celelalte nu. 
Tot în generală, cred că în vara dintre clasa a cincea și a șasea, ajunsesem la un moment dat să mă plictisesc atât de tare încât am luat să citesc o carte care la vremea aia mi se părea o prostie, știu că profesoara de pian tot încerca să mă convingă să o citesc, iar eu nu și nu. Pregătiți-vă pentru asta. Cartea respectivă era Harry Potter de J.K. Rowling. Da, știu, ce naiba era în capul meu, nu? Anyway, am citit-o, și mi-a plăcut enorm. Partea bună era că aveam volumele de la 1 la 3, pentru că insistase fratele meu să le aibă, dar nu le-a citit. Așa că le-am citi eu. Volumele 4 și 5 le-am citit de la un coleg, pentru că erau scumpe, iar mama nu a vrut să mi le cumpere, 6 l-am primit cadou de la mătușa mea, iar pe al 7-lea știu că l-am cumpărat din niște bani de buzunar pe care îi strânsesem. Nu pot spune în cuvinte cât de mult a însemnat seria aceea pentru mine.
Tot în generală, profesoara de pian m-a convins să citesc Cei trei mușchetari de Alxandre Dumas, care mi-a plăcut foarte mult, ceea ce nu se poate spune despre După 20 de ani, care e o continuare a poveștii mușchetarilor.
Apoi a venit liceul cu valul Twilight. Eu am aflat de cărțile astea de la colegele de clasă, am văzut filmul, după care a trebuit să cumpăr cărțile, normal. Știți de perioada Twilight bănuiesc. Ideea e că la vremea respectivă mie mi-au plăcut, dar nu le-aș reciti, mai ales că acum înțeleg de ce multă lume le urăște. Totuși, mai știu că aceste cărți i-au convins pe mulți să citească, deci există o parte bună în ele. Știu că cel puțin pe mine m-au impulsionat să citesc mai mult. Tot în liceu o prietenă mi-a împrumutat primele două volume din trilogia Jocurile foamei. Încă sunt șocată că am citit toată trilogia, pentru că eu cu violența nu mă împac și cărțile alea sunt ceva în afara ariei mele de confort. Dar nu le-am putut lăsa din mână. Chiar dacă a treia carte mi-a dat niște vise tare ciudate. Moving on.
Următoarea chestie importantă pentru mine din punct de vedere al cititului s-a întâmplat în 2012, când pe multe bloguri se vorbea despre Ultima vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary și Crimă la timpul trecut de Adina Speteanu. Acum, eu pe atunci eram foarte sceptică când venea vorba de autori români, dar cum tot primeau laude am zis că aș putea încerca și eu, și am rămas plăcut surprinsă de ambele titluri. Iar de atunci încoace am tot citit autori români, nu mă pot lăuda cu foarte mulți, dar înainte nu citeam deloc autori români, nu de plăcere cel puțin. Oricum, de atunci am mai descoperit câțiva care îmi plac.
Ultimul lucru despre care vreau să vorbesc sunt cărțile istorice. Prima carte de genul ăsta pe care am citit-o a fost Orele astrale ale omenirii de Stefan Sweig, pe care știu că am primit-o cadou de Sfântă Mărie, în 2013(conform blogului), mi-a plăcut mai mult decât m-aș fi așteptat. Apoi l-am descoperit de Jean des Cars, autor de cărți istorice. Îmi place modul în care scrie, pentru că e un pic romanțat, deci pentru mine mai ușor de citit. Nici din genul ăsta de cărți nu am citit prea mult, dar îmi place și cu siguranță voi mai citi astfel de cărți în viitor.
Un gen pe care trebuie să îl explorez este SF-ul. Încă nu am citit suficient din genul ăsta, ceea ce mi se pare păcat, pentru că ce am citit din gen mi-a plăcut. Mi-am cumpărat recent câteva cărți SF, deci voi remedia situația curând.
Cam asta ar fi, sper că nu v-am plictisit prea tare. Bine, am citit alte cărți pe lângă cele menționate, dar cred că astea au fost cele care m-au convins să încerc lucruri noi, de care nu am auzit, sau pe care până atunci le-am evitat.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

"Slujitorii regelui(Femeia pirat #1)" de Mireille Calmel

Având în vedere cât de mult mi-a plăcut trilogia Cântul vrăjitoarelor scrisă de această autoare, aveam așteptări mai mari de la cartea asta. M-a dezamăgit, ceea ce mi se pare trist.
Personajul principal al acestei cărți este Mary Jane, care se dă drept Mary Oliver, fratele ei mort, la îndemnul mamei ei, pentru a avea oportunitatea de a primi o educație adevărată, cum în anii 1600 șansa asta o aveau mai ales băieții. Doar că mama ei moare pe neașteptate, ucisă pot menționa, iar de acolo Mary își petrece viața fugind de colo-colo, pentru a scăpa de un unchi care vrea să o omoare, și pentru a se alege cu un statut și avere care să-i asigure un trai mai bun.
Începutul chiar promitea. Din păcate, pe la jumătatea cărții deja mă plictisisem și a trebuit să mă forțez să continui, și asta încă sărind paragrafe. Principala mea plângere e faptul că nu înțeleg cum toate chestiile care se petrec în cartea asta ar trebui să se lege. Pentru că, pe lângă toate aventurile protagonistei, mai avem parte și de alte personaje, iar la un moment dat toți caută o anume comoară, dar există o perioadă destul de lungă, vreo doi ani, în care niciunul din personaje nu face niciun fel de progres cu asta, în sensul că nici nu se străduiesc prea tare. Dar în schimb tot sunt povestite viețile lor pe acolo și zău dacă la un moment dat asta nu devine obositor, ca să nu zic că după un anume punct nu mă prea mai interesau.
Pe lângă poveste, eu am avut o mare problemă cu Mary, ca personaj. E descrisă ca fiind curajoasă și puternică și hotărâtă,ceea ce e adevărat într-o anume măsură, dar mi s-a părut cam naivă de câteva ori, ceea ce mi s-a părut ciudat, având în vedere trecutul de care a avut parte. Prima oară era ok, era tânără, pierdută, acolo nu m-a deranjat. Dar asta s-a repetat de vreo două sau trei ori, iar eu nu puteam decât să mă încrunt la toate astea. Practic, fata asta s-a îndrăgostit de cam fiecare persoană pe care a pus ochii și care s-a purtat frumos cu ea, și a fost un pic cam prea credulă în anumite puncte ale poveștii. Un alt lucru care mie mi s-a părut greu de crezut a fost faptul că se pricepea la prea multe lucruri, și aici mă refer că se adapta atât de ușor, încât există un punct în care asta nu a mai părut credibil. Mi se pare cam greu ca cineva să fie bun și ca spadasin, corsar și spion, ca să nu mai menționez de cât de repede s-a învățat cu viața de la curte, cu care nu s-a mai întâlnit.
O altă chestie ar fi că se trece de la un eveniment la altul cam repede, iar unele lucruri sunt lăsate cam în aer, cam prea mult pentru gustul meu.
Faza e că nu pot spune că urăsc cartea asta, au fost lucruri care mi-au plăcut, doar că s-au pierdut printre toate lucrurile care nu mi-au plăcut, și nu îmi vin deloc în minte, dar știu că au fost vreo două-trei chestii. Unele personaje, unele întâmplări.
Totuși, finalul e ceva la care eu nu m-aș fi așteptat și aș fi oarecum curioasă să aflu ce va urma, și cum se va termina totul. Plus că am volumul doi în bibliotecă, aș vrea măcar să îi dau o șansă, nu se știe niciodată, poate că acolo lucrurile vor sta mai bine decât în volumul ăsta. Poate. Sper.

vineri, 14 noiembrie 2014

Kinkade

În caz că nu știați, eu sunt fan al pictorului Thomas Kinkade, care este practic supranumit "cel mai bine vândut pictor în viață". Eu am auzit prima dată despre el în 2012, dintr-un email pe care l-am primit, în care erau câteva imagini cu picturi de-ale lui. Și mi s-au părut superbe. De atunci am mai căutat imagini pe google și cred că sunt câteva sute, una mai superbă ca cealaltă. Apoi am descoperit că prin magazine există calendare având ca imagini picturi ale lui Kinkade, un astfel de calendar se află pe peretele din camera mea.
Asta e poza pentru luna noiembrie:
Am povestit asta pentru a ajunge la subiect, anume că azi m-am ales cu asta:
Calendar pentru 2015, I am so excited now! Nu neapărat pentru anul 2015, cât pentru că am un calendar cu picturile lui Kinkade la care mă pot holba pentru anul următor, așa cum am făcut și anul ăsta. Serios, nu mă pot plictisi de picturile lui.
Și, în caz că e cineva curios, am pozat câteva dintre imagini:
Lucrurile de genul ăsta sunt suficiente pentru a-mi face ziua mai bună. Serios. Mi-e chiar nu-mi trebuie mult pentru a fi încântată de ceva, sau entuziasmată. I thought I would share that :)

marți, 11 noiembrie 2014

Xenos. Contact între civilizații(Antologie de povestiri SF)

Autori: Liviu Radu, Aurel Cărășel, Daniel Haiduc, Diana Alzner, Ioana Vișan, George Lazăr, Mircea Liviu Goga, Ștefana Czeller, Cristian-Mihail Teodorescu
Coordonator: Antuza Genescu
Am cumpărat cartea asta pe baza faptului că este SF, plus că numele unora dintre autori sunau cunoscut, iar ideea de extratereștri mie mi se pare interesantă, dacă un pic înspăimântătoare.
Cartea conține nouă povestiri, fiecare având ca temă ideea întâlnirii noastre cu alte civilizații, nu neapărat extratereștri, și cum anume s-ar desfășura această întâlnire, pașnic sau nu chiar, sau dacă ei ar vrea să cucerească Terra(ca în multe filme SF). Și trebuie să spun că am fost luată prin surprindere de suficiente ori în timp ce citeam. Anumite povestiri chiar au avut niște întorsături la final la care eu nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului. Dar să le iau pe rând.
Adevărul despre expediția Starky. O poveste despre adevărul din spatele unei întâmplări foarte greu de explicat, cu un element ușor fantasy aș spune eu. Foarte interesantă perspectiva asupra extratereștrilor aici, e ceva ce eu nu am mai întâlnit.
Migrația. Asta e una din cele cu un final care dă totul peste cap, în sensul bun. Și un pic amuzantă la final, mai ales datorită ironiei întregii situații, săracul personaj principal(nu mai știu cum îl chema).
Întâlnire cu Rhumbii. Și aici am întâlnit o idee la care nu mă așteptam, apropo de dacă extratereștri ar fi inofensivi sau nu, și cum anume ar accepta omenirea ideea că ei există. Mi-a plăcut mai ales turnura pe care au luat-o evenimentele, plus finalul poveștii.
O insulă la marginea lumii. Aici e un caz ceva mai nefericit, nu zic mai multe, dar mi s-a părut tristă situația în care s-a ajuns. Totuși, asta e una din povestirile care mi-au plăcut cel mai mult din volumul ăsta.
Secvență de zbor. Aceasta e favorita mea din toată cartea. Mi s-a părut foarte... ingenios modul în care autoarea și-a închipuit întâlnirea dintre oameni și extratereștri, dar și modul în care acei extratereștri îi vedeau pe oameni. E destul de ciudată povestea, dar pe mine m-a fascinat.
Cum să prinzi un extraterestru viu și nevătămat. A fost bună, doar că nu am înțeles complet ce a vrut să spună. Am înțeles ce s-a întâmplat, și chiar a fost ceva interesant, având în vedere și modul în care arată lumea azi, dar la final am rămas cu mai multe semne de întrebare legate de motivele "extratereștrilor" de a face ce au făcut.
John&John. Încă una dintre cele care mi-au atras atenția. Un pic spirituală aș zice, sau mai degrabă se învârte în jurul ideii de zei, dar mi-a plăcut mult modul în care s-a terminat, deși știu că nu e cel mai fericit lucru. Dar având în vedere că am citit asta în 2014 îmi permit să mă amuz un pic pe marginea poveștii.
Luna sângerie. Foarte hazlie, am zâmbit în timp ce o citeam. Cred că asta e portretizarea mea preferată a unui extraterestru, nu doar a modului cum arată, cât și a gândirii, dacă pot să zic așa. Mi s-a părut tare amuzantă toată situația în care se ajunsese la un moment dat în povestea asta.
Iar visezi femei? Și ultima... Ăh, nu a fost pentru mine. Pentru că explicațiile sunt bazate pe matematică și fizică, două lucruri care nu îmi plac, plus că fizica nu am înțeles-o niciodată și mereu mi-a dat dureri de cap. M-a pierdut destul de repede, nu am înțeles mai nimic din ea. Totuși, are o idee interesantă despre cărți și realitatea lor, ceva de genul, ăsta e singurul lucru care mi-a rămas în cap după ce am citit-o.
Per total, e o carte bună, care conține niște idei tare interesante. Eu o recomand, mai ales iubitorilor genului science fiction, dar nu numai.

luni, 10 noiembrie 2014

Out of the shell

Facultatea a început oficial de o lună. Nu-mi place deloc. Nu faptul că a început un alt an universitar, mă refer că nu-mi place mai nimic din ce studiez semestrul ăsta, nu neapărat din cauza materiilor, dar nu intru în detalii, nu ăsta e scopul postării.
Cum sunt convinsă că anul ăsta nu va fi prea frumos, am început să fac tot felul de alte chestii. Primul lucru ar fi faptul că m-am înscris la un curs organizat de IBR, cursul se cheamă European Foundation Certificate în Banking, sau pe românește Certificatul Bancar European. M-am hotărât să îl fac pentru că nu necesită cine știe ce prezență, sunt 4 seminarii la care trebuie să particip, iar la final obțin o diplomă recunoscută internațional. Plus că din tot ce se studiază, puține lucruri sunt noi pentru mine, m-am gândit că ar merita, de ce nu?
Apoi, de când am fost la lansarea cărții Îngeri de gheață, am început să descopăr tot felul de evenimente interesante, toate având legătură cu lumea cărților, și am început să ies din ce în ce mai mult, ceea ce pe mine mă face fericită, pentru că în sfârșit am început să fac chestii. Acum un an nu m-ar fi prins nimeni la așa ceva, pentru că pur și simplu mi-era prea lene, plus că eu sunt timidă, ceea ce m-a tot tras în spate. Nu spun că acum nu aș mai fi timidă, dar am început să am mai multă încredere în mine. 
Ca să fac o recapitulare, din septembrie și până acum am făcut următoarele:
  • am participat la două lansări de carte, detalii aici și aici. Ambele evenimente mi-au înseninat zilele respective.
  • am descoperit un club de promovare a lecturii, denumit Clubul de la 6. Nu am crezut că m-aș putea distra atât la un astfel de club.
  • cel mai recent am participat și la Clubul Paladin. E drept că m-am dus fără să citesc cartea despre care s-a discutat, dar nu a avut importanță, tot m-am simțit bine acolo, ascultând discuțiile respective, mai ales că nu s-au mărginit doar la carte, ci au cuprins și alte subiecte. Pentru detalii, puteți citi articolul scris de Ghanda, aici, cred că povestește mai bine întâlnirea decât aș face-o eu.
Poate că nu pare mult, dar pentru mine este, mai ales că am avut ocazia de a întâlni multe persoane de treabă, cu care pot vorbi despre cărți și nu numai. E adevărat că în toate plimbările astea m-am rătăcit de câteva ori prin București, dar a meritat până și să-l ascult pe tata râzând de mine pe subiectul ăsta, pentru că am făcut lucruri care îmi fac plăcere, astea merită întotdeauna.
Plus că mai sunt câteva evenimente despre care am aflat recent, la care vreau să merg, sunt din ce în ce mai încântată de genul ăsta de lucruri!

duminică, 9 noiembrie 2014

Otto Witte Președinte

După ce a reușit să ajungă regele Albaniei, chiar dacă doar pentru cinci zile, acum Otto White și-a propus să ajungă președintele României. 
A reușit să ajungă departe, dar pentru a fi sigur că va câștiga, are nevoie de un discurs electoral pe măsură. Și o persoană care să îl scrie.

Editura All, vă propune un concurs: bloggerii sunt invitați să facă parte din stafful politic al lui Otto Witte și să îi scrie discursul politic care îi va garanta președenția României. Tot ce trebuie să faceți este să scrieți discursul și să îl publicați pe blogul vostru, cu mențiunea obligatorie: Acest discurs face parte din campania inspirată de romanul "Dacă citești asta înseamnă că am murit". Autorul Andrew Nicholl va fi prezent la Târgul de carte Gaudeamus pe 22 noiembrie 2014. Postați linkul cu articolul pe grupul de facebook VALLuntar până pe 15 noiembrie(inclusiv) cu sloganul "Otto Witte Președinte".

Premiile oferite la acest concurs sunt foarte atractive!

Câștigătorul va primi mandatul de 1 an de președinte pe strada ficțiunii, și va primi:
- toate aparițiile din colecția Strada Ficțiunii din perioada 15 noiembrie 2014 - 15 noiembrie 2015
- coduri de reducere pe site pentru cititorii blogului
- posibilitatea de a-l cunoaște și intervieva pe Andrew Nicholl, creatorul lui Otto Witte.

Pentru inspirație, aveți la dispoziție două articole în care Otto Witte este intervievat, aici și aici. Replicile sunt scoase direct din romanul Dacă citești asta înseamnă că am murit, care îl urmărește pe acest personaj.

Câștigătorul va fi ales de echipa de comunicare a Editurii ALL și va fi anunțat pe data de 19 noiembrie.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

TV shows updates(#3)

Mi-am dat seama că nu am mai făcut o astfel de postare de ceva timp, și că am câteva chestii de spus despre cum evoluează serialele la care încă mă uit.
În prezent sunt doar două seriale despre care pot vorbi aici, ar exista și un al treilea, dar încă nu a apărut noul sezon, la Sherlock mă refer. Am citit pe IMDB că ar apărea abia în decembrie 2015, e trist. Dar să trec la subiectul postării.
Sezonul 7 mi s-a părut foarte interesant, mai ales modul în care s-a terminat, sunt fericită pentru Penny și Leonard, ar fi bine ca ăștia doi să nu facă vreo prostie, vreau foarte mult să îi văd împreună și fericiți când serialul ăsta se va termina.
Acum, sezonul 8. Hmm, au fost câteva episoade tare ciudate până acum, dar au fost și altele care mi-au plăcut foarte mult. Nu prea știu ce să zic despre sezon până acum, dar ultimul episod, adică episodul șapte din sezon, mie mi s-a părut a fi cel mai bun până acum. Oricum, având în vedere că s-a ajuns la atâtea sezoane, încă se ține bine, nu mai e poate la fel de amuzant ca la început, dar nu s-a pierdut, așa cum s-a întâmplat cu HIMYM, ceea ce mă face foarte fericită.

Pe ăsta îl aștept de când am aflat că în acest sezon vor apărea personajele din Frozen! Mi-a plăcut foarte mult filmul ăla, și chiar eram curioasă ce anume vor face cu povestea aceea, și trebuie să spun că până acum îmi place. Nu au schimbat povestea originală atât de mult pe cât m-aș fi așteptat, având în vedere istoricul serialului, dar asta nu mă deranjează. Totuși, au făcut câteva lucruri care mi se par foarte interesante, plus că au existat niște dezvăluiri la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Acum sper doar să nu existe plot-holes în poveste. Nu știu exact de ce, dar cu noile dezvăluiri, tare mă tem de așa ceva. Până acum nu cred că există așa ceva, deci e ok. 
Chiar îmi plac noile personaje, adică Elsa și Anna, dar și the Snow Queen, într-un mod ciudat. Sunt din ce în ce mai curioasă să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat cu ele în trecut, și cum au ajuns să fie în situația actuală.
Dar ceea ce îmi place mie cel mai mult la serialul ăsta e modul în care personajele evoluează continuu, mai ales Regina și Rumple. Mie chiar mi-e milă de Regina, știu că a făcut niște lucruri oribile în trecut, dar nu mai e persoana care a fost atunci, și chiar încearcă să îndrepte lucrurile. Ea e unul din personajele mele favorite. 

Dacă vă uitați la vreunul din aceste seriale, mi-ar plăcea să știu ce credeți despre ele, și despre noile sezoane, dacă le-ați vizionat :)

vineri, 7 noiembrie 2014

Nou la mine în bibliotecă(31)

Știu că am zis că aștept până după Gaudeamus ca să scriu asta, dar nu m-am putut abține. Deja am impresia că mi-am pierdut simțul măsurii când vine vorba de cumpărat cărți, dar e ok, nu? Adică, sunt cărți. Anyway...
Astea sunt restul volumelor publicate din seria Alina Marinescu scrisă de Monica Ramirez, anume Identități secrete, Balanța puterii, Bariere de fum și Abis. Sunt foarte încântată că le am, mi-a plăcut mult primul volum și abia aștept să aflu ce se va mai întâmpla. Bine, am reușit cumva să citesc spoilere pe internet din greșeală, dar asta e, trecem peste.
Și tot de Monica Ramirez mai am Traficantul de umbre. L-am găsit la Kilipirim foarte ieftin și nu am putut să rezist.
Tot de la Kilipirim mi-am luat următoarele trei cărți:
Jocul umbrelor de Mireille Calmel. Am primul volum în bibliotecă, iar ăsta l-am găsit ieftin, așa că mi-am zis că aș putea să profit. Mai ales că mi-a plăcut trilogia Cântul vrăjitoarelor a autoarei, nu cred că astea mă vor dezamăgi. Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. Adică nu puteam pleca de acolo fără o carte de Murakami, nu? Manuscrisul anonim de Debra Ginsberg. Nu am mai auzit de ea până acum, dar era 5 lei, și suna ca ceva ce mi-ar plăcea, plus că pare a fi ceva vesel, și trebuie așa ceva din când în când.
Fahrenheit 451 de Ray Bradbury. Pe asta am primit-o când am fost la Clubul de lectură Paladin. La final fiecare din cei care au fost acolo au primit câte o carte, iar eu am luat-o pe asta. Tot voiam să o citesc de o vreme, sunt fericită că o am.
Apoi s-a întâmplat următorul lucru: Libris a decis să facă reduceri. Și m-am uitat și eu pe acolo, așa cum face omul când află de reduceri. Iar creierul meu era ceva de genul: you know what you really need in your life? Some SF books! Nu mă pot lăuda cu lecturile mele în genul SF și tot m-am gândit că ăsta e un lucru care ar trebui remediat, așa că mi-am luat 4 cărți de pe Libris, dintre care 3 sunt SF.
Să încep cu cele SF. Doar ca să se știe, le-am ales pe astea pentru că au fost recomandate de Ghanda.
Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke. Nu sunt sigură despre ce e vorba, dar știu că autorul e destul de apreciat când vine vorba de SF. Eon de Greg Bear. La asta tot ziceam că aștept să se ieftinească calumea, dar mă uit la preț de câteva luni și nu scade cine știe cât, așa că am cedat și am luat-o. Și La capătul curcubeului de Vernor Vinge. Asta de fapt nu mi-a fost recomandată, dar am tot auzit de autor, și am văzut pe Goodreads câte stele a primit de la Ghanda și am zis că aș putea să încerc, suna interesant.
Și nu în cele din urmă:
Silmarillion de J.R.R. Tolkien. E Tolkien și am zis că vreau neapărat să citesc și alte cărți scrise de el, după ce termin Stăpânul inelelor, și știu că povestea din cartea asta e despre războiul ce a avut loc înainte de trilogia aceea, gen lupta în care s-a presupus că Inelul fusese distrus.
Și am primit de la Libris și semnul ăsta de carte, care cred că e foarte drăguț :)
So, yeah... La un moment dat chiar reușisem să mă abțin, dar acum sunt într-o perioadă ciudată și cărțile mă fac fericită, așa că asta fac, cumpăr cărți.

joi, 6 noiembrie 2014

"Chirurgul(Rizzoli & Isles #1)" de Tess Gerritsen

După ce am citit volumele 4 și 5 din seria asta, m-am gândit că ar trebui totuși să revin la primul, ca să aflu și eu de unde a început totul. Și trebuie să spun că mă bucur că nu asta a fost prima carte pe care am citit-o de la această autoare.
Practic, cartea urmărește ancheta la care participă și detectivul Jane Rizzoli, pentru un ucigaș în serie, despre care eu nu voi spune nimic aici pentru că ceea ce face el... mai bine nu mă gândesc la asta. Doar că după tiparul crimelor, el este denumit de către toți: Chirurgul.
Cum am zis, mă bucur că asta nu a fost prima carte a lui Gerritsen pe care am citit-o. Dacă ar fi fost, probabil că nu m-aș mai fi atins de vreo alta, din seria asta cel puțin. Să explic de ce.
În primul rând, e atât de mult sânge în cartea asta, și are niște scene atât de detaliate, încât eu am sărit peste foarte multe fragmente. Nu am nevoie de asemenea imagini în cap, oricum nu suport să văd sânge, sau să citesc despre el, în cazul ăsta. Nu mi-a prea păsat nici despre toate detaliile medicale, cum sunt suficiente în cartea asta, una dintre persoanele vizate de criminal fiind chiar chirurg.
Apoi, nu mi-a plăcut niciun personaj din cartea asta, ceea ce e ciudat, având în vedere că țin minte că mi-a plăcut de Rizzoli în volumele 4 și 5. Deci la un moment dat se schimbă, ceea ce e bine de știut, dar aici a fost pur și simplu enervantă. E singura femeie într-o echipă formată din bărbați, și tot se spune că ea nu e tratată corect, pentru că e femeie, și mai nimeni nu o crede în stare să fie o polițistă bună și etc. Iar ea, în încercarea de a fi puternică, ajunge să fie de fapt doar foarte enervantă. Mă bucur totuși să știu că o să evolueze pe undeva pe parcursul seriei. Și dacă tot am zis de discriminarea asta contra ei, fiind femeie, nu e doar ea. Practic cartea asta sugerează că bărbații sunt cei care salvează ziua, iar femeile nu pot face ceea ce fac ei, la un moment dat ajung să fie tratate ca niște victime, mai toate, ceea ce pe mine m-a sâcâit. Serios, chiar era nevoie de asta?
Mi-ar fi plăcut dacă apărea și Maura Isles în poveste, dar din păcate nu e cazul.
Au fost mai multe lucruri care m-au sâcâit în timp ce citeam, dar nu le pot pune pe toate în cuvinte. Nu voi renunța la seria asta, pentru că știu că volumele care urmează sunt mai bune decât primul, doar că ăsta nu a fost ceea ce m-am așteptat și nu aș recomanda volumul, e și destul de violent. 

miercuri, 5 noiembrie 2014

"Pragul" de Doina Roman

Well... asta a fost o lectură neașteptată, din mai multe puncte de vedere. Mă gândesc la ce să scriu despre cartea asta de ieri, de când am terminat-o.
Povestea în sine e una destul de încâlcită, și nu sunt chiar sigură ce ar trebui să spun despre ea, dar voi încerca să nu dau prea multe informații. Asta e o poveste fantasy, dar și un pic SF, după părerea mea, care are practic în centru o lume în care un război între mai multe rase ar putea începe oricând, în care personajele își pierd sentimentele, unele de bună voie, alții pentru că nu mai au cu ce să-și plătească datoriile, iar ceea ce ar trebui să salveze lumea de la distrugere este o Casetă în care au fost depozitate sentimente pure. Și cam în jurul Casetei acesteia se învârte totul, pentru că toată lumea o vrea, din diverse motive, iar cea care este responsabilă pentru ea e urmărită de foarte multe persoane.
Povestea în sine, și conceptul, sunt super interesante, e o lume din aia la care eu una nu cred că m-aș fi gândit vreodată. Există toate rasele astea(krabori, civili, tărcați, legionari, colectori și alții), unii mai speciali decât alții, care se intersectează în niște moduri tare interesante, iar fiecare are propriul mod de a fi și diverse abilități, mi-a plăcut foarte mult aspectul ăsta al poveștii. Totuși, mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre lume decât s-a zis. Practic, am aflat esențialul despre lume și despre populația ei, dar am fost un pic dezamăgită că nu am aflat mai multe, mie una îmi plac lumile noi, mai ales dacă am ocazia să aflu multe despre ele. Dar știu că urmează să apară un volum doi, deci poate că problema se va dezvolta mai mult acolo.
Mi-au plăcut și personajele, sunt diverse și cu personalități destul de variate aș zice eu, unele mai bune, altele mai puțin, dar cred că fiecare și-a jucat rolul bine în poveste. Mai am eu o mică confuzie legată de două dintre ele, dar doar puțin, oricum cele două personaje au făcut pentru niște momente tare amuzante, asta când nu erau ocupați să se bată între ei, sau să se ocărască.
Cartea urmărește multe personaje, deci voi vorbi despre cele care mi-au atras mie atenția, anume Kat, Lia, Crius și cred că și Algar, dar el ceva mai puțin. Dintre ei, Kat e clar favorita mea, o dă ea un pic în bară la începutul romanului, dar își revine destul de repede, iar relația dintre ea și Crius, unchiul ei, e ceva deosebit, mi se pare că e genul ăla de chestie cu "ne certăm întruna, dar suntem rude și ținem unul la altul", dacă înțelegeți ce vreau să spun. Cât despre Algar, eu m-am bucurat pentru el la final, cred că a găsit ce căuta.
În povestea asta se întâmplă multe chestii, majoritatea neplăcute, dar cumva e destul de amuzantă, în suficiente momente, ceea ce eu apreciez, mai destinde atmosfera. E românească.
Au existat doar două lucruri care nu mi-au plăcut. Primul l-am menționat mai sus, că mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre lume, iar al doilea e că s-au înjurat cam mult unii pe alții. Au fost și câteva întâmplări pe care nu le-am înțeles complet, dar per total tind să mă gândesc mai mult la ce mi-a plăcut, ceea ce la mine e un semn bun.
Eu cred că merită citită, și aștept volumul doi, să văd ce se va întâmpla mai departe.

luni, 3 noiembrie 2014

TBR pile

Postarea asta are o poveste în spate. Totul a pornit de la faptul că eu am vrut să pun un număr în perspectivă, pentru că așa sunt eu. Eu mă folosesc de Goodreads pentru a ține socoteala cărților citite, necitite, plus cele pe care îmi doresc să le cumpăr. Site-ul îmi zicea că am 25 de cărți necitite în bibliotecă, iar eu am vrut să văd ce înseamnă asta, așa că le-am luat de pe rafturi și le-am așezat într-un teanc. Iar rezultatul m-a speriat puțin.
Fratele meu mi-a spus că asta nu e foarte relevant, pentru că unele cărți sunt mai groase decât altele, și are dreptate, plus că unele le voi citi mai repede față de altele, dar mie tot mi se pare că a ieșit un turnuleț destul de mare. E haios într-un fel. Parcă par mai multe cum sunt aranjate așa.
Nu știu cât de bine se văd, așa că le voi lista, de jos în sus.
Clubul mefisto de Tess Gerritsen
Întoarcerea regelui de J.R.R. Tolkien
Numele vântului de Patrick Rothfuss
Traficantul de umbre de Monica Ramirez
Xenos(antologie)
Petru cel mare de Henri Troyat
Orfani în Brooklyn de Jonathan Lethem
Identități secrete de Monica Ramirez
Balanța puterii de Monica Ramirez
Bariere de fum de Monica Ramirez
Abis de Monica Ramirez
1Q84 de Haruki Murakami
Păcătoasa de Tess Gerritsen
Ucenicul de Tess Gerritsen
Pădurea norvegiană de Haruki Murakami
Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă
The man in the iron mask de Alexandre Dumas
A game of thrones de George R.R. Martin
Anima templi de Robyn Young
Evantaiul lui Yasumi de Jocelyne Godard
Slujitorii regelui de Mireille Calmel
Jocul umbrelor de Mireille Calmel
Manuscrisul anonim de Debra Ginsberg
Călătorie în trecut de Vera Cowie
Everville de Clive Barker

Simt că sunt prea multe, sau poate e doar șocul de a le vedea într-un singur loc, adunate, nu știu, dar nu-mi place că sunt atâtea. Și eu care vreau să merg la Gaudeamus... Eh, văd eu ce se mai întâmplă până atunci. Anyway, m-am gândit că asta ar face pentru o postare simpatică, so here it is. Ar trebui să fac un book haul, că am fost și la kilipirim, dar aștept să treacă Gaudeamus, just in case. De fapt, sigur o să mă duc, și sigur o să cumpăr măcar o carte.

duminică, 2 noiembrie 2014

Dumb and dumber

Nu avem vreo dorință de a vedea filmul ăsta, dar am cedat la insistențele fratelui meu, și dacă tot l-am urmărit până la final m-am gândit că aș putea scrie despre el. 
Lloyd și Harry sunt doi prieteni vechi, care vor să strângă bani pentru a deschide un magazin în care să vândă viermi, cred, și ajung cumva implicați într-o chestie complicată după ce Lloyd se hotărăște să se ducă până în Aspen pentru a înapoia o valiză unei femei pe care o condusese la aeroport. Valiza fiind și motivul pentru care viețile lor ajung să fie în pericol, cu toate că ei nu realizează asta decât foarte târziu.
Dacă ar fi să descriu filmul ăsta într-un singur cuvânt, acel cuvânt ar fi următorul: stupid. Serios. Adică, se știe că protagoniștii sunt niște imbecili, iar asta îi pune în niște situații neplăcute, majoritatea, care ar trebui să fie amuzante. Doar că... nu sunt fan al genului ăsta de umor, motiv pentru care am tot evitat filmele vechi ale lui Jim Carrey. Îmi place mult actorul, doar că primele lui filme nu sunt cele mai minunate lucruri, că na, toți încep de undeva.
Au fost vreo trei situații în care am râs, la restul doar m-am uitat uimită. 
Totuși, dacă e ceva bun la filmul ăsta, atunci pentru mine e faptul că mi-a demonstrat că actorii sunt buni. Chiar cred că trebuie să fii bun pentru a juca așa cum au făcut-o ei. 
Atât am de zis, nu pot spune că mi-a plăcut, m-a lăsat indiferentă. Știu că urmează o parte a doua a filmului ăsta, mă bate fratimiu la cap cu el, dar nu am nicio dorință de a-l vedea, mai ales după ce am vizionat trailer-ul. 

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

October wrap-up

O să încerc să schimb un pic modul în care fac postările astea. Adică, voi încerca să spun mai multe despre cărțile pe care le-am citit, și mă gândeam să pun și câte stele am dat cărții pe Goodreads tot aici, cum nu-mi place să le pun la sfârșitul recenziilor. Să văd cum va ieși asta.

1) Îngeri de gheață de Adina Speteanu
Ăsta e al treilea volum din seria Dincolo de moarte, serie despre strigoi și vampiri, și cred că devine din ce în ce mai interesantă cu fiecare volum. Mai ales că nu e vorba doar despre toată nebunia creată de Dragoș și modul cum se vrea oprirea lui, ci și că ni se mai spun lucruri despre lumea strigoilor și a vampirilor pe care nu le știam până acum. Cel puțin mie îmi place să aflu lucruri noi despre lumea în care se petrece povestea, mai ales dacă e una fantastică, așa cum e aici.
Stele: 4/5


2) 9 istorii reutilizate de Eugen Lenghel
O colecție de nouă povestiri scurte, SF, fantasy, dar și polițiste.
Mi-au plăcut, dar mi-ar fi plăcut să pot afla mai multe despre ce se mai întâmpla, se termină cam brusc. Dar știu că una dintre ele va fi transformată în roman, nu mai țin minte care totuși.
Recenzia mea.
Stele: 4/5



3) Asasin la feminin de Monica Ramirez
Primul volum dintr-o serie, sunt cinci momentan publicate, iar eu trebuie să citesc și restul cărților din seria asta, sper ca asta să se întâmple curând. Ceea ce pot spune momentan e primul volum are suficientă acțiune, urmărește două personaje, dar cuprinde și romance. Nu mi-a plăcut mereu partea romance, dar per total cartea mi-a plăcut destul de mult.
Recenzia mea.
Stele: 4/5



4) Cronica păsării-arc de Haruki Murakami
Cartea asta am început-o în septembrie, apoi am lăsat-o deoparte câteva săptămâni, pentru că trebuia să diger ceea ce se întâmplase până în punctul acela, și am terminat-o în sfârșit. M-a surprins de multe ori, au fost momente când eram confuză, dar la final e o carte care mi-a plăcut mult, îl recomand pe Murakami ca și autor și abia aștept să citesc alte cărți scrise de el.
Recenzia mea.
Stele: 5/5




5) Crima de la jubileu de Lucia Verona
O carte polițistă în genul Agatha Christie, dar care are propriile surprize și răsturnări de situație. Mi-a plăcut, atât zic.
Recenzia mea.
Stele: 4/5





Astea sunt, eu sunt fericită cu numărul, având în vedere că luna trecută a fost dezastru din punctul ăsta de vedere. Plus că nu am avut parte de nicio dezamăgire printre cărțile citite, nu cred că am mai avut parte de o asemenea lună de ceva timp.