joi, 12 februarie 2015

"La capătul curcubeului" de Vernor Vinge

Nu am să mint, cartea asta a fost foarte interesantă din multe puncte de vedere, mai ales că nu am știut la ce să mă aștept, iar primele câteva pagini sunt ciudate. Pentru că se vorbea despre ceva, într-un anumit mod, și nu prea pricepeam ce se petrece, dar după primele capitole m-am prins cum stă treaba și nu am mai avut nicio problemă.
Deci, povestea. Personajul care e cel mai des urmărit este Robert Gu, un bătrân care suferea de Alzheimer, și care aproape a murit, dar tehnologia l-a salvat, și progresul medicinei, iar acum trebuie să se reintegreze într-o societate în care tehnologia nu mai seamănă cu nimic din ce știa el. Nu că s-ar fi priceput chiar și la tehnologia din zilele lui. În contextul ăsta, ajunge la un liceu special pentru cei ca el, dar unde nu sunt numai bătrâni. Doar că, la un moment dat el ajunge să fie implicat în ceva a cărui proporții nu le cunoaște, pentru că e manipulat, totul având în centru un plan pentru a folosi un virus cu scopul de a controla populația.
Cea mai interesantă parte a cărții e de departe ideea, avansul tehnologic, dar și acel plan al unei persoane de a se folosi de acest avans în scopuri nu foarte bune, chiar dacă el crede că ce face e bine. Ideea e că întregul plan, și complot, e destul de complex, și mai multe persoane ajung să fie manipulate, fără să înțeleagă care e de fapt scopul final. Și tot citeam și nu înțelegeam prea bine de ce tocmai persoanele respective au fost alese, dar la final totul s-a legat și nu mi s-a părut nimic lipsit de sens. Deși lucrurile au cam degenerat pe acolo, dar nu cred că se putea altfel.
Cred că viitorul ăsta e cel mai plauzibil pe care l-am citit până acum, și cel mai posibil având în vedere modul în care evoluează tehnologia și gadgeturile în zilele noastre. Chiar cred că e posibil ca lumea să ajungă să "poarte" computere și să se facă tot ce se face în cartea asta. Ar fi interesant, părerea mea.
Totuși, cartea a avut un mare punct minus pentru mine, motiv pentru care nu a primit multe stele de la mine pe Goodreads. Personajele. Pentru mine, personajele sunt partea cea mai importantă dintr-o carte. Pot citi o carte în care nu se întâmplă nimic, dacă personajele sunt bine construite nu mă voi plictisi. Funcționează și vice-versa. Povestea asta e foarte interesantă, cu tot complotul și modul în care tipul negativ a gândit toată chestia, chiar în contextul în care lucrurile i-au cam scăpat de sub control la un moment dat, cu Iepurele ăla a lui(știu cum sună, dar ca să explic ar trebui să dau spoilere). Dar nu mi-a plăcut cam niciun personaj din cartea asta. Unele ajung aproape de punctul în care poate că mi-ar fi putut păsa mai mult de ce pățeau. Aproape. Dar nu suficient. I-aș fi dat cărții toate stelele din lume dacă m-ar fi putut determina să-mi placă măcar un personaj.
Eu aș recomanda totuși cartea dacă vă place genul SF și dacă vreți să citiți despre un viitor foarte interesant. Nu știu de ce, dar până acum eu cu SF-ul am avut hit and miss. Dar nu mă las de genul ăsta, cred doar că trebuie să mă mai familiarizez cu genul.

Natura umană nu se schimbă, iar menirea poetului este să extragă și să dezvăluie acea esență eternă.

Să impresionezi pe cineva care te urăște - și asta era o formă de triumf.

Ce era arta, acum când perfecțiunea de suprafață era o realitate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu