duminică, 22 martie 2015

"Requiem for an assassin(Alina Marinescu #6)" de Monica Ramirez

Nu sunt cel mai mare fan al seriilor, pentru că de multe ori continuările nu sunt la nivelul primului volum, iar până la final ori renunț la serie, ori devine o dezamăgire. Dar, din când în când, mai se întâmplă să găsesc câte o serie care să îmi amintească de ce încă nu am renunțat la ele. Sunt seriile acelea care devin din ce în ce mai bune cu fiecare volum în parte, și care în mod inevitabil îmi frâng inima, într-un mod sau altul, dar într-un sens pozitiv. Seria Alina Marinescu este una dintre ele.
Când am început seria asta nu am știut exact la ce anume să mă aștept, pentru că rezumatul de pe spate nu zicea foarte multe, asta e valabil pentru toate volumele, mai ales pentru ultimul. La început am crezut că volumele sunt destul de bune, iar povestea era chiar interesantă, și cu fiecare volum am devenit din ce în ce mai implicată în poveste și am ajuns să mă atașez de majoritatea personajelor. Unele dintre ele nu mai sunt în viață, din păcate. Chiar îmi lipsesc.
De obicei scriu o mică prezentare a principalelor lucruri ce au loc într-un roman, când îi scriu recenzia, dar în cazul ăsta nici măcar nu voi încerca să o fac. Se întâmplă atât de multe lucruri în volumul ăsta, încât să încerc să spun despre ce e vorba în el doar ar strica totul. Așa că nu o voi face.
Cât despre gândurile mele despre volumul ăsta... oh boy, de unde să încep? Am început să îl citesc întrebându-mă ce anume ar mai putea fi spus, deoarece finalul vol. 5 a părut să încheie totul într-un mod destul de frumos. Era prea frumos ca să fie adevărat, am aflat destul de repede. Viața aceea liniștită și fericită pe care am crezut că Alina va fi în sfârșit în stare să o trăiască după toate lucrurile prin care a trecut? Ce vis frumos într-adevăr. Unul care nu a durat foarte mult, de altfel. Curând se trezește înapoi în lumea din care a încercat să scape, iar de acolo se întâmplă tot felul de lucruri pe care nu aș fi putut să le prevăd în niciun fel. A fost super! A fost un moment în care chiar m-am întrebat cine anume va mai fi în picioare la finalul volumului. Cred că asta este cea mai complexă carte din toată seria și poate cea care conține cea mai multă acțiune. A dus povestea la un cu totul alt nivel, unul care nu credeam că ar fi posibil. Și de aceea asta e oficial cartea mea favorită din toată seria.
Îmi vine greu să îmi găsesc cuvintele, pentru că am ajuns să iubesc seria asta atât de mult, și majoritatea personajelor. Pe Alex și Alina în primul rând, dar și pe Ford, și Jason, și Roman, și Roger, și Marius, și Vallis, și mulți alții pe care nu îi voi enumera pentru că mi-ar luat prea mult timp să o fac. Am ajuns să cunosc personajele astea și să văd cum au început relațiile dintre ei și cum s-au schimbat și cum personajele în sine s-au schimbat din cauza tuturor lucrurilor care li s-au întâmplat pe parcurs. Am ajuns să țin la persoanele astea fictive atât de mult încât sunt un pic tristă că povestea s-a terminat și că trebuie să-mi iau la revedere de la ele. Asta poate suna puțin melodramatic, dar e adevărat. Personajele astea sunt ceea ce au făcut ca povestea asta să fie așa de bună. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut să urmăresc toate misiunile prin care au trecut, chiar mi-au plăcut, dar eu cred că personajele sunt cea mai importantă parte din orice roman. Iar cele pe care le-am întâlnit aici au fost super!
Sfârșitul a fost dulce-amărui, m-a făcut să vreau să zâmbesc și să plâng în același timp. Nu multe cărți m-au făcut să mă simt așa, dar într-un fel cred că genul ăsta de finaluri sunt preferatele mele. Nu sunt perfecte, dar sunt satisfăcătoare și se potrivesc mult mai bine poveștii decât ar fi făcut-o un final complet fericit.
A fost o poveste grozavă și mă bucur că am putut lua parte la ea, într-un fel.

"The measure of a person is not what happens to them, but what they do with it."

He hadn't realized until then that ignoring the old wounds wasn't the same as having heald.

Alex new it to be an answer he had learned to give, one permeated with the kind of honesty that somehow emerges only from the heart of a child.

In their world, dreams only came true in rare fleeting moments.

Now, you see, the thing about faith is that it regenerates and having been tested, it gets stronger, not weaker.

Time... There never seems to be enough. Regrets... There always seem to be too many. Lies... more than enough to go around. But I did the best I could. That much I can say without regret.

Alex, ever my savior, has taught me over the years that the safest things, the most essential things that we possess are buried deep within us where they remain hidden from scrutiny. No one can change them, no one can take them from us.

Un comentariu: