miercuri, 18 martie 2015

Top 5 Wednesday: Bookish Habits

Nu prea îmi dau seama exact ce ar trebui să spun aici, deci s-ar putea să nu fiu foarte accurate, dar voi încerca. Practic, astea vor fi lucrurile pe care le fac cel mai des când vine vorba de cărți/citit.

  1. Când încep o carte, mereu citesc ultima propoziție mai întâi. Nu pot explica de ce, pur și simplu nu mă simt eu bine până nu fac asta.
  2. Dacă cartea are supracopertă, eu o voi scoate cât citesc cartea respectivă. Supracoperta aia mi se pare cel mai enervant lucru atunci când citesc.
  3. Cel mai mult citit se întâmplă la metrou, în drum spre facultate, și uneori chiar la facultate. Am avut la un moment dat niște cursuri la care nu puteam urmări nimic, așa că citeam. Acasă îmi e ceva mai greu să mă motivez să citesc, în principiu din cauza internetului.
  4. Ăsta cred că e un lucru bun totuși, dar îl pun aici. E faptul că atunci când am examen/proiect, pentru care trebuie să învăț, nu pot citi. Nu învăț 24/7, seara sunt incapabilă de așa ceva, și totuși mintea mea nu mă lasă să citesc. De aceea nici nu am prea mai citit în ultimele două luni.
  5. După ce termin de citit o carte, nu mă simt bine până când nu îi scriu recenzia(sau ceea ce numesc eu recenzie). Am senzația că dacă nu o scriu atunci voi uita ceva important și nu vreau asta.

Nu știu cât de on-topic am fost, dar astea sunt lucrurile la care m-am putut gândi, iar pentru unele a trebuit să mă gândesc un pic.
Știu că postările pe blog s-au cam rărit, și chiar îmi pare rău, doar că stau cam prost cu timpul momentan. Facultatea vieții, ca să zic așa. Credeam și eu că în ultimul semestru vom avea ceva mai mult timp pentru a ne ocupa de licență, dar nu, toți vor proiecte, teste și alte chestii.
Am început între timp trei cărți diferite și nu am terminat-o pe niciuna. Bine, la una din ele nu am citit decât primul capitol, iar la celelalte sunt pe la jumătate. Hopefully o voi termina măcar pe una din cele două curând, că ambele sunt foarte interesante și chiar vreau să povestesc despre ele aici.
Oricum, luna martie se dovedește a fi din ce în ce mai ciudată pentru mine. Nu intru în detalii, că nu își au locul aici, sunt chestii mai personale, dar pot spune că luna asta am tot avut parte de una caldă, una rece...

4 comentarii:

  1. Mi se pare ciudată, dar interesant obiceiul (ca să-i dau o denumire) cu numărul unu. Eu înainte de-a mă dezvăța, citeam sfârșitul, și mă enerva lucrul ăsta. Și culmea, până terminam cartea, în 90% din cazuri, uitam sfârșitul. :))
    Cel cu numărul doi, se aplică și în cazul meu, iar al patrulea, la mine e invers. :)) Fix când am de învățat (exceptând perioada asta), mă apucă un chef nemaipomenit de-a citi. Parcă-mi fură cineva cartea, și îmi e frică să nu o termin.

    Eu chiar nu-i înțeleg pe profii ăștia, care, atunci când văd că ai de învățat sau de scris la ceva mult mai important, atunci se apucă toți să-ți dea teme și teste. Frustrant rău! Mai ales ăia la care nu dai bac-ul, sau în cazul tău, care nu prea-ți vor fi de un mare folos la licență. Ăia se trezesc să te streseze. Bine, nu prea știu cum se aplică sistemul la facultate, dar presupun că la unele materii nu-și au locul atâtea proiecte și alte chestii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar finalul nu-l citesc, dar îmi place să văd care e ultima propoziție dintr-o carte, nu pot explica de ce. Bine, nu rețin propoziția, dar mă rog :))
      Deși nu citesc, mă apucă cheful de scris și toate ideile din lume. Sesiunea trecută am scris destul de mult, asta în parte și ca să mai scap de nervi și de stres.

      Am pățit și eu în liceu, cu cerințe și chestii în ultimul an. La facultate e un pic mai complicat, că materiile nu au nicio legătură cu licența oricum, doar că îți trebuie timp să o scrii și numai proiectele lipseau. Nu știu dacă au fost 3 materii în anii ăștia la care să nu fi avut proiect, ceea ce mie nu mi-a plăcut niciodată să fac, dar voi recunoaște totuși că am învățat cum să fac prezentări cât de cât ok, că eram praf la așa ceva înainte. Nouă ni s-a spus că angajatorii se plâng că absolvenții nu știu să țină prezentări, deci ne zăpăcesc cu proiectele. :))

      Ștergere
  2. Eu nu prea citesc ultima propoziție de obicei, dar câteodată, când sunt prea curioasă, citesc ultima pagină. Așa mi s-a dus entuziasmul pentru mai multe cărți, dar meh. Asta e.
    Nici eu nu prea suport supracoperta. Și ce urăsc și mai rău sunt cărțile care au supracoperta la fel ca și coperta propriu-zisă. Nu, dă-mi ceva separat, să mă bucur când „dezbrac” o carte!
    Sunt de acord cu 4. La anul nici nu cred că voi citi mai mult de 3-4 cărți, atunci când o să fiu ocupată cu bac-ul, pur și simplu o să mă simt prea vinovată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sar la final doar când o carte mă enervează foarte tare, sau mă plictisește, asta nu face lucrurile mai bune, dar atunci chiar nu mă pot abține.
      Exact, și eu mă întreb atunci de ce mai pun supracopertă, dacă oricum au aceeași imagine și dedesubt. Cred că am doar vreo două cărți care să nu intre în categoria asta, restul sunt la fel.
      Eu nu prea mai puteam face mai nimic când am dat bac-ul, cum ai zis și tu, mă simțeam vinovată pentru că știam că e un examen important și trebuia să mă concentrez pe asta. Acum mă bucur că sunt așa, pentru că altfel cred că aș fi avut o mare problemă :))

      Ștergere