marți, 14 aprilie 2015

"Copiii întunericului(Neamul corbilor #1)" de Lavinia Călina

Nu știu dacă își mai amintește cineva, dar la un moment dat am scris o postare cu noile cărți care urmau să apară, printre care și asta. Și am fost destul de entuziasmată pentru ea, habar n-am de ce mi-au trebuit vreo patru luni să o citesc. Iar acum că am citit-o, am sentimente contradictorii în legătură cu ea. Dar mai bine scriu mai întâi despre ce e vorba, și apoi intru mai în detaliu cu gândurile mele.
Cartea de față are în centru două fete, Roxana și Nicole, care au crescut în același sat și în urma unei întâmplări ce s-a petrecut cu șapte ani în urmă, s-au văzut nevoite să plece din sat. De-a lungul anilor, devin prietene, dar nimic nu durează o veșnicie, iar trecutul le cam ajunge din urmă.
Mda, rezumatul nu e cel mai bun lucru, dar nu știu cum altfel să descriu povestea asta. Și cred că mi-am dat seama cam care a fost marea mea problemă la cartea asta, chestie care la drept vorbind nu e neapărat vina cărții. Genul fantasy e preferatul meu, e genul care m-a convins că vreau să citesc mai multe, motiv pentru care orice aparține de acest gen mă atrage imediat. Problema e că am anumite pretenții când vine vorba de cărțile din genul ăsta, pentru unele din ele dau vina pe cărțile epic fantasy pe care le-am citit de-a lungul timpului. Și ăsta ar fi principalul motiv pentru care îmi vine puțin greu să vorbesc în mod obiectiv despre povestea de față. Pentru că nu e o carte rea, e bine scrisă, personajele sunt simpatice, aici mă refer la Roxana și Nicol, după ce am ajuns să le cunosc chiar mi-a plăcut mult de ele. Ca și plot în sine, nu e rău deloc, chiar dacă ideea de "război pentru că deja durează de prea mult și nu ne putem lăsa acum" nu e chiar chestia mea favorită. But it works for the story.
Urăsc când nu pot spune despre o carte nici că mi-a plăcut, dar nici că nu mi-a plăcut. Asta e exact la mijloc, iar genul ăsta de cărți mi se par cel mai greu de descris. E mai simplu când mă trezesc în extreme, this is just difficult.
Cred că ce vreau să spun de fapt e că povestea în sine e destul de straight forward, are tot ce i-ar trebui unei povești pentru a fi interesantă, chiar are. Are un plot consistent, personajele sunt ok, are câteva întorsături de situație la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului și finalul care te lasă întrebându-te ce anume se va petrece mai departe. Nu e ditai cliffhangerul, dar e suficient cât să te facă curios pentru continuare. Dar cumva, toate surprizele de pe parcurs nu au reușit să mă surprindă foarte tare, asta deși nu am putut să prevăd nimic. E cel mai tâmpit sentiment, serios. E chestia aia cu povestea e bună în sine, dar m-a lăsat un pic cam rece la final.
Cred că principalul lucru care m-a sâcâit la final a fost dimensiunea cărții, e prea scurtă. În sensul că aș fi vrut să știu mult mai multe despre toate neamurile alea și diferențele dintre ele, decât am primit. A fost suficient cât să înțeleg ce se petrece și cum funcționează anumite lucruri, dar atât. Voiam mai mult de atât. Adică ideea cu neamurile e super interesantă și mi se pare că nu s-a atins decât vârful aisbergului în cartea asta, pentru că se bazează pe multă acțiune. Cel puțin așa mi-a lăsat mie impresia. Și asta nu înseamnă că mi se pare un lucru rău că are multă acțiune, îmi place acțiunea, dar atunci când am parte de ceva lume fantasy, pentru că ăsta e de fapt un urban fantasy, vreau să știu tot ce se poate despre lumea respectivă și despre cum merg lucrurile. Nu am primit suficient din asta aici cât să fiu mulțumită.
Nu știu dacă se înțelege ceva din ce am scris mai sus. Faza e că nici măcar nu pot spune că aș fi dezamăgită de carte, pentru că nu sunt, ar fi fost mult mai simplu dacă aș fi fost. La final, nu o să vă zic dacă să o citiți sau nu, nu mă pot pronunța în privința asta. Dar cealaltă carte a autoarei mi-a plăcut mult mai mult decât asta.

2 comentarii:

  1. Auch. Pe mine mă atrăsese mult cartea asta, ador coperta, titlul e intrigant, iar după toată popularitatea cu „Ultimul avanpost”, aveam așteptări uriașe de la autoare. Sunt puțin confuză, mi-ai trimis starea de nesiguranță =)) Clar e că acum nu e pe lista de așteptare, mai ales că împărțim atât de multe cărți care ne-au plăcut și am încredere în gusturile tale, poate cândva, dacă se întâmplă să o aibă cineva și sunt in the mood, atunci o voi citi. Însă tot sunt curioasă cu Ultimul avanpost, sper să o citesc luna asta, dar dacă nu... hey, mai poate aștepta. vreau doar să văd dacă hype-ul e real, sau o să fiu la fel de dezamăgită ca verișoara mea :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a fost intenția mea să transmit o stare de nesiguranță, dar asta e, nu am ce-i face :)) De obicei, cu genul ăsta de cărți, nu vreau să descurajez în niciun fel pe nimeni din a le încerca, dar cum ai zis și tu avem cam aceleași gusturi, so I don't feel too bad about this. Dar dacă vei avea vreodată ocazia să o citești, sper să îți placă, aș fi curioasă să aud părerea ta. Cât despre "Ultimul avanpost", cred în continuare că e foarte bună cartea, și am văzut că ți-a plăcut "Jocurile foamei", deci cred că sunt șanse destul de bune să îți placă și asta, cel puțin așa sper :) Luna asta apare volumul 2, abia aștept!

      Ștergere