joi, 30 aprilie 2015

"Întoarcerea regelui(Stăpânul inelelor #3)" de J.R.R. Tolkien

În sfârșit pot spune că am terminat trilogia asta! Mi-a luat ceva cam mult să termin volumul al treilea, dar nici nu prea am fost motivată să o fac. Iar acum pot spune că nu e chiar favoritul meu. Dintre toate, cred că ăsta a fost cel mai puțin interesant pentru mine, pentru că practic știam că totul se va termina bine și na, asta a afectat modul în care am privit cartea.
Volumul ăsta include cărțile V și VI, iar cea cu numărul V mi-a plăcut mai mult decât ultima, asta deși de fapt abia în VI îi mai urmărim pe Frodo și Sam în toată povestea. Dar cumva partea lor nu mi s-a părut cine știe ce, în parte pentru că exact acolo s-a revenit la vechile descrieri lungi cât o zi de post caracteristice în primul volum, și m-a apucat plictiseala. Recunosc că am sărit peste majoritatea descrierilor, pur și simplu nu am avut răbdare.
Spuneam că mi-a plăcut mai mult cartea V, iar asta pentru că au loc câteva lucruri acolo care mie mi s-au părut foarte interesante, un fel de comploturi, în lipsa unui cuvânt mai bun. Plus că mi-a plăcut să îi văd pe Pippin și Merry descurcându-se în niște situații destul de grele pentru niște hobbiți ca ei. Tot pe aici e introdusă o anume Eowyn(sper că nu am scris greșit), de care mi-a plăcut foarte mult. Face niște chestii la un moment dat pentru care chiar voiam să mai citesc despre ea. Iar Merry și Pippin au crescut mult în ochii mei de la primul volum încoace. La început nu prea dădeam doi bani pe ei, dar acum chiar mi-au plăcut foarte mult, sunt cumva mai curajoși aici.
Cât despre partea lui Sam și Frodo... m-a cam plictisit, să fiu sinceră. Nu la început, dar când încep să călătorească prin Mordor mai că nu m-a luat somnul. Să nu se înțeleagă greșit, îmi plac în continuare amândoi, doar că partea lor de aventură nu a fost ceva care să mă surprindă. Cred că am mai zis-o, dar cumva mereu am știut cum anume se termină toată povestea, chiar dacă nu știam exact cum se ajunge acolo. Și a existat un element surpriză acolo, dar unul foarte mic, și doar m-a făcut să-mi fie și mai milă de Smeagol.
Totuși, mi s-a părut că volumul ăsta a avut o sută de pagini în plus. Adică, după ce se ajunge la concluzia la care știam că se va ajunge, cartea continuă și începe să povestească despre ospățuri și nunți și tot felul de alte lucruri care în punctul ăla chiar nu mă mai interesau și nici nu erau foarte interesante în sine. Voiam finalul ăla fericit o dată. Da, m-am bucurat pentru ei și toate cele, dar nu cred că mai era cazul să descrie toate celelalte detalii și subploturi. Am luat-o mai pe scurtătură în punctul ăla, pentru că eu una nu voiam decât să îi văd pe toți înapoi unde le era locul.
Cu toate astea, finalul propriu-zi, adică ultimele zece pagini, sau cam așa ceva, mi-au plăcut foarte mult. Cumva totul s-a terminat într-un mod la care nu m-am așteptat, și chiar mi-a pus un mic zâmbet pe față. Și sunt în continuare sigură că personajul meu preferat e Sam, cumva el mi se pare un personaj mult mai interesant și cumva mai important în anumite momente decât Frodo. Nu aș putea spune exact, dar are el ceva special, chiar dacă nu o știe.
Per total, mă bucur că am citit trilogia asta, Tolkien a creat o lume în adevăratul sens al cuvântului. Știu că volumele astea nu sunt pentru toată lumea, dar cred că fanilor fantasy le va plăcea, dacă pot trece peste descrierile foarte lungi. Poate că acum, privind totul per ansamblu, m-am așteptat ca Stăpânul inelelor să îmi placă ceva mai mult, dar călătoria a fost destul de epică. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu