marți, 7 aprilie 2015

"Orfani în Brooklyn" de Jonathan Lethem

Asta e din categoria cărților cumpărate pentru că rezumatul de pe spate suna interesant, și pentru că am găsit-o ieftină printr-un hiper-market. Și e de asemenea din categoria cărților de genul ăsta pe care nu regret că le-am cumpărat. 
Personajul principal din romanul ăsta este Lionel Essrog, un orfan din Brooklyn care ajunge să lucreze pentru un anume Frank Minna pe când era adolescent. Iar odată cu moartea lui, lumea lui Lionel se schimbă, iar el încearcă să afle cine anume l-a ucis și de ce. Ceea ce este însă interesant aici, este faptul că Lionel are sindromul Tourette, sindrom care îl forțează să latre, să aibă tot felul de ticuri și practic să stâlcească limba engleză.
Recunosc de acum că eu nu știu mai nimic despre sindromul Tourette, știu puțin acum, după ce am citit cartea. Acum, nu aș ști să spun cât de bine e portretizat sindromul în carte, dar am citit mai multe comentarii de pe Goodreads în care se spunea că e destul de corect arătat ce simptome are sindromul Tourette. Mi s-a părut interesant faptul că personajul avea sindromul, pentru că în felul ăsta am mai aflat și eu câte ceva. Nu vreau să spun că îmi place să aflu despre diverse boli, mai ales genul ăsta, care nu sunt letale, dar pentru care nici nu există vreun tratament, pentru că să zic sincer nu îmi place. Mi se pare trist când aflu de asemenea cazuri. Dar cred totuși că e important de știut despre ele. Nu se știe niciodată. Nu mă voi apuca să studiez problema mai adânc de atât, dar măcar am o idee acum despre genul ăsta de boală.
Trecând la povestea propriu-zisă, partea care mie mi-a plăcut cel mai mult în roman a fost cea în care Lionel povestea despre cum au crescut el și ceilalți trei băieți din grupul lui, în orfelinat. Asta pentru că de fapt a povestit experiențe de-ale lor, dar nu într-un mod foarte negativ. Nu s-a insistat atât pe viața din orfelinat, ci mai degrabă partea aceea de poveste s-a concentrat pe modul în care fiecare dintre băieți vedea lumea, despre personalitățile lor, și alte lucruri asemănătoare. Mi s-a părut interesant de văzut asta prin ochii lui Lionel. 
Ca și poveste detectivistă în sine, nu e nimic nou, față de tot ce am citit eu din genul ăsta până acum. Dar nici nu cred că trebuia să fie. În genul ăsta de povestiri mi se pare greu de făcut ceva extrem de original. Dar asta nu înseamnă că povestea nu a fost bună, în sine. Mie chiar mi-a plăcut. A fost un punct pe la final la care m-am plictisit puțin, dar în rest a fost ok. Are cam toate elementele care îmi plac la un roman polițist și ceva în plus, deși nu aș putea explica exact ce e acel ceva în plus. 
La capitolul personaje nu am prea multe de zis. Ajungem să cunoaștem fiecare personaj suficient de bine, dar nu pot spune că l-am plăcut pe vreunul foarte tare. Adică, nu cred că sunt genul de personaje care ar trebui plăcute, ci mai degrabă înțelese. Și cred că asta s-a întâmplat. Adică, da, voiam ca Lionel să afle adevărul, și să mai și scape cu viață, dar nu pot spune efectiv că a fost un personaj foarte simpatic. 
La final, cred că aș recomanda cartea celor cărora le place genul, nu știu dacă e neapărat ceva ce aș recomanda oricui, dar mie mi-a plăcut destul de mult. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu