vineri, 15 mai 2015

"1Q84" de Haruki Murakami

Eram convinsă că nu voi termina cartea luna asta, și totuși mi-au trebuit doar două săptămâni ca să o citesc. De câte ori mă apucam să o citesc nu-mi venea să mă mai opresc, asta deși nu reușeam să citesc mai mult de o sută și un pic de pagini într-o zi. Ceea ce e neobișnuit la cartea asta, pentru Murakami, e că e prima despre care pot spune că are un fir real al acțiunii, nu e doar prezentarea vieții de zi cu zi.
Povestea urmărește doi protagoniști: prima este Aomame, o tânără de treizeci de ani, care lucrează la un club sportiv. Al doilea este Tengo, tot de treizeci de ani, care pe lângă faptul că predă matematică la o școală, scrie ficțiune în timpul liber. Cei doi ajung, fără să știe cum sau de ce, într-o lume în care sunt două luni pe cer și în care amândoi urmează să aibă parte de tot felul de întâmplări neobișnuite și nu foarte logice.
Aș fi vrut să mai adaug câte ceva la rezumat, dar cred că ar fi fost foarte simplu să spun prea multe, așa că am decis să mă rezum în mare la ceea ce este menționat pe coperta din spate a ediției pe care o am eu. Trebuie să spun că acum sunt fericită că am decis să cumpăr varianta care conține întreaga trilogie atunci când am avut ocazia. Cred că de fapt nu e o trilogie, ci o carte întreagă care a fost împărțită în trei din cauza lungimii. Dar are mult mai mult sens să fie citită de la un capăt la altul, decât separat. Inițial, am vrut să o citesc pe volume, dar când am ajuns la finalul primului mi-am dat seama că trebuie să continui.
Nici nu știu de unde să încep, mai ales că se întâmplă atât de multe lucruri în cartea asta. Mi s-a părut surprinzător câte lucruri s-au putut întâmpla, eram obișnuită cu altceva când vine vorba de Murakami. De obicei, cărțile lui nu prea au o acțiunea propriu-zisă, ci urmăresc viețile simple ale unor oameni simpli, cu ceva realism magic acolo. Nu că asta nu s-ar aplica și aici, dar cartea prezintă mult mai mult de atât când vine vorba de cele două personaje principale, și nu numai. Se întâmplă multe lucruri ciudate, nu totul are sens și nu totul este explicat la final. Se primesc niște răspunsuri, dar cele mai multe lucruri rămân în aer. Ceea ce, într-un fel, cred că reprezintă magia lui Murakami, adică cred că anumite lucruri și-ar fi pierdut din farmec dacă ar fi primit explicații.
Am scris atât, și încă nu am zis nimic despre povestea propriu-zisă, uau. Asta nu o să se poată numi recenzie la final. Cred că e prima carte a lui Murakami care chiar m-a lăsat fără cuvinte. În afară de faptul că mi-a plăcut extrem de mult, îmi vine greu să mai spun și altceva, ceea ce e ciudat pentru mine, de obicei îmi place să vorbesc mult despre chestiile care îmi plac.
Dintre personaje, mi-au plăcut mult Fuka-Eri, Tamaru și o bătrână cu care facem cunoștință, dar al cărei nume îl aflăm mult mai târziu, și deja l-am uitat. Sunt groaznică când vine vorba de nume. Bineînțeles, mi-au plăcut mult și protagoniștii, dar nu aș putea spune care din ei mi-a plăcut mai mult. Sunt momente în care povestea unuia e mai interesantă decât a celuilalt și invers. Practic, fiecare merge pe propriul drum, cele două povești sunt cumva paralele, dar ceea ce face unul afectează lucrurile prin care va trece celălalt la un moment dat. Nu știu dacă ceea ce am spus chiar are sens, dar nu știu cum să descriu altfel.
Am văzut în multe recenzii pe Goodreads că lumea consideră că asta e de fapt o poveste de dragoste. Nu sunt de acord. Da, există o poveste de dragoste acolo, dar nu cred că ăsta e punctul pe care se axează întreaga poveste. Cred că spune mult mai mult decât atât. E vorba și despre iubire, familie, prieteni, pierderea persoanelor la care ținem, singurătate, și sunt cu siguranță multe altele la care nu mă pot gândi chiar acum.
E o carte bizară, și nu cred că e pentru toată lumea, dar dacă vă place Murakami, cred că vă va plăcea și cartea asta.

Reality was utterly coolheaded and utterly lonely.

"Because you like to write. I value that in you. It's the single most important quality for somebody who wants to be a writer."

"If you can love someone with your whole heart, even one person, then there's salvation in life. Even if you can't get together with that person."

"Isn't that the job of a novelist - to imagine things he's never seen?"

"You and I have both lost people who were important to us. We lost them in outrageous ways, and we are both deeply scarred from the experience. Such wounds to the heart will probably never heal. But we cannot simply sit an stare at our wounds forever. We must stand up and move on to the next action - not for the sake of our own individual vengeance but for the sake of a more far-reaching form of justice."

"Not even the tightest seat belt is going to do you any good if your plane crashes."
"No, but at least it makes you feel a little better."

A pistol is just a tool, and where I'm living is not a storybook world. It's the real world, full of gaps and inconsistencies and anticlimaxes.

"Once you pass a certain age, life becomes nothing more than a process of continual loss. Things that are important to your life begin to slip out of your grasp, one after another, like a comb loosing teeth. And the only things that come to take their place are worthless imitations. Your physical strenght, your hopes, your dreams, your ideals, your convictions, all meaning or, then again, the people you love: one by one, they fade away. Some announce treir departure before they leave, while others just disspear all of a sudden without warning one day. And once you lose them you can never get them back. Your search for replacements never goes well. It's all very painful - as painful as actually being cut with a knife."

Kindness was one of the things presently (or permanently) in short supply in the world.

"Someone once said that nothing costs more and yields less benefit than revenge."

"But there are certain meanings that are lost forever the moment they are explianed in words."

People grow up, and when they grow up they change.

"Loneliness becomes an acid that eats away at you."

This is what it means to live on. When granted hope, a person uses it as fuel, as a guidepost to life. It is impossible to live without hope.

4 comentarii:

  1. Vreau să citesc Murakami, dar nu cred că-mi permit să încep cu cartea aceasta.
    Foarte bună recenzia! Mă gândeam eu de ce nu mai postezi - la cât de lungă e cartea, se explică.
    Seară faină!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că ar fi recomandabil să începi cu asta oricum, dacă nu ai mai citit Murakami, mai bine cu ceva mai scurt. Prima pe care am citi-o eu de el a fost "În noapte", dar cred că și "Iubita mea, Sputnik" și "Pădurea Norvegiană" ar fi bune de început. Sper să îți placă când vei citi ceva de el :)
      Da, cartea mi-a luat ceva, e imensă :))

      Ștergere
  2. Așa mă bucur că ți-a plăcut și cartea asta! Să fiu sinceră, 1Q84 a fost prima carte de-a lui Murakami de care am auzit, și mereu îmi întorc gândurile spre ea, sper că cândva o voi citi și eu! Pare genul meu, mai ales datorită acelei povești de dragoste, pe care însă nu se axează. Îmi place că mai întâi personajele lui Murakami sunt oameni, indivizi separați, și după sunt luați în relație cu alții.
    Ador citatele pe care le-ai ales, eu m-aș fi îndrăgostit de Murakami și fără să-l citesc, doar din citatele sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost super, abia aștept să aud și părerea ta! Tu l-ai tot lăudat într-un timp și m-ai făcut curioasă, iar acum sunt fan :D Și mie îmi place asta la Murakami.
      Cred că ar mai fi fost și alte citate, dar eu doar pe astea le-am observat. Cred că tu vei scoate mai multe când o vei citi :)

      Ștergere