luni, 22 iunie 2015

"Ascultă cum cântă vântul/Pinball, 1973(The Rat #1 - #2)" de Haruki Murakami

Volumul de față conține primele două cărți pe care Murakami le-a scris și mă bucur că au fost traduse până la urmă. Având în vedere că am citit o parte din cărțile lui mai recente, asta e cea care mi-a plăcut cel mai puțin, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că am citit-o. Nu regret nimic. Mi-a plăcut mai ales că am putut vedea cam de unde a pornit Murakami.
Primul roman din carte este povestit de către un narator fără nume, dintr-un oraș micuț, dintr-o vară anume. Povestea nu are o țintă anume, pur și simplu vorbește despre câteva evenimente din viața protagonistului, împreună cu prietenul lui, Șobolanul, în timp ce își petrec timpul în barul lui J. În al doilea roman, protagonistul este un absolvent ce și-a deschis o firmă de traduceri mică, împreună cu un coleg din facultate, care se trezește într-o zi cu două gemene în casă. În ambele povești apar atât Șobolanul, cât și barul lui J.
Nici nu știu ce aș putea spune despre cartea asta, pentru că niciuna dintre povești nu mi s-a părut a avea o țintă anume, e pur și simplu povestea unei perioade finite din viața personajelor. Și mi se pare cu atât mai dificil să vorbesc despre carte cu cât nu sunt sigură dacă protagoniștii fără nume din cele două volume sunt unul și același sau nu. Am tot încercat să îmi dau seama, dar nu am reușit. Dacă e să țin cont de ceea ce este scris la începutul cărții, după rezumat, protagonistul ar fi același, dar din cele două povești nu am reușit să îmi dau seama dacă chiar e așa sau nu. Asta contează ceva mai puțin, dar mi-ar fi plăcut să fiu sigură.
Cele două povești sunt destul de simpatice, e Murakami așa cum m-am întâlnit eu prima dată cu el, atunci când am citit În noapte. Aceea a fost și cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Murakami.
Personajele au fost simpatice, mi-a plăcut protagonistul din ambele povești, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut de Șobolan, deși nu aș putea explica de ce. Mai ales mi-a plăcut de el în al doilea volum din carte, pentru câteva lucruri pe care le-a zis și le-a făcut. Și J. mi s-a părut un personaj simpatic în felul lui.
Și cam atât pot spune despre cartea de față. Pentru că nu se întâmplă foarte multe, dacă continui să vorbesc despre ea sigur ajung la spoilere. Oricum, eu o recomand, chiar dacă scorul pe Goodreads e mai mic. Motivul pentru asta e tocmai pentru că știu ce a scris Murakami după cele două și se vede diferența. Dar e o carte care eu cred că merită citită.

"Nu există scriere perfectă. Așa cum nu există nici deznădejde absolută."

- Ia gândește-te și tu. Condițiile sunt aceleași pentru toată lumea... de parcă am fi cu toții la bordul unui avion care s-a defectat. Unii sunt norocoși, alții nu; unii sunt tari, alții slabi; uni-s bogați, alți-s săraci. Însă niciunul nu e înzestrat cu o forță ieșită din comun. Suntem toți la fel. Cer care au o grămadă de lucruri se tem să nu le piardă, iar cei care n-au nimic se resemnează cu îngrijorarea că nici nu vor avea vreodată. Suntem toți la fel. Cine își dă seama de lucruri ăsta ar trebui să ia grabnic măsuri ca să devină puternic. Chiar dacă doar se preface că este. Nu crezi? Nu există nicăieri oameni puternici. Însă unii lasă impresia că sunt.

"Dacă scriitorii ar vorbi numai despre lucruri cunoscute, ce rost ar mai avea cărțile lor?"

Lucrurile zboară pe lângă noi. Nimeni nu le poate prinde. Așa ne trăim noi viața.

Avea impresia că lumea ce-l aștepta era prea mare, prea apăsătoare ca să-și găsească un loc confortabil.

Moartea, ce purta pe umerii ei nume și momente și vieți trecute, își întindea tentaculele aidoma arboretelor dintr-un parc dendrologic. Cât vedeai cu ochii. Pentru cei dispăruți, vântul nu mai adia, parfumurile se risipiseră, mâinile nu se mai atingeau pe întuneric. Erau ca niște copaci care creșteau în afara timpului. Nu mai aveau gânduri, nici vorbe care să le dea glas. Le lăsaseră pe toate în seama celor care mai trăiau.

Odată ce-ai pierdut, nu mai contează. Gloria lucrurilor menite să dispară nu mai e glorie. Sau cel puțin așa se spune.

5 comentarii:

  1. Ai un tag de la mine :) http://visepierduteintrestele.blogspot.ro/2015/06/the-disney-song-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Murakami-n sus, Murakami-n jos, Murakami peste tot. Parcă o faci intenționat ca să mă faci curioasă, ts ts.

    Un tag și de la mine, http://miruneli.blogspot.ro/2015/06/disney-songs-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, normal :)) Mi se pare prea genial autorul și chiar sper să îți placă și ție :D

      Merci :)

      Ștergere
  3. Nu l-am citit inca pe acest Haruki Murakami, dar planuiesc. In schimb, l-am citit pe Ryu Murakami (ii confund pe cei doi autori) si m-a socat, dezamagit... pe scurt, Ryu Murakami nu e pe gustul meu. :))
    Sper sa nu raman dezamagita de ambii Murakami. :D

    RăspundețiȘtergere