joi, 30 iulie 2015

"Mesagerul" de Markus Zusak

Am avut ceva emoții atunci când am început să citesc cartea asta. Hoțul de cărți fiind una din cărțile mele favorite, mi-a fost teamă că alte cărți ale autorului nu vor fi la fel de bune. Nu cred că se ridică al nivelul cărții mai sus menționate, dar merită citită, mie cel puțin chiar mi-a plăcut.
Ed Kennedy este un șofer de taxi, are 19 ani și o viață nu foarte interesantă. Joacă cărți cu cei trei prieteni ai lui, e îndrăgostit de o fată care nu prea se uită la el și locuiește cu un câine bătrân. Viața lui se schimbă în momentul în care începe să primească cărți de joc și trebuie să transmită anumite mesaje.
E o carte care pe mine m-a surprins în mod plăcut. Poate că nu atât evenimentele în sine, deși nici ele nu sunt de ignorat, cât mesajele din spatele lor și ceea ce făcea Ed pentru toate acele persoane. Nu m-am așteptat ca el să depună atâta efort, având în vedere conextul în care a aflat desprea toate lucrurile care se petreceau, dar mă bucur că nu a ignorat pur și simplu. Nu știu cât de realistică aș putea spune că este povestea, dar mi-a plăcut chiar și așa.
Cred că ăsta ar fi și principalul motiv pentru care aș recomanda cartea asta: pentru ceea ce vrea să spună. Sigur, poate că în situațiile respective oamenii ar face lucrurile altfel, dar nu asta e ideea.
Au fost câteva momente în care mi-aș fi dorit mai mult de la poveste, sunt situații în care lucrurile sunt un pic confuze, și aș fi vrut o explicație ceva mai lungă la final, legat de cel care a pus la cale toată povestea și cum a făcut-o și mai mult despre de ce a făcut-o. Se spun într-un fel lucrurile astea, dar speram la o explicație mai satisfăcătoare.
Stilul de scriere e un pic ciudat la început, dar m-am obișnuit după câteva zeci de paigni. Nu-s cel mai mare fan al lui, dar cred că a spus ceea ce voia să spună într-un mod ok.
Ca și personaje, mi-a plăcut destul de mult de Ed și de prietenii lui, Marvin, Ritchie și Audrey. Mi s-a părut simpatică prietenia lor, așa un pic ciudată cum e pe alocuri, dar hei, nimic nu-i perfect. Mi-a plăcut de Ed pentru că a fost destul de creativ, cred eu, în momentele în care trebuia să fie. Dintre cei trei prieteni ai lui cred că cel mai mult mi-a plăcut de Marv, e legat de ceva ce ascunde el tuturor, mi s-a părut drăguț din partea lui.
Dintre personajele secundare/episodice, cei care mi-au rămas în minte sunt Milla, Sophie, un părinte(căruia i-am uitat numele, ups) și mi-a plăcut un pic și de mama lui Ed, chiar dacă nu e ea chiar cea mai simpatică mamă.
Cam atât pot spune despre cartea asta, fără să intru în prea multe detalii. Chiar mi-a plăcut, au fost destule de momente care m-au emoționat și mi-a plăcut finalul, chair luând în considerare tot cea am zis mai sus despre sfârșitul cărții. M-a lăsat cu un sentiment plăcut. Eu aș recomanda cartea, mai ales dacă v-a plăcut Hoțul de cărți, dar nu sunteți siguri dacă să îi dați o șansă și acesteia sau nu.

M-a cam deprimat gândul că o ființă umană ar putea fi atât de părăsită încât să se aline cu prezența aparatelor care fluieră și să mănânce de una singură.

Ce ai face dacă ai fi în locul meu? Spune-mi! Te rog, spune-mi!
Însă nu ești în locul meu, nici pe departe. Degetele tale dau paginile acestea ciudate care, într-un fel, creează o legătură între viața ta și a mea. Ochii tăi sunt feriți de ceea ce văd eu. Îți ocupi mintea cu o poveste de câteva sute de pagini. Pentru mine povestea are loc, aici. Acum.

- Ed, ești cel mai bun prieten al meu.
- Știu.
Poți să ucizi un bărbat cu aceste cuvinte.
Nu ai nevoie de o armă.
Și nici de gloanțe.
Doar de cuvinte și de o fată care să le rostească.

Mai mult, ies pe veranda din față și îmi dau seama de cât de îngust văd eu lumea. Vreau să o cuceresc și, pentru prima dată în viața mea, simt că sunt în stare. Dar Dumnezeu știe că și lumea îi ia pe mulți dintre noi.

- Știi tu, se spune că sunt nenumărați sfinți care n-au treabă cu biserica și nu știu mai nimic despre Dumnezeu. Dar se spune și că Dumnezeu merge alături de acești oameni, fără ca ei s-o știe.

- Numai într-o societate bolnavă precum a noastră, poate fi acuzat un om că citește prea multe cărți.

Nu-i mare lucru, dar bănuiesc că e adevărat - lucrurile mari sunt adeseori doar lucruri mici care sunt observate.

Uneori, oamenii sunt frumoși.
Nu după înfățișare.
Nu după cuvinte.
Ci după ceea ce sunt.

Nu e nemaipomenit cât de brutal poate fi adevărul? Nu poți decât să-l admiri.
De obicei, umblăm în cerc, încercând să ne convingem singuri. Sunt bine, ne spunem. Sunt bine. Dar uneori adevărul pogoară asupra ta și nu poți scăpa de el. Și atunci realizezi că uneori nici măcar nu e vorba de un răspuns - ci de o întrebare. Chiar și acum mă întreb cât din viaâa mea este convingere.

Un comentariu:

  1. Cred că am vrut să citesc Mesagerul de când am văzut câteva citate pe tumblr și am știut că mă va distruge și cartea asta. Personal, nu știu de ce, presimt că mi-ar plăcea Mesagerul mai mult decât Hoțul de cărți, dar rămâne de văzut.
    Îmi plac citatele alese!! <3

    RăspundețiȘtergere