sâmbătă, 8 august 2015

Citește o grămadă | Read-A-Thon

Această inițiatvă îi aparține Sarei, postarea originală o puteți găsi aici. Dar voi explica și eu puțin despre ce este vorba. Așa cum cred că e ușor de ghicit, acesta va fi un maraton de lectură, scopul fiind acela de a ne motiva să citim cât de mult ne dorim, sau în funcție de timpul pe care îl avem. Eu cred că e o idee bună, mai ales dacă există și starea necesară pentru așa ceva. Eu am mai luat parte la read-a-thonuri și mi-a plăcut foarte mult! 

Când are loc: 10-16 august. Începe și se termină la miezul nopții, deci cei care decid să participe vor avea o întreagă săptămână la dispoziție pentru a citi cât mai mult. Fiecare decide cât și ce va citi în perioada respectivă, nu există niciun fel de restricții.

Totuși, în caz că cineva e nehotărât, Sara a venit și cu cinci sugestii ce ar putea ajuta:
  • un roman grafic, o bandă desenată, sau o manga;
  • un volum ce aparține unei serii(primul sau o continuare);
  • o colecție de povestiri scurte sau un volum de poezie;
  • o carte scrisă de un autor pe care nu l-ai mai citit;
  • o carte pe care un membru al familiei/un prieten o adoră.
Cele de mai sus reprezintă doar niște sugestii, nu sunt provocări, fiecare e liber să aleagă.

De asemenea, updateuri referitoare la acest maraton se pot face pe orice platformă, ține de fiecare, poate fi pe blog, pe facebook sau chiar twitter. Exită și un hashtag, anume #citesteogramada, pentru orice postare legată de maraton, pentru ca totul să fie mai interesant. 

Există de asemenea și un giveaway, al cărui premiu este al doilea volum din seria Cântec de gheață și foc. Eu vă recomand seria, am citit primele două volume și mi se par super! Dar pentru a fi înscriși în giveaway trebuie să îi lăsați un comentariu la postare în care să menționați că participați. Puteți participa oricum, dar asta e necesară pentru a fi înscriși în giveaway, atât.

Acum, eu nu știu cât de bine mă voi descurca, având în vedere că perioada se poate să fie ceva mai aglomerată, dar am nevoie de o motivație pentru a citi, deci m-am gândit că asta ar putea reprezenta acest maraton. I can at least try!

Și dacă tot sunt aici, voi menționa și ce anume am ales pentru a citit în săptămâna următoare. Nu știu cât mă voi ține de plan, dar îmi place să am măcar o idee despre ce voi citi.

  • Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard C. Moris. O pun aici pentru că dacă nu o termin în weekend, atunci sper să o termin săptămâna viitoare. Sunt aproape de jumate, poate o voi termina, dar la mine nu se știe niciodată mai nou.
  • Olive Kitteridge de Elizabeth Strout. Cred că e o colecție de povestiri scurte, cred. Nu sunt sigură, pentru că nu am auzit de cartea asta înainte, dar sunt curioasă, oarecum.
  • Luminile din septembrie de Carlos Ruiz Zafon. E ultima carte dintr-o trilogie, și ultima de Zafon pe care o am și nu mai vreau să amân citirea ei. Și e scurtă.
  • Frontiera de Lucian Dragoș Bogdan. E un autor pe care nu l-am mai citit și vreau să o fac de la Gaudeamusul de anul trecut. Totuși, abia recent am făcut rost de o carte a lui și chiar sunt curioasă să îl citesc.
Cam asta am ales, dar mă gândesc să încep să citesc din manga, Kyoukai no Rinne, pentru că anime-ul îmi place muult și aș vrea să încerc cu manga, dar aici nu e nimic sigur. 
Oricum, nu sunt convinsă că voi avea prea mult succes în acest read-a-thon, dar tot am de gând să încerc. Ce se poate întâmpla?

3 comentarii:

  1. Multă baftă! Sper să citești atât de mult cât îți dorești! Eu în perioada asta voi încerca să îmi ocup timpul cu diverse lucruri, inclusiv citit, dar vreau să rezerv timp și proiectelor DIY, Jurunalului meu trăznit, cursul pe care l-am început pe coursera și multe altele.
    Baftă încă o data! Să ne spui cum merge! ^_^

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc că ai împărtășit vestea și mă bucur că plănuiești să iei parte la acest maraton! Nici eu nu sunt sigură dacă o să am cât timp mi-aș dori, să fiu sinceră, iar TBR-ul meu deja s-a schimbat, dar hey, asta e. Important e să citim ceva, totuși, și să existe o comunitate în jurul acestei inițiative.
    Mersi din nou, succes la citit și abia aștept să văd cum o să ne descurcăm!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mult succes! As fi participat si eu, dar fiind plecată până la terminarea lui, nu am nici cărți multe la mine ca să zic că într-o săptămână am făcut ceva uau, deoarece cele pe care le am cu mine, le-am cam citit pe toate. Dar mult succes ție, să reușești să le citești pe cele pe care ți le-ai propus. :) Poate la anul, sau la altul care se va organiza.

    RăspundețiȘtergere