joi, 29 octombrie 2015

"N.P" de Banana Yoshimoto

Am vrut să citesc cartea asta după ce am văzut un video pe youtube despre romane cu un aer similar cu al lui Murakami. Și apoi am aflat că Murakami citește cărțile lui Banana Yoshimoto și am fost cu atât mai curioasă. Acum că am citit-o, pot spune că văd unde ar fi asemănările și înțeleg de ce s-a recomandat autoarea, dar nu știu ce să cred despre ea încă.
Povestea urmărește patru personaje, toate legate de un volum de povestiri al unui autor japonez care a publicat în America. Cartea îi urmărește mai ales pe cei doi copii ai lui, Otohiko și Saki, pe Sui și pe Kazami, cea din urmă fiind cea care narează întreaga poveste. Totul se petrece într-o vară, timp în care se întâmplă lucruri bizare, totul pornind de la acea carte de povestiri. Asta pentru că cei care au vrut să o traducă în japoneză au sfârșit prin a se sinucide.
E o carte bizară. Și simplă în același timp. Nu știu ce a vrut să spună sau să fie, pentru că tot ce se întâmplă e destul de fragmentat, totul se petrece în spații restrânse când personajele discută. Sau aproape totul. Nu se întâmplă nimic foarte spectaculos, e vorba despre cele patru personaje și problemele lor, incest și moarte. Recunosc că poate fi deprimantă uneori, cred că de aia mi-a și luat atâtea zile să o termin, având în vedere că nu are nici două sute de pagini. 
E ciudat să nu știu ce simt după ce termin o carte, nu mi se prea întâmplă. Și nici măcar nu pot spune că nu mi-a plăcut, e cumva interesantă în felul ei, și e interesant de văzut asemănările de ton între autoare și Murakami. Are un aer cumva bizar, ca într-un vis. Habar nu ai ce se întâmplă sau de ce, parcă nu îți poți da seama de ce fac personajele ce fac, nu prea se întâmplă nimic, dar tot continui să citești. Totuși, momentan cred că Murakami face o treabă mai bună cu genul ăsta de romane. Aș mai citi totuși ceva de Yoshimoto, chiar și doar pentru a vedea dacă rămân cu aceeași senzație la final.
Aș vorbi de personaje, dar nu prea am ce să spun despre ele. Sunt ok, nu le înțeleg, reacționează în moduri bizare și au gânduri cam deprimante, dar nu mi-au displăcut. Cred că cea mai normală ar fi Saki, chiar dacă nu am văzut-o chiar atât de mult.
Am rămas cu un sentiment ciudat la final, dar nu știu să zic dacă în sens bun sau în sens rău. Sunt curioasă să mai citesc ceva scris de Banana Yoshimoto, să văd ce altceva mai poate scrie, iar după aceea mă hoi hotărâ probabil dacă îmi place sau nu. Dacă vă place totuși Murakami, poate îi dați o șansă, nu știu, are cumva cam același aer cu romanele lui, aici minus partea de realism magic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu