joi, 22 octombrie 2015

"Poveste de iarnă" de Mark Helprin

De când am văzut filmul mi-am tot zis că voi citi și carte, pentru că de cele mai multe ori cartea e mai bună. Nu și de data asta. Mi-a plăcut foarte mult filmul, încă mă gândesc la el uneori, și cred că asta e una din puținele dăți când aș recomanda filmul peste carte.
Nici nu mi-e clar care e subiectul întregului roman. Pe coperta din spate scrie ceva despre o poveste de iubire și despre opritul timpului. Partea cu iubirea e oarecum adevărată, Peter Lake și Beverly chiar se îndrăgostesc, un pic cam prea la prima vedere, dar am descoperit că nu m-a deranjat chiar atât de tare. Problema e că partea asta durează cam pentru primele 250 de pagini, iar ea moare la 80 de pagini după ce se întâlniesc (am numărat). Și pentru perioada asta de timp chiar am fost convinsă că va fi o carte bună. Cu tot insta-love-ul, tot mi-a plăcut de cei doi, mi-au fost simpatici și nici iubirea dintre ei nu ea rea. Problemele încep după acel punct. Din partea a doua a romanului sunt introduse foarte multe personaje noi. Dacă înainte urmăream vreo 5 principale, după numărul lor mai că nu s-a triplat. Și nu a ajutat cu nimic nici faptul că nu mă interesau poveștile lor, voiam doar să aflu ce se va întâmpla mai departe cu Peter Lake, Beverly (pentru că aveam impresia că va reveni cumva), Pearly și calul alb, Athansor. În loc de asta, a trebuit să trec prin câteva sute de pagini de introduceri de noi personaje și descrieri foarte în detaliu ale orașului. Am senzația că toate poveștile astea ar fi trebuit să se lege la un moment dat, dar nu am descoperit vreun asemenea moment. Sigur, personajele se mai întâlnesc uneori, dar nu am rămas cu sentimentul că întâlnirile astea nu au fost pur întâmplătoare și că nu au folosit la nimic.
Pentru a face lucrurile și mai rele, parcă tot ceea ce s-a petrecut în prima parte a romanului e aproape dat uitării, în afara câtorva mențiuni și nici alea foarte interesante. Cumva m-am așteptat ca toată acea primă parte să aibă un rol important în ceea ce va urma, dar nu a fost cazul.
Sigur, Peter Lake se întoarce, după ce lipsește vreo sută de ani, dar fără vreo amintire legată de persoana lui și petrece sute de pagini plimbându-se prin oraș, într-o stare de ușoară nebunie. Mai să nu-l mai recunosc ca personaj, ceea ce mi s-a părut trist. Având în vedere cât de interesantă mi s-a părut evoluția lui de la începutul romanului, unde se spun destule depsre copilăria lui și despre cum a ajuns unde a ajuns, a fost trist să urmăresc ceea ce a mai rămas din ele. Acea primă parte din roman e motivul pentru care am continuat să citesc. Totul a început foarte frumos, după prima sută de pagini eram fascinată de poveste. Dar apoi entuziasmul meu a tot luat-o în jos, iar ultima speranță pe care o aveam că romanul va deveni mai interesant după întoarcerea lui a murit și ea pe undeva aproape de finalul cărții. Acel mic fir al acțiunii pe care părea să îl aibă a dispărut complet după primele 200 și ceva de pagini. După ce am terminat cu chiu cu vai cartea nu am putut decât să mă întreb despre ce a vrut să fie și ce mesaj a vrut să transmită. Dacă a fost vreunul, pe mine m-a ratat.
Un alt lucru interesant la început, dar care a devenit enervant pe parcurs, au fost descrierile. La început, mi-au plăcut descrierile orașului și toate cele, dar devine cam excesiv după un punct. Înțeleg că ele sunt necesare, dar de câte ori ai putea descrie un oraș, și vântul și zăpada? La un moment dat devine plictisitor.
Știam că aparține genului de realism magic, și știu că genul ăsta nu e explicat și nu are mereu sens, dar în cartea asta se depășesc orice limite. Totul pare foarte aleator, persoanele care supraviețuiesc fără să îmbătrâneasc cu sutele de ani apar de nicăieri, fără niciun fel de motiv foarte clar despre scopul lor, plus au loc tot felul de lucruri stranii care sunt ca nuca în perete.
Pe mine m-a mai deranjat și faptul că a fost dificil să plasez ceea ce se întâmpla în timp. Doar spre final s-a spus clar înspre ce an se îndrepta întreaga poveste, dar a fost un pic cam târziu la momentul ăla. Descrierile orașului și a tehnologiei care evoluează sunt descrise ciudat și e dificil să îți dai seama când se petrec lucrurile, ceea ce pe mine m-a indus foarte mult în eroare.
Singurul motiv pentru care nu i-am dat o singură stea este pentru cât de mult mi-a plăcut începutul, nu m-a lăsat sufletul, ca să zic așa. Dar nu mi-a plăcut, în shimb vreau să revăd filmul. Cele două nu au aproape nimic în comun și cred că filmul a făcut o treabă mult mai bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu