joi, 1 octombrie 2015

"Sissi. Biografia Imparatesei Elisabeta de Austro-Ungaria" de Ángeles Caso

Asta e a treia carte pe care o citesc pe subiectul Împărătesei Elisabeta a Austriei. Nu mă întrebați de ce, pur și simplu am o curiozitate prea mare legată de ea. 
Bine, dacă ar fi să fiu complet sinceră, cartea asta am vrut-o mai mult pentru faptul că la final conține câteva dintre poeziile scrie de Elisabeta, pentru că am citit unele într-un ghid și mi-au plăcut.
Un alt lucru interesant la cartea asta sunt pozele ce se află după bibliografia în sine. Sunt poze și portrete atât cu Elisabeta, cât și cu Franz-Joseph, Rudolf și alți membri ai familiei. Nu aș ști să spun de ce, dar mi-a plăcut faptul că pozele au fost acolo, plus că lângă fiecare există context, adică unde a fost făcută poza și alte detalii despre momentul respectiv. Plus că unele sunt poze cu Viena la vremea aceea și e și asta cumva interesant de văzut.
Revenind la carte, a fost mai bună decât m-am așteptat. Cred că autoarea chiar a făcut cercetările necesare pentru a scrie o asemenea carte, iar evenimentele sunt cumva grupate pe diverse capitole și părți ale vieții Elisabetei, dar și a familiei ei. Cred că din cartea asta am aflat mai multe lucruri noi despre familia ei decât despre ea, dar asta nu mă deranjează. La drept vorbind nu credeam că voi descoperi ceva ce nu știam din cartea lui Jean des Cars despre ea, dar în evenimentele povestite de autoare au fost câteva lucruri noi care mi s-au părut chiar interesante despre familia Elisabetei.
Singura plângere pe care aș avea-o ar fi faptul că evenimentele nu au fost în ordine cronologică, ceea ce uneori a fost problematic pentru mine, dar în afară de asta cred că a avut o structură interesantă și că a prezentat-o pe Împărăteasă prin perspectiva celor ce au rămas în arhive oficiale despre ea. Există pasaje din diverse scrisori sau jurnale păstrate ale familiei ei, ceea ce mie mi se pare interesant, de văzut lucruri care chiar s-au spus. Știu că pasajele respective sunt selectate de autoare, dar totuși, e ceva.
În continuare, cartea scrisă de Jean des Cars cred că mi-a plăcut cel mai mult, dar cred că asta e foarte bună pentru cei care sunt curioși în legătură cu Elisabeta, dar nu vor să citească ceva foarte lung pe subiectul ăsta. Biografia se întinde pe primele optzeci de pagini, apoi urmează albumul fotografic, iar la final câteva dintre poeziile scrise de Împărăteasă.
Ca o concluzie, mi-a plăcut, iar pentru scopul pentru care am vrut cartea asta, mi-a depășit așteptările. Recomand cartea asta, dacă sunteți curioși în legătură cu Împărăteasa Elisabeta a Austriei. 

Un comentariu:

  1. M-a intrigat într-un timp să mi-o cumpăr, din dorința de-a citi povestea ei și din perspectiva altui autor, dar nu știu dacă o voi mai face. Nu știu de ce, dar nu prea mă mai atrage cartea așa cum a făcut-o la început. Poate că vreau, de fapt, să-i fiu fidelă lui Jean des Cars. Hmm. Oricum, mi-a făcut mare plăcere să-ți citesc recenzia. :) Lectură plăcută în continuare.

    RăspundețiȘtergere