miercuri, 25 noiembrie 2015

"Războiul batrânilor(Old man's war #1)" de John Scalzi

Eu nu prea am avut noroc cu genul SF, în sensul că nu îmi vine ușor să aleg cărți din genul ăsta. Asta în parte pentru că am dat peste unele cărți de gen la care fizica/matematica m-au depășit, iar ele fiind importante în poveste au afectat părerea mea despre cartea respectivă. Motivul pentru care încă nu am renunțat la SF e pentru că am găsit cărți din genul ăsta care mi-au plăcut mult. Cartea de față este una dintre ele și mă bucur că am decis să o cumpăr.
În viitor, oamenii au reușit să cucerească alte planete, în alte universuri și să le populeze cu coloniști. Dar asta înseamnă că și-au făcut inamici în spațiu, și nu sunt singura specie care dorește să cucerească noi teritorii. Deci au nevoie de soldați. Dar vor soldați cu toată experiența care vine în urma unei vieți, așa că au decis să înroleze doar persoane cu vârsta de 75 de ani. John Perry este unul dintre bătrânii care decid să se înroleze pentru că încă nu vrea să moară. Nu știe prea multe despre ceea ce urmează după înrolare și va avea parte de câteva surprize.
Recunosc că o parte din motivul pentru care am luat cartea asta a fost coperta, care mi-a amintit de Pacific Rim. Cele două nu au nicio legătură una cu alta, în afară de lupta oamenilor cu extratereștri, dar coperta tot la film mă duce cu gândul când mă uit la ea. Dar să revin la carte.
Ceea ce cred că mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta (e greu de ales) a fost faptul că e foate mult despre omenire și oameni, cât și cum reacționează la noua lor viață. În același timp, mi-a plăcut și că s-a prezentat într-un fel modul în care alte specii văd ceea ce se întâmplă și modul lor de a gândi. A fost interesant de citit despre asta. Și dacă tot am menționat speciile, am fost surprinsă în mod plăcut de ceea ce și-a imaginat autorul. Iar aici nu cred că am văzut decât o mică parte din tot ce e în univers, acum sunt curioasă să văd ce va urma.
Încă un lucru important pentru mine a fost că fizica/matematica prezentă în carte a fost explicată într-un mod ușor de înțeles. Nu cred că îi trebuie cuiva multe cunoștințe din domeniile astea pentru a putea urmări respectivele explicații. Datorită acestui fapt nu am avut nicio problemă în a urmări firul poveștii. Nu spun că am înțeles tot, pentru că sunt niște teorii mai ciudate pe acolo, dar suficient cât să pricep ce se întâmplat, iar mie nu îmi trebuie mai mult de atât.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul că totul s-a petrecut într-un mod care a făcut ca lucrurile să fie ușor de urmărit, în condițiile în care timpul nu mi-a permis să o citesc atât de repede pe cât mi-ar fi plăcut. Și ăsta mi se pare un lucru bun având în vedere faptul că povestea în sine nu e deloc simplă.
Este totuși un lucru care m-a cam deranjat un pic. În majoritatea timpului în care am citit cartea, nu am avut senzația că personajele erau niște bătrâni. Mie mi-au sunat ca niște persoane mult mai tinere.
Trecând peste asta, un alt lucru care mie mi-a plăcut mult a fost umorul. Pentru o poveste despre război și pierderi de vieți, a fost destul de distractivă. Mai ales personajele au avut haz. De multe ori, în situații deloc plăcute, exista cel puțin un personaj care să facă o glumă și să detensioneze atmosfera. Cred că dacă nu ar fi fost așa, nu aș fi putut să o citesc, sau aș fi terminat-o foarte greu. Încerc să evit lucrurile deprimante.
Ar mai fi de menționat personajele. John Perry, care e și cel care narează, mi s-a părut foarte simpatic. Cev ala personalitatea lui mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu pot spune cu exactitate ce anume. Și cei cu care s-a împretenit mi-au fost simpatici, dar niciunul nu mi-a rămas în minte în mod special. Totuși, cât sunt împreună sunt foarte distractiv de urmărit.
Ar mai fi un personaj, o anume Jane Sagan, dar despre ea nu pot spune prea multe pentru că apare abia în a doua jumătate a cărții. Dar voiam totuși să o menționez pentru că mi-a fost tare simpatică.
Per total, chiar mi-a plăcut cartea asta, deși recunosc că am sărit peste scenele de luptă (nu-s fan) și cred că e o carte bună pentru cei care sunt intimidați de genul SF, cam așa cum sunt eu.

Detestam faptul că devenisem unul dintre acei bătrâni care se duc la cimitir pentru a fi împreună cu soția. Când eram tineri discutam despre vizitele la cimitir și despre inutilitatea acestora. Un morman de care în descompunere și o grămadă de oase care au alcătuit trupul cuiva nu reprezintă acea persoană. Doar carne în descompunere și oase, atât. Persoana respectivă nu mai este, s-a dus la ceruri sau a coborât în iad, oriunde sau nicăieri. Dar nu mai e acolo. La fel de bine poți vizita un cotlet. Pe măsură ce îmbătrânești îți dai seama că este perfect adevărat. Dar nu-ți mai pasă. Asta-i tot.
Dar pe cât de mult uram să merg la cimitir, mă simțeam confortabil să știu că ea este acolo... Îmi e dor de Kathy. Și îmi este mai ușor să îmi fie dor de ea la cimitir, acolo unde nu a călcat în timpul vieții, decât să-i simt lipsa prin toate locurile în care a fost cât a trăit. 

Uită-te la tine... Când ești de douăzeci și cinci de ani, treizeci și cinci, patruzeci și cinci sau chiar cincizeci și cinci, încă te simți în stare să iei viața în piept. Când ai șaizeci și cinci de ani, iar trupul tău face primii pași către decrepitudine, toate aceste misterioase "tratamente medicale, chirurgicale, terapii și proceduri" încep să sune interesant. Apoi ajungi la șaptezeci și cinci de ani. Prietenii ți-au murit, iar tu ți-ai înlocuit cel puțin un organ vital, trebuie să te duci la baie de cel puțin patru ori pe noapte, abia urci scările gâfâind și îți spui că, totuși, pentru vârsta ta ești într-o formă bună.

Dar trebuie să faci ceea ce este de făcut ca să oferi oamenilor alinare, îi face să se simtă mai bine și, oricum, nu te costă mare lucru. Prefer să-micer scuze pentru un lucru pe care nu l-am făcut sau de care nu-mi pasă prea mult și să las pe cineva în urma mea care să-mi ureze noroc, decât să mă încăpățânez, iar apoi cineva să se roage ca un extraterestru să-mi sugă creierii. Spuneți-i asigurare karmică.

- Oamenii vin aici pentru că nu-s gata să moară și pentru că nu vor să îmbătrânească. Vin aici pentru că viața de pe Pământ nu mai reprezintă niciun interes după o anumită vârstă. Sau vin doar ca să vadă și alte locuri înainte de a muri.

- Mai mult de atât... ar trebui să vă pese deoarece sunteți destul de bătrâni  ca să știți că așa trebuie. Acesta este unul dintre motivele pentru care FCA recrutează bătrâni pe care să-i facă soldați. Nu doar pentru că v-ați pensionat și atârnați greu din punct de vedere economic. Ci pentru că ați trăit destul ca să știți că mai există și altceva decât viața voastră. Cei mai mulți dintre voi aveți copii și nepoți și știți cât de valoros este un lucru făcut și menit să dăinuie și după voi. 

- Mi-e dor de soția mea. Dar îmi este dor și de sentimentul de... cum să-i spun... de tihnă. Sentimentul că te afli acolo unde trebuie să te afli, alături de persoana lângă care trebuie să fii. [...] Nu există niciun loc sigur și stabil acolo. Nu există nimic aici de care să fiu sigur. Căsnicia mea a avut și momente mai proaste, și momente pline de strălucire, ca la toată lumea. Dar indiferent de ceea ce se întâmplă, știam că este ceva durabil. Îmi lipsește tocmai acest soi de siguranță, precum și legătura profundă pe care o poți avea cu cineva. O parte din ceea ce ne face umani este ceea ce însemnăm pentru alți oameni și recipoc, ceea ce înseamnă alți oameni pentru noi. Mi-e dor să fiu cineva pentru altcineva, mi-e dor de această parte a umanității mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu