marți, 22 decembrie 2015

Achiziții(41)

Am decis să schimb numele rubricii, în parte pentru că vreau să încerc să folosesc mai mult kindle-ul pe care îl am și am cumpărat câteva ebook-uri online. O să încep cu ele.

Cerneală și sânge de Cristina Czeller. L-am luat de pe Elefant în formatul ăsta pentru că nu țin minte să fi văzut vreodată carte în stoc pe site, sau oriunde altundeva. Și chiar vreau să o citesc, așa că acum pot să fac asta.

Mă uitam într-o zi pe Amazon și mi-am amintit că trei lucrări ale autorului Șerban Andrei Mazilu au fost publicate în America și le-am găsit acolo, în format ebook, la prețuri foarte bune, și nu am putut rezista. Pe Goodreads scrie că seria asta se numeșete The angellove society, iar volumele sunt: Crux, Magic & Madness și Limbo. Cred că ultimele două sunte de fapt nuvele, și abia aștept să le citesc. De când am citit Anotimpul pumnalelor  tot zic că mai vreau să citesc și altceva de autor, iar acum am cărțile astea. Yay!

Și apoi am dat peste reducerile de pe Elefant...
Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett. Pentru că tot sunt curioasă de luni de zile legat de cartea asta și am citit recenzia Sarei, și de atunci sunt și mai curioasă.

Saga dinastiei de Habsburg de Jean des Cars. Fac colecție din cărțile autorului, îmi place cum scrie, iar la cărțile istorice asta e și mai important decât la cele de ficțiune pentru mine. Bine, să fiu sinceră, ăsta e cadoul pentru mama, dar știe, și o voi citi și eu, așa că o adaug la lista asta.

Second life de S.J. Watson. Mi-a plăcut mult cealaltă carte a lui pe care am citit-o, și nici asta nu sună rău. Cred că e un pic thriller, sau cel puțin cum impresia asta am rămas după ce am citit rezumatul de pe spate. Sper să îmi placă.

Podul spionilor de Giles Whitell. Filmul mi-a plăcut foarte mult și nu am putut rezista când am văzut că e bazat pe o carte.

The Martian de Andy Weir. Nu am fost eu prea sigură dacă să o citesc sau nu. Filmul mi-a plăcut, dar fiind din perspectiva lui, nu eram convinsă că vreau să știu la ce se gândea în momentele alea. Dar am auzit că are destul de mult umor și nu am putut rezista. E în engleză în parte și pentru că nu mi-a plăcut deloc formatul din română și avea același preț so I just went for it.

Cred că am exagerat un pic, dar se apropie Crăciunul și am făcut câteva lucruri în urma cărora m-am convins că e ok, și aici am ajuns. Acum va fi și mai interesant de ales ce voi citi mai departe :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu