duminică, 13 decembrie 2015

"Nume de cod: Arkon(Sergiu Manta #1)" de Anamaria Ionescu

Doar mie coperta și titlul mi-au lăsat senzația că asta va fi o carte despre agenți secreți și misiuni și lucruri asemănătoare? Este, într-un fel, și nu chiar.
Cartea începe cu un caz de crimă care se petrece la o unitate ce pregătește copiii pentru o carieră militară, din apropiere de Brașov. Andrei Cruceanu, de la IPJ Brașov, și Cristian Herra, de la poliția militară, sunt cei care sunt trimiși acolo pentru a rezolva acest caz. Acolo îl cunosc, printre alții, pe Sergiu Manta, care este administratorul, dar și IT-ist de meserie, iar între el și Critian Herra se leagă o prietenie care nu îl ajută pe militar în anchetă prea mult. Partea a doua se petrece la o vreme după evenimentele acestea și pe aceea mai bine o descoperiți singuri.
Cartea asta nu a fost ceea ce m-am așteptat să fie și încă nu sunt sigură dacă ăsta e un lucru bun sau nu. Sunt câteva idei interesante în romanul ăsta, dar per total pe mine nu m-a impresionat. 
Prima mea problemă e lungimea cărții, are 150 de pagini, și mi se pare cam scurtă pentru ceea ce se întâmplă în ea. Pe de o parte, avem crima și căutarea vinovatului, în urma căreia se descoperă o poveste destul de tristă a unei familii și a celui care a comis fapta, iar pe de altă parte avem povestea consecințelor crimei respective asupra celui care a comis-o. Toată ideea asta în sine mi-a plăcut, nu atât modul în care a fost spusă. La final am rămas cu senzația că întreaga poveste e fragmentată, și nu într-un mod care să îmi fi plăcut. Se sare peste perioade mai scurte sau mai lungi de timp și până să te obișnuiești bine cu ceea ce se petrece, evenimentul cu pricina s-a și terminat. Un exemplu, fără să dau spoilere, este crima de la care începe întregul roman. Pe la jumătatea cărții, crima este rezolvată, făptașul după gratii pentru mult timp și totul pare să se fi terminat. Doar că nu este așa, pentru că apoi mai există și partea a doua a cărții, unde totul pare că se petrece și mai repede. Ceea ce vreau să zic e că totul se petrece destul de brusc, sau cel puțin cu impresia asta am rămas eu la final.
Cât despre personaje... cred că unele dintre ele mi-ar fi plăcut mult dacă aș fi ajuns să le cunosc mai bine. Sigur, aflăm suficiente lucruri despre ei și trecuturile lor, dar eu tot nu am ajuns să îl cunosc pe vreunul din ei suficient de bine cât să mă atașez de ei. Ceea ce e păcat, pentru că Herra cred că ar fi fost unul dintre preferații mei în alte condiții, chiar și cu tot ceea ce face el în cazul crimei, lucruri cu care eu nu prea am fost de acord, dar asta e o cu totul altă discuție. Plus că mi-a trebuit cam jumătate de carte pentru a reuși să îi deosebesc pe Herra și Cruceanu unul de celălalt. Cât despre Sergiu Manta, nu am prea putut să îl plac, pentru că părerea mea asupra a ceea ce a făcut mi-e foarte clară, știu de ce parte a baricadei stau în astfel de situații și, deși a fost drăguț cât de mult îi păsa de familia lui și tot ceea ce a făcut pentru ei, asta nu a fost suficient pentru a îmi schimba părerea despre el. Știu că se zice că nimic nu e complet alb sau negru, că e o mare zonă gri, dar eu una am o poziție destul de fermă în ceea ce privește genul ăsta de acțiuni, indiferent de povestea din spatele lor. Am înțeles de ce a făcut ce a făcut, dar cred că merita ce a primit.
Cred că ceea ce m-a cam dezamăgit aici a fost faptul că toate evenimentele prezentate erau la modul trecut, aflam despre ele abia după ce s-au întâmplat și mie mi-ar fi plăcut cred mai mult dacă am fi văzut anumite evenimente atunci când s-au întâmplat și cum s-au întâmplat.
Dar să zic și câteva lucruri pozitive despre carte, pentru că nu e groaznică, așa cum poate s-ar înțelege din ce am zis mai sus. Cum am zis, ideea în sine mi s-a părut interesantă, și Cristian Herra e un personaj simpatic, atât cât îl vedem. A avut și o situație interesantă cu o Companie formată din asasini plătiți și, de ce să mint, Sergiu Manta are vreo două momente destul de badass pe la final. 
Toate astea fiind spuse, nu m-a impresionat, așa cum m-am așteptat, și nu sunt convinsă că voi citi următorul volum, dar vom vedea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu