Top 5 Wednesday: Series You Want to Start Next Year

Nu am mai postat de mult prin seria asta, în parte și pentru că ultimele teme nu prea mi-au plăcut, dar am găsit două pe decembrie unde am ce scrie, așa că here I am.

  • The angellove society de Șerban Andrei Mazilu. Am cele trei volume pe kindle și tare sunt curioasă să văd cum mi se vor părea, pentru că cealaltă carte a autorului pe care am citit-o chiar mi-a plăcut.
  • Temeraire de Naomi Novik. Pentru că am auzit lucruri bune și pentru că dragoni. Mda, aici nu prea îmi trebuie multe motive, și oricum am primul volum ăn bibliotecă.
  • Predestinare genetică de Ciprian Mitoceanu. Sună foarte bine, un pic tristă toată situația, dar eu cred că o să îmi placă.
  • Cartea cu scoarțe de argint ferecate de Florin Pîtea. E fantasy, din câte știu, iar tot ceea ce s-a spus la lansare despre ea m-a făcut și mai curioasă să o citesc.
  • Patul lui Alienor de Mireille Calmel. Aici s-ar putea să regret puțin, pentru că nu știu să fi fost tradus și al doilea volum, dar nu vreau să renunț la autoare până nu mai citesc cel puțin o carte a ei. Și, cine știe, poate că asta mă va motiva și mai mult să învăț franceza.

Comentarii

  1. Ce fericită sunt că vrei să începi Temeraire! De-abia aștept să-ți citesc părerea la primul volum! :) Bine, atunci când vei vrea să o începi.

    Cât despre celelalte serii, tot zic că vreau să citesc "Anotimpul pumnalelor" de Șerban Andrei Mazilu, dar mereu îmi cumpăr alte cărți, și uit de ea. Nu știu nimic despre seria de față, dar titlul mi se pare interesant.
    Cu toate că mi-a plăcut trilogia Cântul vrăjitoarelor, parcă nu vreau să încep altceva de autoare, cel puțin în viitorul apropiat.

    Baftă în anul viitor! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic că mă apuc de Temeraire de când am cumpărat cartea, dar tot nu am ajuns la ea, sper ca până la finalul anului viitor să o citesc.

      Anotimpul pumnalelor mie mi-a plăcut foarte mult, e un fantasy pe care eu îl recomand fanilor. Nici eu nu știu multe despre serie, dar pe mine autorul m-a convins, deci o voi citi și fără să știu ceva despre ea :)

      Merci!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu