vineri, 11 decembrie 2015

"Ucenicul(Rizzoli&Isles #2)" de Tess Gerritsen

A trecut aproape un an de când am citit primul volum din seria asta, și chiar ajunsesem într-un punct în care nu mai credeam că voi continua seria, dar se pare că m-am înșelat. Motivele pentru care am crezut că nu voi mai continua sunt faptul că primul volum nu mi-a plăcut mai deloc, mult sânge și personaje enervante, și teama că și volumul acesta va fi la fel, pentru că în el se continuă evenimentele din primul volum.
Aici, detectivul Jane Rizolli este pusă în fața situației de a urmări un nou criminal, dar acesta îl imită pe Waren Hoyt, cel care i-a lăsat niște cicatrici cu o vară în urmă. Jane trebuie să rezolve acum acest mister, dar lucrurile devin un pic complicate atunci când un agent FBI, Gabriel Dean, se implică în anchetă, fără niciun fel de explicație.
Trebuie să recunosc că acest volum a fost mult mai ușor de citit decât precedentul și am recunoscut în el ceea ce mi-a plăcut la celelalte două volume din serie pe care le-am citit. Jane Rizzoli începe să semene cu personajul care mi-a plăcut atât de mult în acele două volume, iar încă un punct în plus este faptul că aici apare și Maura Isles. Despre ea nu am nimic de spus în mod special. Încă nu au ajuns ele să fie prietene, dar cred că asta se va întâmpla undeva în volumul trei. Oricum, mi-a plăcut de Isles aici.
Jane încă are unele momente aici când insistă pe faptul că trebuie să fie puternică pentru ca ceilalți colegi să vadă că e capabilă să fie o polițistă la fel de bună ca ei, un moment în care asta o cam pune în pericol și e un pic de tot enervant că tot face asta, dar nu e la fel de deranjant ca în primul volum, pentru că aici recunoaște că uneori mai are nevoie de ajutor, și că ceea ce a pățit cu o vară în urmă a lăsat cicatrici, atât fizice cât și psihice. Și cred că are un moment în care chiar e sinceră cu cineva, și asta a fost ceva ce chiar mă bucur că s-a întâmplat. Pentru că e ok să fie perseverentă și să vrea să fie tratată ca toți ceilalți, dar are și ea o limită și mă bucur că o recunoaște.
Un alt lucru care mi-a plăcut la cartea asta a fost modul în care au evoluat personajele, atât cele pe care le cunoșteam deja, cât și unele noi. Mi-a plăcut mai ales că am putut să îi văd pe Jane și pe Dean interacționând și reușind să ajungă, cumva, la un punct comun. Pentru că la început toată cearta aia cu "de ce se bagă FBI-ul în ancheta noastră" devine ușor obositoare după o perioadă. Înțeleg de ce i-ar deranja, dar totuși.
Modul în care a evoluat întreaga anchetă a fost interesant de urmărit, chiar dacă totul pare să se petreacă cu încetinitorul. Durează destul de mult până ca ei să ajungă să aibă o pistă solidă, și toată analiza pe care o fac pe parcursul volumului despre ceea ce știu și descoperirea de noi indicii poate deveni ușor plictisitoare la un moment dat, dar mi s-a părut interesant faptul că Waren Hoyt e destul de prezent în volum, nu atât fizic, ci pur și simplu prin faptul că are un imitator și că face tot felul de lucruri pentru a o teroriza psihic pe Rizzoli. Asta sună un pic ciudat, dar e interesant că deși închis, el și Rizzoli încă au lucruri de împărțit.
Spre deosebire de celelalte volume, aici finalul nu mi s-a părut chiar dezamăgitor, chiar dacă după tot misterul și încercarea de a găsi răspunsuri totul s-a terminat în vreo cinci pagini. Asta ar fi principala mea plângere cu referire la final. În rest totul a fost ok.
Acum că știu că volumele devin mai bune, sunt mai tentată să continui seria, să văd ce altceva va mai face Jane Rizzoli, dar și Gabriel Dean și Maura Isles. Nu mi-a plăcut volumul ăsta la fel de mult ca Dublura, dar cred că seria se îndreaptă în direcția aceea, deci voi continua seria la un moment dat, oricum am volumele trei și șase în bibliotecă deja(da, am citit deja volumele unu, patru și cinci, pentru că inițial nu am știut că asta e o serie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu