sâmbătă, 28 februarie 2015

Cărturești Carusel

La câteva săptămâni după ce toată lumea de prin blogosferă a povestit despre librăria asta, am ajuns și eu în sfârșit să o văd. Am tot încercat să ajung la librăria asta de când am aflat despre ea, dar cumva programul meu a găsit mereu un mod de a împiedica asta din a se întâmpla. Dar cum am dat în sfârșit și examenul pentru Certificatul Bancar European, am zis că merit să văd și eu locul.
Trebuie să spun că am fost uimită de numărul de persoane care se aflau acolo, într-o sâmbătă seară. Mă așteptam să fie mai liber, dat fiind că nu mai e prima zi în care s-a deschis, dar nu, era destul de aglomerat. Ceea ce, în cele din urmă, m-a lăsat cu un sentiment plăcut. Deci lumea încă mai merge în librării. 
Trecând la părerea mea propriu-zisă despre librăria asta în sine... nu am prea multe de zis. Adică, da, e spectaculos cumva când intri acolo pentru prima dată, adică e mult mai mare decât orice altă librărie pe care am văzut-o eu până acum. Clădirea arată foarte frumos. Există și un etaj special pentru cei care vor să stea jos și să citească, iar ultimul e pentru bistro-uri, e frumos, nimic de zis. Sincer, chiar mă bucur că există așa ceva în București. Totuși, am rămas cu senzația că, deși clădirea e mare, nu sunt acolo chiar atât de multe cărți pe cât te-ai aștepta. Am senzația că sunt mai multe cărți în Cărturești-ul din Afi decât aici. Aș putea greși, dar asta e părerea mea.
Nu pot spune că am rămas dezamăgită în vreun fel, ceea ce am văzut s-a cam potrivit cu așteptările mele. Nu m-am așteptat la genul ăla de librărie la care visează cititoarea din mine, chiar deloc, m-am așteptat doar la o clădire mai mare, frumoasă, plină cu cărți. Și exact asta a și fost. E Cărturești, exact așa cum știu eu librăria asta. 
Am crezut că voi avea mai multe de spus despre Cărturești Carusel, și totuși nu am. Poate e și oboseala de vină, nu știu. Oricum, chiar cred că merită văzută.
A, și cât eram în centrul vechi s-a întâmplat să văd un domn care folosea o păpușă într-un mod foarte interesant, și nu m-am putut abține să nu-l filmez și eu un pic :)
video
Chiar sper să meargă, nu îmi pot da seama. Dar mi s-a părut foarte simpatică ideea :)

miercuri, 25 februarie 2015

Top 5 Wednesday: Best Character Arcs / Developments

Am senzația că nu am mai postat pe blog de prea mult timp. De aceea, am decis să urmez exemplul Sarei și să încep să scriu postări în cadrul Top 5 Wednesday, ideea inițială aparținându-i lui Lainey. Pe grup se dau topicurile, iar participanții crează topuri. So here goes nothing.
Nu vor fi într-o ordine anume, pentru că mi-e întotdeauna greu la topuri, așa că nu le numerotez.

Natalia din seria Dincolo de moarte de Adina Speteanu. Ăsta e unul din personajele alea care nu mă dă pe spate de la început, apoi ajunge să mă calce un pic pe nervi, dar încet-încet ajunge să își asume anumite responsabilități și să accepte cine e, până ajunge să fie un personaj care chiar îmi place. Și e și una din seriile alea care devin mai bune cu fiecare volum în parte. 

Oscar Drai din Marina de Carlos Ruiz Zafon. Oscar nu suferă neapărat o schimbare... drastică, ca să zic așa. Dar faptul că o întâlnește pe Marina și că are parte de câteva pățanii împreună cu ea, îi schimbă modul în care vede anumite lucruri. Cumva îl maturizează, pentru că nu o pot numi în alt mod.

Toru Okada din Cronica păsării-arc de Haruki Murakami. Practic, viața lui Toru Okada începe să se schimbe treptat odată cu dispariția pisicii și apoi a soției lui. În încercarea de a-și da seama ce se petrece, întâlnește mai mult personaje, unele mai ciudate ca altele, iar la final nu mai e persoana care a fost la început, mai ales că are parte și de ceva magie la un moment dat. Iar povestea se desfășoară de-a lungul câtorva luni, deci schimbările se observă ușor, cred eu.

Bilbo Baggins din Hobbitul de J.R.R. Tolkien. Asta e genul ăla de poveste în care personajul principal ajunge să își dea seama, de-a lungul unei călătorii, că e capabili de mult mai multe lucruri decât crede, și că tot ce îi trebuie e un pic de curaj. Pentru asta, cartea are un loc special în mintea mea.

Algonde din seria Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. Am un fel de love/hate relationship când vine vorba de autoare, pentru că mi-a plăcut enorm trilogia asta, pe când Slujitorii regelui nu mi-a plăcut mai deloc. Dar să revin la personajul de față. Algonde e unul din multele personaje principale din trilogie, dar e prima cu care facem cunoștință, și cea care, cred eu, are rolul cel mai important în poveste. Și o vedem crescând de-a lungul poveștii, de la fata încăpățânată care nu vrea să își accepte destinul, până la cea care pune la cale un plan reușit la final, atât zic. Chiar mi-a plăcut mult personajul ăsta!

Cam ăsta ar fi topul meu, nu știu cât de bune sunt explicațiile, pentru că am vrut să evit spoilerele pe cât de mult posibil. Mi-a făcut plăcere să îl fac, și topicurile pentru martie îmi plac mult :) This might become a regular thing on this blog.

vineri, 20 februarie 2015

Social Media Summit 2015(părerile mele)

Dacă tot am scris aici despre faptul că urma să merg la acest eveniment, m-am gândit că ar fi interesant să îmi pun gândurile în scris după. So here I am.
Am vrut să merg la acest eveniment în principiu pentru că voiam să aud ce se va spune legat de bloggeri și mediul online, dar și despre cum lucrează companiile cu bloggerii și de ce. Trebuie să spun că totul a fost mult mai interesant decât m-am așteptat(doar ca să fie clar, nu am știut la ce să mă aștept, e prima dată când particip la un asemenea eveniment).
Nu mai știu exact care a fost ordinea în care invitații au vorbit și exact toate subiectele abordate, așa că voi scrie la modul general, și mai mult despre ceea ce mi-a rămas mie în minte după ziua respectivă. Și poze, pentru că na, așa sunt eu.
Unul dintre lucrurile care mi-au rămas în minte după summit a fost ceea ce a fost spus de mai mulți dintre invitați, anume că în 2014-2015 cel mai important lucru din mediul online este conținutul, și nu atât conținutul original și cel de calitate și care e util într-un fel sau altul. Pentru că degeaba ceva e original, dacă nu e și bine făcut. Și faptul că 80%-90% din internet e gunoi. La început mi-am tot spus că poate nu e chiar așa, dar apoi mi-am dat seama că that's about right. Ceea ce e trist, dar e adevărat, dacă stau să mă gândesc la tot ce se află pe minunatul ăsta internet. Mai țin minte că s-a spus și despre cât de important e ca respectivul conținut să mai fie valabil și peste un an, și nu doar în momentul sau perioada respectivă(scuzați coerența, mă chinui să-mi adun gândurile).
Interesant a mai fost, pentru mine, și faptul că printre invitați s-a aflat și o doamnă de la Garanti Bank care a vorbit despre cum s-a folosit banca de avantajele unei pagini pe Facebook și despre câteva proiecte foarte interesante pe care le-au finanțat, proiecte ale unor persoane tinere. Ideile lor chiar mi-au plăcut.
Tot de la Garanti Bank am avut ocazia de a gusta din brioșele astea:
A fost bună, dar în cele din urmă mi-a fost rău de la ele, motiv pentru care și articolul ăsta apare cu întârziere. Nu dau vina pe brioșe, că eu am și o sensibilitate și de la anumite chestii mi se face rău instant. Singura parte bună e că deja m-am obișnuit și știu exact cum trebuie să procedez. Moving on.
Tot acolo a mai vorbit un domn care a fost implicat în campania prezidențială a lui Klaus Iohannis, care a povestit cum a fost creată acea campanie și de ce a avut impactul pe care l-a avut.
Mai târziu a fost prezent și cel din spatele #nuponta(parcă așa era), iar cele două lucruri, deși prezentate separat, mie mi s-au părut interesante. Nu îmi place politica, dar ceea ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie m-a interesat mai mult decât m-aș fi așteptat.
Printre alte persoane, unul din invitați a fost Crisitan China-Birta, el scriind pe blogul ce se afla pe primul loc într-un top făcut de companii care au lucrat cu bloggeri, iar el a prezentat câteva sfaturi pentru cei care ori se plâng că nu îi bagă în seamă agențiile și pentru cei care vor să meargă pe calea profesionalizării ca blogger. Recunosc că asta chiar m-a interesat în mod deosebit. Nu pentru că am în plan pe moment să o iau pe calea asta, dar dacă mă voi hotărî vreodată că asta vreau să fac, cred că sfaturile și recomandările lui vor fi de folos. Dacă vreți să vedeți toată prezentarea pe care a susținut-o el, o găsiți aici, cu toate detaliile de rigoare.
Au mai fost și alți bloggeri care au vorbit la eveniment, dar sincer nu mi-i amintesc pe toți, sau ce au zis exact, țin minte doar că au spus lucruri foarte interesante, atât legate de internet, cât și de blogging în general, și despre anumite campanii care s-au făcut cu bloggeri. Au fost și reprezentanți ai companiilor care au vorbit despre anumite campanii, dar nu intru în detalii aici, ar ieși prea lungă postarea.
Nu am stat chiar până la final, în parte și pentru că programul s-a decalat și au fost întârzieri, în parte pentru că în punctul ăla deja nu mi-era prea bine, iar ultimul invitat a fost un specialist în maketing, care subiect nu e tocmai favoritul meu. Totuși, partea asta mi s-a părut cumva amuzantă:
Apropo de piramida nevoilor lui Maslow :)) Cred că e amuzant pentru cei care sunt familiarizați cu modelul creat de Maslow.
Recunosc că a fost un moment în care în ceea ce se spunea, din chestii făcute de companii în online, am regăsit câteva concepte despre care mi s-a tot vorbit la facultate, ceea ce mi-a dat un sentiment plăcut. Deci mai fac chestii utile la facultate. Ca să înțelegeți, la mine e cu multă teorie și foarte puțină practică, deci chestiile de genul mă mai liniștesc.
Acum, s-au spus multe, și au fost destui invitați, dar cam astea ar fi punctele care mi s-au părut mie cele mai interesante. Plus că asta m-a ajutat să-mi dau seama că totuși fac ceva bine cu blogul ăsta, chiar dacă nu-mi dau seama exact ce, și mi-a dat câteva idei despre ce aș putea face mai departe cu el, pentru a fi mai interesant, sper eu. Pe acolo s-a aflat și cineva de la Calif și doi finaliști(cred, nu sunt sigură, că nu urmăresc emisiunea) de la master chef, care finaliști au adus spre degustare câteva feluri de mâncare făcute de ei. Am gustat și eu dintr-unul din ele și mi s-a părut bun, dar nu aș ști să spun ce anume am mâncat, ups.
Ca să trag linie, mi-a plăcut și a meritat să ratez o zi de facultate pentru asta(zi în care nu s-a întâmplat nimic important din câte am aflat a doua zi). Nu am știut exact ce așteptări să am, dar a meritat clar. Dacă se va mai ține un astfel de summit în București, cu siguranță voi mai participa și eu. E un mod foarte frumos de a afla lucruri noi și interesante de altfel.

vineri, 13 februarie 2015

"Bariere de fum(Alina Marinescu #4)" de Monica Ramirez

Ok, volumul ăsta m-a luat prin surprindere, de mai multe ori. Bine, și celelalte au făcut-o, dar ăsta a fost diferit, mai ales pe la final, dar voi vorbi vag despre asta. Totuși, va conține alt gen de spoilere, pentru că e totuși volumul patru dintr-o serie, deci dacă nu vreți să știți anumite chestii, mai bine nu citiți asta.
Povestea continuă ceea ce s-a început în volumul trei, anume că Elite și CIA încă colaborează pentru a îl captura pe Al-Fadhee, care este un lider Al-Qaeda. Iar Alina și Marius încă sunt împreună, iar Alex reapare în scenă, mai mult decât în volumul trei.
Recunosc că abia am așteptat momentul în care Alina, Ales și Marius se vor afla în aceeași cameră, mintea mea formase niște scenarii amuzante. Nu a fost nimic amuzant aici, ceea ce are mai mult sens pentru carte, dar tot au fost mici tensiuni între cei trei, ceea ce până la urmă era de așteptat. Adică, știam că Alex încă o iubește, Marius la fel, iar Alina... e cumva la mijloc. Dar știe ce vrea și nu ezită să spună lucrurilor pe nume, motiv pentru care îmi place personajul din ce în ce mai mult. Îmi pare rău de Alex, serios chiar merită să i se întâmple chestii mai bune, dar viața nu e dreaptă, din păcate. Dar se ține tare, și chiar își recunoaște greșelile, ceea ce eu aplaud. Știu că nu toți fac asta.
Cât despre Alina și Marius... eu tot nu îi văd împreună. Îmi place Marius, nu mă înțelegeți greșit, tipul e super, dar nu se potrivește în ochii mei cu Alina. Dar asta e doar părerea mea.
Trecând la alte aspecte ale volumului, pentru că partea romance e doar o mică parte din ea, sunt fericită că Ford are un rol mai mare aici față de volumul precedent. La fel și Alex. Bine, până la urmă tot Alina e personajul principal aici, iar cei doi nu sunt la fel de prezenți ca în volumul doi, dar e ceva, mai ales că îmi plac mult amândoi. O chestie care mi-a plăcut mult aici a fost că s-a arătat cât de departe ar merge Alex pentru prietenul lui cel mai bun, cât ar risca, cunoscând consecințele. Asta mi-a plăcut pentru că nu cred că oricine ar face ce a făcut el pentru Ford în volumul ăsta. Mi-a pus un zâmbet pe buze partea aia.
Există un personaj despre care vreau neapărat să vorbesc aici, separat de restul, despre care am mai vorbit în detaliu, anume Bret. La început el mi se părea genul ăla de persoană care nu e interesată de nimic altceva în afară de reușita misiunilor și toate cele despre care e vorba în Elite. Pare foarte dur și rece la început. Totuși, părerea despre el a început să mi se schimbe prin volumul trei, și deja încep să cred că îi pasă mai mult de agenții lui decât lasă să se vadă, și decât cred unii că îi pasă. E adevărat că nu știm aproape mai nimic despre el, despre trecutul lui și cum a ajuns la Elite, dar a făcut niște lucruri care pe mine mă fac să cred că nu e chiar așa cum se arată celor din jur. Eu cred că îi pasă, mai ales după o anumită decizie pe care o ia în volumul de față.
Totuși, există un totuși, la final am rămas cu senzația că volumul ăsta de fapt construiește drumul pentru ceva măreț ce urmează să se întâmple cu planul lui Al-Fadhee și cu Elite și CIA care încearcă să îi oprească. Se pune la cale un plan mai mare decât am fost lăsați să vedem și tare sunt curioasă să aflu despre ce e vorba. Celelalte volume ale seriei puteau sta, în viziunea mea, și singure pe picioare, adică agenții rezolvau misiunile astea și la final se ajungea la un fel de concluzie. Nu la fel de mult în volumul trei, dar cel despre care vorbesc mi s-a părut că mai mult a așezat fundația pentru ceva ce urmează să se întâmple și care va schimba multe lucruri. Poate că spun doar prostii, dar cu ideea asta am rămas în cap la finalul volumului.
Dar am aflat în sfârșit o parte din ceea ce voiam să știu încă de când am început să citesc seria. Pentru că eu am ajuns la lansarea volumului cinci, știam că în acel volum Alina ajunge în abis, dar nu știam cum, normal. Și trebuie să recunosc că asta a fost enigma căreia voiam să-i dau cel mai mult de cap. Pentru că după ce am ajuns să o cunosc pe Alina nu mă puteam gândi decât la faptul că ceva cu adevărat urât ar fi trebuit să i se întâmple pentru a ajunge să o afecteze într-un asemenea mod, idee întărită de un eveniment prin care trece în volumul de față. Încă nu știu care e tot adevărul, normal, asta voi afla în volumul cinci, dar am început să-mi dau seama de ce se ajunge acolo.
Acum, ideea mea e să mai aștept până voi citi volumul cinci, pentru că știu că mai trebuie să apară unul și nu vreau să aștept mult între volume, probabil nu-mi va ieși, sunt prea curioasă să aflu ce se va întâmpla cu toate personajele, dar pot să încerc. 

joi, 12 februarie 2015

"La capătul curcubeului" de Vernor Vinge

Nu am să mint, cartea asta a fost foarte interesantă din multe puncte de vedere, mai ales că nu am știut la ce să mă aștept, iar primele câteva pagini sunt ciudate. Pentru că se vorbea despre ceva, într-un anumit mod, și nu prea pricepeam ce se petrece, dar după primele capitole m-am prins cum stă treaba și nu am mai avut nicio problemă.
Deci, povestea. Personajul care e cel mai des urmărit este Robert Gu, un bătrân care suferea de Alzheimer, și care aproape a murit, dar tehnologia l-a salvat, și progresul medicinei, iar acum trebuie să se reintegreze într-o societate în care tehnologia nu mai seamănă cu nimic din ce știa el. Nu că s-ar fi priceput chiar și la tehnologia din zilele lui. În contextul ăsta, ajunge la un liceu special pentru cei ca el, dar unde nu sunt numai bătrâni. Doar că, la un moment dat el ajunge să fie implicat în ceva a cărui proporții nu le cunoaște, pentru că e manipulat, totul având în centru un plan pentru a folosi un virus cu scopul de a controla populația.
Cea mai interesantă parte a cărții e de departe ideea, avansul tehnologic, dar și acel plan al unei persoane de a se folosi de acest avans în scopuri nu foarte bune, chiar dacă el crede că ce face e bine. Ideea e că întregul plan, și complot, e destul de complex, și mai multe persoane ajung să fie manipulate, fără să înțeleagă care e de fapt scopul final. Și tot citeam și nu înțelegeam prea bine de ce tocmai persoanele respective au fost alese, dar la final totul s-a legat și nu mi s-a părut nimic lipsit de sens. Deși lucrurile au cam degenerat pe acolo, dar nu cred că se putea altfel.
Cred că viitorul ăsta e cel mai plauzibil pe care l-am citit până acum, și cel mai posibil având în vedere modul în care evoluează tehnologia și gadgeturile în zilele noastre. Chiar cred că e posibil ca lumea să ajungă să "poarte" computere și să se facă tot ce se face în cartea asta. Ar fi interesant, părerea mea.
Totuși, cartea a avut un mare punct minus pentru mine, motiv pentru care nu a primit multe stele de la mine pe Goodreads. Personajele. Pentru mine, personajele sunt partea cea mai importantă dintr-o carte. Pot citi o carte în care nu se întâmplă nimic, dacă personajele sunt bine construite nu mă voi plictisi. Funcționează și vice-versa. Povestea asta e foarte interesantă, cu tot complotul și modul în care tipul negativ a gândit toată chestia, chiar în contextul în care lucrurile i-au cam scăpat de sub control la un moment dat, cu Iepurele ăla a lui(știu cum sună, dar ca să explic ar trebui să dau spoilere). Dar nu mi-a plăcut cam niciun personaj din cartea asta. Unele ajung aproape de punctul în care poate că mi-ar fi putut păsa mai mult de ce pățeau. Aproape. Dar nu suficient. I-aș fi dat cărții toate stelele din lume dacă m-ar fi putut determina să-mi placă măcar un personaj.
Eu aș recomanda totuși cartea dacă vă place genul SF și dacă vreți să citiți despre un viitor foarte interesant. Nu știu de ce, dar până acum eu cu SF-ul am avut hit and miss. Dar nu mă las de genul ăsta, cred doar că trebuie să mă mai familiarizez cu genul.

Natura umană nu se schimbă, iar menirea poetului este să extragă și să dezvăluie acea esență eternă.

Să impresionezi pe cineva care te urăște - și asta era o formă de triumf.

Ce era arta, acum când perfecțiunea de suprafață era o realitate?

miercuri, 11 februarie 2015

New shelves!

Încă sunt oarecum șocată că pot vorbi despre așa ceva, încă nu-mi vine să cred. Chestia e că toată faza s-a petrecut foarte rapid, decizia a fost bruscă, iar eu abia mai îmi țin ochii deschiși, deși asta se poate să fie și de la ora la care am adormit cu o seară înainte. This makes no sense(chestia a fost scrisă ieri seară).
Să o iau cu începutul: am o bibliotecă nouă. Iar postarea de față e mai mult pentru mine, ca să-mi pot aminti exact ce mi-a trecut prin cap, dacă voi vrea vreodată asta. So, yeah... Ideea e că biblioteca pe care o aveam eu era una veche, care a fost a mamei la un moment dat, demult oricum. Iar dintre toate rafturile pe care le avea, doar vreo patru puteau fi folosite efectiv pentru cărți, ceea ce era ok pentru mine. Nu pot spune că nu mi-am dorit o bibliotecă în adevăratul sens al cuvântului, but... n-am crezut că voi putea să am una în următorii cinci ani. Și totuși, acum am una. Totul s-a petrecut în câteva zile. Amuzant e că, din cauza asta, am întors cam toată casa cu susul în jos. Gluma era că am cumpărat bibliotecă și pare că am renovat toată camera, cum era în reclama aia :)) A trebuit să golesc vechea bibliotecă, ocazie cu care am aruncat chestii, ceea ce a însemnat că toate lucrurile care au fost în ea au trebuit mutate în altă parte. Iar cărțile au reprezentat doar o parte mică din ea, și au sfârșit pe birou.
În dezordine, I might add. Alte chestii au ajuns prin alte camere, a ieșit un mic dezastru. Dar, în timp ce scoteam chestii de prin bibliotecă am dat peste astea, de care cam uitasem:
Filmele copilăriei mele... M-am uitat la ele când eram copil de nu știu câte ori, astea au fost preferatele mele. Am avut un moment în care m-am gândit să i le dau verișoarei mele de 10 ani, după care am realizat că oricum nu ar avea pe ce să le vadă, nu știu cum se cheamă aparatul respectiv. Mda :)) M-a apucat melancolia pe aici, dar a trebuit să trec mai departe. Mi-au trebuit vreo două ore să golesc biblioteca de tot ce era prin ea. 
Apoi tata a adus biblioteca, iar eu, cu el și cu fratimiu am asamblat totul. Bine, mai mult tata și fratimiu, eu sunt praf la așa ceva. Dar am ajutat și eu pe unde se putea, deci nu am fost chiar inutilă. A fost totuși mai complicat decât m-am așteptat. 
 

Cea veche e în stânga și cea nouă în dreapta. Abia acum că văd pozele îmi dau seama de diferență. 
Altă chestie distractivă a fost că practic a trebuit să mutăm și mobila prin cameră. Pentru că întrerupătorul e pus mai mult sau mai puțin în mijlocul camerei, iar mobila nouă nu are spațiu ca cealaltă, pentru întrerupător. Așa că am mutat biroul, ceea ce a însemnat că și ăla a trebuit golit, iar mie mi-a fost un pic frică de ce aș putea găsi acolo, pentru că eu sunt genul ăla de persoană care găsește câte un loc în care să pun orice chestie care mi se pare mie că mi-ar trebui și apoi le uit acolo. Totuși, nu a fost chiar așa groaznic. Dar mi-am găsit carnetele de note din clasele I-IV, V-VIII și liceu, nici nu știam că le mai am. Pe lângă alte prostii, pe care le-am aruncat.
Bine, a rămas suficient spațiu gol, pentru că nu am chiar atât de multe cărți. Acum biblioteca arată așa:
Nu o să intru în detalii, pentru că nu s-au schimbat multe, cărțile în mare sunt aceleași. Și nu, asta nu e pentru că aș fi cumpărat cărți, I'm broke. Ce am făcut a fost să mut cărțile lui Musso aici, pentru că și așa trebuia făcut niște loc într-o altă bibliotecă(casa asta e plină de cărți) și demult cochetam cu ideea. Și au mai fost mutate aici cărțile lui Levy, plus încă vreo două-trei.
Cum am zis, cărțile în mare sunt aceleași, pe raftul de sus am mai adăugat cartea de învățat japoneză fără profesor, în caz că mă reapucă ambiția la un moment dat; lumânarea, sau mai exact suportul, e unul pe care îl am de mulți ani, dar nu a fost pus la vedere până acum; cealaltă lumânare e cu miros de vanilie și o ador, și cartea aia e cea pe care o citesc momentan, mai am un pic. Pe ultimele două rafturi sunt niște cărți/dicționare de limbi străine(engleză și franceză). În stânga sunt revistele WITCH, pe care nu mă îndur să le arunc sau să le dau, pentru că au fost una din primele chestii care m-au obsedat, trei filme, și jocurile Sims 2 pe care le-am cumpărat prin generală. De dragul vremurilor trecute.
În a doua poză, sus, sunt cărțile lui Marc Levy, am mai pus un ursuleț de pluș, un album foto și kindle-ul, cu care nu știam ce să fac. Și ghiozdanul pe care îl folosesc, abia am găsit un spațiu de depozitare pentru el.
Iar celălalt raft e cam gol. Acolo nu prea am mai avut ce să pun.
Am vrut să vorbesc despre asta, dar fără să fie vreun alt bookshelf tour, părea cumva ponitless, și cam asta a ieșit. Chiar îmi plac mult noile rafturi, parcă arată și camera mai bine așa. Cred că voi petrece o perioadă considerabilă admirându-le în vacanța asta. Acum am o grămadă de spațiu pentru a pune cărți noi, ideea e oarecum înfricoșătoare, dacă stau bine să mă gândesc :))
Toată chestia e probabil lungă, so sper că nu v-am plictisit prea tare.

marți, 10 februarie 2015

Yes Man

Nu e prima dată când văd filmul ăsta, dar nu am mai vorbit despre el pe blog, așa că m-am gândit că aș putea să o fac. Aseară, eu și cu fratimiu voiam neapărat să vedem un film cu Jim Carrey și l-am ales pe ăsta. 
Premisa e destul de simplă, Carl este un tip care spune mereu "nu", iar la un moment dat e convins de o cunoștință mai veche să participe la un seminar în urma căruia își ia angajamentul să spună "da" mereu. Iar de aici viața i se schimbă complet, pentru că începe să facă tot felul de lucruri pe care altfel nu le-ar fi făcut niciodată.
Mie chiar îmi plac filmele lui Jim Carrey, majoritatea, deși nu cred că le-am văzut pe toate. Tipul e amuzant, iar filmele lui sunt exact ce trebuie atunci când vreau să râd. Dar nu sunt doar comedie și atât, multe au și un mesaj în spate. Aici ar fi faptul că în viață ar trebui să spunem "da" oportunităților care ni se arată, pentru că nu știm niciodată ce lucruri bune ar putea apărea de pe urma lor. Bine, nu să spunem "da" la absolut orice, așa cum se întâmplă în filmul ăsta, ci lucrurilor care ne interesează cu adevărat și pe care chiar vrem să le facem. E ok să mai spunem și "nu" câteodată.
Carl îmi amintește într-un fel de mine prin generală, când nu voiam să fac nimic. E genul ăla pesimist, încă nu și-a revenit după ce soția lui a divorțat de el, cu trei ani în urmă, și pur și simplu vede cam totul în negru. Iar toată chestia cu a spune "da" chiar îi îmbunătățește viața, nu imediat, dar devine mai fericit după. Bine, anumite lucruri sunt ușor exagerate, dar e o comedie, nu un film serios și se acceptă. 
Personajul favorit e însă de departe Allison. Cred că ea e exact genul ăla de persoană care mi-ar plăcea să fiu, minus anumite chestii. E veselă, își asumă niște riscuri și face ce-i place, indiferent de cât de mult succes are, sau nu, de cele mai multe ori. Face toate lucrurile care o fac fericită, fără să-i pese prea mult de ce cred alții.
Filmul e ușor predictable, ca mai toate comediile, dar asta nu afectează plăcerea cu care m-am uitat la el. Chiar aveam nevoie de ceva vesel, a fost la fix.

The world's a playground. You know that when you are a kid, but somewhere along the way everyone forgets it.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Chestii

Voiam să scriu ceva pentru blog, doar că habar n-am ce, așa că asta va fi o chestie random, just because. Bine, motivul real pentru care am vrut să scriu o postare e pentru că am terminat în sfârșit cu examenele pe semestrul ăsta, și nu prea știu ce să fac cu tot timpul pe care îl am.
Sesiunea a fost oribilă. Poate să îmi spună oricine ce vrea despre cât de "grea" e facultatea pe care o fac eu, dar șapte examene a fost totuși cam mult, no matter what. Adevărul e că majoritatea materiilor pe care le fac eu sunt pur teorie, dar fiind șapte, în trei săptămâni, au fost destul de înghesuite, iar săptămâna asta am avut trei, cu câte o zi între ele. Cel mai nașpa examen, ca materie, din punctul meu de vedere, a mai fost și ultimul. Great! 
Dar am reușit în sfârșit să recuperez la capitolul somn, deci sunt mai bine acum. Lipsa de somn nu a fost pentru că aș fi învățat noaptea, pentru că eu nu pot să fac asta, ci pentru că eu nu prea pot dormi calumea, iar dacă mai pun și stresul examenelor deasupra... dorm și mai prost. I think I have a problem. Eh, moving on. Ca și note, e ok. Mai am două note de aflat, dar cele pe care le știu sunt ok în mare. Am avut și note mai bune, dar zău că a ajuns să îmi pese mai puțin, mai ales că nu prea mai contează, fiind ultimul an. Am început să mă bucur că termin, deși sunt conștientă că îi voi duce dorul facultății la un moment dat.

La un moment dat, după un examen, mergeam spre metrou, iar în drum e o librărie la care mă uit mereu în vitrină, iar când am trecut pe acolo am văzut asta:
În caz că nu știți, eu am o mică obsesie cu Elisabeta a Austriei, și tot vreau să citesc alte cărți despre ea, în afara celei scrisă de Jean des Cars. Am mai citit una pe care am luat-o de la Godollo, dar aceea era mai mult un ghid, deci nu spunea foarte multe. Iar despre asta am văzut că sunt păreri bune pe Goodreads, nu că nu mi-am zis că o să fac rost de ea de când am văzut-o. Mai că mi-a picat fața când mi-a sărit în ochi. Nu cred că o voi cumpăra prea curând, pe motiv principal că I'm broke, dar într-o bună zi.

On another topic, am văzut pe Facebook că pentru clubul Nemira, de care știu de pe blogul Ghandei, s-a ales pentru luna februarie o carte pe care în mod surprinzător chiar o am, așa că am zis că aș putea să o citesc, că poate ajung și eu la clubul ăsta luna asta. Poate. Nu pentru că aș avea ceva special de făcut, ci pentru că am ajuns într-un fel înapoi la stadiul ăla în care nu prea mai vreau să fac nimic, ceea ce știu că nu e o scuză, dar....
Oricum, cartea este La capătul curcubeului de Vernor Vinge. Am citit până acum 170 de pagini. Nu mi-e clar exact care e scopul final al poveștii principale, dar lumea mi se pare așaaa interesantă. Cred că e un viitor foarte probabil pentru lumea asta în care trăim și cred că e unul din cele mai interesante versiuni ale viitorului despre care am citit până acum. E drept că a fost un pic ciudat la început, dar după ce m-am prins cum stă treaba chiar a început să-mi placă. Sunt curioasă unde duce toată chestia.

Săptămâna trecută m-am "distrat" cu câinele, eu și cu fratimiu, în sensul că a mâncat el ceva ce nu avea voie, iar noi nu l-am văzut, iar consecința a fost că i-a ieșit o chestie pe piele în decembrie, noi i-am dat cu ceva praf să nu se infecteze, dar nu se vindecase și așa am aflat că trebuie să-i dăm antibiotic și cu un sprai special pe chestia de pe piele, ceea ce a fost nașpa pentru noi. Pentru că lui nu-i plăcea siropul pe care trebuia să i-l cam băgăm pe gât, și ne-a mușcat pe mine și pe fratimiu într-un mare stil. A fost groaznic. Dar s-a vindecat, deci totul e bine. Amuzant e că acum e albastru de la sprai :))

Ultima chestie pe care mi se pusese pata erau cărțile din bibliotecă, și pe care din ele nu mai vreau să le citesc, cel puțin nu în viitorul apropiat. Sunt unele pe care le-am luat fie pentru că erau ieftine în librărie, fie că au sunat interesant atunci, dar de care nu mai am niciun chef în momentul ăsta. Și poate într-o bună zi o să le citesc, dar momentan le-am scos de pe listă. 

I don't know how much sense I made. Sper că nu v-am plictisit prea tare totuși.

miercuri, 4 februarie 2015

Social media summit

Încă un examen și am scăpat și de sesiunea asta, yay, abia aștept, deci trebuia să încep cu asta :))
Anyway, momentan vreau să vorbesc despre un eveniment de care am aflat de pe blogul lui Furelise și care mi se pare foarte interesant. Așa cum se poate citi și în titlu, e vorba de Social Media Summit, care are loc în București, pe 18 februarie, la Hotel Howard Johnson.
Mi s-a părut interesant de când am citit prima dată despre ce e vorba. Pe scurt, e vorba despre strategii eficiente de promovare pe rețelele sociale, despre cum fac asta companiile și despre ce tendințe poate fi vorba în 2015. Poate că nu va părea interesant pentru unii, dar mie a ajuns să-mi placă cam tot ce înseamnă online și moduri în care companiile crează tot felul de campanii pentru a atrage atenția clienților.
Iar toată chestia cu mediul online se leagă cumva și de ce studiez eu la facultate, plus că am eu niște idei pentru viitor, și nu strică să aflu chestii noi de la oameni care se ocupă de așa ceva. În caz că e cineva curios, facultatea la care sunt eu se cheamă Administrarea Afacerilor.
Alt motiv pentru care vreau să merg este pentru că evenimentul se adresează și bloggerilor, care pot participa gratuit, ceea ce e super pentru mine. 
Programul complet, incluzând persoanele care vor vorbi, dar și subiectele care se vor discuta îl găsiți aici, iar detaliile pentru înscriere, dacă vă interesează evenimentul, se găsesc aici.

Eu chiar abia aștept să merg, sună fascinant, și pare un mod plăcut de a învăța lucruri noi.

marți, 3 februarie 2015

"Pădurea norvegiană" de Haruki Murakami

Aș fi putut alege din multele cărți ale lui Murakami, dar am ales-o pe asta pentru că știu că e cea mai populară carte a lui. De câte ori auzeam pe cineva vorbind despre el, de cele mai multe ori era vorba despre cartea asta. Acum înțeleg de ce.
Povestea e destul de simplă ca și premisă. Personajul în jurul căruia se învârte povestea este Toru Watanabe, un student de nouăsprezece ani, care se îndrăgostește la un moment dat de iubita prietenului său mort. Nu o să zic cum a murit. Singurul lucru pe care îl voi mai menționat e faptul că fata de care se îndrăgostește, Naoko, are și ceva probleme psihice.
Sincer, premisa asta nu m-a atras niciodată foarte tare, dar acum că am citit-o îmi dau seama că povestea asta spune mult mai multe decât se zice în descrierea cărții. Nu e doar o simplă poveste de dragoste, așa cum am crezut eu de-a lungul timpului. E, în cele din urmă, despre viață și moarte și iubire, și e superbă din punctul ăsta de vedere.
Nici nu prea știu ce să spun exact despre cartea asta, la început nu pare cu mult diferită de restul cărților scrise de Murakami, în afara faptului că asta nu conține niciun element fantastic, este o poveste despre viața de zi cu zi. Și, totuși, am rămas fără vorbe la final, la propriu. Am închis cartea și nu am știut ce aș mai putea gândi despre ea. Ia niște chestii care se întâmplă în viața reală, dar pe care încercăm să le ignorăm, și ți le aruncă în față. Nu știu dacă asta are prea mult sens.
Cartea asta a fost deprimantă, serios. Totul începe cu moartea prietenului lui Watanabe, Kizuki, dar nu se termină acolo, ci continuă să îți pună în față chestii la care nu vrei să te gândești, pentru că mereu mai e timp, până când nu mai e. Partea ciudată e că timing-ul meu cu cititul acestei cărți nu putea fi mai prost de atât. Nu intru în detalii, dar zău că aș fi preferat să o citesc într-un moment diferit. Nu ar fi afectat cât de mult mi-a plăcut cartea, dar mi se pare tare ciudat momentul în care am ales să o citesc. Dar mai bine trec mai departe.
Despre ce nu am vorbit încă? A, da, personajele. Toru Watanabe e genul de persoană foarte tăcută și singuratică, nu își face prea ușor prieteni. Dar are niște idei interesante. Dar personajul meu preferat e de departe Midori, nu zic ce rol are în poveste, că stric tot farmecul. Dar mi-a plăcut mult de ea, vorbește mult și nu îi e teamă să zică exact ce crede, admir genul ăsta de persoane, chiar dacă ea tinde să zică și destule ciudățenii. Și de Naoko mi-a plăcut, oarecum, dar Midori o depășește cu mult. Alt personaj interesant e Reiko, are o poveste interesantă, dacă puțin cam prea tristă. Și e o scenă în trecutul ei care zău că m-a făcut să mă simt tare ciudat, în sensul negativ. E cea mai ciudată scenă despre care am citit până acum, ceea ce zice ceva având în vedere că povestea nu are nimic fantastic în ea.
Trebuie totuși să menționez o chestie pe care mi-ar fi plăcut să o știu înainte de a citi cartea. Conține destule scene sexuale descrise explicit, mai multe decât m-aș fi așteptat. A devenit un pic prea mult la final, în rest a fost ok. Nu am nimic împotriva lor, atâta timp cât nu sunt în exces, dar cred că e important de știut.
Luând în considerare tot ceea ce am scris mai sus, pot spune totuși că această carte e foarte bună, și mă bucur că am citit-o. O recomand, cu mențiunile de mai sus. Murakami mi se pare în continuare genial.

M-am îndreptat în scaun și am privit pe fereastră la norii negri ce pluteau deasupra Mării Nordului, gândindu-mă la tot ceea ce am pierdut până acum în viață: timpul ce nu va mai reveni, prieteni care au murit sau au dispărut, senzații și idei ce nu se vor mai întoarce niciodată.

De aceea mă apuc să pun totul pe hârtie. Eu mă număr printre aceia care nu înțeleg până când nu scriu.

Am fost chiar impresionat de visurile și de țelurile pe care ți le poate oferi viața.

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.

Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpâire a unui suflet ce se stinge.

- Există oameni care se nasc cu talente deosebite, dar care nu sunt în stare de eforturi pentru a și le pune în valoare și se irosesc în cele din urmă.

Din moartea lui...am învățat însă că nimic nu poate alina durerea pe care o simțim la pierderea cuiva drag. Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forța, nici blândețea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea. Tot ce ne rămâne de făcut este să luăm lucrurile ca atare, până la capăt, și să încercăm să învățăm ceva, chiar dacă știm că ceea ce învățăm nu ne va fi de niciun folos atunci când va trebui să ne confruntăm cu un nou eveniment neașteptat.

- Scrisorile nu sunt, la urma urmei, decât niște bucăți de hârtie. Chiar dacă le arzi, ceea ce există în inimă rămâne, iar ceea ce e dat să dispară, dispare oricum.

luni, 2 februarie 2015

January favorites

Rubrică nouă! Înainte de toate, vreau să explic care e scopul rubricii ăsteia, pentru cei care poate nu știu. Monthly favorites e o rubrică unde eu voi scrie despre lucrurile care mi-au plăcut, sau mi-au atras atenția, sau m-au obsedat într-o anume lună. M-am decis să aduc rubrica pe blog pentru a vorbi despre lucruri despre care în mod normal nu vorbesc pe blog, alte chestii care îmi plac, în afară de cărți, filme, seriale și toate cele despre care tot vorbesc pe aici.
M-am tot gândit cum să scriu postarea asta, și o voi face pe categorii, pentru că are mai mult sens pentru mine.
Primul lucru despre care vreau să vorbesc e gloss-ul de mai jos:
Sunt foarte încântată cu el, și încep ușor-ușor să-mi las buzele în pace, că ăsta a fost principalul lui scop. Îmi place culoarea, e un pic mai roz decât am eu buzele în mod normal, dar diferența e foarte mică, deci nu se vede de la o poștă, ceea ce pentru mine e super. Și rezistă foarte mult, nu m-am așteptat.

Următorul punct pe lista mea: Anime. Mai exact Magic Kaito 1412
Nu știu dacă știți, dar eu am o chestie cu un anume personaj care mai apare prin anime-ul Detective Conan, anume un hoț care se folosește de trucuri magice pentru a fura bijuterii foarte valoroase. Am văzut toate episoadele în care apărea el, de mai multe ori chiar, iar la un moment dat am aflat că există o manga care îl are drept personaj principal, scrisă de aceeași persoană care scrie și Detective Conan. Așa că am citit-o pe toată, iar recent, la sfârșitul lui 2014 a mai apărut un capitol nou acolo, which was exciting. Manga asta nu primește capitole foarte des. Dar să revin, cu personajul ăsta, care se intitulează Kaitou Kid, au fost făcute niște episoade speciale de cei care animează Detective Conan, dar ultimul episod acolo a apărut la finalul lui 2012. Iar la finalul lui 2014 am aflat că altă companie se ocupă de animația manga cu Kaito Kid și sunt la zi cu episoadele și sunt extrem de fericită că cineva chiar se ocupă serios de asta. Am auzit că intenția e să fie o serie mai lungă, habar n-am cum, că manga nu e deloc lungă, dar nu contează, atât timp cât fac totul calumea, ceea ce până acum se pare că fac. Recomand anime-ul ăsta, în caz că nu v-ați prins, mie mi se pare foarte bun!

Următorul lucru pe listă e un film, despre care am vorbit pe blog, dar vreau să mai vorbesc despre el: Big Hero 6. Recenzia completă o găsiți aici. Ăsta e unul din filmele alea la care m-am așteptat să fie doar drăguț, dar a fost mai mult de atât. E despre un băiat geniu de 13 ani, Hiro, care vrea să îl învingă pe tipul care i-a furat microroboții, și care presupune el că e vinovat pentru moartea fratelui lui, iar pentru asta formează un fel de echipă de super eroi. Echipa e formată din prietenii fratelui lui, plus un robot creat de el pentru a ajuta lumea, pe care Hiro îl transformă într-un fel pentru a putea lupta cu tipul cel rău. E atât de... heart warming, că nu găsesc un cuvânt în română. Are câteva mesaje mult mai deep decât m-am așteptat, iar asta mi-a plăcut foarte mult. Plus că relația care se formează între Hiro și Baymax mi-a amintit de filmul The iron giant, pe care l-am văzut de nenumărat ori când eram copil, și care încă are un loc special în mintea mea, încă îmi amintesc scene. Serios, uitați-vă la filmul ăsta, e foarte reușit!

Mai departe vreau să vorbesc despre un joc pe care l-am descoperit în ianuarie pentru telefon, Sims freeplay. Eu am o chestie cu sims, m-am jucat mult în generală, și încă îmi place conceptul, doar că acum nu mai pot să mă joc, pentru că laptopul meu nu e destul de bun pentru a duce Sims 3 sau Sims 4, iar Sims 2 nu e compatibil cu Windows 7, which is ironic. Dar am găsit jocul ăsta și e chiar foarte interesant.
Nu e la fel ca jocul de pe PC, dar în el poți crea un oraș, și controlezi cumva toate personajele din joc, și poți construi chestii în oraș, sunt diverse taskuri pe care le poți îndeplini pentru a debloca mai multe posibilități în joc, eu zic că e bun. Nu am ajuns eu foarte departe, pentru că funcționează în timp real, deci pentru anumite chestii trebuie așteptat ceva, dar e mai bine așa, că altfel aș fi avut o mare problemă. Dacă vă place Sims, eu zic să îi dați o șansă.

Următorul subiect e ușor amuzant pentru mine, e vorba despre bijuterii, dar nu chiar. Ideea e că eu nu prea port așa ceva, nu am mai avut nici cercei în urechi de luni de zile. Dar am primit inelul ăsta de Crăciun, e de la Meli Melo, și e prima chestie pe care chiar îmi doresc să o port, which is new for me.
Cu ocazia asta m-am decis să văd ce s-a tot adunat prin cutiuța în care am adunat de-a lungul timpului tot felul de accesorii. Aveam pe acolo unele chestii pe care le-am primit prin clasa a șasea, se vede că nu am mai umblat de mult prin ea. Dar tot uitându-mă, am găsit câteva chestii de care uitasem și pe care aș vrea să încep să le valorific, că zac pe acolo de ani de zile.
De la stânga la dreapta. Prima e luată din Meli Melo, nici nu mai știu acum cât timp, oricum după ce împlinisem 18 ani. Știu pentru că țin minte motivul pentru care mi-a plăcut așa mult: îmi amintea de povestea Joker, la care încă mă chinuiam la momentul acela, și încă mă duce cu gândul la ea. A doua chestie e un pandantiv în formă de cheia sol. Asta e pentru că am o mică obsesie cu orice are legătură cu muzica, pentru că am luat lecții de pian până prin clasa a noua, sau a zecea. Am și uitat că am așa ceva. Iar a treia e un pandantiv în formă de săculeț, pe care cred că l-am primit cadou, parcă de la mama, l-am purtat o dată și am uitat de el, ups. Și am mai găsit și cel puțin patru perechi de cercei, that was interesting. Trebuie să încep să pot lucrurile astea, că parcă îmi și pare rău de ele, că unele sunt chiar drăguțe.

Cam asta ar fi tot ce voi menționa în postarea asta. Sper să nu v-am plictisit prea tare. Când mă apuc să scriu despre lucruri random parcă nu mă mai pot opri :)) 

duminică, 1 februarie 2015

Leapșă: Jennifer Lawrence book tag

Am găsit leapșa asta pe Youtube și nu m-am putut abține, mai ales că îmi place de Jennifer Lawrence ca actriță.  Nu știu cât de fericite sunt traducerile în română, dar am încercat să le traduc cât de bine am putut.

1. Actrița a crescut în Kentucky - Cartea ta favorită care se petrece într-o zonă rurală.
Nu am nicio idee. Poate Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel, poate.

2. A fost descoperită pe străzile din New York - O carte despre care nu ai auzit, dar pe care ai găsit-o într-o librărie și ți-a plăcut foarte mult.
Pictorița din Shanghai de Jennifer Cody Epstein. Asta se întâmpla prin liceu, când eram în Diverta fără să caut ceva anume. Nu am mai vorbit despre cartea asta până acum aici, dar eu o recomand, mai ales dacă v-a plăcut Memoriile unei gheișe.

3. Swearing off social media(nu știu cum să traduc asta) - O carte pe care refuzi să o citești.
Orice carte scrisă de Cassandra Clare.

4. Și-a început cariera în televiziune, apoi a ajuns să joace în filme - O serie care devine mai bună cu fiecare volum.
O să zic două, just because. Seria Dincolo de moarte de Adina Speteanu(sunt la zi, aștept ultimul volum) și seria Alina Marinescu de Monica Ramirez(mai am de citit volumele 4 și 5, și mai trebuie să apară volumul 6, dar până acum devine din ce în ce mai bine).

5. S-a împiedicat la decernările Oscar - O carte/serie care a început bine, dar s-a terminat prost.
Divergent de Veronica Roth. Prima carte mi-a plăcut destul de mult, dar își pierde tot farmecul după.

6. Jlaw și Chris Martin - Cartea preferată scrisă de doi sau mai mulți autori.
Călătorii în timp(antologie). Sunt prea mulți autori ca să îi scriu pe toți, dar e foarte bună cartea. Și autorii sunt români.

7. A lucrat cu David O. Russel - Un caracter disfuncțional(?)/cu probleme pe care nu poți să nu-l placi.
Ăăăh, chiar nu știu. Nu, mint, știu, Alex din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez. Cred.

8. Mystique - Un personaj negativ care crede că ceea ce face e un lucru bun.
Personajul negativ din Ultimul imperiu de Brandon Sanderson. E singurul la care mă pot gândi care să se potrivească aici.

9. The Hunger Games - Seria populară favorită.
Harry Potter, pentru că nu am alte idei.

10. Tot ceea ce a spus ea până acum a fost amuzant - Personajul amuzant favorit.
Tudor, din Dincolo de moarte. Personajul e super!

Mie chiar mi-au plăcut întrebările. Leapșa o poate prelua oricine, dar voi nominaliza câteva persoane, pentru că de ce nu? Dau leapșa următorilor: Sara, Andreea, Chucky, Ghanda.