marți, 31 martie 2015

March wrap-up

M-am hotărât să schimb din nou modul în care scriu postările astea, balanța din mine. Asta nu înseamnă că voi rămâne la modul ăsta de a le scrie, dar nu se știe niciodată. Anyway.
  1. Abis de Monica Ramirez, este vol. 5 din seria Alina Marinescu și, deși au fost câteva lucruri care nu mi-au plăcut la acest volum, totuși seria continuă să mă uimească. E oficial printre preferatele mele, în caz că nu am mai spus-o până acum. Ador personajele din cărțile astea, și recomand toată seria. Volumul acesta a primit de la mine 5/5 stele, iar pentru mai multe gânduri puteți citi recenzia aici.
  2. Requiem for an assassin de Monica Ramirez, ultimul volum din seria Alina Marinescu... recunosc că sunt un pic tristă că s-a terminat, îmi place seria asta atât de muuult! Dar volumul ăsta e favoritul meu, a fost cel mai complex, ca și acțiune, s-au întâmplat atât de mule lucruri, și au fost multe chestii la care nu m-am așteptat absolut deloc. E una din seriile mele preferate acum. Serios, citiți-o, nu mai știu ce anume aș mai putea spune ca să vă conving, cred că am vorbit o grămadă despre ea în ultimul timp. Iar recenzia pentru volumul ăsta o găsiți aici. Volumul ăsta a primit 5/5 stele de la mine.
  3. A game of thrones de George R.R. Martin. Chiar când credeam că nu voi mai începe seria asta... O să recunosc că primul volum e destul de bun, au fost vreo două chestii pentru care nu am fost fan, dar per total o recomand mai ales fanilor fantasy. Are o poveste destul de complexă, urmărește multe personaje, multe puncte de vedere, și câteva fire narative, care presupun că se vor intersecta pe undeva, sau nu. I-am dat 4/5 stele pe Goodreads, iar recenzia completă o găsiți aici.
  4. Provocarea I de Simona Stoica. Credeam că o să-mi placă mult, nu s-a întâmplat așa, nu mi-a plăcut absolut deloc. Acțiunea mi s-a părut grăbită, personajele prea puțin dezvoltate și e plină de plot holes. Singurul lucru care mi-a plăcut e poezia de la început, care nu a fost suficientă pentru a îmi îmbunătăți părerea per total despre carte. Din păcate 1/5 pe goodreads. Recenzia completă e aici.
That's it. Dar în sfârșit am citit și eu mai mult de 2-3 cărți într-o lună, și una din ele a fost Game of thrones, I feel proud :)) Mda, nu știu cum s-a întâmplat asta, dar nu mă aștept să se repete prea curând, sau poate că în vacanța pe Paște voi citi mai mult. I don't know.

luni, 30 martie 2015

"Provocarea I(Rephelimii #1)" de Simona Stoica

Încă de când am aflat că vor fi publicate cărțile astea, am vrut să le citesc. Sunau așa de fascinant pentru mine, mai ales că fantasy-ul e genul care mă atrage imediat. Apoi am văzut toate recenziile bune și mi-am zis că trebuie să citesc și eu cărțile astea. Am fost de asemenea norocoasă să le primesc de la autoare, mulțumesc din nou. Totuși, mă simt un pic prost pentru ceea ce urmează să scriu, dar nu prea am ce-i face. Nu mi-a plăcut deloc volumul ăsta și nu cred că îl voi citi pe următorul. Un alt lucru important de menționat: recenzia va conține spoilere!
Am fost convinsă că nu îmi va plăcea după primele patruzeci de pagini, am sperat să mă înșel, dar nu a fost să fie. Ideea e că descrierea promitea aventuri într-o lume fantasy nouă, cu secrete și personaje interesante și mistere. Nu am primit asta. În schimb, m-am ales cu o poveste în care niște adolescenți au rămas blocați într-un conac bântuit trei sferturi din carte. În care perioadă mai că nu s-au certat tot timpul, asta când nu fugeau să-și scape pielea. Iar conacul ăla e prima mea problemă la cartea asta. Pentru că ei ajung acolo la propunerea personajului nostru principal, Desiree, care vrea să afle adevărul din spatele legendelor despre el și despre cum a murit familia care a locuit acolo cu 150 de ani în urmă. Și nu aș fi avut nicio problemă cu asta, dar decizia asta a ei nu a fost explicată. Ok, nu trebuia să le spună prietenilor ei adevărul, dar nici măcar în narațiune nu s-a spus nimic, iar părțile lui Desiree sunt la persoana întâi. Există și unele capitole la persoana a treia, dar majoritatea sunt din punctul ei de vedere. Ceea ce mă aduce la următorul punct, care e că ea tot zice de niște coșmaruri pe care le tot are de la un timp, și e un hint cum că de aia s-a dus la conac, unul vag, dar nici acele coșmaruri nu sunt explicate, nu de către ea cel puțin. Citind pe acolo, printre mai multe coincidențe, se cam înțeleg niște lucruri, dar tot vag. Iar asta e problema mea principală cu cartea de față: explicațiile sunt foarte puține și foarte vagi. Înțeleg că nu totul trebuie să fie evident, dar măcar regulile jocului și câteva motivații acolo ar fi fost suficiente. Personajele astea au tot felul de reacții și fac tot felul de lucruri fără vreo motivație clară. Mai ales Desiree. Iar majoritatea romanului fiind la persoana întâi, asta mi se pare o problemă destul de mare.
Și că tot am ajuns aici, când vine vorba de cărți există două lucruri principale care mă pot determina să nu-mi placă: personajele de carton și plot holes. Cartea de față le are pe amândouă. Apar personaje care trăiesc de sute de ani fără să se zică cum e posibil așa ceva. Spune Viola la un moment dat ceva de sacrificii și chestii, dar explicația prorpiu-zisă e lăsată în aer. Iar asta nu face decât să inducă în eroare și mai mult. Ziceam mai devreme de personaje de carton. Eu cu asta am rămas din punct de vedere personaje din cartea asta, pentru că nu sunt nici măcar stereotipuri. Sunt cinci în grupul de prieteni ai lui Desiree(cu ea inclusiv), iar la sfârșit eu nu am ajuns să-l cunosc pe niciunul suficient de bine cât să îmi pese de ei, nu pot spune asta nici măcar despre personajele principale. Sunt multe chestii lipsite de sens în poveste, de la acțiunile unor personaje, până la modul în care unii nu reacționează în niciun fel, chiar atunci când ar fi logic să o facă, aici e mai ales vorba de ceva ce se întâmplă la începutul romanului. Dar nu mai intru în detalii, că mi-ar lua prea mult.
O altă problemă pe care am avut-o în timp ce citeam, dar asta nu-i neapărat vina autoarei, a fost cu greșelile de tipar. Parcă cartea asta nu ar fi fost corectată și de cei de la editură înainte să fie publicată. Înțeleg că mereu există scăpări, dar aici au fost prea multe.
Am priceput la final cam care era scopul poveștii, dar mi s-a părut prea mare bătaia de cap doar pentru a se ajunge în punctul ăla. Îmi pare rău să o spun, dar pentru mine poezia de la început(care din câte am înțeles e scrisă tot de autoare) a fost mult mai bună decât tot restul cărții. 

duminică, 29 martie 2015

Magic Kaito 1412

Vreau să vorbesc despre anime-ul ăsta într-o postare cam de când am aflat că e în desfășurare, iar acum nu-mi găsesc cuvintele, cât de tipic. Cred că un rol în asta îl are și faptul că urmăresc personajul ăsta de ceva ani, de când am început să mă uit la Detective Conan. Am citit și manga, la care încă sper să mai apară capitole noi curând și sper să existe un sezon doi la chestia asta. Nu un alt anime cu el, că au mai existat niște episoade speciale, eu vreau continuarea.
E un anime destul de simplu, cam din toate punctele de vedere, dar în același timp e unul care mie mi se pare destul de bun. Personajul principal este Kaito Kuroba, care află că tatăl lui, mort de opt ani, a avut identitatea unui hoț faimos în Japonia, anume Kaitou Kid, și că a fost omorât de o organizație care urmărește să găsească o piatră prețioasă cu ceva puteri magice. Iar de acolo se decide să afle adevărul despre ce s-a întâmplat cu tatăl lui și să îi oprească pe cei din organizație din a-și duce planul la îndeplinire. A, și hoțul e magician, e important de menționat.
Îmi place mult personajul principal, e tipul ăla mai mereu cu un zâmbet pe buze, care improvizează repede, dar care e și foarte deștept, chiar dacă nu o arată mereu. Recunosc că din Detective Conan aveam alte așteptări de la el, ca personalitate mă refer, dar am ajuns să-l îndrăgesc destul de repede.
Ceea ce mi se pare cel mai frumos la acest anime e că niciodată nu mi s-a părut că ar deveni repetitiv. Fiecare episod aduce cumva ceva nou, e mereu fresh, ca să zic așa. Ceea ce eu aplaud, pentru că un anime despre un hoț poate deveni plictisitor destul de repede. Nu și ăsta. Și nu toate episoadele sunt despre furturi, sunt și unele despre personaje în general, ceea ce chiar mi-a plăcut. Mai ales că îmi cam plac toate personajele, la cele pozitive mă refer. E adevărat că nu toate sunt prezente tot timpul și pe unii aș fi vrut să îi văd mai des, dar chiar dacă apar puțin tot am senzația că știu suficiente despre ei cât să prindă viață, în lipsa unei exprimări mai bune.
Nu prea am multe de zis, pentru că urmăresc tot ce are legătură cu Magic Kaitou de atâția ani, încât am senzația că nu mai pot spune nimic nou legat de subiectul ăsta. Poate că nu am vorbit prea mult despre el pe blog, dar pur și simplu mi-e un pic greu să-mi găsesc cuvintele când vine vorba de anime-ul ăsta. Mai ales că e unul simplu, nu te pune neapărat pe gânduri, nu-ți frânge inima, dar în același timp e foarte entertaining. Și uneori mai avem nevoie și de așa ceva, cel puțin știu că eu am, că altfel nu mi-ar fi prea bine.
Un mare punct în plus pe care îl primește de la mine e pentru faptul că, deși nu se poate spune că are un final propriu-zis, deoarece povestea nu e încheiată, totuși ultimul episod se termină de o așa natură încât pare că are o încheiere, chiar dacă de fapt nu are. Adică nu lasă povestea în pom și pomul în aer. Are un fel de concluzie, transmite faptul că ăla e ultimul episod. Da, aș fi vrut să poată avea un final calumea, dar asta nu are de-a face cu cei care îl animează, ci cu cel care scrie manga, deci nu mă pot plânge la capitolul ăsta.

sâmbătă, 28 martie 2015

"A game of thrones(A song of ice and fire #1)" de George R.R. Martin

Deci... am citit și eu în sfârșit primul volum din seria asta, de când îmi propun să o tot încep! Acum pot spune că înțeleg de ce e atât de lăudată.
Să-i fac un rezumat mi-ar fi imposibil, sincer. Povestea urmărește atât de multe personaje, și atât de multe fire narative, încât nu aș ști să spun de unde pornește totul. Tot ce pot spune e că avem parte de mai mult de cinci puncte de vedere, de la copii la adulți, ceea ce e destul de interesant, nu mă așteptam să existe ca personaje cumva principale niște copii.
Cât despre gândurile mele despre cartea asta... nici nu aș ști de unde să încep. La finalul cărții am rămas cu foarte multe sentimente în legătură cu cartea asta, și nu toate neapărat bune. Ideea e că sunt niște situații în poveste care m-au frustrat destul de mult, aici e vorba mai ales de deciziile luate de către unele personaje și consecințele acelor decizii. Mai ales atunci când intențiile sunt bune, dar rezultatele nu sunt neapărat cele scontate. Asta e frustrant pentru mine mai ales că există destule situații aici complet nedrepte. Și, da, viața nu e dreaptă, știu asta, dar nu am putut să nu fiu supărată pentru ceea ce li se întâmpla personajelor. Nu aș ști acum să spun dacă a mai fost vreo carte care să mă facă să mă simt... cumva neputincioasă. Știu cum sună, dar cam asta am simțit mai pe tot parcursul cărții. Urmăream personajele astea și nu puteam să nu mă gândesc la ce ar fi putut face pentru ca totul să iasă ceva mai bine. E ca la telenovela aia la care țipam la ecran că personajele luau decizii greșite, că nu știu cum altfel să pun problema.
Ca personaje, toate mi se par foarte bine conturate, un pic cam prea bine, dacă pot să zic așa. Și ceea ce e poate cel mai mare plus pe care îl primește cartea asta de la mine e că niciun personaj nu e complet bun sau complet rău. Sigur, sunt unii mai buni decât alții, dar toți fac greșeli, și în cele din urmă iau deciziile pe care le consideră cele mai bune în condițiile date, sperând la ce e mai bun, chiar dacă sunt oarecum conștienți că există posibilitatea ca planul lor să nu funcționeze. Fiecare are o anume gândire, dată și de mediul în care au trăit, și cred că asta ilustrează cartea foarte bine: că fiecare vede lucrurile într-o anume lumină și se comportă în conformitate cu ceea ce știe cel mai bine. Nu știu cât de bine explic.
Dintre toate personajele, cele care mi-au rămas în minte sunt Arya, Tyrion, Jon și Catelyn. Tyrion cel puțin mi se pare destul de genial ca personaj. Da, nu e chiar unul care să se facă neapărat plăcut, dar are un mod de a gândi care nu are cum să nu mi se pară interesant, mai ales ținând cont de marele dezavantaj pe care îl are. Ca să nu mai zic că are niște replici geniale! Aș spune despre personajele astea că aș vrea să rămână prin zonă mai mult, dar am aflat până acum, datorită internetului, că nu se știe niciodată cu Martin, deci mă aștept cam la orice în momentul ăsta.
Singurul fir narativ care m-a cam lăsat rece a fost cel a lui Daenerys. E interesant la început, dar după un timp devine un pic cam plictisitor. Da, am înțeles de ce a fost acolo, la final, dar tot e partea care mi-a plăcut cel mai puțin la poveste. Și am senzația că tipa nu e prea întreagă la cap, habar nu am la ce anume m-aș putea aștepta de la ea mai departe.
Aș mai avea o mică mențiune de făcut înainte să închei recenzia: mă așteptam la violență, dar ce am găsit a fost un pic de tot mai mult decât pot eu înghiți. Nu-s fan, chiar când înțeleg de ce e acolo, aici e un setting asemănător cu evul mediu, but still. A trebuit să sar vreo câteva scene, pentru binele meu.
Per total, cartea e destul de bună, am avut ceva emoții când am început-o, pentru că atunci când aud prea multe lucruri bune despre o carte mă cam aștept să fie o dezamăgire. Asta nu a fost.

"Can a man still be brave if he's afraid?"
"That is the only time a man can be brave."

Some old wounds never truly heal, and bleed again at the slightest word.

"Never forget what you are, for surely the world will not. Make it your strenght. Then it can never be your weakness. Armor yourself in it, and it will never be used to hurt you."

"Death is so terribly final, while life is full of possibilities."

"I have my mind... and a mind needs books as a sword needs a whetstone, if it is to keep its edge."

"Most men would rather deny a hard truth than face it."

"Know the men who follow you, and let them know you. Don't ask your men to die for a stranger."

"The common people pray for rain, healthy children, and a summer that never ends. It is no matter to them if the high lords play their game of thrones, so long as they are left in peace. They never are."

The world was full of cravens who pretended to be heroes; it took a queer sort of courage to admit to cowardice.

"Love is sweet, but it cannot change a man's nature."

He smiled a lot, as if the world were a secret joke that only he was clever enough to understand.

...but the years leech at a man's memories, even those he had vowed never to forget.

It was queer how sometimes a child's innocent eyes can see things that grown men are blind to.

...but some thruts did not bear saying, and some lies were necessary.

"We are only human, and the gods have fashioned us for love. That is our great glory, and our great tragedy."

Totuși, un mare totuși aici, nu sunt foarte hotărâtă când vine vorba de continuatul seriei. Nu de alta, dar nu prea sunt sigură de ce ar putea oferi mai departe, sunt un pic în dubii. Adică parcă vreau să știu ce se va întâmpla cu personajele, și parcă nu vreau, în același timp. Dacă ați citit următoarele volume, vă rog spuneți-mi și mie o părere, cum e mai departe? Merci!

duminică, 22 martie 2015

"Requiem for an assassin(Alina Marinescu #6)" de Monica Ramirez

Nu sunt cel mai mare fan al seriilor, pentru că de multe ori continuările nu sunt la nivelul primului volum, iar până la final ori renunț la serie, ori devine o dezamăgire. Dar, din când în când, mai se întâmplă să găsesc câte o serie care să îmi amintească de ce încă nu am renunțat la ele. Sunt seriile acelea care devin din ce în ce mai bune cu fiecare volum în parte, și care în mod inevitabil îmi frâng inima, într-un mod sau altul, dar într-un sens pozitiv. Seria Alina Marinescu este una dintre ele.
Când am început seria asta nu am știut exact la ce anume să mă aștept, pentru că rezumatul de pe spate nu zicea foarte multe, asta e valabil pentru toate volumele, mai ales pentru ultimul. La început am crezut că volumele sunt destul de bune, iar povestea era chiar interesantă, și cu fiecare volum am devenit din ce în ce mai implicată în poveste și am ajuns să mă atașez de majoritatea personajelor. Unele dintre ele nu mai sunt în viață, din păcate. Chiar îmi lipsesc.
De obicei scriu o mică prezentare a principalelor lucruri ce au loc într-un roman, când îi scriu recenzia, dar în cazul ăsta nici măcar nu voi încerca să o fac. Se întâmplă atât de multe lucruri în volumul ăsta, încât să încerc să spun despre ce e vorba în el doar ar strica totul. Așa că nu o voi face.
Cât despre gândurile mele despre volumul ăsta... oh boy, de unde să încep? Am început să îl citesc întrebându-mă ce anume ar mai putea fi spus, deoarece finalul vol. 5 a părut să încheie totul într-un mod destul de frumos. Era prea frumos ca să fie adevărat, am aflat destul de repede. Viața aceea liniștită și fericită pe care am crezut că Alina va fi în sfârșit în stare să o trăiască după toate lucrurile prin care a trecut? Ce vis frumos într-adevăr. Unul care nu a durat foarte mult, de altfel. Curând se trezește înapoi în lumea din care a încercat să scape, iar de acolo se întâmplă tot felul de lucruri pe care nu aș fi putut să le prevăd în niciun fel. A fost super! A fost un moment în care chiar m-am întrebat cine anume va mai fi în picioare la finalul volumului. Cred că asta este cea mai complexă carte din toată seria și poate cea care conține cea mai multă acțiune. A dus povestea la un cu totul alt nivel, unul care nu credeam că ar fi posibil. Și de aceea asta e oficial cartea mea favorită din toată seria.
Îmi vine greu să îmi găsesc cuvintele, pentru că am ajuns să iubesc seria asta atât de mult, și majoritatea personajelor. Pe Alex și Alina în primul rând, dar și pe Ford, și Jason, și Roman, și Roger, și Marius, și Vallis, și mulți alții pe care nu îi voi enumera pentru că mi-ar luat prea mult timp să o fac. Am ajuns să cunosc personajele astea și să văd cum au început relațiile dintre ei și cum s-au schimbat și cum personajele în sine s-au schimbat din cauza tuturor lucrurilor care li s-au întâmplat pe parcurs. Am ajuns să țin la persoanele astea fictive atât de mult încât sunt un pic tristă că povestea s-a terminat și că trebuie să-mi iau la revedere de la ele. Asta poate suna puțin melodramatic, dar e adevărat. Personajele astea sunt ceea ce au făcut ca povestea asta să fie așa de bună. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut să urmăresc toate misiunile prin care au trecut, chiar mi-au plăcut, dar eu cred că personajele sunt cea mai importantă parte din orice roman. Iar cele pe care le-am întâlnit aici au fost super!
Sfârșitul a fost dulce-amărui, m-a făcut să vreau să zâmbesc și să plâng în același timp. Nu multe cărți m-au făcut să mă simt așa, dar într-un fel cred că genul ăsta de finaluri sunt preferatele mele. Nu sunt perfecte, dar sunt satisfăcătoare și se potrivesc mult mai bine poveștii decât ar fi făcut-o un final complet fericit.
A fost o poveste grozavă și mă bucur că am putut lua parte la ea, într-un fel.

"The measure of a person is not what happens to them, but what they do with it."

He hadn't realized until then that ignoring the old wounds wasn't the same as having heald.

Alex new it to be an answer he had learned to give, one permeated with the kind of honesty that somehow emerges only from the heart of a child.

In their world, dreams only came true in rare fleeting moments.

Now, you see, the thing about faith is that it regenerates and having been tested, it gets stronger, not weaker.

Time... There never seems to be enough. Regrets... There always seem to be too many. Lies... more than enough to go around. But I did the best I could. That much I can say without regret.

Alex, ever my savior, has taught me over the years that the safest things, the most essential things that we possess are buried deep within us where they remain hidden from scrutiny. No one can change them, no one can take them from us.

miercuri, 18 martie 2015

Top 5 Wednesday: Bookish Habits

Nu prea îmi dau seama exact ce ar trebui să spun aici, deci s-ar putea să nu fiu foarte accurate, dar voi încerca. Practic, astea vor fi lucrurile pe care le fac cel mai des când vine vorba de cărți/citit.

  1. Când încep o carte, mereu citesc ultima propoziție mai întâi. Nu pot explica de ce, pur și simplu nu mă simt eu bine până nu fac asta.
  2. Dacă cartea are supracopertă, eu o voi scoate cât citesc cartea respectivă. Supracoperta aia mi se pare cel mai enervant lucru atunci când citesc.
  3. Cel mai mult citit se întâmplă la metrou, în drum spre facultate, și uneori chiar la facultate. Am avut la un moment dat niște cursuri la care nu puteam urmări nimic, așa că citeam. Acasă îmi e ceva mai greu să mă motivez să citesc, în principiu din cauza internetului.
  4. Ăsta cred că e un lucru bun totuși, dar îl pun aici. E faptul că atunci când am examen/proiect, pentru care trebuie să învăț, nu pot citi. Nu învăț 24/7, seara sunt incapabilă de așa ceva, și totuși mintea mea nu mă lasă să citesc. De aceea nici nu am prea mai citit în ultimele două luni.
  5. După ce termin de citit o carte, nu mă simt bine până când nu îi scriu recenzia(sau ceea ce numesc eu recenzie). Am senzația că dacă nu o scriu atunci voi uita ceva important și nu vreau asta.

Nu știu cât de on-topic am fost, dar astea sunt lucrurile la care m-am putut gândi, iar pentru unele a trebuit să mă gândesc un pic.
Știu că postările pe blog s-au cam rărit, și chiar îmi pare rău, doar că stau cam prost cu timpul momentan. Facultatea vieții, ca să zic așa. Credeam și eu că în ultimul semestru vom avea ceva mai mult timp pentru a ne ocupa de licență, dar nu, toți vor proiecte, teste și alte chestii.
Am început între timp trei cărți diferite și nu am terminat-o pe niciuna. Bine, la una din ele nu am citit decât primul capitol, iar la celelalte sunt pe la jumătate. Hopefully o voi termina măcar pe una din cele două curând, că ambele sunt foarte interesante și chiar vreau să povestesc despre ele aici.
Oricum, luna martie se dovedește a fi din ce în ce mai ciudată pentru mine. Nu intru în detalii, că nu își au locul aici, sunt chestii mai personale, dar pot spune că luna asta am tot avut parte de una caldă, una rece...

joi, 12 martie 2015

Citim?

Cei de la librăria online Libris, unde puteți găsi cărți online, au venit cu o idee pentru un nou concurs pentru bloggeri. De data asta întrebarea este dacă astăzi se citește la fel de mult ca acum 20-30 de ani sau nu, sau dacă pur și simplu se citește altfel, dacă tinerii mai citesc. Postul complet despre concurs, și regulile, dacă e cineva interesat, se găsește aici.
Dacă în zilele noastre se citește mai mult sau mai puțin decât acum 20-30 de ani e greu de spus, în cifre exacte. Nu cred că există pe undeva vreo astfel de statistică, deși cred că ar fi interesant de văzut exact cum stau lucrurile. Totuși, încă se mai citește. Eu cred că tinerii încă mai citesc. Cred că asta o demonstrează, în parte, și toate blogurile dedicate cărților care au tot apărut în ultimii ani pe internet. Sunt destul de multe, ceea ce înseamnă nu numai că lumea încă citește, dar și vrea să își împărtășească opiniile cu cei din jur. Iar internetul facilitează acest lucru. În prezent, e mult mai ușor să ajungem la informația care ne interesează și să ne împărtășim părerile cu cei din jur. Pe bloguri, pe Goodreads, sau pe alte rețele sociale. 
Sigur, internetul oferă multe distracții, și nu o singură dată m-am trezit stând mai mult pe rețele sociale decât citind, asta chiar atunci când îmi propuneam să citesc mai mult, dar pe de altă parte platforma asta și oferă posibilitatea ca oamenii care au aceleași interese să comunice mai ușor unii cu alții, și să se și găsească între ei. 
De-a lungul timpului, am tot auzit persoane spunând că tinerii din ziua de azi nu mai citesc. Nu sunt de acord. Și nu doar datorită blogurilor, ci și a experienței mele și a ceea ce văd în timp ce mă plimb cu metroul în fiecare zi, până la facultate și înapoi. Atunci când nu stau eu însămi cu nasul în vreo carte, mai privesc în jurul meu. Și nu o singură dată mi s-a întâmplat să văd persoane cu câte o carte sau un ereader în mână. Iar asta cred că spune multe, pentru că nu cred că va investi într-un astfel de device o persoană care nu citește constant, mai ales că majoritatea ereader-lor pe care le văd sunt precum cel pe care îl am eu, adică pe care nu se poate face altceva în afară de citit. Văd din ce în ce mai des oameni cu astfel de aparate la metrou, ceea ce mie mi se pare încurajator.
Un alt lucru important de menționat e că acum, spre deosebire de copilăria părinților mei, există mult mai multe lucruri care se pot face în timpul liber, dar în același timp există și mai mult acces la informație și cărți. Se găsesc mult mai multe titluri în prezent pe piață. Cred că există câte o carte pentru fiecare gen de cititor, pentru toate gusturile.
Nu știu cu câtă exactitate se poate afirma dacă acum se citește mai mult sau mai puțin decât în trecut, dar eu cred că tinerii încă citesc, doar că altfel. Pe ereadere, pe tablete, chiar pe telefoane. Am auzit și faptul că în epoca asta a vitezei, cartea în format tipărit nu mai e la fel de apreciată. Poate, dar atâta timp cât povestea respectivă poate fi citită, mai contează formatul? Fie că e hardback, paperback, sau în format electronic? În ochii mei, povestea e cea mai importantă parte a unei cărți, și prea puțin contează modul în care ea ajunge în mintea cititorilor.
Ca o concluzie, da, eu cred că tinerii încă mai citesc, nu la fel ca generațiile trecute, dar încă o fac. Cred că întotdeauna se vor citi cărți și cumva mereu se vor găsi persoane care să îi încurajeze pe alții să citească.

miercuri, 11 martie 2015

Top 5 Wednesday: Books That Made You Think

A fost mai greu să găsesc cărți pentru tema asta decât m-am așteptat, dar am găsit până la urmă, yay!

The book thief de Markus Zusak. E despre o fetiță care trăiește în Germania nazistă, e și despre holocaust(dar nu la un nivel foarte trist). Cred că dacă se insista în mare parte pe holocaust, nu o duceam până la final, pentru că mi s-a vorbit prea mult despre perioada aia în liceu, mi se pare un subiect deprimant, iar dacă ceva e prea deprimant... I can't. Dar asta este despre Liesel, despre cum învață să citească și despre ce înseamnă cărțile în viața ei, dar nu numai. Mi-ar lua prea mult să enumăr tot. Dacă nu ați citit cartea asta, vă rog eu citiți-o, e superbă, și mi-au dat lacrimile la final.

Avem un zoo de Benjamin Mee. Asta e povestea reală, a cuiva care a decis să cumpere o grădină zoologică, persoana fiind chiar autorul. Cartea asta se află în top nu doar pentru că s-a întâmplat cu adevărat, dar și pentru că mie mi-a demonstrat că oamenii pot face lucruri incredibile cu un pic de voință și curaj.

Dacă citești asta înseamnă că am murit de Andrew Nicoll. Într-un fel, mi se pare ciudat că tocmai asta a ajuns în top, but bare with me. Da, e despre un circar care ajunge regele Albaniei, și da, e ușor bizară toată chestia, dar am scos din cartea asta foarte mult citate care mi se par relevante vieții de zi cu zi. Adică, personajul principal vorbește despre viață și moarte și importanța prieteniei și curaj, am fost plăcut surprinsă de mesajele transmise de o carte ca asta. De aceea e în topul ăsta.

La capătul curcubeului de Vernor Vinge. În cartea asta cred că am citit despre cel mai interesant și posibil viitor, din punct de vedere al tehnologiei cel puțin. Chiar m-a făcut să mă gândesc la cum ar fi dacă omenirea chiar ar ajunge acolo. Adică, s-au făcut Google glasses, pare o posibilitate. Povestea în sine e destul de încâlcită, dar viitorul e unul foarte interesant.

Fetița prietenei mele de Dorothy Koomson. Pentru o carte din colecția Chic de la Polirom, a fost o surpriză. E despre o femeie care se vede pusă în situația de a avea grijă de fetița prietenei ei, după ce aceasta moare de cancer. Și despre cât de greu e să adopți un copil, mai ales că personajul principal e de culoare, nu știu cum să o zic altfel. E super tristă în prima sută de pagini, devine ceva mai veselă după, iar mie toată chestia cu moartea și copilul chiar mi-a pus niște gânduri în cap la final. Recomand cartea, nu cred că am vorbit de ea prea mult pe aici, și cred că ar fi trebuit.

Începe să-mi placă ideea cu topurile, îmi amintesc de cărți pe care le-am citit acum ceva vreme și la care nu m-am mai gândit de atunci. 

sâmbătă, 7 martie 2015

Kindle vs physical books

Sara mi-a dat ideea pentru articolul ăsta. M-a întrebat dacă aș putea scrie o postare pe subiectul ăsta, și până la urmă de ce nu? Nu cred că am vorbit vreodată calumea pe subiect, so here goes nothing. Deci aici voi povesti despre experiența mea cu un kindle, tipul de device pe care îl folosesc, și în general lucruri legate atât de kindle cât și de cărțile fizice.
Eu am aparatul ăsta, sau jucăria așa cum i-a spus cineva, din vara lui 2012. Mi l-am luat după ce am aflat că am intrat la facultatea cu predare în limba engleză și m-am gândit că nu ar fi o idee rea să citesc mai mult în limba asta, plus că și așa mi-l doream de ceva timp. Chiar a fost o idee bună atunci, mai ales că aparatul are un dicționar inclus(în engleză), care dă definițiile cuvintelor și exemple, e super din punctul ăsta de vedere. Nu l-am folosit pentru majoritatea anului 2014, pentru că mi se făcuse dor de ținutul unei cărți în mână(și de citit în limba română), dar recent am început să îl folosesc din nou, o să explic de ce imediat. 
Acum, deși titlul e cum este, nu pot spune că am o preferință când vine vorba de formatul în care citesc; pentru mult timp, adică aproape un an, am citit cam exclusiv pe kindle, după aceea am citit mai mult cărți în format fizic, depinde aici și de preferințe și de starea mea de spirit. 
Mai departe, voi zice câte ceva despre device în sine.
El arată așa cum se vede în poză(imaginea e o reclamă de la Amazon, pentru că am deschis wifi-ul la un moment dat). E foarte ușor de folosit, are doar câtea butoane, nu e nimic complicat. Știu că există o variantă cu touch screen, asta e cea fără, paginile se dau înainte sau înapoi din două butoane. El este Amazon Kindle, nu știu exact alte detalii, și este una din variantele care folosește tehnologia e-ink. Asta înseamnă că ecranul imită hârtia, și pot să vă asigur că așa și este. Am citit și în soare, și nu se reflectă în ecran, așa cum se întâmplă la telefoane sau tablete. Am vrut special varianta e-ink pentru că eu sunt mioapă(am ajuns recent la dipotrii de -5, which sucks), iar cititul mult timp pe un ecran gen tabletă/laptop îmi dă mari dureri de cap, la propriu. Am citit multe ore pe acest device și e exact senzația de a citi de pe o foaie. E foarte fain. 
El vine cu un cablu USB, principalul mod în care se încarcă fiind prin laptop. Se încarcă mai repede la priză, dacă găsiți vreun adaptor, dar el nu vine cu unul. Eu am avut noroc de unul de la o tabletă, am încercat și mi-am dat seama că merge. Prin USB se pot muta fișiere de pe laptop pe kindle și viceversa(asta era una din întrebări). E la fel cu mutatul de fișiere de pe calculator pe telefon/mp3, și alte device-uri asemănătoare.
Un alt lucru frumos la acest device e că se pot crea colecții de cărți, în poză apar cele făcute de mine.
Eu le-am creat așa pentru că îmi place să fiu organizată, altfel apăreau toate de-a valma. Îmi e mult mai comod așa, decât să stau să caut prin enșpe mii de ebookuri. Și le scot din colecții pe cele pe care le citesc, ca să îmi fie mie mai ușor. Bine, asta e o chestie a mea, voiam doar să dau un exemplu.
Se poate conecta la wifi, dar principalul lucru care se poate face cu internetul e cumpăratul de ebookuri de pe Amazon. Nu e tabletă, deci nu poate fi folosită pentru a intra pe site-uri și alte lucruri asemănătoare. Dacă vreți ceva de genul, cred că device-ul respectiv se cheamă Kindle Fire, care e practic o tabletă. Cel pe care îl am eu e exclusiv pentru citit.
Per total, nu mă pot plânge cu nimic de acest device. Are memorie de 2 GB, adică se pot adăuga cred că sute de cărți pe el, având în vedere că nu au dimensiuni mari. Singura chestie e că dacă vă cumpărați așa ceva merită mai ales dacă citiți mult, cel puțin eu așa cred. Logica mea e că nu-și ia kindle o persoană care citește cinci cărți pe an(ca să exagerez un pic). Eu cred că merită din plin.
Motivul pentru care eu am început să-l folosesc din nou e pentru că am început două cărți destul de groase, Întoarcerea regelui și A game of thrones, a doua mai are și fontul cam mic în cartea pe care o am eu. E citibilă, o citesc acasă mai ales, dar decât să car două cărți cu mine, mai bine iau aparatul. E mult mai ușor.  A, și fontul se poate regla, am uitat să zic asta. Cred că există vreo două sau trei tipuri de font și scrisul se poate mări până se ajunge la două cuvinte pe pagină(am încercat). Se poate face și mai mic, normal, și se poate seta chiar și distanța dintre rânduri. Ăsta e un alt mare avantaj, mai ales că eu nici nu suport scrisul minuscul.
Un lucru important de menționat, formatul pe care îl citește. Formatul lui, în care se poate modifica fontul, și tot ce am zis mai sus, este .mobi. Aparatul citește și .pdf, dar acolo fontul nu se poate schimba, și nu citește deloc .epub. Ideal ar fi să fie în .mobi fișierele.
So, yeah... Cam asta aș avea de zis când vine vorba de kindle. Motivul principal pentru care eu cred că merită e că nu mai trebuie să car cărți groase după mine, nu mi-a fost nici recomandat să car chestii(e o poveste mai lungă aici, prefer să nu intru în ea). Device-ul cântărește câteva grame și cred că încape în cam orice gen de geantă. Asta nu înseamnă că nu voi continua să am cărți fizice în geantă, doar că voi avea unele mai subțiri și mai ușoare. Sper că a fost util ce am scris mai sus, și dacă aveți vreo nelămurire, răspund cu plăcere :)

miercuri, 4 martie 2015

Top 5 Wednesday: Books You'd Save in a Fire

Urăsc genul de întrebare, but okay... Doar cinci cărți, doar cinci, la naiba, e greuuuuu.

Memoriile unei gheișe de Arthur Golden. Pentru că asta cred că a fost prima carte care m-a impresionat într-un mod... special, ca să zic așa. Cred că e prima carte pe care am trecut-o vreodată pe lista de preferate și încă îmi amintesc scene din ea, asta deși cred că am citit-o prin generală.

The night circus de Erin Morgenstern. Mai trebuie să explic? Cartea asta e magică, e cu adevărat magică. Nu cred că vreo altă carte, până la ea, mi-a dat atâtea sentimente, și e una din puținele cărți pe care le-aș reciti. Eu nu sunt genul care recitește cărți, iar asta spune ceva.

1Q84 de Haruki Murakami. Încă nu am citit-o, dar am auzit că e cea mai bună operă a lui Murakami, plus că am trilogia sub forma unei singure cărți(hihihi), iar coperta e superbă! Astea sunt motivele mele pentru a salva cartea asta.

Fata de hârtie de Guillaume Musso. Musso e primul autor care m-a convins să-i citesc toate cărțile, fără să mă intereseze subiectul, iar asta e până acum preferata mea de la el. E adevărat că o carte a lui m-a dezamăgit, dar hei, nimeni nu-i perfect, nu?

Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon. Dintre cele trei din serie, asta mi se pare cea mai bună. Plus că e genul de carte pe care o iubesc cititorii înrăiți, iar asta e chiar descrierea folosită de cineva care m-a convins că vreau să o citesc și eu. E superbă!

Și doar ca să trișez un pic, aș salva și kindle-ul. Și de fapt nu trișez, pentru că e un device și nu o carte. I feel better now I realised this :)

marți, 3 martie 2015

"Abis(Alina Marinescu #5)" de Monica Ramirez

Devine din ce în ce mai dificil să vorbesc despre seria asta, a ajuns să fie printre preferatele mele. Exact când aveam impresia că volumul ăsta nu va ajunge la nivelul celorlalte, a făcut povestea ceva și m-a lăsat cu gura căscată, nu chiar la propriu pentru că eram în public. Nu e volumul meu preferat dintre toate, acela e al treilea, dar cred că e primul la care mi-au dat un pic lacrimile.
Doar ca să se știe, nu promit că nu vor fi spoilere pe aici.
Ok, povestea. După ce Alina ajunge în posesia Al-Qaeda, care o spală un pic pe creier, Elite și CIA o recuperează, îi reamintesc cine e de fapt, doar că lucrurile nu mai au cum să fie la fel, un an mai târziu, după tot ce s-a întâmplat. Alina e cam în abis și o bună parte din roman și-o petrece încercând să se regăsească, sort of.
Iar partea aia din carte în care încearcă să își dea seama ce va face mai departe, și în care ajunge să fie cum era Alex în primul volum, e motivul pentru care volumul ăsta nu e preferatul meu. E o chestie a mea, nu mă dau în vânt după poveștile de genul, nu am nicio explicație pentru asta. Totuși, cartea de față nu e doar despre asta, iar a doua jumătate(aprox) e mult mai interesantă decât m-aș fi așteptat. Ca să nu mai zic de final și de tot complotul care a dus la acel final. Ăsta e motivul pentru care a primit scorul de pe Goodreads. Schimbă complet regulile jocului și merge în niște locuri pe care eu le-am crezut imposibile. Și m-a convins că Alex e oficial personajul meu preferat din seria asta. Cred că a fost nevoie de mult curaj din partea lui pentru a pune în aplicare planul de la final. Și nu, nu mă refer la riscuri. Practic, tipul a acceptat că a pierdut-o definitiv pe Alina, ceea ce e huge din punctul meu de vedere. Chiar cred că o iubește mult, și poate că și de aceea a decis să o salveze de Elite. Personajul ăsta mi-a frânt inima de mai multe ori de-a lungul seriei, iar aici și mai și.
Nu mai zic de alte personaje, pentru că m-aș repeta. Nu mi-am schimbat părerea despre vreunul din ei foarte tare, deși e o scenă cu Ford și Bret la final care mi-a pus un zâmbet pe buze. Ford e genial, nu credeam că cineva l-ar putea speria vreodată pe Bret, a fost așa tare scena!
Așa cum am zis, am avut câteva probleme cu volumul ăsta, au fost câteva lucruri care nu mi-au plăcut, și pățește Alina o chestie la un moment dat care m-a făcut să mă întreb la ce naiba se gândea, dar am primit o explicație pentru acel lucru, pe mine m-a convins, deci a fost ok. Am cam uitat ce exact m-a deranjat pe parcurs după ce am terminat cartea, acum că mă gândesc la asta. O să o iau ca pe un semn bun.
Mi-a plăcut să văd și cum a evoluat relația dintre Alex și Alina în volumul ăsta, Alex chiar a crescut mult în ochii mei. Și e o misiune în care dau ei doi de necaz, dar nu s-ar abandona niciodată unul pe altul. Mi-a plăcut mai ales pentru că eu cred că e important să știi că poți avea încredere în cineva să fie mereu acolo pentru tine. Asta a sunat puțin ciudat, dar mă rog.
Singura mea nedumerire acum e despre ce s-ar mai putea întâmpla în ultimul volum al seriei. Pentru că totul pare că s-a încheiat foarte bine, am impresia că tot ce ar fi fost de spus s-a spus deja. Știu că titlul ultimului volum e Recviem pentru un asasin, așa cum scrie pe ultima pagină a cărții, și sunt foarte curioasă să aflu ce anume s-ar mai putea întâmpla, mai ales după finalul liniștit de care am avut parte. Looking forward to that.

- Din păcate, nu putem da timpul înapoi. Și nu mai putem redeveni cine am fost odată.
- Corect. Însă trecutul joacă un rol important în prezent... îl poate modela, ori deforma. Dacă-i permiți, bineînțeles. Numai că vine un moment în care trebuie să privim cu toții către viitor pentru a determina cine vrem să fim cu adevărat. Până la urmă, schimbarea e inevitabilă. Chiar și pentru tine, Alex.

luni, 2 martie 2015

February favorites

Hai că am adunat totuși câteva chestii despre care să vorbesc în postarea asta. Nu am fost prea sigură atunci când m-am apucat de rubrica asta dacă voi posta constant, și asta nu e decât a doua lună, dar nu arată rău. O luăm cronologic.

Primul lucru despre care voi vorbi e muzică. Am două melodii pe care le-am ascultat destul de mult luna asta. E vorba de Classic a trupei MKTO și Norwegian wood, cântată de Beatles. Îmi plac atât versurile, cât și melodia, pentru ambele. Nu am pus video-urile pentru că nu îmi apar la preview, iar chestia asta nu îmi place.

Am și un joc despre care să vorbesc, pentru că mereu se găsește câte unul pe telefon care să nu-mi dea pace. De data asta e vorba despre Double Candy. E destul de simplu, ca idee, sunt două bomboane, iar de sus coboară exact genul ăla de bomboane, iar scopul e să le învârți astfel încât fiecare să nimerească pe modelul potrivit. Nu știu cât de bine am explicat. Și pare simplu, dar nu e. Bine, nu e la fel de aiurea și annoying ca Flappy Bird, dar e genul ăla de joc al cărui unic scop e să îți depășești recordul. eu sunt pe la 100 și un pic, asta că nu am avut ce face la un moment dat.
Încă mă mai joc cu Sims Freeplay, destul de des, pentru că pare că are multe de oferit și mereu găsesc câte o chestie nouă prin el care îmi place.

Următorul lucru e lumânarea cu miros de vanilie, despre care am mai vorbit după vacanța de Crăciun. O am de la finalul lui decembrie, dar abia în februarie am început să o las să ardă, iar camera miroase așa frumos!
Voiam neapărat o poză, și asta a ieșit mai bine decât m-aș fi așteptat. Mi-am dat seama că îmi place să fotografiez cam tot ce mi se pare interesant, ceea ce înseamnă că adun multe poze. Numai pe memoria vechiului telefon aveam vreo 400 de poze, care au ajuns pe laptop.

Mai departe va fi ceva despre care nu credeam că voi vorbi pe aici. Ciocolată. Asta pentru că eu nu sunt cel mai mare fan al produsului. Îmi place, dar nu mănânc prea des. Totuși, există o marcă de ciocolată care mie îmi place foarte mult, dar de care am parte rar, din cauza prețului.
Eu am o glumă pe care o folosesc, apropo de motivele pentru care nu mănânc anumite chestii prea des, gluma e că îngrașă. E o glumă, pentru că eu cred că ar trebui să cântăresc cu cel puțin cinci kilograme mai mult, dar nu-mi iese asta cu îngrășatul. Chestia asta îl enervează uneori pe fratimiu, dar și se face mișto de mine, acasă, pe chestia asta :)) Bine, nu pot să zic că mă chinui foarte tare în scopul ăsta, so... 
They're gone now, dar am făcut poza asta pentru că nu m-am putut abține. Sunt așa bune!!!

Voi menționa și un film despre care nu am vorbit pe blog, dar care îmi place mult, e unul din filmele mele favorite cu Jim Carrey. E vorba despre Bruce Almighty, în care personajul jucat de Carrey, care se consideră ghinionist și care crede că lui Dumnezeu nu-i pasă deloc de el, se trezește față în față cu Dumnezeu, care îi oferă posibilitatea de a prelua slujba asta. Ce îmi place mult la filmul ăsta e că, pe lângă umorul clasic lui Jim Carrey, are lecția aia că oamenii se pot descurca și singuri și că miracolele sunt posibile. M-a făcut să zâmbesc la final, iar Morgan Freeman mi se pare în continuare genial. Sunt câteva citate care îmi plac mult în filmul ăsta.

God: Parting your soup is not a miracle, Bruce. It's a magic trick. A single mom who's working two jobs and still finds time to take her kid to soccer practice, that's a miracle. A teenager who says "no" to drugs and "yes" to an education, that's a miracle. People want me to do everything for them. But what they don't realize is *they* have the power. You want to see a miracle, son? Be the miracle.

God: No matter how filthy something gets, you can always clean it right up.

God: Grace. You want her back?
Bruce: No. I want her to be happy, no matter what that means. I want her to find someone who will treat her with all the love she deserved from me. I want her to meet someone who will see her always as I do now, through Your eyes.
God: Now THAT'S a prayer.


Și dacă tot ziceam la începutul postării de muzică, voi adăuga aici ceva ce tot zic de ceva timp că voi pune pe blog, dar am tot uitat. 
Acum câțiva ani, am uitat câți, într-o vacanță de iarnă, cineva tot punea video-uri cu Toma Caragiu pe o tabletă, sau telefon, și am râs cu lacrimi. Clip-ul de mai sus mi-a fost arătat vara trecută, și am tot ascultat-o în ultimele luni. Așa că a ajuns și în postarea cu favorite :)

Anime. Nu credeam că voi include vreun anime aici, dar m-a învins curiozitatea pe la finalul lunii și m-am apucat de unul pe care eram convinsă că nu o să vreau vreodată să-l văd. Titlul e Junketsu no Maria.
How do I put this? Titlul în engleză e Maria the virgin witch, vorbesc cât se poate de serios. Iar premisa, atunci când am citit-o pe Myanimelist, nu mi s-a părut ceva ce ar putea să-mi placă. Povestea se desfășoară în Franța medievală, în timpul unui război între țara asta și Anglia. În lumea asta, există vrăjitoare, iar una dintre ele, anume Maria, urăște războiul, iar scopul ei în viață e acela de a-l opri. Practic, consideră că lumea ar fi un loc mai bun fără războaie. Dar nu toată lumea e de acord cu ea, iar într-o bună zi, din cauza modului în care se implică, dă de necaz cu Arhanghelul Mihail, concluzia fiind că atunci când își va pierde virginitate își va pierde și puterile magice. Asta suna așa... ciudat ca premisă pentru un anime, că la început nici nu am vrut să văd primul episod, dar un tip de pe youtube pe care îl urmăresc tot spunea lucruri bune despre serie și m-am gândit, eh, ce se poate întâmpla? Erau doar 7 episoade care fuseseră scoase, nu prea aveam nimic de pierdut. Și trebuie să spun că anime-ul ăsta e mult mai bun decât m-aș fi așteptat, dat fiind titlul și toată povestea. E amuzant, dar e și deep în anumite episoade, personajele sunt simpatice, chiar îmi place, mai ales că nu se insistă pe toată chestia cu virginitatea, așa cum m-aș fi așteptat. Povestea nu se rezumă la atât. E totuși violent, că na, evul mediu, și nu aș recomanda chiar oricui, dar nu e excesiv de violent, ceea ce e un lucru bun. Acum, o să recunosc că motivul pentru care am continuat după ce am văzut episodul trei a fost pentru următoarele motive: biserică+vrăjitoare+Maria+virgină, combinația asta trebuia să fie amuzantă, iar unul dintre preoți chiar face un fel de criză de nervi când află de secretul cu pierderea puterilor magice, that was so fun to watch :)) Îi scriu o recenzie completă după ce se termină, e on-going, dar trebuia menționat aici. Serios, chiar e bun!

Asta ar fi pe luna asta, cred că postarea asta e mai lungă decât cea din ianuarie, ceea ce e ciudat având în vedere că luna februarie e scurtă, but oh well.

duminică, 1 martie 2015

February wrap-up




Chiar am crezut la un moment dat că luna asta voi mai termina măcar încă o carte, dar asta nu s-a întâmplat. Anyway, în luna februarie am citit un total de trei cărți, și am început alte două pe care nu am avut timp să le termin.



1) Pădurea norvegiană de Haruki Murakami
N-am cuvinte, serios că n-am. A fost frumoasă și tristă și mă bucur mult că am citit-o. Pe asta nu aș recomanda-o chiar oricui, e deprimantă, dar dacă nu vă deranjează asta, citiți-o.
Notă: 4/5
Recenzia mea.




2) La capătul curcubeului de Vernor Vinge
Ideea e foarte interesantă, și chiar pot vedea viitorul din cartea asta devenind realitate, cred că e prima carte care se petrece în viitor despre care cred asta. Și complotul în jurul căruia se învârte întreaga poveste e foarte interesant. Pierde stele în ochii mei doar pentru că nu mi-a plăcut niciun personaj, ceea ce pentru mine e mereu un mare minus. Dar încă o recomand datorită ideii.
Stele: 3/5
Recenzia mea.




3) Bariere de fum de Monica Ramirez
Povestea a luat-o într-o direcție la care nu m-am așteptat, dar îmi place, abia aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe. Atât am de zis aici, pentru mai multe puteți citi recenzia.
Stele: 4/5
Recenzia mea.





Cele două cărți începute sunt Întoarcerea regelui de J.R.R. Tolkien, din care am citit primul capitol și nu cred că o voi termina curând. Pur și simplu nu am răbdare să citesc Tolkien momentan. Cealaltă carte e Abis de Monica Ramirez, mai am din asta cam 95 de pagini, știu că am făcut un calcul ieri seară. Tot atunci am avut proasta idee de a citit epilogul, doar să văd cum se va termina și... nu mai înțeleg nimic, și vreau să știu cum se poate să se ajungă tocmai acolo. De asemenea, din punctul ăla nu îmi pot închipui ce anume ar mai putea urma în volumul șase. Dar voi afla când va apărea volumul șase, oricum abia aștept să aflu ce se va mai întâmpla cu personajele, Alex e preferatul meu momentan.