joi, 30 aprilie 2015

"Întoarcerea regelui(Stăpânul inelelor #3)" de J.R.R. Tolkien

În sfârșit pot spune că am terminat trilogia asta! Mi-a luat ceva cam mult să termin volumul al treilea, dar nici nu prea am fost motivată să o fac. Iar acum pot spune că nu e chiar favoritul meu. Dintre toate, cred că ăsta a fost cel mai puțin interesant pentru mine, pentru că practic știam că totul se va termina bine și na, asta a afectat modul în care am privit cartea.
Volumul ăsta include cărțile V și VI, iar cea cu numărul V mi-a plăcut mai mult decât ultima, asta deși de fapt abia în VI îi mai urmărim pe Frodo și Sam în toată povestea. Dar cumva partea lor nu mi s-a părut cine știe ce, în parte pentru că exact acolo s-a revenit la vechile descrieri lungi cât o zi de post caracteristice în primul volum, și m-a apucat plictiseala. Recunosc că am sărit peste majoritatea descrierilor, pur și simplu nu am avut răbdare.
Spuneam că mi-a plăcut mai mult cartea V, iar asta pentru că au loc câteva lucruri acolo care mie mi s-au părut foarte interesante, un fel de comploturi, în lipsa unui cuvânt mai bun. Plus că mi-a plăcut să îi văd pe Pippin și Merry descurcându-se în niște situații destul de grele pentru niște hobbiți ca ei. Tot pe aici e introdusă o anume Eowyn(sper că nu am scris greșit), de care mi-a plăcut foarte mult. Face niște chestii la un moment dat pentru care chiar voiam să mai citesc despre ea. Iar Merry și Pippin au crescut mult în ochii mei de la primul volum încoace. La început nu prea dădeam doi bani pe ei, dar acum chiar mi-au plăcut foarte mult, sunt cumva mai curajoși aici.
Cât despre partea lui Sam și Frodo... m-a cam plictisit, să fiu sinceră. Nu la început, dar când încep să călătorească prin Mordor mai că nu m-a luat somnul. Să nu se înțeleagă greșit, îmi plac în continuare amândoi, doar că partea lor de aventură nu a fost ceva care să mă surprindă. Cred că am mai zis-o, dar cumva mereu am știut cum anume se termină toată povestea, chiar dacă nu știam exact cum se ajunge acolo. Și a existat un element surpriză acolo, dar unul foarte mic, și doar m-a făcut să-mi fie și mai milă de Smeagol.
Totuși, mi s-a părut că volumul ăsta a avut o sută de pagini în plus. Adică, după ce se ajunge la concluzia la care știam că se va ajunge, cartea continuă și începe să povestească despre ospățuri și nunți și tot felul de alte lucruri care în punctul ăla chiar nu mă mai interesau și nici nu erau foarte interesante în sine. Voiam finalul ăla fericit o dată. Da, m-am bucurat pentru ei și toate cele, dar nu cred că mai era cazul să descrie toate celelalte detalii și subploturi. Am luat-o mai pe scurtătură în punctul ăla, pentru că eu una nu voiam decât să îi văd pe toți înapoi unde le era locul.
Cu toate astea, finalul propriu-zi, adică ultimele zece pagini, sau cam așa ceva, mi-au plăcut foarte mult. Cumva totul s-a terminat într-un mod la care nu m-am așteptat, și chiar mi-a pus un mic zâmbet pe față. Și sunt în continuare sigură că personajul meu preferat e Sam, cumva el mi se pare un personaj mult mai interesant și cumva mai important în anumite momente decât Frodo. Nu aș putea spune exact, dar are el ceva special, chiar dacă nu o știe.
Per total, mă bucur că am citit trilogia asta, Tolkien a creat o lume în adevăratul sens al cuvântului. Știu că volumele astea nu sunt pentru toată lumea, dar cred că fanilor fantasy le va plăcea, dacă pot trece peste descrierile foarte lungi. Poate că acum, privind totul per ansamblu, m-am așteptat ca Stăpânul inelelor să îmi placă ceva mai mult, dar călătoria a fost destul de epică. 

miercuri, 29 aprilie 2015

Top 5 Wednesday: Favorite Series Endings

Asta va fi interesant, pentru că eu nu termin decât cam jumătate din seriile pe care le încep. Dacă nu-mi place, renunț, nu am suficient timp cât să duc la final lucruri care nu îmi plac. Și chiar dacă aș avea, tot nu aș face-o.
  1. Requiem for an assassin de Monica Ramirez. Să mai zic că e ultimul volum din seria Alina Marinescu? Cred că v-ați săturat de mine vorbind despre seria asta :)) But I can't help it. Când găsesc ceva ce-mi place, înnebunesc pe toată lumea vorbind despre acel lucru. Nu mai intru în detalii, dar vă rog eu citiți seria asta, sau ceva de autoare, whichever you prefer.
  2. Cântul vrăjitoarelor vol 3 de Mireille Calmel. E un final la care nu m-aș fi așteptat absolut deloc, de fapt chiar aveam emoții în legătură cu modul în care totul se va încheia. Dar ceea ce a făcut autoarea la final mai că nu m-a lăsat cu gura căscată. Nu intru în detalii, că spoilere, dar seria asta e super.
  3. Enders de Lissa Price. Una din cărțile alea YA care nu e clișeică, ceea ce eu chiar apreciez. Am senzația că toate cărțile din genul ăsta urmăresc un anume tipar și devine previzibil după un timp. Nu și seria asta, duologie parcă îi zice când are doar două cărți. Plus că nu cred că ar fi avut rost să o lungească pe trei, chestie pentru care primește plusuri de la mine.
  4. Requiem de Lauren Oliver. Seria de cheamă Delirium, cred că Nemira a tradus și al doilea volum de curând. Știu că nu tuturor le-a plăcut ultimul volum, dar eu cred că a fost destul de bun ca final pentru serie. Nu a fost perfect, e un lucru care nu a fost pe gustul meu, acum că mă gândesc la asta, dar per total mi-a plăcut.
  5. Body and soul de Stacey Kade. Serie pe care se pare că cei de la Leda au abandonat-o. Primul volum l-am citit în 2012 și nici până în ziua de azi nu a apărut continuarea. Sigh... Bine, dacă ar fi să recitesc cărțile astea, probabil că nu mi-ar mai place la fel de mult, dar la vremea respectivă mi s-a părut drăguță și chiar mi-a plăcut cum s-a terminat totul. Un pic ciudat, dar toată seria e așa, deci nu mă pot plânge de asta.
Trei sunt YA, nu am crezut că asta se va întâmpla. Nu e vorba că am ceva cu genul, chiar n-am, doar că în ultimul timp am găsit alte genuri care îmi plac mult. Bine, mă și feresc de genu YA de ceva vreme pentru că am dat mai mult de cărți dezamăgitoare una după alta la un moment dat, dar știu că nu sunt toate așa.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

"Traficantul de umbre" de Monica Ramirez

Mi-au trebuit în jur de optzeci de pagini pentru a îmi da seama cum să clasific cartea asta, pentru că nu mă simt bine până când nu o fac. Tot atâtea pagini mi-a luat până să încetez să o compar cu Alina Marinescu. Dacă m-ar întreba cineva, nu aș ști să mai spun de ce le tot comparam la început, pentru că sunt foarte diferite. În afară de faptul că există o organizație secretă, nu mai e nicio altă asemănare între cele două. 
Povestea urmărește două personaje. Primul este Laurence, un francez a cărui principală ocupație o reprezintă furtul și traficul de arme. E periculos și dispune de foarte multe contacte ce îl ajută să rezolve niște situații mai delicate. Activitatea lui îl pune de asemenea sub radarul unei agenții secrete, pe numele ei SATT. Celălalt personaj este Sybille, prietena din copilărie a lui Laurence, care nu știe cu ce se ocupă el, dar află, iar de acolo viața i se schimbă dramatic.
Dacă tot ziceam mai sus despre clasificarea romanului, cred că e jumătate roman de acțiune/thriller și jumătate de dragoste. O să spun de asemenea de acum că acțiunea îmi place în general mai mult decât poveștile de dragoste. Ceea ce nu înseamnă că nu mi-a plăcut să urmăresc povestea dintre cei doi, atâta doar că am preferat scenele de acțiune propriu-zisă. 
Ce mi s-a părut cel mai interesant la romanul de față a fost că prezintă lucrurile atât din punctul de vedere al agenției care încearcă să mențină ordinea, prin eliminarea celor care susțin grupări teroriste și fac trafic de arme, spre exemplu, cât și din punctul de vedere al cuiva care se ocupă de trafic de arme pentru a trăi. Ăsta e unul din lucrurile care mi-a dat câteva bătăi de cap, în sens pozitiv, pentru că nu puteam să nu fiu cumva de partea lui Laurence, dar în același timp ceea ce făcea el era greșit, și atunci SATT avea dreptate să îl țină sub radar. Și chestia asta m-a sâcâit o perioadă, pentru că eu sunt contra violenței și războaielor și atunci normal că nu eram de acord cu ceea ce făcea Laurence în viață. Dar în același timp îi înțelegeam punctul de vedere, și îmi plăcea ca personaj. A fost frustrant o perioadă. 
Dacă tot am ajuns să vorbesc de Laurence, trec la personaje, începând cu el. Nu pot spune că m-am atașat de el, sau de vreun alt personaj, pentru că ele fac mai multe lucruri care pentru mine sunt puțin mai greu de digerat. Totuși, am înțeles de fiecare dată motivațiile lor și asta m-a determinat să-mi pese de ei, chiar dacă nu m-am putut atașa de ei. Nu e prima dată când pățesc asta, și nu mă deranjează foarte tare, atâta timp cât mi-a păsat de ei, e ok. Iar de Laurence mi-a plăcut destul de mult. Tipul e inteligent și are mai mereu câte un plan, plus că are limite, un prag pe care nu vrea să îl depășească, ceea ce eu consider că e important. Sybille e ok, dar a rămas cumva în umbră în mintea mea prin comparație cu Laurence. El e mai interesant. Aș mai fi vrut să menționez alte personaje, dar eu la capitolul memorat nume stau foarte prost, deci mă limitez la cei doi actori principali.
La un moment dat, având în vedere faptul că Laurence era sub supravegherea SATT, m-am așteptat ca toată povestea să o ia într-o anume direcție, dar nu am fost nici măcar pe aproape. Ceea ce s-a întâmplat de fapt nu mi-a trecut nicio clipă prin minte. Ceea ce îmi place, deși încerc să prevăd ce anume se va întâmpla mai departe, îmi place să fiu luată prin surprindere. 
Nu mai știu ce altceva aș putea să zic, chiar mi-a plăcut, mai ales finalul, mi-a pus un pic zâmbet pe buze. Recomand dacă vă plac atât cărțile de acțiune, dar care conțin și o poveste romantică foarte simpatică.

vineri, 24 aprilie 2015

Avengers: Age of Ultron

Încă țin minte că la scurt timp după ce am văzut filmul din 2012 a fost anunțat că ăsta va apărea în 2015, iar la momentul acela mi se părea foarte departe anul. Și iată-ne în 2015, abia așteptam să văd filmul ăsta, și nu m-a dezamăgit.
După ce recuperează sceptrul lui Loki, Tony are ocazia de a îl analiza câteva zile, până când Thor îl va duce într-un loc sigur. În timpul ăsta, planul lui este să creeze un sistem de apărare a Pământului din calea forțelor extraterestre care ar putea să-l amenințe. Doar că ceva nu merge cu trebuie, iar Ultron, programul respectiv, decide că singura cale de a obține pacea e distrugerea echipei Avengers, iar în contextul ăsta a întregii omeniri. E de datoria lor să îl oprească, dar trebuie să se confrunte în același timp cu doi gemeni cu puteri mai speciale, anume Quick Silver și The Scarlet Witch.
Nu m-am așteptat deloc la ce avea filmul ăsta pregătit. Mereu am avut senzația că alt grup de extratereștri va încerca să atace Pământul, pentru a-l cuceri. Niciodată nu mi-am închipuit că amenințarea avea să vină din partea unui program ce avea ca principal scop menținerea păcii. Iar asta face ca întreg filmul să fie cu atât mai interesant. Pentru că Tony Stark e cel care a creat acest nou pericol, iar acum ei trebuie să îl oprească, ceea ce se dovedește destul de greu de făcut, cu atât mai mult atunci când cineva se joacă un pic cu mințile lor. Și cred că asta e ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul de față, faptul că ei trebuie să se confrunte cu mai mulți inamici.
Un mare plus al filmului de față este faptul că fiecare personaj are ocazia de a se afla cumva în centrul acțiunii. niciunul nu e lăsat mai deoparte. Iar atunci când personajele principale sunt multe, cred că ăsta e un lucru important. Cred că cel mai mult mi-a plăcut ceea ce am aflat despre Hawkeye în filmul ăsta, pentru că el mereu mi s-a părut mai, nu neapărat lăsat deoparte, dar nici nu pot spune că mă impresionase în vreun fel. Adică, pe lângă toți ceilalți, cu toate abilitățile și gadgeturile lor, el nu era chiar cine știe ce. Aici pe de altă parte mi-a plăcut mult mai mult de el, mai ales că știind cum e cu controlul minții îi ajută într-un fel pe ceilalți. Dacă în primul film mai mult încercau să se obișnuiască unii cu alții, în ăsta se vede că sunt o echipă. Unii au mai multe avantaje decât alții, dar se ajută reciproc pentru a rezolva problemele cu care se confruntă pe parcurs.
Despre Quick Silver și Scarlet Witch vreau să vorbesc separat. Ei sunt numiți într-un anumit fel în film, dar am uitat cuvântul exact. Ideea e că ei au acceptat să se implice într-un experiment cu scopul de a se răzbuna, iar în felul ăsta ajung să lucreze cu Ultron. Ce mi se pare interesant la ei este faptul că evoluează destul pe parcurs, și având în vedere că nu sunt personaje principale, nu chiar, asta mi se pare ceva. Dintre ei doi cel mai mult mi-a plăcut Scarlet Witch, asta mai ales datorită a ceea ce putea să facă, deși o să recunosc că am o slăbiciune pentru tot ce se apropie de magie. Bine, știu că nu asta e ceea ce poate ea să facă, dar nu o pot descrie altfel.
Am avut parte de multe surprize în timp ce am văzut filmul, și îmi place că nimic nu e previzibil, până în punctul în care ajunsesem să mă întreb dacă ei chiar vor câștiga lupta la final. De obicei la filmele cu super eroi am certitudinea că vor câștiga, cred că asta e unul din puținele care m-a făcut să-mi pun semnul ăsta de întrebare. În parte pentru că de data asta pericolul nu mai vine din afară, ci pornește chiar de la ei.
Mi se pare interesant de văzut cum Marvel a făcut în așa fel încât toate filmele în care apar acești super-eroi separat să ajungă să se intersecteze, în lipsa unui cuvânt mai bun. Apar aici și unele personaje pe care le știu din filmele individuale, și nu mă refer neapărat la ultimele apărute(Iron Man 3, Captain America 2 etc). Plus că îmi place mereu umorul pe care îl folosește în filme, am sesizat asta la fiecare film de la Iron Man încoace, și e unul din multele lucruri care fac ca filmele lor să îmi placă atât de mult. Cred că am râs de cel puțin cinci ori pe parcurs.
Ca să nu mă mai lungesc, mi-a plăcut extrem de mult. Am avut așteptări destul de mari de la film și nu am fost deloc dezamăgită. Chiar cred că ăsta se poate să-mi fi plăcut un pic mai mult decât primul. Și mă bucur că am putut să-l văd în Imax, e cu totul altfel față de 3D, chiar dacă nu aș ști să explic cum. Recomand!

miercuri, 22 aprilie 2015

Top 5 Wednesday: Books That Feature Traveling (any genre)

M-am tot gândit la topicul ăsta și m-am hotărât să includ aici doar cărțile care au loc în lumea normală, deci tot ce e fantasy nu se pune. Let's see.
  • The night circus de Erin Morgenstern. E despre un circ care tot apare prin diverse zone ale lumii. Nu aș ști să spun acum din țările pe care le vizitează, dar sunt multe. 
  • Nisipurile Sakkarei de Glenn Meade. E o carte cumva istorică despre încercare Germaniei naziste de a îl asasina pe Churchill. Și țin minte că se călătorește de acolo în Cairo, iar pe la început din Cairo se pleacă spre o altă țară, dar nu mai știu care, parcă SUA, dar nu bag mâna în foc.
  • Iubita mea, Sputnik de Haruki Murakami. Aici e mai simplu. Personajul principal, Sumire, călătorește până în Grecia, și la un moment dat și prietenul ei K. face călătoria asta. Țin minte că mi-a plăcut să văd Grecia acolo, pentru că e prima țară pe care am vizitat-o vreodată, ceea ce se întâmpla după clasa a șasea, Amintiri...
  • Asasin la feminin de Monica Ramirez. Bine, de fapt în toată seria se călătorește, dar am ales primul volum pentru că toată povestea începe în România, după care sediul se mută în Italia. Acum, se povestește despre foarte multe locuri în carte, și în serie în general, mi-ar fi și greu să dau exemple, dar se călătorește mult. Nu de plăcere, but you know.
  • Și dacă mâine va veni de Sidney Sheldon. Uite o carte despre care nu prea am vorbit pe blog, dar i-am făcut o recenzie acum mult timp. Am citit-o în liceu, cred că în clasa a XI-a și e una pe care eu aș recomanda-o tuturor, singura problemă e că e o carte veche și nu cred că se mai editează, motiv pentru care cred că nici nu am vorbit prea mult de ea. E una din cărțile pe care le-a citit mama acum nu-știu-câți ani. E despre o tipă care e acuzată pe nedrept pentru o crimă, iar după ce iese din pușcărie și se răzbună pe cei care i-au făcut asta, o dă în ale hoției, prin diverse locuri. Sper să nu greșesc, dar țin minte niște călătorii cu avionul.
A fost ceva mai dificil să găsesc cărți aici, pentru că de obicei sunt atât de concentrată pe poveste, că nu sunt atât de atentă unde se desfășoară ea, oups.

vineri, 17 aprilie 2015

Junketsu no Maria

Mi-a luat cam mult până să văd ultimele două episoade, o să recunosc asta. Separat că uitasem unde am rămas, parcă nici nu voiam să se termine. 
Povestea are loc în Franța medievală, în timpul unui război dintre țara aceasta și Anglia. Cred că e destul de corect, istoric vorbind, singurul lucru neobișnuit fiind prezența vrăjitoarelor. Una dintre ele, Maria, este împotriva războiului și își folosește puterile pentru a opri luptele dintre cele două țări. Dar asta îi aduce necazuri din partea arhanghelului Mihail, de la care primește un fel de ultimatum: dacă continuă să se implice în război cu magia ei, atunci va fi ucisă de el, iar dacă își va pierde virginitatea își va pierde și puterile magice.
Ultima parte e exact motivul pentru care am fost sceptică când m-am apucat să mă uit la acest anime. Detaliul acela e foarte misleading, pentru că seria nu e deloc despre asta, adică atenția nu pe asta e pusă. Ci pe război și religie și cumva legătura dintre ele. Știm cum e cu războiul în numele religiei, nu? Aici nu e chiar așa, dar se tot spune de voia lui Dumnezeu pe tot parcursul animeului, ăsta fiind unul din motivele pentru care am continuat să mă uit. Principalul motiv e simplu: evul mediu+vrăjitoare+Maria+virgină, nu se putea să nu fie oarecum amuzant, serios acum. Nu am fost dezamăgită din punctul ăsta de vedere, chestiile de mai sus adunate fac pentru niște scene... priceless, în lipsa unui cuvânt mai bun.
La modul mai serios acum, animeul de față nu cred că e făcut pentru amuzament. Da, sunt câteva momente amuzante, mai ales pe la început, dar se trece repede la lucruri mai serioase. E mai ales vorba despre război și religie, și cred că se ridică câteva probleme destul de interesante aici. Totuși, e și destul de violent, asta ca să se știe. Adică, e evul mediu totuși, și e și război.
Ceea ce mie personal mi-a plăcut cel mai mult la acest anime sunt personajele. Trecând peste faptul că eu am o mică obsesie când vine vorba de personaje, adică dacă ele nu sunt construite bine automat nu-mi pasă când de bună e povestea, cele de aici cred că sunt super. Chiar am rămas la final cu senzația că am aflat suficient despre ele cât să pară "reale", asta deși animeul nu are decât 12 episoade. Evident, Maria e printre preferații mei, că doar e personajul principal. Nu îmi place atât pentru scopul ei în viață, chiar dacă urăsc ideea de război, ci mai ales pentru hotărârea și încăpățânarea ei. Pentru că nu se lasă chiar atunci când totul e cam împotriva ei. Îmi plac mult genul ăsta de personaje. Totuși, în mod ironic, cel mai tare îmi place un personaj care nu e chiar central poveștii, anume Martha, o bătrână din satul lângă care locuiește Maria, de care este foarte apropiată. Maria de altfel o ajută cu un soi de medicamente. Toată chestia e interesată pentru că Biserica fiind împotriva vrăjitoarelor, relația asta a lor nu se lasă fără consecințe. Un alt personaj notabil este Ezekiel, pentru modul în care evoluează de la început la final. Mi se pare cumva incredibil că a fost posibil așa ceva într-un timp atât de scurt. Asta nu înseamnă că restul personajelor nu evoluează, nu e cazul, doar că la ea este mai evident. 
Singurul punct minus pe care îl am aici e finalul. Și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut în sine, ci pentru că pare cumva ca nuca în perete acolo, ținând cont de tot ceea ce se întâmplase înainte. Mă așteptam la un cu totul alt tip de final. Bine, mi-ar fi plăcut de asemenea să știu mai multe despre trecutul personajului principal, dar am primit suficient din asta cât să nu mă deranjeze foarte tare.
E un anime bun, unul de care am auzit din întâmplare și pe care mă bucur că l-am văzut. Eu l-aș recomanda, dacă nimic din ceea ce am menționat mai sus nu face parte din ceva ce v-ar deranja.

miercuri, 15 aprilie 2015

Top 5 Wednesday: Most Frustrating Characters

Hi, hi, hi, asta chiar îmi place, un motiv să mă plâng de personaje >:)
  • Natalia din Destine pierdute de Adina Speteanu. Asta e valabil doar pentru primul volum al seriei, își revine spectaculos personajul după. În vol. 2 începuse să îmi devină mai simpatică, iar în vol. 3 chiar mi-a plăcut. Totuși în volumul 1 îmi venea să o scot din carte și să o scutur puțin, că poate își revenea mai repede.
  • Diana Bishop din A discovery of witches de Deborah Harkness. E ok la început, dar devine așa enervantă pe parcurs încât... dacă aveam cartea fizică o aruncam pe geam. Dar citeam pe kindle și țin prea mult la aparatul ăla. Pur și simplu e așa inutilă pentru un personaj principal și se tot zice că e puternică și bla bla, dar din acțiunile ei numai asta nu se înțelege.
  • Cinder din Cinder de Marissa Meyer. M-a enervat atât de tare, parcă nu se gândea deloc la ceea ce făcea. I se spunea clar ce nu trebuie să facă, și era ca și cum uita în secunda doi.
  • Mary Oliver din Slujitorii regelui de Mireille Calmel. Face aceleași greșeli din nou și din nou, că devine cam stupid la un moment dat. Se îndrăgostește cam de oricine îi iese în cale și care se poată frumos cu ea, și e și un pic cam prea credulă. 
  • Celaena din seria Throne of glass de Sarah J. Maas. Cel mai enervant lucru la ea e că, pentru un personaj cu trecutul pe care îl are... nu se vede în comportament, at least I didn't see it. Și dacă în primul volum am mai găsit explicații pentru asta, în al doilea a fost deja prea mult. am abandonat seria aia.
Mai menționez că dacă vouă v-au plăcut personajele de  mai sus, that's good for you, asta e doar opinia mea. Simt nevoia să zic asta, pentru că știu că probabil vor fi și persoane care au o părere complet opusă mie. 

marți, 14 aprilie 2015

"Copiii întunericului(Neamul corbilor #1)" de Lavinia Călina

Nu știu dacă își mai amintește cineva, dar la un moment dat am scris o postare cu noile cărți care urmau să apară, printre care și asta. Și am fost destul de entuziasmată pentru ea, habar n-am de ce mi-au trebuit vreo patru luni să o citesc. Iar acum că am citit-o, am sentimente contradictorii în legătură cu ea. Dar mai bine scriu mai întâi despre ce e vorba, și apoi intru mai în detaliu cu gândurile mele.
Cartea de față are în centru două fete, Roxana și Nicole, care au crescut în același sat și în urma unei întâmplări ce s-a petrecut cu șapte ani în urmă, s-au văzut nevoite să plece din sat. De-a lungul anilor, devin prietene, dar nimic nu durează o veșnicie, iar trecutul le cam ajunge din urmă.
Mda, rezumatul nu e cel mai bun lucru, dar nu știu cum altfel să descriu povestea asta. Și cred că mi-am dat seama cam care a fost marea mea problemă la cartea asta, chestie care la drept vorbind nu e neapărat vina cărții. Genul fantasy e preferatul meu, e genul care m-a convins că vreau să citesc mai multe, motiv pentru care orice aparține de acest gen mă atrage imediat. Problema e că am anumite pretenții când vine vorba de cărțile din genul ăsta, pentru unele din ele dau vina pe cărțile epic fantasy pe care le-am citit de-a lungul timpului. Și ăsta ar fi principalul motiv pentru care îmi vine puțin greu să vorbesc în mod obiectiv despre povestea de față. Pentru că nu e o carte rea, e bine scrisă, personajele sunt simpatice, aici mă refer la Roxana și Nicol, după ce am ajuns să le cunosc chiar mi-a plăcut mult de ele. Ca și plot în sine, nu e rău deloc, chiar dacă ideea de "război pentru că deja durează de prea mult și nu ne putem lăsa acum" nu e chiar chestia mea favorită. But it works for the story.
Urăsc când nu pot spune despre o carte nici că mi-a plăcut, dar nici că nu mi-a plăcut. Asta e exact la mijloc, iar genul ăsta de cărți mi se par cel mai greu de descris. E mai simplu când mă trezesc în extreme, this is just difficult.
Cred că ce vreau să spun de fapt e că povestea în sine e destul de straight forward, are tot ce i-ar trebui unei povești pentru a fi interesantă, chiar are. Are un plot consistent, personajele sunt ok, are câteva întorsături de situație la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului și finalul care te lasă întrebându-te ce anume se va petrece mai departe. Nu e ditai cliffhangerul, dar e suficient cât să te facă curios pentru continuare. Dar cumva, toate surprizele de pe parcurs nu au reușit să mă surprindă foarte tare, asta deși nu am putut să prevăd nimic. E cel mai tâmpit sentiment, serios. E chestia aia cu povestea e bună în sine, dar m-a lăsat un pic cam rece la final.
Cred că principalul lucru care m-a sâcâit la final a fost dimensiunea cărții, e prea scurtă. În sensul că aș fi vrut să știu mult mai multe despre toate neamurile alea și diferențele dintre ele, decât am primit. A fost suficient cât să înțeleg ce se petrece și cum funcționează anumite lucruri, dar atât. Voiam mai mult de atât. Adică ideea cu neamurile e super interesantă și mi se pare că nu s-a atins decât vârful aisbergului în cartea asta, pentru că se bazează pe multă acțiune. Cel puțin așa mi-a lăsat mie impresia. Și asta nu înseamnă că mi se pare un lucru rău că are multă acțiune, îmi place acțiunea, dar atunci când am parte de ceva lume fantasy, pentru că ăsta e de fapt un urban fantasy, vreau să știu tot ce se poate despre lumea respectivă și despre cum merg lucrurile. Nu am primit suficient din asta aici cât să fiu mulțumită.
Nu știu dacă se înțelege ceva din ce am scris mai sus. Faza e că nici măcar nu pot spune că aș fi dezamăgită de carte, pentru că nu sunt, ar fi fost mult mai simplu dacă aș fi fost. La final, nu o să vă zic dacă să o citiți sau nu, nu mă pot pronunța în privința asta. Dar cealaltă carte a autoarei mi-a plăcut mult mai mult decât asta.

luni, 13 aprilie 2015

Mânăstirea Brebu

Sau din categoria locuri frumoase din România de care nu se ştie. Adică eu presupun că nu se ştie, pentru că nu e unul din locurile de care eu să fi auzit măcar de la părinți. Şi mi s-a părut chiar frumos locul, deci trebuia să povestesc. Un pic de context aici: eu de Paşte am fost printr-un loc de prin apropierea Ploieştiului, iar duminică şi aşa nu aveam ce face, aşa că am plecat cu mama în ceva orăşel de prin  apropiere, anume Brebu, pentru că auzise că acolo ar fi o curte domnească. Recunosc că am fost surprinsă de ce am văzut acolo.
Am aflat că mânăstirea, sau cetatea respectivă, a fost construită pe la 1600. Scria acolo exact, dar nu am reținut. Iar pentru o construcție de la vremea respectivă se ține pe picioare foarte bine. Chiar am rămas surprinsă că nu a fost dărâmată în niciun război de-a lungul timpului, că din acelea au fost destule. Iar țara asta a şi fost sub multe imperii mari.
Dacă am reținut eu bine, asta a fost chiar casa domnească. Cred  că e muzeu acum, dar era închis în ziua respectivă, normal de altfel. Să zic că e prima dată când văd genul de fântână din poză? Chiar este. Mi se pare interesant mecanismul, am învățat pe la fizică despre scripeți.
Aş mai vrea să scriu ceva, dar nu mai ştiu ce aş putea spune. Mie chiar mi-a plăcut şi dacă veți fi vreodată prin zonă ar trebui să treceți pe acolo. Chiar mereu aud pe cineva cunoscut mie spunând că atunci când am fost prin alte țări am vizitat fiecare piatră, dar avem locuri în țară despre care nu ştim, dar care merită vizitate din plin. Şi sunt de acord. Personal, unele dintre cele mai frumoase şi surprinzătoare locuri pe care le-am văzut de-a lungul anilor au fost în România.

duminică, 12 aprilie 2015

Paște fericit!

Asta va fi o postare scurtă.
Voiam doar să vă urez Paște Fericit și sărbători fericite alături de cei dragi. Și vacanță plăcută celor care au. Știu că probabil ați văzut multe urări până acum, dar nu strică niciodată una în plus, nu?
Oricum, mie îmi place sărbătoarea, de aceea și țin să postez în fiecare an.
Sper să aveți o zi cât mai frumoasă!

vineri, 10 aprilie 2015

"Prințul din negură(Niebla #1)" de Carlos Ruiz Zafon

Cartea asta nu a fost deloc cum m-aș fi așteptat, după celelalte cărți ale lui Zafon pe care le-am citit. Nu neapărat într-un sens negativ, doar că am senzația că povestea e menită pentru persoane mai tinere decât mine. De fapt, cred că autorul menționează la început că e o carte pentru tineri, dar care speră să poată fi citită și de cei care nu mai sunt neapărat tineri. Eu prin tineri aici înțeleg adolescenți. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut, pentru că nu e așa, dar au fost câteva momente în care era evident că e scrisă pentru adolescenți.
Anul este 1943, iar Maximilian Carver decide să își mute familia departe de oraș, pentru a fi mai departe de război. Așa ajung într-un mic orășel, unde vor locui într-o casă pe plajă, și tot aici vor începe problemele pentru familie, dar mai ales pentru Max și sora lui, Alicia. Lucruri neobișnuite încep să se petreacă.
Îmi place în continuare Zafon. Pentru că deși cartea asta e scrisă în mare evident pentru adolescenți, nici eu nu m-am plictisit citind-o, nu am simțit nevoia să sar pagini și chiar am fost curioasă să aflu ce se va întâmpla pe tot parcursul poveștii. Un alt punct în plus pentru carte e faptul că nu e previzibilă, au fost vreo două întorsături de situație în povestea care m-au luat complet pe nepregătite.
Recunosc totuși că partea din poveste care mie mi s-a părut cea mai interesantă a fost povestea unui domn care a construit în orășel un far, nu zic mai multe, dar povestea pe care le-o spune el copiilor mi s-a părut foarte interesantă.
Din câte am citit, atât pe coperta din spate, cât și pe Goodreads, povestea ar trebui să fie un pic horror, dar sunt fericită că nu a fost. Faptul că aveam ideea asta în cap a fost un motiv pentru care am așteptat atât înainte să o citesc, pentru că eu sunt o fricoasă și jumătate, mă sperii cam din orice prostie și după mi se duce tot somnul. Totuși, aici nu am găsit nimic înfricoșător. Da, probabil că dacă aș fi citit cartea asta acum câțiva ani aș fi sfârșit cu niște coșmaruri, dar așa nu am avut nicio problemă. Scenele respective mi s-au părut mai mult supranaturale, dar fără a fi chiar de speriat, cel puțin pentru mine. Să fiu sinceră, la anumite lucruri m-am așteptat, pentru că na, orice chestie horror are măcar câteva lucruri în comun.
La final, pot spune că mi-a plăcut, atât că aș fi vrut mai mult de la poveste. Cred că asta e și pentru că am citit cărțile din seria Cimitirul cărților uitate, și acelea sunt scrise de el mai recent. Dar, pentru ceea ce și-a propus să fie, e destul de reușită. Bine, ca să fiu complet sinceră, au fost vreo două lucruri care m-au deranjat, motiv pentru care scorul pe care i l-a dat nu e maximul. M-a deranjat un pic lipsa părinților în majoritatea cărții, deși realizez că asta a fost special așa, că altfel povestea nu ar fi arătat la fel. Și mai e o întrebare la care aș fi vrut un răspuns, legat de adevărul care le e povestit copiilor la un moment dat.
Și până nu uit, o chestie care mi-a plăcut mult a fost că Max, Alicia și Roland nu au crezut imediat povestea pe care le-a spus-o bătrânul din far, i-am uitat numele, ci Max chiar cercetează mai adânc problema înainte de a da crezare poveștii. Mă enervează mereu când într-o poveste personajele cred imediat orice li se spune, deci aici am apreciat mult aspectul ăsta. Iar personajele chiar au fost simpatice, atât cât ajungem să le cunoaștem în decursul poveștii.
Și cam asta ar fi tot ce aș avea de spus despre cartea asta. E și destul de scurtă, deci să spun mai multe ar însemna că aș zice prea multe. Cred că dacă v-a plăcut Zafon, o să vă placă probabil și povestea de față, chiar dacă nu mai sunteți la vârsta căreia i se adresează.

Max cercetă misteriosul volum învelit în piele. Părea că are o mie de ani și că servește drept sălaș spiritului vreunui duh bătrân, înlănțuit între paginile lui într-o vrajă veche de secole.

Cândva, Max citise într-una din cărțile tatălui său că anumite imagini din copilărie rămân întipărite în albumul minții ca niște fotografii, ca niște peisaje la care, oricât timp ar trece, revii mereu și ți le amintești.

Într-un univers infinit, erau prea multe lucruri care scăpau înțelegerii omenești.

joi, 9 aprilie 2015

Chitchat

Încerc să scriu postarea asta de cel puțin o săptămână și nu reușesc să-mi adun gândurile. Ideea e că vreau să vorbesc despre ce am făcut în ultimul timp, pentru că am senzația că m-aș simț mai bine dacă aș pune totul pe hârtie, in a way. Doar că până acum mereu ieșea ceva complet negativ, și nu am vrut să postez așa ceva, și am șters de fiecare dată postările respective. Încerc să fiu mai optimistă, plus că nu vreau să las vreo impresie greșită. Sau cel puțin nu vreau să îmi amintesc de perioada asta într-o lumină negativă, pentru că nu e chiar atât de groaznic. 
Bine, dacă e să fiu sinceră, am fost foarte obosită în ultimul timp. Pentru că, nu știu de ce, nu reușesc să dorm calumea. În cele din urmă am vorbit cu doctorul de familie și mi-a dat niște pastile naturiste, ceva anti-stres, pentru că ceva de genul a avut efect și acum câțiva ani. Refuz să iau altceva pentru somn în afară de genul ăsta de pastile, care doar au rolul de a relaxa. Nu vreau să iau pastile de dormit propriu-zise, pentru că știu cam ce efecte au și nu-mi place ideea. Așa că iau din astea și niște vitamine. Sper să funcționeze.
Facultatea e... stresantă. Parcă s-ar fi hotărât ca exact ultimul semestru să fie cel mai aglomerat și plin de proiecte și chestii. Pentru că licența nu era suficientă. Faza cea mai tare e că am dat primul și singurul meu parțial din viața mea de studentă, exciting stuff :)) Serios, eu nu am dat niciodată parțial. Teste, da, am avut, dar nu parțial. Am momente în care mă întreb de ce mai bat drumul până la facultate, în anumite zile. Anumiți profesori au chiar mai puțin chef decât noi. Dar supraviețuim. Măcar am primul capitol pentru licență scris și am dat de cap unei mari probleme pe care o aveam, și sper ca în vacanța de Paște să termin mare parte din capitolul doi, care e studiul de caz. Dacă fac asta, înseamnă că am terminat majoritatea lucrării, ceea ce ar fi super. Nu e chiar așa greu pe cât m-am așteptat, adică din punctul ăsta de vedere cred că am făcut niște alegeri bune. În rest, la capitolul ăsta mă tot gândesc ce voi face după ce termin facultatea. A rămas destul de puțin din ea. Când au trecut trei ani?!
La un moment dat, într-o discuție cu mama, m-a întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să fi ales un liceu de filologie și/sau facultate de litere. Eu am absolvit liceu economic, și am mers mai departe pe partea asta, sunt la ASE. Și răspunsul meu a fost că nu mi-ar fi plăcut. Întrebarea a fost pentru că îmi place mult să citesc și mai e și hobby-ul cu scrisul. Dar faza e că astea două exact asta sunt: hobby-uri. Să trebuiască să fac altceva din ele... nu e ceva ce cred că mi-ar fi plăcut. Îmi place să separ anumite lucruri, printre care și astea. Și, până la urmă, acum pe final, chiar cred că am studiat lucruri interesante. Că nu mi-a plăcut întotdeauna modul în care mi-a fost transmisă informația, asta e cu totul altă poveste. Dar per total pot spune că  mă bucur că am ales facultatea pe care am ales-o. Am avut câteva emoții pentru că era în engleză, dar nu a fost chiar așa greu până la urmă. După primul semestru a fost chiar foarte ok. Eu una sunt destul de mulțumită de rezultatele pe care le-am avut. Mda, poate că s-ar fi putut mai bine uneori, but oh well, nu o să îmi bat capul cu asta acum. 
Deși semestrul ăsta nu îmi place mai deloc, tot mi se pare un pic ciudat să știu că e ultimul, pare că a trecut așa de repede. Iar facultatea, pentru mine, a fost o experiență mult mai frumoasă decât liceul. Știu că o să mă apuce disperarea prin mai, pentru că o să am niște examene trei zile consecutiv, dar de asemenea știu că sigur îmi va lipsi perioada asta, indiferent cât de mult m-aș fi plâns de-a lungul acestor trei ani.
În altă ordine de idei, din cauza timpului, blogul a devenit ceva ce a trebuit să ajungă mai jos pe lista de priorități. Știu că asta nu se vede, mai ales din numărul de postări, luna asta până acum cel puțin, dar asta e pentru că am început să scriu din nou postări în avans și să le programez(de exemplu, toate postările pentru top5wednesday sunt scrise demult, așteaptă doar să apară pe blog). Scriu mai mult atunci când pot și măcar așa știu că am ceva ce va apărea și aici. Pentru că nu vreau ca blogul să devină ceva mai abandonat, pentru că îmi place să scriu aici și mă simt cumva mândră, dacă pot zice așa, că încă mă țin de el, după atâta timp. Până la urmă, e unul din lucrurile care mă fac fericită.
La capitolul citit, m-am reapucat să citesc Întoarcerea regelui de Tolkien recent. Am citit doar vreo 20 de pagini față de unde rămăsese, și probabil va mai dura ceva până să o termin, dar o citesc încet-încet. Nu e vorba că nu-mi place, doar că îmi trebuie o anumită stare pentru a citi Tolkien, iar momentan nu prea am acea stare. 
Cam asta ar fi tot ce voiam să zic. Nu știu cât de interesant va fi, dar simțeam nevoia să povestesc.

miercuri, 8 aprilie 2015

Top 5 Wednesday: Books You Wanted to Start Yesterday

Nu sunt sigură ce exact vrea topicul ăsta, o să presupun că se referă la cărți pe care tot zic că le voi citi, dar le amân din varii motive. O să menționez doar cărți pe care le am în bibliotecă pentru că nu îmi permit să cumpăr cărți în prezent.
  1. Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă. Am fost atât de entuziasmată pentru cartea asta, nu mai puteam de nerăbdare să o am. O am din august 2014 și încă nu am citit-o, I have no idea why.
  2. Copii întunericului de Lavinia Călina. Am avut norocul de a o câștiga la un concurs pe facebook, și chiar sunt curioasă în legătură cu ea, pentru că cealaltă carte a autoarei mi-a plăcut, și nu am citi-o încă, asta deși mereu îmi spun că o voi începe.
  3. 1Q84 de Haruki Murakami. Pe asta o am din octombrie 2014, mi-am luat-o drept cadou pentru ziua de naștere. La asta scuza e că e imensă, are peste 1300 de pagini, pentru că e toată trilogia, mi se pare intimidant. Dar tot îmi repet că mult e până o încep, după e mai simplu, dar încă nu m-am putut motiva suficient cât să o încep.
  4. Prințul din negură de Carlos Ruiz Zafon. Având în vedere cât am căutat trilogia asta sunt un pic uimită că încă nu am citit măcar primul volum. Mai ales că sunt destul de scurte. Și mai e și printre autorii mei preferați *sigh*.
  5. Numele vântului de Patrick Rothfuss. Asta e una din cărțile alea fantasy care primește multe păreri bune, dar care are multe pagini și care mă intimidează, cam ca Game of thrones care a stat aproape un an pe raft înainte de a mă încumeta să o încep. Încă un pic și cam atât va trece de când am și cartea asta...
Mă simt prost pentru că încă nu am citit niciuna din cărțile astea, mai ales că am fost foarte entuziasmată pentru ele, abia așteptam să pun mâna pe ele, why did I not read them yet, why?

marți, 7 aprilie 2015

"Orfani în Brooklyn" de Jonathan Lethem

Asta e din categoria cărților cumpărate pentru că rezumatul de pe spate suna interesant, și pentru că am găsit-o ieftină printr-un hiper-market. Și e de asemenea din categoria cărților de genul ăsta pe care nu regret că le-am cumpărat. 
Personajul principal din romanul ăsta este Lionel Essrog, un orfan din Brooklyn care ajunge să lucreze pentru un anume Frank Minna pe când era adolescent. Iar odată cu moartea lui, lumea lui Lionel se schimbă, iar el încearcă să afle cine anume l-a ucis și de ce. Ceea ce este însă interesant aici, este faptul că Lionel are sindromul Tourette, sindrom care îl forțează să latre, să aibă tot felul de ticuri și practic să stâlcească limba engleză.
Recunosc de acum că eu nu știu mai nimic despre sindromul Tourette, știu puțin acum, după ce am citit cartea. Acum, nu aș ști să spun cât de bine e portretizat sindromul în carte, dar am citit mai multe comentarii de pe Goodreads în care se spunea că e destul de corect arătat ce simptome are sindromul Tourette. Mi s-a părut interesant faptul că personajul avea sindromul, pentru că în felul ăsta am mai aflat și eu câte ceva. Nu vreau să spun că îmi place să aflu despre diverse boli, mai ales genul ăsta, care nu sunt letale, dar pentru care nici nu există vreun tratament, pentru că să zic sincer nu îmi place. Mi se pare trist când aflu de asemenea cazuri. Dar cred totuși că e important de știut despre ele. Nu se știe niciodată. Nu mă voi apuca să studiez problema mai adânc de atât, dar măcar am o idee acum despre genul ăsta de boală.
Trecând la povestea propriu-zisă, partea care mie mi-a plăcut cel mai mult în roman a fost cea în care Lionel povestea despre cum au crescut el și ceilalți trei băieți din grupul lui, în orfelinat. Asta pentru că de fapt a povestit experiențe de-ale lor, dar nu într-un mod foarte negativ. Nu s-a insistat atât pe viața din orfelinat, ci mai degrabă partea aceea de poveste s-a concentrat pe modul în care fiecare dintre băieți vedea lumea, despre personalitățile lor, și alte lucruri asemănătoare. Mi s-a părut interesant de văzut asta prin ochii lui Lionel. 
Ca și poveste detectivistă în sine, nu e nimic nou, față de tot ce am citit eu din genul ăsta până acum. Dar nici nu cred că trebuia să fie. În genul ăsta de povestiri mi se pare greu de făcut ceva extrem de original. Dar asta nu înseamnă că povestea nu a fost bună, în sine. Mie chiar mi-a plăcut. A fost un punct pe la final la care m-am plictisit puțin, dar în rest a fost ok. Are cam toate elementele care îmi plac la un roman polițist și ceva în plus, deși nu aș putea explica exact ce e acel ceva în plus. 
La capitolul personaje nu am prea multe de zis. Ajungem să cunoaștem fiecare personaj suficient de bine, dar nu pot spune că l-am plăcut pe vreunul foarte tare. Adică, nu cred că sunt genul de personaje care ar trebui plăcute, ci mai degrabă înțelese. Și cred că asta s-a întâmplat. Adică, da, voiam ca Lionel să afle adevărul, și să mai și scape cu viață, dar nu pot spune efectiv că a fost un personaj foarte simpatic. 
La final, cred că aș recomanda cartea celor cărora le place genul, nu știu dacă e neapărat ceva ce aș recomanda oricui, dar mie mi-a plăcut destul de mult. 

duminică, 5 aprilie 2015

Nou la mine în bibliotecă(34)

Nu pot spune că am multe de arătat, adică lipsa de bani m-a cam forțat să renunț la cumpăratul de cărți, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, cum și așa vreau să le citesc pe cele pe care le am înainte de a cumpăra altele. Bine, la drept vorbind, cred că și dacă aveam bani m-aș fi abținut, pentru că nu mai am atât de mult timp pe cât mi-ar plăcea pentru a citi și doar s-ar aduna în bibliotecă și m-aș simți vinovată. Plus că mai nou am început să am mai multă grijă ce cărți îmi iau, că am avut parte de suficiente dezamăgiri, nu mai îmi trebuie.
Anyway.
Asta o am în ebook, am primit-o de la autoare, ceea ce m-a făcut extrem de fericită. Cred că până acum știți deja cât de mult îmi place seria Alina Marinescu deci nu mă mai repet. Ultimul volum a fost super, am scris și o recenzie, o găsiți aici.
Provocarea vol 1+vol 2 de Simona Stoica. Primite tot de la autoare, mi le-am dorit mult, am citit primul volum și nu mi-a plăcut deloc, sadly. Găsiți mai multe despre asta, aici, dacă vreți. Când am terminat primul volum am zis că nu-l voi mai citi pe al doilea, dar apoi două persoane mi-au spus că al doilea e mult mai bun decât primul, so, I don't know. S-ar putea să încerc să îl citesc pe al doilea, dar nu în viitorul apropiat.
Astea două le-am primit cadou de Paşte, pentru că ai mei sunt simpatici :) La capătul lumii şi în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami. Nu cred că mai trebuie să spun cât de mult îmi place cum scrie. Încet-încet voi face rost de toate cărțile lui, ăsta e un goal al meu în viață mai nou. Şi A clash of kings de George R.R. Martin. Am ajuns la concluzia că trebuie să aflu ce se întâmplă mai departe, asta şi datorită părerilor lăsate de unii dintre voi la recenzie, aşa că acum o am şi sper să ajung la ea curând. În plus, cât am stat în Cărturești am descoperit că există o variantă a volumului trei din serie care nu e împărțit în două, moment în care mi s-a luat o piatră de pe inimă, m-a stresat întotdeauna ideea de a plăti dublu pentru ceea ce e până la urmă o singură carte. Și cum nu-mi pasă dacă cărțile astea sunt toate în aceeași ediție, e perfect. Personal îmi plac mai mult în ediția în care le am pe primele două, dar nu pot găsi niciun motiv pentru care să plătesc mai mult, mai ales că fonturile nu sunt atât de diferite cât să fie o problemă. Asta a fost o tangentă cam lungă, sorry.
O chestie foarte tare pe care am descoperit-o tot în respectivul Cărturești atunci când mi-am luat cele două cărți a fost că acum vând şi manga, am rămas şocată. Asta m-a făcut să-mi dau seama cât de scump ar fi un asemenea hobby, adică ştiam că manga nu e ieftină, dar nici la prețurile alea nu m-am aşteptat.
Asta ar fi tot. Nu mai pun poză de grup, pentru că mi-e prea lene să scot cărțile din bibliotecă ca să le fac o poză. Și sunt doar patru cărți în format fizic, nu e ceva atât de palpitant. 

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Fast&Furious 7

Înainte să vorbesc despre film, trebuie să fac o mențiune importantă: am văzut filmul ăsta fără să știu care e de fapt povestea din spatele seriei ăsteia. Singurul film din serie pe care cred că l-am văzut de la un cap la celălalt e Tokyo drift, dar nu mai țin minte nimic din el. Din fericire, fratele meu mi-a explicat ceea ce trebuia să știu. Și pot spune că, deși nu știu povestea, tot am înțeles ce s-a întâmplat, adică suficient cât să nu fie confusing, și mi-a păsat mai mult decât m-am așteptat. O să recunosc că filmul ăsta a fost mai mult decât curse și explozii(dar a avut multe explozii).
Nu o să spun despre ce e filmul, pentru că nu mi-ar ieși nimic coerent. Mai ales că nu știu exact de unde a pornit totul. Bine, mi s-a povestit, dar nu mă pot pronunța având în vedere că nu am văzut restul filmelor. Voi zice doar că se întâmplă mult mai multe decât m-am așteptat.
Problema e că nu prea știu ce să spun despre film, pentru că știu prea puține despre serie. Dar mi-au plăcut personajele principale, m-am prins care sunt legăturile cu ele și am reușit să aflu suficiente cât să nu fiu băgată în ceață de tot ce se întâmpla. Cred că printre favoriți ar fi Brian, deși nu aș putea explica de ce. Dar și Letty mi-a plăcut destul de mult. Recunosc de asemenea că mi-au dat un pic lacrimile pe la final, e un speech acolo destul de emoționant și trist.
Sigur, sunt unele chestii ușor exagerate, mai ales exploziile, dar cu astea sunt deja obișnuită, în filmele astea mașinile mereu explodează foarte repede. Iar personajele rezistă la lucruri la care mă îndoiesc că s-ar supraviețui în viața reală, dar trec cu vederea. Adică, dacă filmul ar fi fost realist, s-ar fi terminat prea repede.
Acum, s-ar putea să nu fiu foarte corectă aici, dar din câte am înțeles filmul ăsta i-a adus pe toți aproape de punctul în care începuseră, mă refer aici că se arată lucruri care se întâmplau la începutul seriei, cel puțin asta am înțeles eu la final. Totuși, cred că ceea ce a făcut ca filmul ăsta să îmi placă a fost tocmai relațiile dintre personaje, păreau foarte apropiați și loiali, așa cum i-a numit cineva în film. Îmi place când personajele s-ar ajuta no matter what. Plus că scenele de acțiunea au fost super filmate, au arătat foarte calumea.
Mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat. Poate că nu voi vedea vreodată restul filmelor, dar cred că ăsta a meritat, mai ales că am fost foarte sceptică atunci când am așteptat. Habar n-am ce e de capul postării ăsteia, dar voiam să vorbesc despre film, pentru că mi-a depășit așteptările.

vineri, 3 aprilie 2015

Leapșă: Big books tag

Mă tot gândeam la ce anume aș mai putea scrie pe blog, și mi-am amintit de leapșa asta care circula pe youtube într-o veselie la un moment dat. Și e și foarte simplă, so why not? Ideea e să spunem care sunt top 5 cele mai groase cărți pe care le-am citit și le avem în bibliotecă, și top 2 pe care încă nu le-am citit. Bine, eu nu prea citesc cărți foarte groase prea des pentru că dimensiunea mă intimidează, dar și când o fac nu am nici cel mai mic regret, de obicei. Există și excepții, normal.
Cele mai groase cinci cărți pe care le-am citit sunt:
  • La capătul curcubeului de Vernor Vinge. Are 613 pagini.
  • Frăția inelului de J.R.R. Tokien, care are 633 de pagini.
  • A game of thrones de George R.R. Martin. Fără lista cu personaje de la final, pe care eu nu am citit-o, are un total de 780 de pagini, and it's awesome!
  • Nisipurile Sakkarei de Glenn Meade, care are 808 pagini. E foarte interesantă cartea, serios.
  • Cronica păsării-arc de Haruki Murakami, cu un total de 816 pagini.
Dacă e să fiu sinceră, cred că am citit și cărți mai groase de atât până acum, dar nu le mai am și mi-ar fi greu să-mi amintesc exact care ar fi fost. Sunt destul de sigură că una din ele ar fi fost volumul 5 din Harry Potter totuși, dar nu mai dețin niciuna din cărțile din serie.
Trecând la cele mai groase două cărți pe care nu le-am citit, ele sunt:
  • Numele vântului de Patrick Rothfuss, care are 795 de pagini.
  • 1Q84 de Haruki Murakami, cu un minunat total de 1318 pagini... Îmi va lua ceva timp numai să mă motivez să încep cartea asta, darămite să o mai și termin :))
Astea ar fi. În mod ironic, citeam cărți mai groase prin generală, gen Eragon și Harry Potter, decât o fac acum. Recunosc că mărimea cărților e o chestie care cam are importanță atunci când încep să citesc, motiv pentru care mi-a și luat atâta timp până să citesc A game of thrones, ceea ce e trist, pentru că e o carte care mi-a plăcut foarte mult, ca majoritatea cărților mai groase pe care le-am citit de-a lungul timpului.
Nu o să o dau mai departe, pentru că asta a fost mai mult pentru că mi s-a părut drăguță ideea. Bineînțeles dacă vă place și vouă, o puteți face :)

joi, 2 aprilie 2015

March favorites

First thing's first: am luat examenul pentru Certificatul Bancar European!! Chiar am fost la un moment dat speriată de gândul că o să-l pic și că mă va strânge mama de gât. Din fericire, am scăpat :)) Bine, nu am luat cu o notă foarte... admirabilă, dar aia nu va apărea pe diplomă, deci e ok.

Că tot ziceam în postarea de luna trecută despre un tip de ciocolată care îmi place mult, o să încep luna asta cu o altă marcă de ciocolată care îmi place. Heidi!!! E tot din categoria de care nu am parte prea des, dar a fost mărțișorul, iar mama e foarte simpatică :D

În altă ordine de idei, trecând la seriale, Once upon a time a revenit luna asta, ceea ce m-a făcut extrem de fericită, aștept să apară episoade noi de pe la mijlocul lui decembrie, cred. Iar partea asta a sezonului e despre heroes&villains și apar, ca personaje noi, Cruella și Ursula. Malleficient a mai apărut și prin sezoanele trecute. Îmi place din ce în ce mai mult serialul ăsta, am mai vorbit de câteva ori despre el pe aici. Dacă nu l-ați început încă, eu îl recomand.
Because when you betray the people you love, when you make them see the worst parts of you, what you've done changes everything. There's no going back. You've shattered the bonds you worked so hard to forge. And the stronger those bonds once were, the more difficult they are to put back together... If they can be repaired at all.

M-am decis să menționez aici unele dintre canalele de youtube pe care le urmăresc cu regularitate, adică cele care îmi plac cel mai mult. Because why not? Prima persoană pe care o voi menționa e Beckie0, nu face videouri despre ceva anume, ci despre cam tot ce îi trece prin cap, bănuiesc, are o varietate de discuții pe canal. Și e din UK. Următoarea persoană este Kristina Horner, tot pe subiecte diverse, dar și cărți, în ultimul timp chiar vorbește mai mult despre cărți, ea m-a făcut să-mi doresc prima dată să fac monthly favorites pe blog. Thebookhoarder e un canal exclusiv pentru cărți, iar mie chiar îmi place cum vorbește persoana(habar nu am cum o cheamă) și citește cărți din diverse genuri, unele care eu cred că ar fi interesante. Momentan mă opresc aici cu youtube-ul, mai sunt vreo două persoane pe care am început să le urmăresc recent, dar vreau să mai treacă ceva până le includ pe aici, să văd cum evoluează canalele respective.
...
Ok, o mică explicație e necesară aici, pentru că altfel ce voi zice mai departe nu va avea niciun sens. Chestia cu postările astea, de monthly favorites, ca și wrap-up-urile de altfel, e că le scriu pe bucăți, asta ca să nu uit ceva. Ceea ce a fost mai sus am scris la începutul lunii după care s-a cam rupt filmul, ca să zic așa. Am avut parte de o întâmplare nefericită, a urmat multă agitație și chiar dacă ar mai fi fost chestii de adăugat aici, și probabil că ar fi fost, nu mi-am mai concentrat atenția asupra lor, a trebuit să îmi rearanjez prioritățile. Am rămas în urmă cu Once upon a time(am văzut doar primul episod care a apărut). Am cochetat cu gândul să sar postarea luna asta, dar până la urmă m-am decis să o las așa.
Am avut parte și de vești bune luna asta, una din ele m-a făcut foarte fericită, chiar dacă nu cred că se va concretiza în vreun fel până la urmă, dar mi-a dat ceva mai multă încredere în propria persoană, chestie care chiar îmi trebuie.

miercuri, 1 aprilie 2015

Top 5 Wednesday: Favorite Jokester Characters

This I like! :) Personajele de genul îmi plac muuult în cărți, pentru că sunt alea care mai relaxează atmosfera, ca să zic așa. So here we go.
  • Tudor din seria Dincolo de moarte de Adina Speteanu. E unul din personajele mele preferate din serie, alături de Zero. E cam singurul care e mai vesel pe acolo, ceea ce e cam necesar având în vedere tot ce se petrece în seria asta.
  • Fermin din Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon. E un personaj mai secundar, cred, dar e foarte bun la a găsi un mod de a transforma o situație mai tensionată în una ceva mai relaxată, cu poveștile lui și cu faptul că are o părere mai mult sau mai puțin comică despre cam orice. Și mai e și un prieten de nădejde, pe deasupra, ceea ce e întotdeauna un plus.
  • Jason din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez. Nu prea pot zice mai nimic despre el fără să dau spoilere din serie, voi zice doar că omul mi se pare genial!
  • Melania Lupu din seria cu aceeași nume de Rodica Ojog-Brașoveanu. Pentru cine nu a citit nimic cu personajul ăsta, vă rog eu să o faceți. Pare o băbuță ușor trăsnită la început, dar aflăm pe parcurs că e de fapt foarte deșteaptă și are mereu câte un plan pus la cale. Ca să nu mai zic că motanul Mirciulică împreună cu ea fac pentru niște situații foarte hazlii!
  • Tyrion din A game of thrones de George R.R.Martin. This might be pushing it a little, dar omul mi se pare bestial. Poate nu e cel mai moral dintre personaje, dar e inteligent și are niște replici fenomenale, din punctul meu de vedere. Poate că nu e un personaj despre care să pot zice cu siguranță că îl plac, dar își respectă promisiunile, plus că are un mod de a se descurca în condiții deloc favorabile lui. Cred că de fapt admir oamenii care sunt perseverenți, și cred că el e.
Cam atât pentru topul ăsta. Și iar cu autorii români, cred că deja v-ați plictisit să auziți de ei, dar îi voi menționa cu fiecare ocazie. Nu mă las până nu conving măcar o persoană să încerce măcar să îi citească. Just so you know, sigur numele vor mai apărea pe aici.