duminică, 31 mai 2015

May wrap-up

  1. 1Q84 de Haruki Murakami. Nici nu știu ce să spun, în afară de faptul că mi-a întrecut toate așteptările. Plus că asta e prima carte a lui care chiar are un fir al acțiunii, lucruri chiar se întâmplă, multe lucruri complet neașteptate. Nu aș recomanda cartea oricui, dar cred că fanilor lui Murakami le va plăcea, 5/5 stele pe Goodreads, iar dacă vreți să știți mai multe dintre gândurile mele, nu că aș fi fost foarte coerentă, puteți da click aici.
  2. Robopocalipsa de Daniel H. Wilson. Ideea e interesantă, și au fost câteva lucruri care mi-au plăcut, dar per total a fost o dezamăgire. Nu mi-a plăcut execuția absolut deloc, mi s-a părut confusing de multe ori. Meh, 2/5 pe Goodreads, iar recenzia se găsește aici.
  3. Palatul de la Miazănoapte de Carlos Ruiz Zafon. Mi-a plăcut foarte mult romanul, Zafon nu m-a dezamăgit deloc. Spre deosebire de primul volum al trilogiei, aici nu am avut niciodată senzația că publicul țintă ar fi adolescenții, iar atmosfera mi-a amintit de cea din Umbra vântului, mă refer la mister și la cum a fost dezvăluit. Un roman plin de aventură, i-am dat 5/5 pe Goodreads, iar recenzia se poate găsi aici.
  4. Vânătoarea de Lavinia Călina. Ce să mai zic? Autoarea e malefică, și abia aștept să citesc și alte cărți scrise de ea! Chiar dacă nu am fost fan al primului volum din Neamul corbilor sunt totuși curioasă să văd ce va mai scrie. E un motiv suficient de bun pentru mine. Cât despre cartea asta, nu s-a lăsat mai prejos decât primul volum, chiar dacă cred că primul mi-a plăcut un pic de tot mai mult decât ăsta. Iar finalul este exact așa cum a fost descris că ar fi, e mult mai malefic/sadic decât cel din primul volum. Așa că dacă nu vreți să așteptați vreun an pentru următorul, așa cum voi face eu, mai bine așteptați să apară toată trilogia. 5/5 stele pe Goodreads, iar recenzia se găsește aici.
  5. Viață dublă la Veneția de Monica Ramirez. Mă limitez la atât: cea mai reușită poveste de dragoste pe care am citit-o într-o perioadă destul de lungă. Eu care eram convinsă că m-am plictisit de povești de dragoste... 5/5 pe Goodreds, iar mai multe gânduri se găsesc aici.
Eu una sunt destul de mândră de mine pentru cât am citit luna asta. Cinci cărți, având în vedere imensitatea lui Murakami, eu zic că nu m-am descurcat rău deloc, habar nu am cum am reușit, că nu sunt o cititoarea rapidă.

sâmbătă, 30 mai 2015

"Viață dublă la Veneția" de Monica Ramirez

În punctul ăsta deja eram obișnuită cu acțiunea din cărțile autoarei, agenți secreți și tot ce cuprinde subiectul ăsta, dar cartea asta are un cu totul alt subiect. Nu știu de ce tot aveam impresia că ar fi tot ceva cu spioni. Nu este, dar este la fel de interesantă ca și celelalte cărți și pe mine m-a ținut cu sufletul la gură.
Kate Martin este atrasă în Veneția de către niște viziuni ciudate care tot revin, din perioada renascentistă. Fiind la Veneția, ajunge să cumpere un pandantiv cu o piatră foarte prețioasă de la un anticariat, bijuterie care ajunge să îi dea toată viața peste cap. Curând în întâlnește pe Patrick Stone, care nu e străin senzațiilor ciudate de deja-vu pe care le are Kate, iar cei doi se trezesc atrași într-o lume surprinzătoare, trecutul și prezentul părând să coincidă în anumite momente.
Având în vedere că eu tot susțin de câteva luni că m-am plictisit de povești de dragoste, cea din cartea asta chiar mi-a plăcut foarte mult. Nu cred în reîncarnare, dar mereu ajung să cred în poveștile de genul celei din cartea asta, nu aș putea să explic de ce. Poate că aici are un rol și partea aia a mea care se consideră o romantică incurabilă, din când în când, dar îmi plac poveștile de dragoste în care se sfidează foarte multe reguli. Genul ăsta de iubiri îmi încălzesc inima și mă ajută să cred că poate lumea asta nu e chiar așa neagră cum poate părea uneori. Dar să revin la carte.
De Kate mi-a plăcut încă de când am cunoscut-o, iar la final mi-a stat un pic inima, întrebându-mă cum avea să se termine totul. Povestea ei de dragoste cu Patrick, în paralel cu cea din secolul șaisprezece, mi s-a părut foarte frumoasă, mai ales având în vedere modul în care s-a întâmplat să se întâlnească și lucrurile prin care au trecut amândoi. Recunosc că a fost un moment în care și eu am pierdut un pic linia dintre trecut și prezent, așa cum au pățit și personajele, ceea ce mi s-a părut interesant, și a făcut lectura cu atât mai bună pentru mine.
Povestea din trecut cred că mi-a plăcut totuși mai mult decât cea din prezent, deși aici cred că e mai ales vorba despre faptul că lucrurile erau mult mai complicate atunci, iar în prezent nu se mai ține cont de multe lucruri care erau atunci regulă. Cred că mereu mi se va părea mai interesantă o poveste de dragoste într-o perioadă în care mai totul le e potrivnic celor doi, din diverse considerente, majoritatea sociale, face ca totul să fie mai complicat și interesant. Nu că povestea din prezent ar fi fost simplă, nici nu se pune problema. Atunci când multe părți urmăresc același pandantiv, și când ar fi în stare de orice pentru a pune mâna pe el, lucrurile numai simple nu au cum să fie.
Au fost suficiente lucruri care m-au luat prin surprindere în timp ce citeam. Nimic nu e ceea ce pare, personaje care par la început nu prea de încredere ajung să surprindă în mod plăcut, și vice-versa. Nici nu mai știam la ce să mă aștept să se întâmple, exact când aveam impresia că am înțeles care sunt personajele bune și care sunt cele rele, mai aflam câte un amănunt care îmi schimba complet opinia. Asta nu e valabil pentru toate personajele, dar câteva intră în categoria asta.
Ceva ce mi s-a părut interesant a fost că la un moment dat, tot citind despre Veneția și despre clădiri și festivaluri, am ajuns să cred că e un oraș frumos. E interesant pentru mine pentru că am văzut Veneția, chiar dacă am petrecut doar câteva ore acolo, și nu mi-a plăcut, toată apa aia și clădirile care nu arătau foarte bine, mi-au dat o senzație tare ciudată, nu cred că rezistam prea bine dacă ar fi trebuit să stau mai mult acolo decât am făcut-o. Asta ca o tangentă, pentru că nu credeam că m-ar mai putea convinge cineva că Veneția e un oraș așa frumos cum se zice.
O poveste foarte reușită despre iubire și barierele pe care le poate depăși, chiar atunci când pare că nu mai există nicio speranță, și cu acțiunea antrenantă, care ține cu sufletul la gură. 

miercuri, 27 mai 2015

"Vânătoarea(Ultimul avanpost #2)" de Lavinia Călina

De unde să încep cu cartea asta? Cred că are cel mai malefic/sadic sfârșit pe care l-am citit vreodată, nu glumesc. Când s-a spus la lansare că finalul de la volumul ăsta e și mai și decât la primul nu am crezut, că până la urmă cât de urât putea să fie? M-am înșelat amarnic!
Dar să o iau cu începutul, în volumul ăsta Diane ajunge să lupte de partea E.S.C.U. în diverse misiuni, dar nici viața alături de ei nu e ceea ce ea spera, unicul ei scop fiind acela de a-l omorî pe Alex drept răzbunare pentru ce i-a făcut. Iar atunci când mai apare și un posibil trădător în poză, lucrurile nu pot decât să se complice.
Simt nevoia asta acută de a îi da autoarei un mesaj în care să-i spun că e malefică. Adică, ce e cu finalul ăla?! De ce?! Eram pregătită să spun că nu, finalul nu e ceea ce l-au vândut ei că ar fi și apoi ajung la ultimele cinci pagini, ceva de genul, și rămân mască. Și credeam că nu mai există mai nimic care să mă uimească...
Trebuie totuși să spun că, deși cele două volume au primit aceeași notă pe Goodreads, cred că primul a fost mai bun un pic, deși nu aș putea spune de ce. Totuși, volumul de față nu se lasă mai prejos, e plin de întorsături de situație și lucruri care mie nu mi-ar fi dat în veci prin cap. Bine, există o fază la care am fost un pic suspectă, că părea prea să se potrivească acolo, dar după explicație mi-am dat seama de ce, păcat că Diane nu s-a prins că ceva e putred la mijloc. Dar asta e, ce să-i faci? Nu o zic în sensul rău, că într-un fel înțeleg cum a gândit toată chestia, dar na.
Și că tot ziceam de Diane, mi-a plăcut mult că în volumul ăsta avem parte de mici amintiri de-ale ei din timpul copilăriei, și aflăm mai multe despre cum a ajuns ea la Centrul de Formare și încă câteva lucruri, dar nu intru în ele, pentru că ar fi spoilere. Dar mi-a plăcut să o văd pe Diane confruntându-se cu problema amintirilor, pentru că e dificil să despartă ce e real, de ceea ce este fals în memoria ei, iar asta e o perspectivă asupra lucrurilor care chiar mi s-a părut interesantă.
Cât despre celelalte personaje... singurul care chiar îmi ajunsese la suflet a sfârșit-o mort. Aveam și eu un personaj pe care voiam să-l văd musai trăind, unul!, și exact ăla a pățit-o. Mă întreb cine va rămâne în picioare la final, că deja mă aștept la orice de la ultimul volum al trilogiei, pentru că am întrebat și va fi trilogie până la urmă. Cert e că ăla va fi un volum interesant, abia aștept să văd ce planuri vor mai crea și ce vor mai face prin R.U.T.R.
Totuși, trebuie să-i dau credit lui Alex pentru tot ce a făcut în volumul ăsta. Omul nu e prost deloc, e chiar destul de deștept. Asta nu e bine pentru E.S.C.U. și compania, dar trebuie să-i recunosc calitățile. Știam că omul e un pic nebun, dar se pare că e un nebun cu perspectivă. E trist, în ultimă instanță, dar nu pot să nu admir hotărârea și toate cele.
Și până nu uit, trebuie să o menționez pe Eva aici, pentru că la final chiar a ajuns să-mi placă mult de ea, și de Emil de altfel. Parcă am zis că la finalul primului volum chiar îmi plăcuse, dar aici mi s-a părut și mai genial. Îl vedem ceva mai mult, iar atunci când apare are niște momente tare reușite. Cât despre Eva, nu prea mi-a plăcut la început, dar până la final a ajuns în categoria personajelor care m-au luat complet prin surprindere. Sunt multe dezvăluiri în volumul ăsta care schimbă mult jocul ăsta al lor, pentru că nu știu cum altfel să-l numesc.
Recomand, dar aș face mențiunea că mai bine așteptați să apară toată trilogia înainte, asta dacă nu vreți să stați vreun an să vă întrebați cum anume va continua întreaga aventură, așa cum voi fi eu nevoită să fac, din nou! Sper ca volumul trei să apară cât mai repede!

Viața înseamnă o scară cu multe trepte ce trebuie urcate pe rând. Câteodată te mai împiedici, mai faci un pas înapoi, dar important e să continui. Să speri să ajungi cât mai sus, iar în toată această nebunie să nu uiți de unde ai plecat.

Mereu am fost de părere că veștile bune circulă repede, veștile proaste circulă și mai repede, lumina soarelui are o viteză inimaginabilă, dar bârfa... bârfa se propagă printre noi mult, mult mai repede.

- Există persoane pentru care merită să riști.

Până la urmă, cred că fiecare dintre noi are o poveste de viață, cu bune, cu rele. Păcat că mai tot timpul o vedem doar pe a noastră și nu avem vreme să o ascultăm pe a altora. Dacă ne-am opri o clipă și am asculta, am realiza că mai sunt mulți cei care împărtășesc aceleași sentimente, au aceleași idealuri și luptă pentru aceeași cauză.

Mai vreau să zic o singură chestie. În momentul ăsta sunt destul de hotărâtă să citesc orice altă carte va mai scrie autoarea, sunt prea curioasă să văd ce anume va mai face cu poveștile. Știu că nu am fost fan al primului volum din Neamul corbilor, dar voi citit următorul volum. 

duminică, 24 mai 2015

"Palatul de la Miazănoapte(Niebla #2)" de Carlos Ruiz Zafon

Trebuie să spun că volumul ăsta mi s-a părut mai bun decât primul din trilogie, și atmosfera mi-a amintit mult de cea din Umbra vântului, ceea ce chiar mi-a plăcut. Totuși, nu înțeleg de ce e considerată partea a doua într-o trilogie, pentru că nu are nicio legătură cu ceea ce s-a petrecut în primul volum, din niciun punct de vedere.
Povestea îi urmărește pe Ben și pe Sheree, doi adolescenți de șaisprezece ani, care află că asupra capetelor lor stă atârnată o mare primejdie, lucru ce are legătură cu părinții lor. Ei, împreună cu prietenii lui Ben, încearcă să dea de capătul misterului până nu e prea târziu.
Zafon continuă să mă uimească, în sensul bun. După ce am citit primul volum din trilogie, m-am așteptat ca și ăsta să aibă momente în care să fie clar că e scris pentru un public adolescent, ceea ce nu s-a întâmplat. Da, personajele în jurul cărora se învârte acțiunea sunt adolescenți, dar nicio clipă cartea nu mi s-a părut a fi scrisă exclusiv pentru un astfel de public, ceea ce nu a putut decât să mă bucure. A făcut ca toată cartea, și misterul din ea, să fie cu atât mai interesant, pentru mine cel puțin.
De la început, trebuie să spun că mi-a plăcut societatea creată de Ben și cei șase prieteni ai lui din orfelinat, dar mai ales ideea din spatele ei. Mereu îmi place să cred că un grup de prieteni nu s-ar da înapoi din a se ajuta în orice situație. Nu știu cât se întâmplă asta în realitate, dar visatul e gratis, nu?
Și dacă tot am ajuns la ei, nu cred că mi-aș putea alege un favorit, ceea ce nu țin minte să mai fi pățit. Efectiv, toți mi-au plăcut foarte mult în felul lor, chiar dacă nu am avut ocazia de a petrece decât o perioadă scurtă în compania lor.
Un lucru care mi s-a părut foarte interesant la cartea asta a fost că povestea nu e spusă din punctul de vedere al personajului central, care în cazul ăsta cred că ar fi Ben, ci prin ochii unuia dintre prietenii lui, anume Ian. El e cel care practic pune pe hârtie povestea asta. Poate e și de la faptul că acum majoritatea cărților pe care le citesc sunt la persoana întâi, din punctul de vedere al personajului principal, dar metoda în care a fost spusă povestea mi s-a părut fascinantă.
Povestea a fost o întreagă aventură, care m-a luat prin surprindere la fiecare pas. Cu fiecare nouă dezvăluire voiam și mai mult să știu ce anume se va întâmpla mai departe. Mai ales că nu puteam prevedea nimic din tot ceea ce urma să se întâmple, nici măcar nu am încercat, așa misterioase au fost situațiile în care au fost puse personajele în romanul ăsta.
Nu prea mă pot plânge când vine vorba de romanul ăsta, a avut tot ceea ce îmi place să conțină un roman. Singurul punct minus e că acum mai am un singur volum scris de Zafon pe care nu l-am citit, ceea ce mi se pare trist, cum nu știu când anume va mai apărea un nou roman scris de el. Totuși, abia aștept să ajung și al acela, și îl recomand în continuare pe acest autor!

Aveam să învățăm că Dracul a creat tinerețea ca să facem greșeli și că Dumnezeu a dat maturitatea și bătrânețea ca să putem plăti pentru ele.

- Nimic nu e mai greu de crezut decât adevărul și, dimpotrivă, nimic nu este mai seducător ca forța minciunii și, cu cât mai gogonată este, cu atât mai bine.

- Întotdeauna ne temem de cei care ne seamănă cel mai mult.

- ...întotdeauna ucidem ce iubim cel mai mult.

E atât de straniu să simți că viața ne-a scăpat printre degete...

marți, 19 mai 2015

"Robopocalipsa(Robopocalipsa #1)" de Daniel H. Wilson

Pentru o carte cu un asemenea titlu și o asemenea descriere, aveam așteptări mai mari, mai ales că începuse destul de bine.
Acțiunea are loc într-un viitor în care tehnologia a ajuns la un asemenea nivel, încât există roboți casnici și mașini care se conduc singure, plus posibilitatea creării unei inteligențe artificiale. Doar că acea inteligență artificială decide că oamenii trebuie exterminați, iar de aici pornește un război între Archos și omenire, pentru a supraviețui, care începe cu un masacru.
Să încep cu principala problemă pe care am avut-o cu cartea de față: primul capitol prezintă finalul războiului și câștigătorul. Asta nu face decât să taie tot suspansul care ar fi existat de la rădăcini. Și e foarte dificil pentru mine să mă concentrez, sau să îmi mai pese de ce se petrece într-o carte, atunci când știu cum se termină. Și nu ar fi fost o mare tragedie dacă jurnalul de război pe care îl colectează personajul principal ar fi fost cât de cât interesant, sau dacă personajele ar fi fost simpatice. Nu a fost cazul pentru așa ceva. Plus că la finalul fiecărui capitol, personajul principal ține să menționeze ce se întâmplă cu personajul respectiv mai departe, ceea ce nu ajută o carte care și așa nu poate ține în suspans pentru că se cunoaște finalul.
Un alt lucru care nu mi-a plăcut a fost stilul în care a fost scrisă cartea. Nu pot spune că sunt fan al jurnalelor de război, iar aici capitolele sunt separate de câteva luni. Ceea ce face ca ceea ce se petrece să nu fie foarte cursiv. Pe mine m-a băgat în ceață faptul că fiecare capitol era despărțit de cel de dinainte cu câteva luni. Iar ceea ce se prezintă în capitole reprezintă mai mult o poză a unei perioade dintr-o zi, ceea ce chiar nu mi-a plăcut. Abia se legau evenimentele unele de altele.
Iar războiul nu prea a fost război. Mai mult s-au creat tot felul de grupuri și grupulețe, fiecare urmărindu-și propriul scop și plan, de cele mai multe ori, rar cooperând unii cu alții. Și chiar când o făceau, nu rezistau împreună prea mult, din diverse motive, printre care și armata de roboți. M-aș fi așteptat ca războiul să fie la un nivel mai larg, oamenii chiar să își creeze o armată care să lupte împotriva lui Archos. Nu a fost cazul.
Dar, deși am rămas dezamăgită, au fost vreo două-trei lucruri în cartea asta care mi s-au părut interesante. Aschos a fost interesant în felul lui, chiar dacă nu-l vedem prea mult(mi-a amintit un pic de Ultron, dar asta e altă poveste). Pe la finalul volumului se întâmplă o chestie cu roboții, cei umanoizi, care mi s-a părut o întorsătură destul de interesantă, care a dus la un final care a fost ok. Și a mai existat o fetiță, Mathilda, care a avut un rol interesant, chiar dacă scurt.
Aș fi vrut mai multe de la poveste, ceva despre omenire și mai multe despre cum arată lumea în care se petrece. Se spun destul de puține despre asta, și anumite chestii mi-au trecut direct peste cap. Cred că ideea e interesantă, dar nu mi-a plăcut execuția.

vineri, 15 mai 2015

"1Q84" de Haruki Murakami

Eram convinsă că nu voi termina cartea luna asta, și totuși mi-au trebuit doar două săptămâni ca să o citesc. De câte ori mă apucam să o citesc nu-mi venea să mă mai opresc, asta deși nu reușeam să citesc mai mult de o sută și un pic de pagini într-o zi. Ceea ce e neobișnuit la cartea asta, pentru Murakami, e că e prima despre care pot spune că are un fir real al acțiunii, nu e doar prezentarea vieții de zi cu zi.
Povestea urmărește doi protagoniști: prima este Aomame, o tânără de treizeci de ani, care lucrează la un club sportiv. Al doilea este Tengo, tot de treizeci de ani, care pe lângă faptul că predă matematică la o școală, scrie ficțiune în timpul liber. Cei doi ajung, fără să știe cum sau de ce, într-o lume în care sunt două luni pe cer și în care amândoi urmează să aibă parte de tot felul de întâmplări neobișnuite și nu foarte logice.
Aș fi vrut să mai adaug câte ceva la rezumat, dar cred că ar fi fost foarte simplu să spun prea multe, așa că am decis să mă rezum în mare la ceea ce este menționat pe coperta din spate a ediției pe care o am eu. Trebuie să spun că acum sunt fericită că am decis să cumpăr varianta care conține întreaga trilogie atunci când am avut ocazia. Cred că de fapt nu e o trilogie, ci o carte întreagă care a fost împărțită în trei din cauza lungimii. Dar are mult mai mult sens să fie citită de la un capăt la altul, decât separat. Inițial, am vrut să o citesc pe volume, dar când am ajuns la finalul primului mi-am dat seama că trebuie să continui.
Nici nu știu de unde să încep, mai ales că se întâmplă atât de multe lucruri în cartea asta. Mi s-a părut surprinzător câte lucruri s-au putut întâmpla, eram obișnuită cu altceva când vine vorba de Murakami. De obicei, cărțile lui nu prea au o acțiunea propriu-zisă, ci urmăresc viețile simple ale unor oameni simpli, cu ceva realism magic acolo. Nu că asta nu s-ar aplica și aici, dar cartea prezintă mult mai mult de atât când vine vorba de cele două personaje principale, și nu numai. Se întâmplă multe lucruri ciudate, nu totul are sens și nu totul este explicat la final. Se primesc niște răspunsuri, dar cele mai multe lucruri rămân în aer. Ceea ce, într-un fel, cred că reprezintă magia lui Murakami, adică cred că anumite lucruri și-ar fi pierdut din farmec dacă ar fi primit explicații.
Am scris atât, și încă nu am zis nimic despre povestea propriu-zisă, uau. Asta nu o să se poată numi recenzie la final. Cred că e prima carte a lui Murakami care chiar m-a lăsat fără cuvinte. În afară de faptul că mi-a plăcut extrem de mult, îmi vine greu să mai spun și altceva, ceea ce e ciudat pentru mine, de obicei îmi place să vorbesc mult despre chestiile care îmi plac.
Dintre personaje, mi-au plăcut mult Fuka-Eri, Tamaru și o bătrână cu care facem cunoștință, dar al cărei nume îl aflăm mult mai târziu, și deja l-am uitat. Sunt groaznică când vine vorba de nume. Bineînțeles, mi-au plăcut mult și protagoniștii, dar nu aș putea spune care din ei mi-a plăcut mai mult. Sunt momente în care povestea unuia e mai interesantă decât a celuilalt și invers. Practic, fiecare merge pe propriul drum, cele două povești sunt cumva paralele, dar ceea ce face unul afectează lucrurile prin care va trece celălalt la un moment dat. Nu știu dacă ceea ce am spus chiar are sens, dar nu știu cum să descriu altfel.
Am văzut în multe recenzii pe Goodreads că lumea consideră că asta e de fapt o poveste de dragoste. Nu sunt de acord. Da, există o poveste de dragoste acolo, dar nu cred că ăsta e punctul pe care se axează întreaga poveste. Cred că spune mult mai mult decât atât. E vorba și despre iubire, familie, prieteni, pierderea persoanelor la care ținem, singurătate, și sunt cu siguranță multe altele la care nu mă pot gândi chiar acum.
E o carte bizară, și nu cred că e pentru toată lumea, dar dacă vă place Murakami, cred că vă va plăcea și cartea asta.

Reality was utterly coolheaded and utterly lonely.

"Because you like to write. I value that in you. It's the single most important quality for somebody who wants to be a writer."

"If you can love someone with your whole heart, even one person, then there's salvation in life. Even if you can't get together with that person."

"Isn't that the job of a novelist - to imagine things he's never seen?"

"You and I have both lost people who were important to us. We lost them in outrageous ways, and we are both deeply scarred from the experience. Such wounds to the heart will probably never heal. But we cannot simply sit an stare at our wounds forever. We must stand up and move on to the next action - not for the sake of our own individual vengeance but for the sake of a more far-reaching form of justice."

"Not even the tightest seat belt is going to do you any good if your plane crashes."
"No, but at least it makes you feel a little better."

A pistol is just a tool, and where I'm living is not a storybook world. It's the real world, full of gaps and inconsistencies and anticlimaxes.

"Once you pass a certain age, life becomes nothing more than a process of continual loss. Things that are important to your life begin to slip out of your grasp, one after another, like a comb loosing teeth. And the only things that come to take their place are worthless imitations. Your physical strenght, your hopes, your dreams, your ideals, your convictions, all meaning or, then again, the people you love: one by one, they fade away. Some announce treir departure before they leave, while others just disspear all of a sudden without warning one day. And once you lose them you can never get them back. Your search for replacements never goes well. It's all very painful - as painful as actually being cut with a knife."

Kindness was one of the things presently (or permanently) in short supply in the world.

"Someone once said that nothing costs more and yields less benefit than revenge."

"But there are certain meanings that are lost forever the moment they are explianed in words."

People grow up, and when they grow up they change.

"Loneliness becomes an acid that eats away at you."

This is what it means to live on. When granted hope, a person uses it as fuel, as a guidepost to life. It is impossible to live without hope.

vineri, 8 mai 2015

Nou la mine în bibliotecă(35)

Ce pot să zic? Când am văzut reducerile de pe Libris, nu am putut rezista. Mai ales că unele dintre cărți chiar mi le doream de ceva timp.
  • Robopocalipsa de Daniel H. Wilson. E cartea pentru clubul de lectură Nemira pentru luna mai, plus că voiam să o citesc și eu la un moment dat. Încerc să citesc mai mult SF, pentru că e un gen pe care l-am cam neglijat, iar un club de lectură e motivația ideală pentru mine.
  • Lacrimile diavolului de Ștefana Czeller. Sunt destul de sigură că am citit două povestiri scurte ale autoarei în două antologii SF, iar una din ele țin minte că mi s-a părut foarte simpatică. Din cealaltă antologie nu-mi amintesc prea multe, dar sunt curioasă să văd cum va fi romanul. Din rezumatul de pe site suna interesant.
  • Rendez-vous cu Rama de Arthur C. Clarke. Din nou cu genul SF, doar că am mai citit o carte de Clarke, iar aceea mi-a plăcut mult, și tot ziceam să mai citesc ceva scris de el.
  • Sissi. Biografia împărătesei Elisabeta de Austro-Ungaria de Angeles Caso. Mda, eu și obsesiile mele. Trecem mai departe.
  • Ascultă cum cântă vântul/Pinball 1973 de Haruki Murakami. În sfârșit, primele două volume din seria lui pentru care înainte existau la noi doar volumele trei și patru, sunt așa fericită! Știu că astea sunt primele cărți publicate de Murakami, dar vreau să le citesc neapărat, pentru că am auzit lucruri bune despre celelalte două volume și mereu mă sâcâia faptul că nu le puteam citi în ordie. Acum pot, I am so happy!
Și mai am două ebook-uri pe care vreau să le menționez:
Viață dublă la Veneția și Fantoma de pe lac, ambele de Monica Ramirez. Abia aștept să le citesc! Cred că deja v-ați plictisit de cât de mult am tot vorbit despre autoare, dar o voi face în continuare, because I can.
Atât am momentan, și cred că asta va fi tot pentru o perioadă de timp. Sunt încântată pentru toate cărțile de mai sus, și abia aștept să ajung la ele.

sâmbătă, 2 mai 2015

April favorites

O să încep postarea asta cu filmele pe care le-am văzut luna asta, dar despre care nu am avut suficiente de spus pentru a le scrie recenzii separate. Primele două sunt dintre cele care sunt date des pe la televizor, dar pe care doar de curând cred că le-am văzut oarecum cap-coadă. Primul este Freaky Friday, în care mama și fiica care nu prea se înțeleg se trezesc brusc în corpul celeilalte persoane pentru o zi fiind astfel nevoite să vadă lucrurile din perspectiva celeilalte. Da, poate fi un pic exagerat în anumite momente, dar e foarte enjoyable, e amuzant și are și un mesaj simpatic, pe care eu îl înțeleg ca "nu știi niciodată prin ce trece o altă persoană, nu te grăbi să judeci". Al doilea film este Mrs. Winterbourne, a cărui personaj principal, Connie, care scapă dintr-un accident de tren, este confundată cu soția unuia dintre pasageri, pe care l-a cunoscut în tren, pentru că adevărat soție o lăsase să probeze verigheta. Da, știu e nerealistic. Dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut mereu să văd măcar scene din el. Nici până acum nu sunt convinsă că l-am văzut vreodată de la început la sfârșit, dar cumva știu tot ce se petrece în el. Sunt multe scene foarte simpatice în film. Și e comedie, iar mie îmi place să râd. Al treilea film l-am văzut în cinema, e vorba despre The longest ride, ecranizare a unei cărți scrisă de Nicholas Sparks. Poveste urmărește două cupluri, unul în prezent, iar celălalt în anii 1940, e pe principiul poveste într-o altă poveste. Mi-a plăcut mai mult decât m-aș fi așteptat, deși relația din 1940 mi s-a părut mult mai interesantă decât cea din prezent. Totuși, filmul e făcut destul de bine, părerea mea, și îmi place mult mesajul care e că dragostea necesită și sacrificii. Bine, pe la final e o chestie care mi s-a părut genul de chestie care se întâmplă doar în filme, dar asta nu a afectat cât de mult mi-a plăcut filmul. Mă bucur că l-am văzut. 

Luna asta am ascultat mai mult sau mai puțin pe repeat melodia Oriunde te vei afla a trupei Holograf. Am descoperit-o din întâmplare pe youtube și m-am îndrăgostit de ea. 

În ultimul timp, tot am chef de uitat la anime, dar nu am răbdare să iau unul încheiat și să-l văd cap-coadă. La drept vorbind, nici timpul nu cred că mi-ar permite asta, așa că mă uit la ce e on-going. Până acum, am găsit două care îmi plac și la care mă voi uita în continuare.
Primul este Plastic Memories. Acțiunea are loc într-un viitor în care există androizi ce seamănă foarte bine cu oamenii și care au chiar sentimente, numiți Giftia. Pot trăi cu oamenii, dar au o durată de viață de un pic peste nouă ani, apoi trebuind să fie recuperați de compania care i-a creat și dezactivați, deși nu știu dacă ăsta e cuvântul potrivit. Practic, li se șterg personalitățile și amintirile. Compania asta, pentru a recupera androizii respectivi, formează echipe de oameni și Giftia. În centrul poveștii se află Tsukasa, un nou angajat al firmei, și Isla, partenerul lui în recuperarea androizilor ce au ajuns la finalul perioadei lor de viață. Până acum cel mai mult îmi place că pare să aibă un echilibru destul de bun între comedie și dramă(nu chiar, dar nu am găsit un cuvânt mai bun), și îmi place de Isla. Sunt curioasă să aflu mai multe despre Giftia și tot ce presupun ei, sper să și aflu. Momentan, e chiar drăguț.
Celălalt anime este Kyoukai no Rinne. Personajul principal, Sakura, poate vedea fantome, asta în urma unui eveniment din copilărie în care a ajuns cumva în ceea ce e o lume a celor morți. Află mai multe despre asta de la colegul ei de clasă, și vecin, Rinne(cred că așa îl cheamă, sunt groaznică când vine vorba de nume în general). Rinne ajută spiritele care mai au lucruri de rezolvat în lumea oamenilor să treacă mai departe. E amuzant, cel puțin episoadele pe care le-am văzut eu sunt, iar asta îmi place. Deși are spirite, e un anime care nu pare să se ia prea în serios, și îi iese de minune. Pe la al doilea episod mă trezisem râzând în hohote. Sunt curioasă să văd cum va evolua și care va fi de fapt plot-ul.
Nu am văzut ultimul episod din niciunul până acum, dar o voi face zilele astea, sper.

Mai vreau să vorbesc despre un singur lucru aici, chestie care ar putea părea un pic out of place, but oh well. Am găsit în sfârșit ceva care mă ajută să dorm, sunt niște pastile naturiste, din ceva plante, care se numesc stresclin. Refuz să iau pastile de dormit propriu-zise pentru că știu ce efecte au și mă sperie, așa că mă rezum la chestii naturiste care au rolul de a relaxa. La mine funcționează de fiecare dată. M-am simțit mult mai bine luna asta.

Și cam asta ar fi. Am senzația că postările astea devin tot mai scurte...

vineri, 1 mai 2015

April wrap-up

  1. Orfani în Brooklyn de Jonathan Lethem. A fost o carte interesantă, e din genul polițist și un pic thriller. Povestea îl urmărește pe Lionel, care încearcă să își dea seama cine l-a ucis pe cel pentru care lucra, el fiind un orfan cu sindromul Tourette. Ca și poveste polițistă în sine, nu e nimic nou, dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut în timp ce am citit-o, pentru că deși nu aduce nimic nou nici nu e previzibilă în vreun fel. I-am dat 4/5 stele pe goodreads, iar recenzia o găsiți aici, pentru mai multe gânduri.
  2. Prințul din negură de Carlos Ruiz Zafon. Cred că de fapt cartea e scrisă pentru adolescenți, cam asta a fost concluzia la care am ajuns după ce am citit-o. Totuși, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut și mie. Povestea e chiar interesantă și mi-au plăcut personajele și misterul. Au fost vreo două lucruri care mi-ar fi plăcut să fie lămurite, dar în rest e reușită. I-am dat 4/5 pe goodreads, și voi citit cu siguranță și celelalte două volume din trilogie. Recenzia o găsiți aici.
  3. Copiii întunericului de Lavinia Călina. Primul volum dintr-o nouă serie. Despre cartea asta am rămas cu sentimente contrarii, în sensul că sunt fix la mijloc, nu pot să spun nici că mi-a plăcut, dar nu pot spune nici contrariul. E situația pe care o urăsc cel mai mult. Mai bine citiți recenzia, care se găsește aici; pe goodreads a primit 3/5 stele.
  4. Traficantul de umbre de Monica Ramirez. Nu a fost în niciun fel ceea ce m-aș fi așteptat, ceea ce eu apreciez întotdeauna, mai ales atunci când povestea e una bună. Și asta chiar este. La un moment dat în timp ce citeam m-am gândit că nu seamănă cu Alina Marincescu, ceea ce nu e prea adevărat, nu știu de ce le tot comparam. Asta e cu totul alt gen de poveste, chiar dacă conține o organizație secretă ce are ca scop menținerea ordinii. La final am ajuns la concluzia că e jumătate roman de acțiune/thrille, jumătate poveste de dragoste, iar cele două sunt îmbinate foarte frumos. Recomand, i-am dat 4/5 stele pe goodreads, iar recenzia o găsiți aici.
  5. Întoarcerea regelui de J.R.R. Tolkien. Recunosc, nu am crezut vreodată că voi citi toată trilogia, dar am făcut-o. Ultimul volum a fost cel care mi-a plăcut cel mai puțin dintre ele, din păcate, dar per total trilogia face pentru o călătorie destul de epică. Volumului de față i-am dat 4/5 stele pe goodreads, iar recenzia o puteți găsi aici.
În altă ordine de idei, abia aștept să vină Bookfest-ul în București! Am aflat că asta se va întâmpla la finalul lui mai, și am o listă de cărți pe care mi le doresc foarte mult și abia aștept să ajung acolo. Cu atât mai mult cu cât am reușit să nu mai am peste 25 de cărți necitite în bibliotecă, cred că ajunsesem la 30 la un moment dat. Acum mai am 9 și sigur mai citesc câteva până atunci, cred. Deci pot să mă abțin :)) Pe o notă mai serioasă totuși, în ultimele luni nu prea am mai simțit nevoia să cumpăr cărți, în mare parte pentru că știu că nu am chiar atât de mult timp la dispoziție ca în alți ani, plus faptul că I'm broke, dar oricum.
Am început să citesc 1Q84 de Murakami, m-am simțit motivată, deși știu că îmi va lua mult să termin tot volumul, are un pic peste 1300 de pagini. Dar am un plan, mă gândesc să o citesc pe volume și să mai citesc și alte chestii între timp, dar recenzia o voi face după ce voi termina toată cartea, are mai mult sens în mintea mea așa.