marți, 30 iunie 2015

June favorites

Majoritatea lucrurilor despre care voi vorbi luna asta sunt evenimente prin care am trecut, și noi experiențe care m-au lăsat cu un sentiment plăcut.
Primul lucru este job-ul pe care îl am pentru perioada verii. Am scris o postare diferită pentru asta, dar simt nevoia să menționez asta și aici. Pentru că îmi place în continuare și mă bucur că am avut oportunitatea asta. Lucrez în logistică, adică verific stocurile produselor, și lucrez cu un program care mi se pare foarte user friendly și asta mi-a plăcut foarte mult. Și lumea acolo e prietenoasă, și mi s-a spus de la început că o să îmi placă firma și chiar așa și e.

Acum, pentru lucruri legate de facultate, la finalul lunii au avut loc atât ceremonia de absolvire, cu robe și tot tacâmul, cât și balul, care evident că a fost în Pipera, unde sunt toate sălile de bal. Dar să încep cu absolvirea. A fost la Palatul Mogoșoaia și, din fericire, a fost o zi foarte frumoasă, cu soare, și cald. Am avut eu intenția să merg pe tocuri, dar când am văzut că totul se petrecea pe iarbă am zis că mai bine nu. Eu și așa nu-s obișnuită pe tocuri, și decât să cad pe acolo și să mai stric și sandalele, am rămas în balerini. Iar ceremonia mi s-a părut foarte frumoasă. Prodecanul și profesorii care au fost au spus lucruri frumoase și chiar mi s-a părut că organizatorii chiar și-au dat interesul pentru ca totul să iasă cât mai bine. Mama și bunica plângeau împreună, dar ăsta e alt subiect :))
Și balul mi s-a părut foarte frumos organizat. Faptul că eu eram convinsă că se desfășura într-un cu totul alt loc e altă mâncare de pește *cough**cough*. M-a enervat asta, dar am trecut peste, că nu era mare lucru, asta e. Sala a fost aranjată frumos, mesele cu alb și scaunele cu mov, iar muzica aleasă mi-a plăcut mult. Nici mâncarea nu a fost rea, nu știu desertul cum a fost, că nu am reușit să stau până la final. Chestia fiind vineri, nu eram chiar în formă, iar pe la unu dimineața obosisem, așa că am plecat. Îmi propusesem oricum să stau acolo cât timp mă voi simți în stare și exact asta am făcut. Am dansat cu colegii, a fost foarte frumos, m-am simțit foarte bine.

O melodie care mi-a plăcut mult luna asta, și pe care am ascultat-o mult, este Visător.

Ca și jocuri de pe telefon, am cam revenit la obsesia Temple run... A trecut ceva timp de când m-am jucat ultima dată și nu știu de ce am descărcat-o din nou, dar nu a fost cea mai bună idee. Jocul e addicting! Și nu știu cum am reușit, dar eram plictisită la un moment dat și am ajuns cumva la un best score de peste 30.000...


Asta e o agendă pe care am găsit-o într-un hypermarket, am uitat însă care anume exact, și nu am putut rezista. Îmi doream neapărat ceva pe care să îmi pot lua notițe la job, ca să nu stau să pun întrebări de fiecare dată, și nu voiam să fie un caiet pentru că în geanta mea s-ar fi făcut praf. Și după multe căutări am găsit agenda asta. Ador culoarea, e favorita mea! Plus că e una din puținele agende pe care le-am găsit care nu are rândurile minuscule.





Când am început să scriu rubrica asta mi-am spus că nu voi include și cărți, pentru că și așa am tot felul de postări separate despre cărți, dar simt nevoia să menționez două ce cred că merită mai multă atenție. Iar autorii sunt români. Este vorba despre Lacrimile diavolului de Ștefana Czeller și Anotimpul pumnalelor de Ștefan Andrei Mazilu. Le menționez pentru că ambele mi-au plăcut foarte mult și cred că merită citite. O să spun că prima are un subiect mai... diferit, adică Satan joacă un rol destul de mare, și poate unora nu le va plăcea, dar cred că merită măcar o șansă, eu aș clasifica-o ca distopie. Iar a doua creează o lume fantasy foarte interesantă, sunt multe puncte de vedere, conflicte și asasini. Recomand mai ales celor cărora le-a plăcut A game of thrones.

Cam asta ar fi pentru luna iunie, sper ca iulie să fie o lună frumoasă.

luni, 29 iunie 2015

June wrap-up

Postez asta un pic mai devreme deoarece nu cred că voi mai termina vreo carte luna asta, cum m-am apucat de A clash of kings și sunt aproape de pagina 200, deci nu am nicio șansă să o termin. Postarea va fi scurtă, pentru că luna asta nu am citit cine știe ce, a fost o lună ciudată. Sper ca luna iulie să fie mai productivă din punctul ăsta de vedere.
  1. Lacrimile diavolului de Ștefana Czeller. O carte distopică dintre cele mai originale pe care le-am citit până cum. O societate condusă de Satan și inițiați ce au alianțe cu demoni, asta a sunat interesant din prima pentru mine. Am avut niște emoții, recunosc, dar am rămas foarte plăcut surprinsă, iar acum vreau să citesc și alte lucrări ale autoarei. 4/5 stele pe Goodreads, iar recenzia o puteți citi aici.
  2. Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu. Mi-a întrecut orice așteptare. Nici nu aș ști cum să descriu cartea asta în doar câteva rânduri, deci mă voi limita la a spune că merită, citiți-o! 5/5 stele pe Goodreads, iar recenzia o găsiți aici.
  3. Ascultă cum cântă vântul/Pinball, 1973 de Haruki Murakami. Este cartea care conține primele două volume pe care autorul le-a publicat în cariera lui, iar asta s-a văzut, mai ales că am citit până acum o parte din cărțile lui mai recente. Totuși, mă bucur că am citit-o, chiar dacă nu i-am putut da decât 3/5 stele pe Goodreads, pentru că mi-a și amintit de ce m-am îndrăgostit de Murakami. Pentru mai multe gânduri puteți da click aici.

duminică, 28 iunie 2015

Plastic memories

Am văzut ultimul episod azi și am sentimente contradictorii când vine vorba de anume-ul ăsta. Pe de o parte, e emoționant, iar relațiile dintre Giftia și oameni mi s-au părut foarte interesante, dar pe de altă parte multe lucruri sunt lăsate complet în aer. 
Povestea are loc într-un viitor în care există așa numitele Giftia, ce sunt roboți cu inteligență artificială, care chiar au sentimente. Giftia pot fi cumpărate de către oamenii care își doresc asta, dar au o viață de nouă ani, după care moment trebuie recuperați de către companie. La departamentul care se ocupă cu asta ajunge angajat Tsukasa, care o va avea ca partener pe Isla.
Ziceam că am sentimente contradictorii. Totuși, voi începe cu părțile bune. Ideea cu Giftia și modul în care a fost folosită mi-a plăcut. Adică, ele sunt luate de către persoane care fie sunt singure, fie au pierdut pe cineva drag, lucruri de genul ăsta, iar ideea asta chiar mi-a plăcut mult. Și era trist să îi vezi despărțindu-se unii de alții. Aceste Giftia având sentimente, se puteau atașa de cei cu care stăteau și vice-versa, iar asta făcea ca despărțirile să fie foarte triste, mai ales că ei știau de la bun început detaliile. Următorul punct de plus este un personaj, anume Michiru. Pare ea genul de persoană care e ușor de enervat, dar adevărul e că îi pasă mult de cei din jur, iar modul în care tot vrea să facă să pară că nu-i pasă e foarte simpatic. Și de Isla mi-a plăcut, așa mai neîndemânatică cum e. Totuși, e bună la ceea ce face și mi-a plăcut evoluția ei pe parcursul celor treisprezece episoade ale anime-ului. Alt personaj care chiar mi-a fost simpatic e Kazuki.
Trecând la părțile negative. Cel mai mult m-a deranjat faptul că sunt multe lucruri interesante care apar pe parcurs care sunt pur și simplu lăsate în aer în favoarea unei povești de dragoste între Tsukasa și Isla. Nu că nu mi-ar fi păsat de ei, dar aș fi vrut să aflu mai multe și despre celelalte lucruri. Nici despre Giftia nu am prea aflat cine știe ce pe parcurs și ăsta era unul din lucrurile care voiam mult să se întâmple.
Ultimele trei episoade, mai puțin finalul propriu-zis, nu mi s-au părut a se ridica la nivelul celorlalte, mai ales ale celor de început. Aveam cu totul alte așteptări de la acest anime, și am rămas un pic dezamăgită la final. Nu extrem de mult, dar nici mulțumită pe deplin nu am fost.
Motivul pentru care aș recomanda acest anime ar fi mai ales pentru mesaj. E un fel de "viața e scurtă și ar trebui să ne bucurăm de ea". Altfel, nu aș zice că e unul din cele mai bune anime-uri pe care le-am văzut de-a lungul timpului. E cumva pe la mijloc în clasament. Per total, nu regret că l-am văzut, a avut un echilibru destul de bun între comedie și lucruri mai triste, iar animația e destul de bună și mi-au plăcut relațiile dintre personaje, chiar dacă pe final relația dintre Tsukasa și Isla m-a lăsat un pic rece. A fost ok în principiu.

sâmbătă, 27 iunie 2015

The disney world book tag

Am primit leapșa de la Anddeea și Miruneli, mulțumesc mult! Sorry că a durat atât până să postez asta, m-am apucat să o scriu în ziua în care am primit-o, dar au intervenit chestii între timp, și nu am reușit să termin.

1. Part of Your World (Mica Sirenă). În lumea cărei cărți ți-ar plăcea să trăiești?
Aleg lumea din The night circus de Erin Morgenstern, pur și simplu îmi doresc muuult să văd și eu circul ăla. Pare un loc foarte frumos.

2. Let It Go (Frozen). Există vreo carte care ți-a plăcut într-atât încât să nu vrei să o termini?
1Q84 de Haruki Murakami. Nu am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut cartea aceea!

3. Beauty and the Beast (Frumoasa și Bestia). Ce carte nu vei uita niciodată?
Memoriile unei gheișe al cărui autor nu mi-l pot aminti. A fost un cadou de la cineva care nu mai e printre noi, dintr-un loc în care mi-am petrecut cam fiecare vară din copilărie.

4. So This is Love (Cenușăreasa). Ai sfârșit prin a iubi o carte, deși la început ai ezitat în privința ei? 
Asasin la feminin de Monica Ramirez. Serios, chiar am avut multe dubii atunci când m-am apucat, deși nu-mi mai pot aminti de ce, dar încă iubesc seria aia. 

5. Friend Like Me (Aladdin). Ce personaj ai vrea să-ți fie cel mai bun prieten?
Melania Lupu. Da, știu că e o bătrână, dar mi se pare cea mai simpatică bătrânică. I'm weird, I know :))

6. Reflection (Mulan). Ce carte ți-a schimbat modul de a gândi? 
Chiar nu știu cum să aleg aici, pentru că nu pot spune că îmi dau seama conștient de faptul că o carte mi-ar fi schimbat modul în care văd lucrurile, mai ales că sunt unele pe care le-am citit cu ani în urmă, și despre care nu îmi mai amintesc prea multe. Totuși, cartea care mi-a venit în minte prima dată atunci când am citit întrebarea, sau seria mai bine zis, e Harry Potter. Știu că e despre vrăjitori și o lume care nu există, dar cărțile alea au avut și încă au o importanță mare pentru mine. Le-am citit într-o perioadă a vieții mele în care nu mă simțeam confortabil cam nicăieri, adică în generală. 

7. Colors of the Wind (Pocahontas). Cui îi dai mai departe acest tag? 
Andreea, Sara, Ghanda și oricui mai vrea să o preia :)

luni, 22 iunie 2015

"Ascultă cum cântă vântul/Pinball, 1973(The Rat #1 - #2)" de Haruki Murakami

Volumul de față conține primele două cărți pe care Murakami le-a scris și mă bucur că au fost traduse până la urmă. Având în vedere că am citit o parte din cărțile lui mai recente, asta e cea care mi-a plăcut cel mai puțin, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că am citit-o. Nu regret nimic. Mi-a plăcut mai ales că am putut vedea cam de unde a pornit Murakami.
Primul roman din carte este povestit de către un narator fără nume, dintr-un oraș micuț, dintr-o vară anume. Povestea nu are o țintă anume, pur și simplu vorbește despre câteva evenimente din viața protagonistului, împreună cu prietenul lui, Șobolanul, în timp ce își petrec timpul în barul lui J. În al doilea roman, protagonistul este un absolvent ce și-a deschis o firmă de traduceri mică, împreună cu un coleg din facultate, care se trezește într-o zi cu două gemene în casă. În ambele povești apar atât Șobolanul, cât și barul lui J.
Nici nu știu ce aș putea spune despre cartea asta, pentru că niciuna dintre povești nu mi s-a părut a avea o țintă anume, e pur și simplu povestea unei perioade finite din viața personajelor. Și mi se pare cu atât mai dificil să vorbesc despre carte cu cât nu sunt sigură dacă protagoniștii fără nume din cele două volume sunt unul și același sau nu. Am tot încercat să îmi dau seama, dar nu am reușit. Dacă e să țin cont de ceea ce este scris la începutul cărții, după rezumat, protagonistul ar fi același, dar din cele două povești nu am reușit să îmi dau seama dacă chiar e așa sau nu. Asta contează ceva mai puțin, dar mi-ar fi plăcut să fiu sigură.
Cele două povești sunt destul de simpatice, e Murakami așa cum m-am întâlnit eu prima dată cu el, atunci când am citit În noapte. Aceea a fost și cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Murakami.
Personajele au fost simpatice, mi-a plăcut protagonistul din ambele povești, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut de Șobolan, deși nu aș putea explica de ce. Mai ales mi-a plăcut de el în al doilea volum din carte, pentru câteva lucruri pe care le-a zis și le-a făcut. Și J. mi s-a părut un personaj simpatic în felul lui.
Și cam atât pot spune despre cartea de față. Pentru că nu se întâmplă foarte multe, dacă continui să vorbesc despre ea sigur ajung la spoilere. Oricum, eu o recomand, chiar dacă scorul pe Goodreads e mai mic. Motivul pentru asta e tocmai pentru că știu ce a scris Murakami după cele două și se vede diferența. Dar e o carte care eu cred că merită citită.

"Nu există scriere perfectă. Așa cum nu există nici deznădejde absolută."

- Ia gândește-te și tu. Condițiile sunt aceleași pentru toată lumea... de parcă am fi cu toții la bordul unui avion care s-a defectat. Unii sunt norocoși, alții nu; unii sunt tari, alții slabi; uni-s bogați, alți-s săraci. Însă niciunul nu e înzestrat cu o forță ieșită din comun. Suntem toți la fel. Cer care au o grămadă de lucruri se tem să nu le piardă, iar cei care n-au nimic se resemnează cu îngrijorarea că nici nu vor avea vreodată. Suntem toți la fel. Cine își dă seama de lucruri ăsta ar trebui să ia grabnic măsuri ca să devină puternic. Chiar dacă doar se preface că este. Nu crezi? Nu există nicăieri oameni puternici. Însă unii lasă impresia că sunt.

"Dacă scriitorii ar vorbi numai despre lucruri cunoscute, ce rost ar mai avea cărțile lor?"

Lucrurile zboară pe lângă noi. Nimeni nu le poate prinde. Așa ne trăim noi viața.

Avea impresia că lumea ce-l aștepta era prea mare, prea apăsătoare ca să-și găsească un loc confortabil.

Moartea, ce purta pe umerii ei nume și momente și vieți trecute, își întindea tentaculele aidoma arboretelor dintr-un parc dendrologic. Cât vedeai cu ochii. Pentru cei dispăruți, vântul nu mai adia, parfumurile se risipiseră, mâinile nu se mai atingeau pe întuneric. Erau ca niște copaci care creșteau în afara timpului. Nu mai aveau gânduri, nici vorbe care să le dea glas. Le lăsaseră pe toate în seama celor care mai trăiau.

Odată ce-ai pierdut, nu mai contează. Gloria lucrurilor menite să dispară nu mai e glorie. Sau cel puțin așa se spune.

duminică, 21 iunie 2015

Nou la mine în bibliotecă(36)

Am mai strâns câteva cărți, așa că am decis că e timpul să mai scriu o astfel de postare. Pe unele le-am și citit deja, iar pentru ele voi pune linkurile pentru recenzii.

Primele trei sunt de la Bookfest. Am avut intenția să scriu despre asta, dar până la urmă nu am mai făcut-o, pentru că nu am avut prea multe de zis.
  • Primele două sunt din aceeași serie, anume Pragul și Umbra martor de Doina Roman. Primul volum l-am citit deja, puteți citi recenzia dând click aici.
  • Vânătoarea de Lavinia Călina, al doilea volum din seria Ultimul avanpost. Abia am așteptat cartea asta și nu m-a dezamăgit deloc. Recenzia se găsește aici. Acum aștept cu nerăbdare volumul trei. 
Următoarea carte am luat-o de la târgul Femei pe Mătăsari, parcă așa se numea.
  • Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu. Am citit-o și pe asta și mi-a plăcut foarte mult, recomand! Recenzia se poate găsi aici, pentru mai multe gânduri.

Ultimele sunt cele mai recente achiziții, și sunt foarte încântată pentru ambele!
  • Mesagerul de Markus Zusak. Am citit The book thief, care mi-a plăcut foarte mult și chiar sunt curioasă să văd cum va fi asta. Mi-am tot propus să o citesc în engleză, dar mereu mi s-a părut prea scumpă, dar varianta în română avea un preț maia acceptabil și mi-am zis că e momentul să mi-o iau, mi-o doresc de luni de zile.
  • În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami. Cred că e al treilea volum dintr-o serie, continuarea cărții lui pe care o citesc acum și m-am gândit că nu ar fi rău să o am. Plus că am auzit multe lucruri bune despre ea până acum.

Astea sunt pentru moment. Dar sunt destul de convinsă că va mai urma o astfel de postare curând, pentru că dacă m-am angajat înseamnă că voi primi un salariu, și ce aș putea face cu el dacă nu să cumpăr cărți? :)) Dar e ok, pentru că și așa am ajuns sub 10 necitite, deci pot să mai adaug la listă fără să mă simt vinovată. 

*cough*Edit*cough*
Am ajuns azi în Afi și la Cărturești era o ofertă de 2+1 la Humanitas fiction și evident că nu am putut să rezist :))
  • Madame Mallory și micuțul bucătar indian de Richard C. Morais. Am văzut filmul anul trecut, cred, și mi-a plăcut foarte mult, iar de atunci tot mi-am zis că voi citi și cartea, iar acum o am.
  • Obosit de viață, obosit de moarte de Mo Yan. Am tot văzut-o în ultimele luni, și cum scria că a câștigat premiul Nobel pentru literatură am fost curioasă. Iar rezumatul suna interesant, plus că are recenzii destul de pozitive pe Goodreads.
  • Visătoarea din Osende de Eric-Emmanuel Schmitt. Am mai citit o singură carte a lui, tot de povestiri și mi-a plăcut, dar am făcut ce am făcut și am tot amânat să îmi cumpăr o altă carte a lui, dar mi-am zis că acum e momentul.


Inițial m-am gândit să adaug cărțile astea trei în următoarea postare de genul, dar după mi-am zis că nu are rost să mai aștept, așa că le-am adăugat aici. 

sâmbătă, 20 iunie 2015

Update

Am cam lipsit de pe blog în ultima săptămână, și cam de pe net în general și voiam să explic de ce. Explicația e destul de simplă: m-am angajat. E un job pe perioada verii, pentru că firma mai avea nevoie de un om în perioada asta, iar eu am ajuns acolo. Am început luni și cum asta e o experiență complet nouă pentru mine, nu mi-a mai stat mintea și la altceva. Nici de citit nu am mai citit cine știe ce. Dar mai am vreo 80 de pagini din Ascultă cum cântă vântul*Pinball, 1973 de Haruki Murakami și sper să o termin în weekend. 
Voiam să povestesc un pic despre noul meu job, pentru că îmi place ce fac. Am avut câteva emoții, pentru că e ceva aproape complet nou pentru mine și nu am știut dacă mă voi descurca sau nu. Dar până acum e bine. Nu o să spun la ce companie lucrez, because of reasons, dar slujba este în logistică, ceea ce înseamnă practic că eu verific stocurile produselor. E cea mai simplă explicație la care mă pot gândi. Cum am zis, am descoperit că îmi place. Chiar am fost surprinsă să descopăr că în timp ce sunt acolo nici nu îmi dau seama când trece timpul, iar colegii sunt foarte de treabă. Asta mi-a ajutat mult moralul. Nu pot să explic exact de ce îmi place, dar mi se pare foarte interesant, mai ales că e ceva real, e palpabil, iar pentru mine asta e foarte important. Eu sunt genul ăla de persoană care trebuie să vadă cum funcționează un lucru pentru a îl înțelege. Iar după toate teoriile și lucrurile abstracte pe care le-am învățat în facultate, asta e cu totul altceva, și chestia asta îmi place foarte mult. 
Am avut multe emoții, pentru că practic eu sunt persoana nouă într-un loc în care oamenii se cunosc de ceva timp, dar m-am simțit foarte bine venită acolo. 
Ăsta e și un fel de a spune că nu știu ce se va întâmpla cu postările pe blog până când voi reuși să găsesc un anumit ritm, sper că asta are sens. Nu mă las de blog, țin prea mult la el, doar că nu știu cât de des voi reuși să postez, dar îmi voi da silința. Planul e să încerc să scriu mai multe postări când am timp, cel mai probabil în weekend, și să le programez pe următoarea săptămână. Dar voi vedea eu ce se va întâmpla mai departe. 
So yeah, cam cu asta m-am ocupat în ultima săptămână. Momentan cred că totul merge destul de bine și sper să fie așa în continuare. I can only hope. Dar vreau să fiu optimistă. 

sâmbătă, 13 iunie 2015

"Anotimpul pumnalelor" de Șerban Andrei Mazilu

Where do I even begin? Nu cred că vreun autor străin a reușit să îmi lase o senzație așa ciudată la finalul unei cărți, cum au făcut-o mai mulți dintre autorii români pe care i-am citit până acum, aici fiind inclus și cel care a scris cartea de față. Încep să cred că cei care nu dau nici măcar o șansă autorilor români contemporani habar nu au ce pierd. Dar să revenim la carte.
Acțiunea are loc într-o lume fantasy, într-o perioadă asemănătoare evului mediu, dar în care există o tehnologie mult prea avansată pentru acele timpuri. În acest context, zeul Thanos alege câteva persoane care trebuie să restabilească un pic echilibrul, un grup de asasini. În același timp, în regat au loc tot felul de comploturi, ale unei contese ambițioase și al unui preot corupt, ce încearcă să îl răstoarne pe împărat și să îi ia locul.
Recunosc că la final n-am știut cum să îmi adun gândurile de pe jos, acolo unde au ajuns după ce am dat peste cea mai ciudată întorsătură de situație despre care am citit vreodată. Și nu o zic în sens negativ, e pur și simplu o chestie care m-a făcut să mă holbez la ultima pagină lung după ce am citit-o, întrebându-mă dacă ar trebui să existe o continuare la toată povestea. Pentru că se termină complet ciudat, dar în același timp mă îndoiesc sincer că va exista o continuare.
Dar trebuie să ofer credit editurii pentru faptul că imaginea personajului de pe copertă e exact imaginea personajului din carte, cred că e prima oară când întâlnesc situația asta. Ăsta e și motivul pentru care urăsc personajele de pe coperți, pentru că de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu personajele din carte. Voiam doar să zic asta.
Cât despre poveste în sine... uau, doar uau! Cel mai frumos mi s-a părut modul în care autorul a intersectat cumva toate personajele și poveștile și scopurile fiecăruia astfel încât totul să aibă sens la final. Pentru că a existat un moment în timp ce citeam în care mi s-a părut că povestea Corbilor nu are nicio legătură cu complotul ce se petrece în arhipelag. Iar pentru majoritatea cărții cele două lucruri nu prea se intersectează, sau foarte puțin. Chiar mă întrebam la un moment dat ce legătură vor avea Corbii cu toată povestea, dar totul se leagă la final, ceea ce a fost unul din lucrurile care mi-au schimbat complet părerea despre carte.
Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost modul în care toate perspectivele se derulau paralel, fără însă a băga în ceață cititorul. Se trece de la un personaj la altul fără vreun avertisment în prealabil, dar totul "curge" foarte frumos, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Iar acum înțeleg ce spuneau anumite persoane despre Nordet, ăsta fiind cam principalul motiv pentru care am vrut să citesc cartea. Omul apare la începutul cărții, pentru câteva pagini, după care nu mai auzi de el, și totuși mi-a plăcut foarte mult de el. E bizar cumva, având în vedere cât de puțin e prezent. Și dacă tot am ajuns la personaje, în afară de Septimus, m-au fascinat toate, chiar și Bone și Mequette. Nu mi-a plăcut de ei, dar modul în care și-au creat planurile și cum le adaptau în funcție de ce se mai petrecea mi s-a părut foarte interesant. Dintre toate, cred că personajele care mi-au plăcut cel mai mult au fost Loup, Savantul, Benson și Baudelaire. Și, da, încă nu am zis nimic despre Aendo Assermore, care e personajul de pe copertă, cel care cred că se presupune că e personajul principal. Spun asta pentru că nu m-a impresionat prea tare. Are câteva momente, dar per total m-a cam lăsat rece și m-a enervat de câteva ori. Din toată cartea, povestea lui m-a interesat cel mai puțin. Eram mai interesată de complotul general decât de el.
Recomand, mai ales dacă vă plac genul fantasy, intrigile și comploturile, și A game of thrones. Chiar cred că dacă v-a plăcut A game of thrones atunci o să vă placă și cartea asta. 

vineri, 12 iunie 2015

"Lacrimile diavolului" de Ștefana Czeller

Nu prea am știut la ce să mă aștept atunci când m-am apucat de cartea asta, mai ales că avea un singur rating pe Goodreads, dar am rămas plăcut surprinsă. Am vrut să o citesc mai ales pentru că am citit o povestire scurtă a autoarei, într-o antologie, și eram curioasă să văd cum ar arăta un roman scris de ea. Iar acum sunt sigură că voi mai citit și alte lucrări ale autoarei, deoarece cartea de față mi-a plăcut mult.
Lena Savin este un investigator ocult al unei firme de asigurări din Iași, într-o Românie în care Satan a preluat controlul asupra soartei țării. Cu ajutorul unui demon aliat, Andromalius, Lena pornește pe urmele bijuteriilor, dar în timpul investigației multe lucruri nu merg așa cum își planificase și curând se trezește cu mult mai multe probleme pe umeri decât și-ar fi dorit.
O chestie pe care o voi spune de la început este că sunt conștientă că această carte nu e pentru toată lumea. Nu e excesivă sub niciun aspect, după părerea mea, dar are ceva care anumitor persoane nu cred că le-ar plăcea, deși nu pot să îmi dau seama foarte clar care ar fi acel "ceva". Dar dacă vă sună ca ceva interesant, eu zic să îi dați o șansă.
Revenind la carte. E ceva complet diferit față de ce am mai citit eu până acum. E o societate distopică, doar că în loc ca puterea să fie luată de către Guvern în urma unui război mondial, ea este luată de către Satan, iar în societate există inițiații, care sunt persoanele ce au alianțe cu demoni, așa cum este cazul Lenei. Nu știu cum vă sună vouă, dar e o idee originală, din punctul meu de vedere.
Aspectul meu favorit a fost faptul că nu e o poveste extrem de serioasă, personajul principal are chiar mult haz, ceea ce cred că reprezintă un plus pentru poveste. Recunosc că ideea cu demonii mi-a lăsat niște fiori la început, dar am trecut repede peste datorită tonului în care e scrisă cartea. Are momente serioase, pentru că la un moment dat trebuia să existe și așa ceva, dar în mare parte e o carte destul de haioasă. M-am trezit râzând de câteva ori, ceea ce nu mi se întâmplă des atunci când citesc.
Trecând la personaje, mi-a plăcut mult de Lena! E genul ăla de personaj pe care nu pot să nu îl plac. Știe ce vrea ș nu renunță ușor, plus că a avut câteva replici care mi-au plăcut mult în timp ce citeam. Un alt personaj care mi-a plăcut a fost chiar demonul aliat care o ajută pe parcursul cărții, anume Andromalius. Sună ciudat, dar m-am distrat foarte tare atunci când era prin zonă. Ar mai fi de menționat și Lev, dar ca să vorbesc despre el ar însemna să dau spoilere, deci mă voi limita la a zice că și el se numără printre personajele mai interesante din carte.
Povestea s-a îndreptat într-o direcție la care nu m-aș fi așteptat, dar asta nu a făcut decât să facă întreaga poveste și mai interesantă. Îmi place când o carte mă ia prin surprindere, iar asta a fost plină de întorsături de situație.
Singurul minus, pentru mine, a fost că finalul mi s-a părut puțin cam brusc. Dar per total a fost o carte foarte reușită pe care nu aș fi lăsat-o din mână dacă nu ar fi fost examenele la care trebuia să învăț.

joi, 11 iunie 2015

Și s-a dus și facultatea

Bine, mai e licența, dar nu îmi fac prea multe griji pentru ea. Cel puțin momentan, că sigur mă apucă panica mai încolo :))
I don't even know where to start. Mi-am dat ultimul examen vineri și încă am un sentiment straniu când mă gândesc că a fost ultimul meu examen din timpul facultății... că practic facultatea s-a terminat și că urmează partea în care va trebui să mă angajez. E straniu. Unde s-au dus ăia trei ani?
Pe de o parte mă bucur că nu mai urmează niciun examen, dar tot e un sentiment straniu să știu că s-a terminat. 

Mă gândeam să vorbesc un pic și despre părerea mea generală legată de facultate, deși parcă văd că va fi scurt. But oh well. Mi-a plăcut mai mult perioada din facultate decât cea din liceu, mai ales că nu te obliga nimeni să faci nimic. Era complet problema ta. Se țineau prezențe, dar dacă tu nu voiai să te duci nu se lua nimeni de tine. Mi-a plăcut că totul era cumva mai flexibil, și că programul nu era același în fiecare zi. 
Per total, materiile pe care le-am studiat au fost interesante, chiar dacă nu mi-a plăcut întotdeauna modul în care a fost transmisă informația. But what can you do? Cred totuși că cel mai mult mi-a plăcut primul an de, că după lucrurile au început să o cam ia în jos, iar ultimul an a fost oribil. Nu atât că mi s-ar fi părut greu, nu-i cazul, doar că am rămas cu impresia că nimeni nu mai avea chef de nimic, inclusiv anumiți profesori. Dar dacă mă apuc să vorbesc despre profesori nu cred că mă mai opresc, deci mai bine mă abțin. 
La capitolul note, a fost ok. Poate că se putea mai bine uneori, dar nu mă pot plânge. Oricum, pot spune că mă bucur că am ales facultatea pe care am ales-o. Nu am fost eu prea sigură după ce am intrat dacă mă voi descurca sau nu, dar a fost ok. Încă mă amuză când mă gândesc ce fețe făcea lumea când afla că se predă exclusiv în engleză.

A fost o perioadă frumoasă, acum că stau și mă gândesc, dar nu am prea multe de spus despre ea. Mă cam așteptam la asta, nu sunt bună la genul ăsta de lucruri. Dar știu că îmi va fi dor de facultate, poate că nu încă, dar sunt conștientă că se va întâmpla. A fost o perioadă mai liberă a vieții mele, iar acum urmează una cu mult mai ocupată. Încă încerc să mă pregătesc psihologic pentru ce urmează, pentru că va fi o diferență imensă față de ce a fost până acum. Dar nu mai sunt chiar așa de speriată, cel puțin nu momentan. Cred că va fi cel puțin interesant de acum încolo.

Știu că acum am varianta cu Master-ul, dar nu am găsit nimic interesant momentan și prefer să mai aștept un pic, să văd ce anume se va mai întâmpla. Am eu niște idei, lucruri pe care aș vrea să le fac, dar nu a rămas nimic bătut în cuie momentan. Vreau să mă gândesc bine la ceea ce ar trebui să fac în continuare înainte de a lua o decizie. Ceea ce nu ar trebui să fie greu, având în vedere cât de indecisă sunt de obicei. 

Dar vreau să rămân optimistă. Totul va fi bine în continuare, sau cel puțin asta vreau să cred.
Imaginea e pentru că nu m-am putut abține când am găsit-o pe google :))

miercuri, 10 iunie 2015

Top 5 Wednesday: Books with Multiple POVs

  • Îngeri de gheață de Adina Speteanu. Sunt destul de sigură că în volumul ăsta sunt cel puțin trei perspective, și cred că sunt cam așa încă de la primul volum. Nu sunt convinsă, nu îmi amintesc totul, dar știu că acțiunea e la persoana a III-a și țin minte că anumite lucruri sunt prezentate și din perspectiva vampirilor, a Nataliei și a Gărzii. Chiar sper să nu greșesc.
  • Palatul de la Miazănoapte de Carlos Ruiz Zafon. Aici e mai simplu, pentru că sunt cinci prieteni și la un moment dat se despart, dar sunt prezentate cam toate perspectivele.
  • A game of thrones de George R.R. Martin. Mai trebuie să spun ceva? Trebuie să continui neapărat seria asta curând, vreau să aflu ce se petrece mai departe.
  • Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. Una din seriile mele preferate, acțiunea se petrece în evul mediu, iar totul are legătură cu un anume blestem. Apar și vrăjitoare și sunt ceva intrigi ce se desfășoară în paralel. Recomand!
  • Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu. Aici trișez un pic, pentru că încă nu am terminat cartea, dar voiam neapărat să o menționez. Sunt pe la jumătate momentan, și e foarte interesantă. Acțiunea e tot în ceva ev mediu, judecând după cum se comportă personajele, dar există supranatural și o tehnologie mai modernă care nu ar trebui să existe acolo, și pentru care un grup are datoria de a echilibra cumva lucrurile. Nu știu cum să explic, dar este un fantasy foarte bun, și cred că dacă v-a plăcut A game of thrones, o să vă placă și cartea asta.
Astea sunt pentru moment. A fost greu să le găsesc, pentru că nu prea am citit multe cărți cu mai mult de două perspective, și nu am crezut că am citit suficiente cât să fac topul, dar se pare că m-am înșelat. 

marți, 9 iunie 2015

Tomorrowland

Am vrut să văd filmul ăsta încă de când am văzut prima dată trailerul, pentru că pur și simplu arăta prea bine ca să nu îl văd. Și nu am fost dezamăgită.
Casey este fiica unui inginer Nasa, care în prezent mai are o singură slujbă sigură, după care nu se știe încotro se va îndrepta. În încercarea de a prelungi perioada de lucru la proiectul respectiv, Casey face niște lucruri nu foarte legale, motiv pentru care ajunge pe mâna poliției. Imediat după aceea găsește printr propriile lucuri o insigna ciudată care o transportă într-un loc ce i se pare fascinant. Vrând să afle ce se petrece, ajunge să îl întâlnească pe Frank Walker, iar împreună vor avea parte de o aventură interesantă.
Mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat, mai ales că de fapt filmul nu este atât despre scopul final pe care încearcă Casey să îl atingă, ci despre călătoria până în Tomorrowland și modul în care ea împreună cu Frank și cu Athena încearcă să rezolve problema iminentă ce amenință să devină realitate. Nu o să spun care este problema, pentru că asta ar strcia tot hazul filmului, după părera mea. Și, cum am spus, nu "bătălia" finală este cel mai important punct al filmului.
Cred că ceea ce mi-a plăcut totuși cel mai mult la film a fost modul în care a fost spusă povestea. Problema e una destul de serioasă, dar, cu toate astea, filmul este foarte distractiv. M-am trezit râzând de multe ori în timp ce îl vedeam, ceea ce a fost o surpriză foarte plăcută. Sigur, au fost momente în care am stat un pic cu inima în gât, dar majoritatea filmului e destul de haios, asta deși viețile protagoniștilor sunt amențate de mai multe ori pe parcurs.
Un al lucru care mi-a plăcut mult a fost Casey și ceea ce transmite ea la final. Îmi place că e încăpățânată și optimistă, în majoritatea timpului, și că refuză să se dea bătută. Îmi place când ceva îmi transmite ideea asta, cum mă consider mai pesimistă de felul meu. 
Și dacă tot ziceam de personaje, altul care mi-a plăcut mult a fost Athena. Nu o să spun ce rol joacă ea în toata aventura, dar mi-a plăcut modul în care făcea totul să pară mai amuzant, chiar dacă ea nu cred că avea simțul umorului. I don't know, dar chiar mi-a plăcut de ea.
Singurul punct minus pentru mine a fost "bătălia" de la final. E într ghilimele pentru că nu e ceea ce s-ar putea numi o bătălie, dar nu găsesc un sinonim potrivit. Am înțeles scopul final, și sunt de acord cu mesajul, dar am mai văzut ideea și în alte locuri. Totuși, călătoria a făcut ca per total filmul să îmi placă mult. Eu recomand.

miercuri, 3 iunie 2015

Top 5 Wednesday: Favorite Books of the Year So Far!

Nu am făcut nicio postare de genul în mai, pentru că nu mi-au plăcut subiectele. Unul singur aș fi vrut să îl scriu, dar m-am luat cu altele și nu am mai apucat. Nici în iunie nu cred că voi scrie pe fiecare subiect, dar momentan îl scriu pe ăsta.
  • 1Q84 de Haruki Murakami. Cred că cea mai bună carte a lui Murakami pe care am citit-o până acum, foarte aproape de Cronica păsării arc. E și prima carte a lui care are un plot, ceva chiar se întâmplă, pe lângă viețile obișnuite ale protagoniștilor, și e mult mister în jurul întâmplărilor. Nu aș recomanda-o cuiva care nu a mai citit Murakami, dar fanilor cred că le va plăcea.
  • Requiem for an assassin de Monica Ramirez. Toată seria de fapt, dar finalul a fost super. Dar cred că am vorbit destul despre cartea asta deja, și nu aș vrea să mă repet. Citiți seria!
  • A game of thrones de George R.R. Martin. Îmi place lumea creată de autor, cât și faptul că sunt mai multe personaje din perspectiva cărora se relatează povestea. E o poveste complexă și chiar sunt curioasă de ce anume se va întâmpla mai departe. Am volumul doi și sper să ajung la el curând.
  • Palatul de la Miazănoapte de Carlos Ruiz Zafon. A fost o carte foarte interesantă, care cred că ar putea fi citită la orice vârstă. A avut multe elemente care mi-au amintit de ce anume mi-a plăcut atât de mult Umbra vântului, a avut acea atmosferă gotică, iar personajele au fost foarte simpatice.
  • Vânătoarea de Lavinia Călina. Trecând peste faptul că acum trebuie să aștept ceva pentru a afla cum va continua tot războiul, volumul ăsta nu s-a lăsat mai prejos față de primul. Crezi că știi ce se va întâmpla și îți dai repede seama că nu ești nici măcar pe aproape. Și finalul ăla! Vreau continuarea mai repede!
Asta e lista mea momentan. Nu mi-a fost ușor să le aleg, mai ales că am tot început serii și am citit și continuări din alte serii. Și nici nu am vrut să aleg două cărți scrise de același autori, it didn't seem fair.

luni, 1 iunie 2015

May favorites

Știu că am mai vorbit despre serial, dar trebuie menționat din nou. Mai ales că la începutul lunii a fost finalul sezonului 4 și... o doamne, ce mai final, a fost super!! Iar acum va trebui să aștept până în toamnă ca să aflu ce se va întâmpla mai departe, of... Oricum, momentan pot spune că ăsta e sezonul meu preferat. Și eu care credeam că cel în care a apărut Hook va fi acela pentru totdeauna. M-am înșelat. Serialul ăsta face niște lucruri pe care nu m-am așteptat să le facă și asta îmi place foarte mult. Și exact când credeam că nu mai are cum să continue, au creat o altă întorsătură de situație. Abia aștept sezonul 5! Momentan personajele mele preferate sunt Henry, Regina, Emma și Hook.

Vorbind despre seriale, ultimul episod din The big bang theory mi-a frânt un pic inima, nu m-am așteptat deloc la un asemenea final de sezon. Rămăsesem în urmă cu episoadele, dar acum sunt la zi, și cred că preferam să știu că mai am episoade de văzut, decât să știu că va trebui să aștept până la toamnă ca să aflu cum va continua totul. Am auzit păreri conform cărora era ma amuzant când nu aveau prietene, și poate sunt un pic de acord, dar personajele astea trebuie să evolueze cumva, că altfel e același tipar fiecare episod, ceea ce nu e interesant. Și e încă destul de amuzant, prin ultimele episoade din sezon au fost multe momente care m-au făcut să râd. Dacă s-a uitat cineva, și a văzut ultimul episod, aș avea nevoie de cineva cu care să vorbesc despre asta.

Mai departe vreau să menționez câteva canale de youtube la care m-am tot uitat, legate de cărți. Primul pe care vreau să-l menționez este unmanagedmischief, și am ținut să-l menționez pentru că persoana din spatele lui citește lucruri din diverse genuri, plus că anul ăsta face o chestie care se numește year of Murakami, în care practic citește câte o carte scrisă de Murakami în fiecare lună din an, și spune lucruri interesante despre cărțile pe care le citește în general. Celălalt canal pe care vreau să îl menționez este ivymuse, e al unei fete din Austria care citește și vorbește în engleză și îmi place modul în care vorbește și simțul umorului pe care îl are. 

La capitolul muzică, nu am o singură melodie, ci un album pe care l-am găsit într-o zi pe Youtube și de care m-am îndrăgostit.
Mai nou se pare că ascult albume de la un capăt la altul. Am făcut asta în ultimele luni cu cele trei albume ale trupei Amaranthe, iar albumul Evanescence de mai sus l-am ascultat într-una în mai. Plus că e mult mai convenabil să ascult un album în timp ce mă îndrept spre diverse locuri în București, decât să ascult în ordine melodiile de pe telefon. Eu sunt una din acele persoane care nu se simt bine dacă nu au căștile în urechi.

Și cam asta ar fi tot ceea ce mi-a atras atenția în mai, cum despre cărți vorbesc separat. Am zis eu că postările astea devin din ce în ce mai scurte...