vineri, 31 iulie 2015

July wrap-up

  1. A clash of kings de George R.R. Martin. Ce aș putea spune? Povestea devine tot mai compleză, m-am pierdut la un moment dat printre personaje, dar asta nu a schimbat faptul că mi-a plăcut destul de mult volumul ăsta. Sper să fac rost de următorul curând, celui de față i-am dat 4/5 stele pe Goodreads, iar recenzia se poate găsi aici.
  2. Visătoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt. A fost o mare dezamăgire pentru mine, mai ales având în vedere că principalul subiect în jurul căruia se învârteau povestirile era creativitatea și imaginația. Totul a fost prezentat într-o lumină negativă, și principala problemă avea legătură cu lipsa de comunicare. 2/5 stele pe Goodreads, din păcate, iar gândurile mele le puteți găsi aici.
  3. Mesagerul de Markus Zusak. Nu știu cum aș putea descrie cartea asta în câteva fraze, dar mi-a plăcut, transmite un mesaj foarte frumos și foarte adevărat. Nu știu cât de realistică aș putea spune că e povestea în sine, dar mă bucur că am citit-o. 4/5 stele pe Goodreads, iar recenzia o puteți găsi aici.
Mda, poate că să mă apuc de volumul doi din Game of thrones când și așa nu prea mai am așa mult timp pentru citit nu a fost chiar cea mai bună idee, but oh well. Trebuia să o citesc la un moment dat. Eu cred că e ok, am ajuns la concluzia că voi citi atât cât voi putea și voi avea chef și asta e. Până la urmă, o fac de plăcere.

joi, 30 iulie 2015

"Mesagerul" de Markus Zusak

Am avut ceva emoții atunci când am început să citesc cartea asta. Hoțul de cărți fiind una din cărțile mele favorite, mi-a fost teamă că alte cărți ale autorului nu vor fi la fel de bune. Nu cred că se ridică al nivelul cărții mai sus menționate, dar merită citită, mie cel puțin chiar mi-a plăcut.
Ed Kennedy este un șofer de taxi, are 19 ani și o viață nu foarte interesantă. Joacă cărți cu cei trei prieteni ai lui, e îndrăgostit de o fată care nu prea se uită la el și locuiește cu un câine bătrân. Viața lui se schimbă în momentul în care începe să primească cărți de joc și trebuie să transmită anumite mesaje.
E o carte care pe mine m-a surprins în mod plăcut. Poate că nu atât evenimentele în sine, deși nici ele nu sunt de ignorat, cât mesajele din spatele lor și ceea ce făcea Ed pentru toate acele persoane. Nu m-am așteptat ca el să depună atâta efort, având în vedere conextul în care a aflat desprea toate lucrurile care se petreceau, dar mă bucur că nu a ignorat pur și simplu. Nu știu cât de realistică aș putea spune că este povestea, dar mi-a plăcut chiar și așa.
Cred că ăsta ar fi și principalul motiv pentru care aș recomanda cartea asta: pentru ceea ce vrea să spună. Sigur, poate că în situațiile respective oamenii ar face lucrurile altfel, dar nu asta e ideea.
Au fost câteva momente în care mi-aș fi dorit mai mult de la poveste, sunt situații în care lucrurile sunt un pic confuze, și aș fi vrut o explicație ceva mai lungă la final, legat de cel care a pus la cale toată povestea și cum a făcut-o și mai mult despre de ce a făcut-o. Se spun într-un fel lucrurile astea, dar speram la o explicație mai satisfăcătoare.
Stilul de scriere e un pic ciudat la început, dar m-am obișnuit după câteva zeci de paigni. Nu-s cel mai mare fan al lui, dar cred că a spus ceea ce voia să spună într-un mod ok.
Ca și personaje, mi-a plăcut destul de mult de Ed și de prietenii lui, Marvin, Ritchie și Audrey. Mi s-a părut simpatică prietenia lor, așa un pic ciudată cum e pe alocuri, dar hei, nimic nu-i perfect. Mi-a plăcut de Ed pentru că a fost destul de creativ, cred eu, în momentele în care trebuia să fie. Dintre cei trei prieteni ai lui cred că cel mai mult mi-a plăcut de Marv, e legat de ceva ce ascunde el tuturor, mi s-a părut drăguț din partea lui.
Dintre personajele secundare/episodice, cei care mi-au rămas în minte sunt Milla, Sophie, un părinte(căruia i-am uitat numele, ups) și mi-a plăcut un pic și de mama lui Ed, chiar dacă nu e ea chiar cea mai simpatică mamă.
Cam atât pot spune despre cartea asta, fără să intru în prea multe detalii. Chiar mi-a plăcut, au fost destule de momente care m-au emoționat și mi-a plăcut finalul, chair luând în considerare tot cea am zis mai sus despre sfârșitul cărții. M-a lăsat cu un sentiment plăcut. Eu aș recomanda cartea, mai ales dacă v-a plăcut Hoțul de cărți, dar nu sunteți siguri dacă să îi dați o șansă și acesteia sau nu.

M-a cam deprimat gândul că o ființă umană ar putea fi atât de părăsită încât să se aline cu prezența aparatelor care fluieră și să mănânce de una singură.

Ce ai face dacă ai fi în locul meu? Spune-mi! Te rog, spune-mi!
Însă nu ești în locul meu, nici pe departe. Degetele tale dau paginile acestea ciudate care, într-un fel, creează o legătură între viața ta și a mea. Ochii tăi sunt feriți de ceea ce văd eu. Îți ocupi mintea cu o poveste de câteva sute de pagini. Pentru mine povestea are loc, aici. Acum.

- Ed, ești cel mai bun prieten al meu.
- Știu.
Poți să ucizi un bărbat cu aceste cuvinte.
Nu ai nevoie de o armă.
Și nici de gloanțe.
Doar de cuvinte și de o fată care să le rostească.

Mai mult, ies pe veranda din față și îmi dau seama de cât de îngust văd eu lumea. Vreau să o cuceresc și, pentru prima dată în viața mea, simt că sunt în stare. Dar Dumnezeu știe că și lumea îi ia pe mulți dintre noi.

- Știi tu, se spune că sunt nenumărați sfinți care n-au treabă cu biserica și nu știu mai nimic despre Dumnezeu. Dar se spune și că Dumnezeu merge alături de acești oameni, fără ca ei s-o știe.

- Numai într-o societate bolnavă precum a noastră, poate fi acuzat un om că citește prea multe cărți.

Nu-i mare lucru, dar bănuiesc că e adevărat - lucrurile mari sunt adeseori doar lucruri mici care sunt observate.

Uneori, oamenii sunt frumoși.
Nu după înfățișare.
Nu după cuvinte.
Ci după ceea ce sunt.

Nu e nemaipomenit cât de brutal poate fi adevărul? Nu poți decât să-l admiri.
De obicei, umblăm în cerc, încercând să ne convingem singuri. Sunt bine, ne spunem. Sunt bine. Dar uneori adevărul pogoară asupra ta și nu poți scăpa de el. Și atunci realizezi că uneori nici măcar nu e vorba de un răspuns - ci de o întrebare. Chiar și acum mă întreb cât din viaâa mea este convingere.

miercuri, 29 iulie 2015

Familia Belier

Uite o situație la care nu m-am așteptat: m-am dus să văd filmul ăsta pentru că voiam pur și simplu să văd unul, iar ăsta era singurul care părea ok, iar acum e clar filmul meu preferat! 
Povestea e una destul de simplă. Paula este singura persoană care poate auzi dintr-o familie de surdo-muți, context în care ea funcționează ca un fel de traducător pentru ei, cât și ajutor la fermă. Decide să se înscrie la corul școlii ei, moment în care profesorul ei descoperă că ea are o voce minunată și o încureajează să exerseze, chiar îi oferă o mare oportunitate pentru ea. Problema este că e greu să explice familiei de ce cântatul e așa important pentru ea.
Da, știu că povestea pare foarte simplă, și eu am gândit același lucru, dar este mult mai mult decât povestea fetei care descoperă că are un talent. E și despre persoanele cu handicap, în contextul ăsta cei care sunt surzi, cum îi văd ei pe cei care aud și vice-versa și aș putea continua, dar nu cred că m-aș mai opri. 
Nu cred că aș putea găsi sufieciente cuvinte cu care să laud filmul ăsta. A fost ceva complet neașteptat pentru mine, mai ales că nu auzisem niciodată de el, iar acum sigur îl voi menționa ori de câte ori va fi posibil.
Un lucru pe care vreau neapărat să-l menționez este că actorii au făcut o treabă a-ntâia! Să fii actor mie oricum mi se pare ceva complicat, iar trei dintre ei jucau surdo-muți într-un mod foarte convingător. Pe mine chiar m-ar fi păcălit cu asta. Am tot respectul pentru genul ăsta de oameni.
Încă un aspect care mi-a plăcut mult la acest film au fost melodiile alese. Paula fiind într-un cor, eu m-am așteptat să fie și câtece pe acolo, și nu am fost dezamăgită. Ca să nu mai zic că Paula(sau în cazul ăsta actrița) are o voce superbă! Și, da, chiar ea cântă, am căutat pe youtube și am găsit multe piese cântate de ea. Inclusiv din film, ceea ce m-a făcut extrem de fericită, le ascult pe repeat de câteva ore bune.
Totuși, deși personajele au problemele pe care le au, aș zice că filmul este și comedie. M-am trezit râzând în hohote de multe ori pe parcurs, are glume foarte bune și unele chiar subtile, am rata vreo două. A fost într-un fel distractiv să îi vezi interacționând între ei, ca și fețele uimite ale celor care abia aflau că familai Paulei are asemenea probleme. Iar familia ei mi s-a părut foarte simpatică, foarte veseli, în ciuda greutăților datorate handicapului. Mi-a plăcut mult asta.
Dar nu totul este roz și sunt momente emoționante pe parcurs, mai ales spre final. Cred de asemenea că totul a fost realist, chiar dacă eu nu am fost de acord și nu am înțeles complet unele dintre reacțiile părinților Paulei, legat de decizia ei de a își încerca norocul la un concurs pentru o școală la Paris. Deși bănuiesc că nici familia ei nu era pregătită pentru un copil care e diferit de ei. În fine, asta e o discuție lungă, dar mi-a plăcut cum au evoluat lucrurile în interiorul familiei lor până la final.
Și cred că asta e prima dată când mi se întâmplă să îmi dea lacrimile la o piesă. Au mai fost cântece care să mă emoționeze, dar nu cred că am mai plâns la unul până acum. Finalul a fost foarte frumos, mi-a plăcut foarte, foarte mult!
Îl recomand tuturor, chiar merită!

joi, 23 iulie 2015

Nou la mine în bibliotecă(37)

Am aflat de reducerile de pe Elefant și chiar nu m-am putut abține, mai ales că majoritatea cărților pe care mi le-am luat chiar mi le doream de ceva timp, și erau cam pe la jumătate de preț. Și dacă tot comandam pentru mai multe persoane, am decis să iau ceva și pentru mine.

  • Frontiera de Lucian Dragoș Bogdan. Voiam să citesc ceva scris de acest autor, iar asta era singura disponibilă pe site. Premisa știu că mi-a sunat interesant. Nu e în cea mai bună condiție, dar pot trece peste, e încă întreagă.
  • Olive Kitteridge de Elizabeth Strout. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce e vorba în ea, e cartea gratuită pe care am primit-o cu comanda, dar am văzut că are recenzii destul de bune pe Goodreads, îi voi da o șansă, nu se știe niciodată.
  • Mâine de Guillaume Musso. De luni de zile mă tot uit la cartea asta, pentru că am citit tot ce a fost tradus la noi de acest autor, o singură carte m-a dezamăgit până acum, dar cumva abia acum m-am convins să o cumpăr. Chiar sper să nu mă dezamăgească.

 Acum trec la cărțile mai groase pe care mi le-am luat :))
  • Zei Americani de Neil Gaiman. Nu am mai citit nimic de acest autor, dar am auzit multe păreri bune, iar subiectul cărții acesteia chiar sună ca ceva ce cred că mi-ar plăcea.
  • Poveste de iarnă de Mark Helprin. Am văzut filmul fără să știu că este bazat pe o carte, iar de atunci tot am vrut să o citesc, pentru că filmul mi-a plăcut foarte mult. Iar din ce am citit prin recenziile de pe Goodreads ceva la modul în care lumea se referă la carte îmi amintește de Murakami. Nu aș ști însă să explic de ce.
  • Fata care a atins cerul de Luca di Fulvio. Din nou, rezumatul de pe spate suna foarte interesant, am impresia că e ceva ficțiune istorică, de genul Hoțul de cărți, dar nu bag mâna în foc. Dar știu că spune povestea mai multor personaje. 
Și ultima, dar nu cea din urmă.
  • A storm of swords I: Steel and snow de George R.R. Martin. O să recunosc că nu-mi doream ediția asta, dar cealaltă nu mai e în stoc nicăieri și nu vreau să aștept două luni pentru ea. So, îmi voi lua și partea a doua în viitorul apropiat și le voi citi pe amândouă, iar apoi voi scrie recenzia pentru volumul trei. De fapt, nu prea știu cum să fac, pentru că mi s-ar părea că trișez să le dau rating separat celor două părți ale volumului. Orice părere îmi va fi de ajutor. Oricum, acum sunt și mai intimidată de volumul trei al seriei :))

Poza de grup:


Sunt absolut incurabilă, știu :))

marți, 21 iulie 2015

"Visătoarea din Ostende" de Eric-Emmanuel Schmitt

Asta e prima oară când uit să scriu o recenzie. La naiba. Dar mi-am amintit, deci nu-i problemă.
Asta este o colecție de povestiri scurte, așa cum am înțeles că majoritatea cărților acestui autor sunt, ea cuprinde în total cinci. Am mai citit înainte o singură carte a acestui autor, iar acum nu mai sunt așa convinsă că vreau să citesc și altele. Explic imediat de ce.
Ca să fac o comparație, prima carte pe care am citit-o eu de Schmitt a fost Concert în memorie unui înger, care mi-a plăcut destul de mult. Iar cum cea de față avea subiectul "creativitate" evident că nu am putut rezista. Am fost dezamăgită. Voi lua poveștile pe rând.
Prima, cea care dă numele cărții, este preferata mea și cam singura care mi-a plăcut de la un capăt la altul. A avut un aer de basm, genul ăla de poveste de dragoste imposibilă, dar pe care totuși nu o regreți absolut deloc. Mi-a plăcut mult de bătrânica ce spunea povestea, iar la finalul ei mi-au cam dat lacrimile.
A doua a fost ok, se numește Crima perfectă, și e relatarea despre cum o soție și-a ucis soțul și apoi a luptat să își demonstreze nevinovăția. A fost foarte interesantă, iar finalul foarte trist, totuși pot spune că mi-a plăcut.
Celelalte trei povestiri sunt motivul pentru care am fost dezamăgită. Ele se numesc Vindecarea, Lecturile proaste și Femeia cu buchetul de flori. Dacă cu privire la Vindecarea voi recunoaște că faptul că acțiunea se petrecea într-un spital reprezintă ceva ce nu prea îmi place în general(spitalele îmi dau un sentiment straniu, nu-mi plac absolut deloc), despre celelalte două nu pot spune același lucru. Și chiar și la cea de-a treia, povestea aia de dragoste și modul în care s-a terminat chiar nu mi-au plăcut deloc, excluzând întregul decor. Cât despre ultimele două... Lecturile proaste cred că a vrut să arate că lipsa de comunicare poate fi gravă, dar modul în care s-a spus tot lucrul ăsta mi s-a părut oribil și chiar exagerat. Refuz să cred că un om cu inteligența profesorului chiar ar fi în stare de așa ceva de la o simplă carte. Cât despre ultima poveste, nu prea i-am înțeles rostul, ce a vrut să spună, și totul e lăsat în aer într-un mod care m-a enervat.
În cele din urmă, cred că majoritatea povestirilor din volum au legătură cu lipsa de comunicare acolo unde ar trebui să existe și consecințele ce pot apărea din cauza asta. Ca să nu mai vorbim despre orgolii și egoism și alte lucruri de genul ăsta. Totuși, nu prea mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ăsta fiind și motivul pentru care acum sunt sceptică cu privire la acest autor.

- De o iubire esențială nu te vindeci niciodată.

Citea ca să nu devieze, citea nu ca să umple un vid spiritual, ci ca să-și acompanieze creativitatea prea puternică. Literatura era o sângerare, o păzea de febră...

În prostia lor, scriitorii presupun că scapă condiției de muritori numai pentru că lasă ceva în urmă; dar acel ceva cât timp durează?

- E o idioțenie să spui fraze din astea: "altminteri"! "dacă n-ar fi fost boala"! Sunt niște șiretenii ale minții, care te fac să suferi și mai mult. Destinul meu nu s-ar fi putut desfășura "fără asta". Nu trebuie niciodată să te lași dus de impoteze de felul ăsta, pentru că nu sunt decât niște fântâni ale durerii în care să te zbați. 

duminică, 19 iulie 2015

Atelier de confecționat povești fantastice

Ieri am fost la un eveniment organizat de editura Crux Puplishing, așa cum scrie și în titlu, un atelier de creat povești, ce a fost moderat de către autorul Dan Rădoiu. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar titlul și descrierea evenimentului m-au atras, pentru că îmi place tot ce are legătură cu poveștile, cărțile, scriitorii și autorii. 
Am rămas surprinsă de altfel atunci când am descoperit câtă lume se adunase acolo, pentru eveniment. Cred că erau vreo douăzeci de persoane. Să explic un pic ce s-a petrecut la atelier. Autorul Dan Rădoiu a povestit un pic despre modul în care creează el povești, apoi, împreună cu cei prezenți, s-a început construirea unei povești. Mie asta mi-a amintit de ceea ce se făcea pe forumuri acum câțiva ani, când fiecare utilizator adăuga câteva cuvinte, sau o propoziție, iar la final se vedea rezultatul. Nu am găsit o comparație mai bună. Mie una totul mi s-a părut frumos organizat, lumea a fost prietenoasă, dar nu sunt cel mai mare fan al modului ăsta de a crea o poveste, pare un pic haotic, deși trebuie să recunosc că ce a ieșit, povestea în sine, nu a fost chiar lispsită de sens. M-am pierdut prin ea la un moment dat, dar ca și idee de bază nu a fost rea deloc. Ciudată, da, dar altfel a fost foarte ok, cel puțin ce am auzit în cele două ore cât am stat, pentru că nu am putut rămâne până la final.
Dacă ar fi să spun ce mi-a plăcut cel mai mult la modul în care a început să se construiască întreaga poveste, acela ar fi faptul că s-a început de la personaje, apoi s-a trecut la scopul lor în toată lumea aceea imaginară în care trăiau. Mi-a plăcut și faptul că, deși se spusese cam ce vor urmări protagoniștii, accentul s-a pus mai mult pe personaje, modul în care gândesc și motivațiile din spatele acțiunilor lor. Tot pe aici autorul a dat câteva exemple de arhetipuri de personaje, care mi s-au părut foarte interesante. S-a mai spus câte ceva și despre modul în care se construiește o poveste, despre ideea de story in another story, și sunt destul de convinsă că am ratat să menționez ceva. A, da, despre câte detalii e bine să li se ofere cititorilor pe parcurs, să nu fie textul prea încărcat de lucruri necunoscute cititorilor. Și atât îmi vine în minte acum, sper că nu am uitat ceva.
Mie chiar mi s-a părut utilă experiența, chiar ținând cont că nu m-am implicat deloc în tot procesul. Timiditatea mea și frica de a nu spune vreo prostie de față cu atâta lume și-au cam spus cuvântul, dar tot sunt fericită că am fost acolo. Toată experiența mi-a mai dat ceva idei, că și așa duceam lipsă în ultima vreme. Aș mai merge la astfel de evenimente, chit că mă enervează de fiecare dată faptul că nu pot și eu să fiu mai outgoing, dar am speranța asta că dacă voi continua să ies din zona mea de confort, la un moment dat îmi voi mai depăși măcar o parte din timiditate și tot restul. I can only hope.
Aș fi vrut să spun câteva cuvinte despre povestea ce începuse să prindă formă, dar nu cred că aș putea să reproduc. Voi spune doar atât: personajul sconcsului e favoritul meu, cei care au fost acolo știu despre ce vorbesc. În retrospectivă, a fost interesant de urmărit de unde a pornit și cam pe unde a ajuns.
Ca o concluzie, eu v-aș recomanda să mergeți la astfel de evenimente, dacă nu ați mai fost, e un mod plăcut de a petrece timpul liber.

joi, 16 iulie 2015

"A clash of kings(A song of ice and fire #2)" de George R.R. Martin

În sfârșit mai apar și eu pe aici cu o recenzie, am senzația că a trecut pre mult timp de la ultima, adică vreo lună, cât mi-a luat să o citesc pe asta. Recunosc că pe la final îmi cam pierdusem răbdarea, am sărit peste scenele de război.
Dacă la primul volum am încercat să îmi storc creierul pentru un rezumat, aici nu am mai făcut asta. Povestea mi se pare mult prea complexă și densă pentru ca cineva să reușească să îi facă un rezumat în adevăratul sens al cuvântului. Mai bine trec direct la impresiile mele referitoare la volumul de față.
Mi-a plăcut, toate intrigile și cum toți își făceau un plan, cum cititorul afla de ele și știa că majoritatea nu vor putea fi duse la îndeplinire. A fost foarte interesant de urmărit. Totuși, cred că primul volum mi-a plăcut ceva mai mult. Motivul e unul foarte subiectiv, anume că tot războiul ăla m-a cam obosit. Știu că nu e tocmai corect, având în vedere că ar fi trebuit să mă aștept la asta, dar așa sunt eu.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta au fost capitolele despre Arya, Tyrion, Sansa și cele ale lui Catelyn. Îmi place Arya din ce în ce mai mult, mai ales după unele lucruri pe care le-a făcut în volumul ăsta, fata chiar are curaj și mi s-a părut isteață. Capitolele lui Sansa mi-au plăcut pentru că au prezentat o parte interesantă a evenimentelor, cu ea ca personaj încă mai am dubii dacă să o plac sau nu. Sora ei mi-e mai simpatică. Iar Tyrion se numără printre favoriții mei, alături de Jon Snow. Capitolele lui din cartea asta nu mi-au plăcut la fel de mult ca în primul, pentru că au fost cam violente, dar de el ca personaj îmi place mult. Iar capitolele lui Catelyn mi-au plăcut atât pentru că mi se pare interesant punctul ei de vedere, cât și pentru faptul că aduceau lucruri interesante în poveste.
Oricum, cel mai genial personaj mi se pare de departe Tyrion. Îmi place mult de el, chiar dacă e un Lanister, e mai interesat de dreptate decât restul, sau cel puțin așa mi-a lăsat mie impresia, chiar sper să nu fiu dezamăgită.
Trecând la ceea ce mi-a plăcut mai puțin, au fost capitolele personajelor Dany(nu o să încerc să îi scriu numele complet, sigur greșesc) și Theon. Înțeleg de ce au fost acolo, dar în partea lui Dany nu prea s-a întâmplat mare lucru, iar pe Theon l-am urât foarte tare. Îl vreau mort, omul e prea insuportabil. Și aștept momentul în care povestea lui Dany va avea un impact asupra celorlalte personaje, pentru că momentan nu e cazul. Și nici nu pot să spun că o plac prea tare, nici nu o urăsc, mi-e cumva indiferentă momentan. Dar asta se poate schimba oricând.
Nu știu ce altceva aș mai putea spune. Însă abia aștept să pun mâna pe următorul volum, totul devine tot mai interesant, și chiar vreau să aflu ce va urma pentru personaje, chiar dacă nu cred că ceva bun, dar tot vreau să știu.

"Courage and folly are cousins, or so I've heard."

"A boy has more courage than sense."

"There's no shame in fear, my father told me, what matters is how we face it."

"Power resides where men believe it resides. No more and no less."

This world is twisted beyond hope, when lowborn smugglers must vouch for the honor of kings.

"When we speak of the morrow nothing is ever certain."

It is all a game to them still, a tourney writ large, and all they see is the chance for glory and honor and spoils. They are boys drunk on song and story, and like all boys, they think themselves immortal.

Perhaps that is the secret. It is not what we do, so much as why we do it.

"Sleep is good. And books are better."

"Sorcery is the sauce fools spoon over failure to hide the flavor of their own incompetence."

miercuri, 8 iulie 2015

Top 5 Wednesday: Things on your Bookshelf that Aren't Books

Bine, nu prea am eu așa multe lucruri în bibliotecă care să nu fie cărți, dar mă uitam și am găsit cinci lucruri despre care mi-ar plăcea să vorbesc un pic. 

Asta e o lumânare parfumată cu miros de vanilie pe care am găsit-o în decembrie 2014 în Austria și m-am îndrăgostit iremediabil de ea. Nu am prea ars-o, pentru că nu vreau să se termine, dar îmi place să o miros din când în când.

Gheișa pe care am primit-o cadou de la ai mei de Crăciun în 2013. Stă lângă cărțile lui Murakami, pentru că acolo se potrivește cel mai bine. O admir aproape zilnic, îmi place enorm!

Ăsta e un album foto pe care l-am primit ca un cadou de ziua de naștere de la un coleg, și în care am pus, în ordine aproximativ cronologică, poze cu mine și cu fratele meu. Știu că nu e cel mai frumos album, dar m-am străduit ceva să adaug toate pozele. Că se opresc prin generală, a opta cred, asta e altceva, pentru că după nu a mai developat nimeni pozele, toate sunt pe CD-uri și calculatoare.

Nu prea mi-e clar pentru ce e asta, într-un timp agățasem accesorii de ea, dar îmi place cum arată. Iar cum mult rafturi sunt încă goale, trebuia să pun ceva pe ele.

Ultimul obiect e ursulețul ăsta de care nu mă pot despărți, deși nu pot spune de ce. Dar arată frumos acolo, deci acolo a rămas.