sâmbătă, 27 februarie 2016

"Crux(The Angellove Society #1)" de Șerban Andrei Mazilu

Sunt două lucruri pe care țin să le menționez înainte de a începe să scriu despre cartea în sine și ce impresie mi-a lăsat. Primul ar fi că în timp ce o citeam m-am gândit că sunt extrem de fericită pentru că pot citi în engleză, pentru că am putut citi cartea asta. Iar al doilea este că a trecut ceva timp de când o carte m-a lăsat la final cu un mare zâmbet tâmp pe față și cu dorința de a spune tuturor cât de mult mi-a plăcut! 
Povestea în sine nu e foarte complicată. Kara se trezește pe o planetă ciudată, fără să știe cum a ajuns acolo, și nici nu apucă să respire prea bine că se și trezește pe cap cu un demon care vrea să o protejeze și mulți alții care o vor moartă pentru că ea este Nilithar-ul, despre care profețiile au spus că e singurul în stare să o elibereze pe Innana, creatoarea lumii Crux, care a fost închisă cu mult timp în urmă atât de demoni cât și de îngeri. 
Ziceam că povestea e simplă, nu? Nu chiar. Conceptul în sine e ușor de înțeles, dar povestea e mult mai complicată de atât și nu îi are ca jucători doar pe cei menționați mai sus. Mai apar doi oameni care au făcut diverse pacturi care le-au damnat sufletele, vampiri, vrăjitori, Meka și alte creaturi pe care nu le voi înșira aici, mi-ar lua prea mult timp. Nu m-aș fi așteptat să existe atât de multe poapoare, ca să le zic așa, în cartea asta, iar modul în care interacționează e de-a dreptul fascinant și interesant de urmărit. 
Am o admirație sinceră și profundă pentru lumea pe care a reușit să o creeze autorul aici. Și fără să conțină o sumedenie de pasaje explicative care să încetinească mersul lucrurilor. Totul e integrat în text într-un mod în care eu una nu mi-am dat seama când și cum au fost date explicațiile, dar tot timpul am știut tot ceea ce cred că era necesar să știu, iar la final chiar nu am rămas cu niciun fel de întrebări fără răspuns sau neclarități cu privire atât la lume cât și la tot ceea ce se petrece în ea. Iar pentru o lume care de cele mai multe ori pare lipsită de orice sens, totul a arătat foarte complet la final. 
O să recunosc totuși că au fost momente în timp ce citeam în care m-am gândit la cât de ușor ar fi fost ca o serie de lucruri să devină clișee, dar nu au devenit. Chiar și premisa cărții, scrisă mai sus, zisă așa, îmi sună a clișeu, cu omul simplu care e ales să îndeplinească fapte mărețe, dar nicio clipă în timp ce citeam nu am găsit ceva ce eu să pot numi clișeu. Și nu am știut nicio clipă la ce să mă aștept mai departe, exact când totul părea să meargă cât de cât ok, mai apărea un detaliu care schimba complet lucrurile. 
Trebuie să spun că sunt uimită de perosnajele create de autor. Separat de Kara și Maar, care sunt personajele centrale ale poveștii, împreună cu încă câteva, sunt două personaje care mi-au rămas în minte, Dominic și Octavius, care apar de cam trei ori în întreaga poveste, printre toate nebuniile care se petrec pe drum, și totuși la final chiar pot spune că mi-a plăcut foarte mult de ei. De amândoi. Și mai sunt vreo patru personaje care apar de nicăieri și care până la urmă au un rol mai mare în poveste decât m-aș fi așteptat, și de unul dintre ei mi-a plăcut încă de la început. Și sunt multe alte personaje în cartea asta despre care aș putea vorbi, Thomas, Lexi, Andrew, Victoria, Palisera, Arlo, Tesla și lista poate continua. Au fost momente pe parcurs când a trebuit să mă gândesc un pic ca să îmi amintesc cine e cine, sunt multe personaje în cartea asta, dar majoritatea chiar mi-au plăcut. Iar replicile dintre Kara, Maar, și Thomas și Andrew au fost foarte tari! 
Am zis că povestea e de altfel și foarte amuzantă? M-am trezit râzând de câteva ori, ceea ce nu mi se întâmplă când citesc, chiar dacă ceva mi se pare amuzant. Dar chiar m-am distrat de minune citind cartea asta. Umorul e un alt lucru pe care eu îl apreciez foarte mult, mai ales în povești mai dark, cum e cea de față.
Nu știu dacă v-am convins, dar măcar dați-i o șansă. Dacă citiți în engleză, o puteți găsi pe Amazon, în format kindle și nici nu e scumpă. Și poate că va apărea și în română la un moment dat, cine știe? 


"I'm surprised you're still not getting it..."
"Get what? That this place is messed up so badly your existence actually makes sense?"
"Exactly! Why do illusion, magic and surreal things still surprise you?"

Reality. Killer of dreams, mother of nightmares. A cruel bitch, juggling destinies, smashing lives with its bluntness.

"Sometimes," the mage whispered exhausted "I don't know which of you I hate more. But I guess a marriage based on insanity is as valid as any other..."

It wanted to bite and claw at the concept. It felt like those poor material shells had no such right. They were just... pods. Simple containers for beings that defied the laws set by the Creator. And that, in its essence, was worthy to be called a miracle.

"Time, space and love are all the same in any dimension you care to name: relative and conventional."

"No worries: you can trust me."
"No, I can't.", he said with a grin. "But anyone lacking a sense of irony so badly must be either stupid or genuinely sincere."

He wanted to ask her about love and if that didn't count for something. In every movie and every book, especially the holy one, that concept was the guide for a repentant person's path to enlightenment. But he realized love came in different forms and if she had so much love to give to the Light, there was certainly a sinister adoration for Darkness as well. Love was a concept, but the deeds in its name were what really mattered. Love, loyalty, courage... sacrifice. He was better off just putting all of them out of his head and hope that they at least played AC/DC in the torture pits.

"I can't believe I'm doing this. I came to kill a demon which turned out to be a lot more persuasive than I thought. He convinced me to kill other demons, then I destroyed some angels and now I'm stuck with protecting a human on a quest to release a cherub... Somehow, along the way, I think I've lost track of what my purpose really is."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu