Postări

Se afișează postări din aprilie, 2016

April wrap-up

Imagine
Cred că anul ăsta voi ajunge la un minunat average de două cărți pe lună. Am ajuns în situația aia în care nu mai am atât de mult timp pe cât mi-aș dori ca să citesc, dar tot cumpăr cărți, plus că vreau să fac atât de mult lucuri!  Ultima privire de Adina Speteanu. Sunt tristă că seria asta s-a terminat, teoretic. A fost o aventură frumoasă și nu cred că mă voi sătura vreodată să vorbesc despre seria asta. Dacă autoarea va mai scrie vreodată despre personajele astea, sau orice în lumea asta, eu voi citi. Bine, eu oricum aștept să văd ce va mai scrie mai departe. 5/5Delirul încapsulat de Florin Pîtea. A fost o carte amuzantă, chiar m-am distrat în timp ce o citeam și mi-a plăcut mult mai ales modul în care aceleași personaje se învârteau prin diverse povești. Am rămas cu ceva sentimente mixte, dar sunt curioasă să văd ce se va întâmpla în volumul doi și vreau să mai citesc steampunk, pentru că nu sunt foarte familiară cu genul. 3/5 Asta e tot ce am citit în aprilie. Am mai început și C…

"Delirul încapsulat(Cartea cu scoarțe de argint ferecate #1)" de Florin Pîtea

Imagine
Am păreri mixte când vine vorba de cartea asta. Au fost lucruri care mi-au plăcut destul de mult în ea, și altele care nu mi-au plăcut la fel de mult. Dar sunt totuși curioasă să văd ce va urma în volumul doi.  Nu am mai citit nimic steampunk până acum, nu știu prea multe despre acest gen sau cum s-o numi de fapt, și cred că asta e o parte din problemă, my bad. Și modul în care e construită cartea e diferit de tot ce am mai citit eu până acum, ceea ce în mare ar fi un punct în favoarea ei, dar au fost și câteva lucruri pentru care nu am fost neapărat fan. Cartea asta practic cuprinde o serie de povestiri, dar spre deosebire de alte cărți de povești scurte, aici personajele din o poveste se regăsesc și prin celelalte. Iar mie lucrul ăsta chiar mi-a plăcut, pentru că o parte din motivul pentru care nu prea citesc proză scurtă e tocmai că e scurtă și se termină prea repede, când eu aș fi vrut să petrec mai mult timp cu personajele. Aici e fain tocmai faptul că personajele în mare sunt a…

Atelier de confecționat povești fantastice #8

Imagine
Duminica trecută, pe 17 aprilie, a avut loc o nouă sesiune a atelierului de confecționat povești fantastice organizat de editura Crux Publishing. De altfel al doilea pe luna aprilie, nu am putut decât să fiu extrem de încântată!
De data aceasta subiectul a fost basmul și elementele de bază ale acestuia, după concluziile la care a ajuns Vladimir Propp după studiile sale. La atelier s-au menționat doar cinci, acestea fiind:

absențainterdicțiaîncălcarea interdicțieiiscodireadivulgarea Din câte am văzut și pe wikipedia, sunt mult mai  multe elemente decât cele menționate mai sus, dacă e cineva curios, o să las un link către pagină. Iar de aici am început să creem o poveste, dar nu înainte ca Deea să îmi distrugă un pic copilăria. Nu că aș fi citit eu multe basme, dar nici nu o pot contrazice în vreun fel, acum că stau și mă gândesc la asta, cel puțin în cazul lui Harap Alb, că e singurul pe care îl știu mai bine. Dar am citit de-a lungul timpului și niște creepy pasta despre desene pe car…

Despre cărți și autorii români

Imagine
Ghanda a posta pe blog un articol foarte interesant despre cărțile autorilor români și diverse probleme care sunt mereu ridicate în discuții, și care nu s-au schimbat de-a lungul timpului. Și, cum mi-a plăcut discuția pe care a pornit-o ea, mi-am zis să scriu și eu despre asta, cum am câteva lucruri de zis.  Eu sunt mai nouă în tot cercul ăsta, în sensul că am descoperit nu cu mult timp în urmă evenimente interesante din lumea cărților, dar de când am început să particip nu mă mai satur, dacă aș putea aș merge la toate! Ceea ce pentru mine e ceva, pentru că eu nu obișnuiam să fiu atât de interesată de atât de multe lucruri. Cu aceste ocazii, am ascultat câteva discuții legate de cărțile autorilor români, percepția românilor despre ele și de ce nu se vând. Și, așa cum a zis și Ghanda, tind să devină repetitive. Eu cred că cea mai mare problemă când vine vorba de cărțile autorilor români, și mă refer aici doar la cei contemporani, este formată din prejudecățile noastre. La mine totul a …

Leapșă: Most wanted

Merci, Sara, pentru leapșă! :)
1. O carte publicată pe care ți-o dorești. Ăhhh, doar una? În mod ciudat, nu îmi vine niciuna în minte acum, deși știu sigur că lista mea de cărți pe care mi le doresc nu se sfârștește niciodată. Gata, știu, Elantris de Brandon Sanderson.
2. O carte nepublicată pe care ți-o dorești. Volumul 6 din Game of thrones, chit că nu se știe când apare și că eu nu am ajuns la zi? Oricum, știu sigur că voi cumpăra volumul chiar dacă nici atunci nu voi fi la zi. Deși, la cât de greu apar, nu se știe niciodată. 
3. O carte pe care o dorești tradusă. Seria spin-off de la Cântul vrăjitoarelor de Mireille Calmel. Iubesc seria aia, și vreau să citesc și despre ce se întâmplă după. Și franceză nu știu suficient de bine cât să citesc un roman în limba asta.
4. O carte pe care ți-o dorești datorită copertei. Aici chiar nu știu ce să răspund. Mai ales că nu cumpăr cărți doar pe baza copertei. Poate fi cea mai frumoasă copertă, dar rezumatul de pe spate nu mă convinge, nu o voi cump…

"Ultima privire(Dincolo de moarte #4)" de Adina Speteanu

Imagine
Am tot amânat momentul în care să încep cartea asta, pentru că nu voiam ca seria să se termine. Iar acum, după ce am citit-o, spun sincer că nu cred că ăsta e finalul seriei. Refuz, mai ales la cum s-a terminat cartea. Rămân cu speranța că poate cândva, cumva, va urma un volum cinci. Dar până atunci, să vorbesc despre acest volum. Nu îmi mai amintesc exact finalul de la volumul trei, iar în cel de față se întâmplă atât de multe lucruri, că o să sar peste partea în care îl rezum, pentru că nu aș putea face asta.  Privind înapoi, la toată seria per ansamblu, pot spune că acesta e volumul meu preferat dintre ele. Și e foarte posibil să fie singurul în care Natalia să nu mă fi enervat pe parcurs, nu mai știu exact la volumul trei dacă a avut vreun astfel de moment. Nu e ea conducătoarea model, dar e până la urmă doar un copil, eu cred că s-a descurcat minunat în condițiile date. Face greșeli, nu o să zic că nu, dar pare mult mai realist așa, nu are experiență și a fost aruncată în toată …

Atelier de confecționat povești fantastice #7

Imagine
În cadrul celei de-a cincea ediții al târgului SF&Fantasy, Final Frontier, a avut loc și cea de-a șaptea ediție a atelierului organizat de editura Crux Publishing. M-am dus duminică special pentru acest atelier, mi-am zis că nu îl mai ratez decât dacă apare altceva cu adevărat important care să mă oprească.
Planul inițial a fost acela ca o trupă să interpreteze o povestire a autorului Dan Rădoiu, dar cum încăperea era mult prea mică, asta nu s-a mai întâmplat.
Însă asta nu a oprit în niciun fel atelierul din a avea loc, lucru care m-a bucurat foarte mult, așa că ne-am adunat în mica sală și... am făcut ce facem de obicei.
Trebuie să spun de la început că povestea care a ieșit din acest atelier e probabil ce mai grounded de până acum. După ceea ce s-a întâmplat la edițiile trecute am rămas chiar surprinsă de cât de grounded a fost povestea de data asta(momentul ăla când nu găsești cuvântul în limba română).
De data aceasta, personajul de la care s-a pornit a fost un bărbat de patr…

Atelier SF&F 3 - păreri

Imagine
Așa cum am zis, ăsta e articolul cu părerile mele despre acest atelier de scriere creativă Vreau să scriu asta și pentru că e unul dintre motivele pentru care am cam lipsit de pe blog în luna martie. Mai întâi, câteva detalii mai tehnice, să le zic așa despre acest atelier: a durat 6 săptămâni, cu două întâlniri pe săptămână, lunea și joialocația principală în care s-a desfășurat a fost la Piața Romanăa costat 600 de leiantrenorii au fost Michael Haulică și Dănuț Ungureanuperioada în care s-a desfășurat a fost 22 februarie - 31 martie Recunosc că nu am știut exact la ce să mă aștept, dar atunci când am fost la lansarea antoligiei de la prima serie a atelierului, Eroi fără voie, am vorbit cu unii dintre participanți și părerile au fost pozitive, și încă de atunci am zis că mă înscriu și eu. Din păcate, nu s-a ținut în iarna lui 2015, așa cum s-a vrut atunci, dar s-a ținut acum. Și am fost destul de încântată când am auzit că se va ține până la urmă.
Unul dintre primele lucruri pe care …

Achiziții(43)

Imagine
Nu știu exact în ce ordine vor fi următoarele trei postări, dar nu cred că aceasta mai are nevoie de introducere, Final Frontier happened. Încep cu ce mi-am luat de la Crux Publishing. Insula Diavolului de Ciprian Mitoceanu. Nu puteam pleca fără, trebuie să știu ce se va întâmpla mai departe cu tot Amendamentul Dawson și cu cele două personaje principale. Cred că nimic bun, dar tot trebuie să știu.Regatul sufletelor pierdute de Ana-Maria Negrilă. Sună așa fain, e hard SF, ceea ce eu nu prea am citit până acum, dar după ce mi s-a mai și povestit în mare cam care e povestea nu am putut să rezist. Chiar sper să îmi placă.Metamorfoze. Asta e o antologie și recunosc că am luat-o din simplul motiv că are și Șerban Andrei Mazilu o povestire acolo, dar cine știe, poate voi mai descoperi vreun autor care îmi place citind întreaga carte.
Povestiri de la marginea realității de Dan Rădoiu. Am zis că trebuie să îl citesc și pe el la un moment dat după ce am fost la atâtea ediții ale atelierului. Și…

Final Frontier #5 - părerile mele

Imagine
Nu mai țin minte exact ce m-a motiva prima dată să merg la evenimente din lumea literară și creativă, dar trebuie să spun că mă bucur că am început să fac asta. Și mă bucur că am participat la această ediție a Final Frontier și sper să pot fi pe acolo și la ediția următoare. Pentru că da, mi-a plăcut! Nu o voi lua pe zile, ci voi povesti pe rând despre evenimentele la care am fost, și urmează și un book haul după asta, pentru că da, am comis-o din nou. Dacă aș avea și timp să citesc toate cărțile astea ar fi minunat... A, și de data asta mi-am amintit să fac poze!
Primul eveniment la care am ajuns a fost cel al Secției 14, grup care a apărut după prima ediție a atelierului SF&F. Am citit antologia, mi-a plăcut, așa că mi-am zis să trec și eu pe acolo să văd ce se va întâmpla. Și nu regret nimic. Așa am mai aflat câte ceva despre grupul acesta ce nu știam, s-a vorbit atât despre ce fac ei și cum, dar și câte puțin despre fiecare membru în parte. Și, înainte de a spune altceva, tre…

March favorites

Imagine
Nu știu cum am reușit, dar luna asta am adunat destule lucruri care au legătură cu machiajul și cu îngrijirea tenului. Și am devenit fanYves Rocher.
Lucrurile din poza de mai sus au pornit de la faptul că m-am dus în magazin pentru că aproape mi se terminase demachiantul. Am aflat că de fapt de foloseam eu era special pentru ochi și mi s-a recomandat altceva, pentru ten uscat. Și mi-am zis că de ce nu? Și nu regret nimic, mai ales că totul a avut efect, și toate produsele lor miros foarte bine!  O iau de la stânga la dreapta: ăla e demachiantul pe care îl folosesc acum pentru toată fața, care e un fel de cremă de fapt, și îmi place cum se simte pe pieleapoi am ceva tonic, îl folosesc după ce îmi tamponez fața cu el după ce folosesc demachiantullângă e crema de zi, pe care o folosesc dimineațași ultima e o cremă de noapte Îmi plac toate produsele de mai sus și datorită modului în care miros chiar a ajuns să îmi placă să le folosesc. Asta, plus faptul că am observat că au efect. Doar ca…

March Wrap-up

Imagine
Nu-s exact sigură de ce scriu o postare separată pentru asta, but oh well. Am citit o singură carte în luna martie, a fost o lună plină de tot felul de lucruri, printre care Atelierul SF&F 3 la care am participat și despre care o să postez zilele astea, pentru că am câteva chestii pe care vreau să le zic.  Dar trecând la subiect, cartea pe care am citit-o în martie a fost: În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami. Aș fi vrut să o pot citi mai repede, dar timpul nu mi-a permis. Chiar mi-a plăcut, deși trebuie să spun că asta e cea mai ciudată carte a lui Murakami pe care am citit-o până acum, ceea ce spune ceva având în vedere genul de cărți pe care le scrie. Acum sunt curioasă cum va fi ultimul volum din seria asta, pentru că finalul acestei cărți mi-a frânt un pic inima. Nu cred că mă voi plictisi vreodată să îl citesc pe Murakami. 4/5 Mda, nu tocmai o lună minunată, dar poate aprilie va fi mai bună. Momentan am început să citesc Ultima privire de Adina Speteanu, ultimul vol…