miercuri, 6 aprilie 2016

Atelier SF&F 3 - păreri

Așa cum am zis, ăsta e articolul cu părerile mele despre acest atelier de scriere creativă Vreau să scriu asta și pentru că e unul dintre motivele pentru care am cam lipsit de pe blog în luna martie.
Mai întâi, câteva detalii mai tehnice, să le zic așa despre acest atelier:
  • a durat 6 săptămâni, cu două întâlniri pe săptămână, lunea și joia
  • locația principală în care s-a desfășurat a fost la Piața Romană
  • a costat 600 de lei
  • antrenorii au fost Michael Haulică și Dănuț Ungureanu
  • perioada în care s-a desfășurat a fost 22 februarie - 31 martie
Recunosc că nu am știut exact la ce să mă aștept, dar atunci când am fost la lansarea antoligiei de la prima serie a atelierului, Eroi fără voie, am vorbit cu unii dintre participanți și părerile au fost pozitive, și încă de atunci am zis că mă înscriu și eu. Din păcate, nu s-a ținut în iarna lui 2015, așa cum s-a vrut atunci, dar s-a ținut acum. Și am fost destul de încântată când am auzit că se va ține până la urmă.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat eu a fost variația vârstelor celor care au participat. Și m-am bucurat totuși că nu am fost eu cea mai mică de acolo, că deja pe la locurile de muncă am început să mă obișnuiesc cu asta.
Dar revenind la atelierul propriu-zis, primele întâlniri au fost mai teoretice, ca să zic așa, s-au povestit lucruri general valabile, care chiar mi s-au părut interesante, și au fost și câteva lucruri pe care nu le-am mai auzit până atunci, chiar a fost frumos. Eu una m-am regăsit în mai multe lucruri spuse de antrenori pe parcursul atelierelor.
Una dintre ele a fost diferită de celelalte, pentru că l-am avut ca și invitat special pe Marian Coman, de care eu am mai auzit, adică îi știam numele fără să știu exact ce a scris. Apoi am aflat că el scrie pentru revista Harap Alb Continuă, despre care am auzit multe lucruri bune. Marian Coman ne-a vorbit despre experineța lui ca scriitor, de unde a pornit și cum a ajuns unde este astăzi, adică într-o postură din care poate trăi din scris. Asta rămâne una din întâlnirile mele preferate de la acest eveniment, mi s-a părut foarte interesant tot ce a spus Marian Coman și mă bucur că l-am avut ca și invitat.
Apoi, la un moment dat, a venit și clipa în care participanții trebuiau să își aducă contribuția la atelier, adică partea fun. Logica mea cu atelierul ăsta a fost de fapt cam așa: ok, plătesc 600 de lei, deci poate că asta, împreună cu faptul că voi fi într-un grup de persoane cu aceeași pasiune cu a mea, adică scrisul, și cu oameni avizați, poate că toate astea mă vor motiva să revin serios la scris. Nu a fost așa, dar ajung și acolo. Revenind la partea fun, primul lucru care ni s-a spus că ar putea fi de mare ajutor a fost un sinopsis al poveștii pe care vrem să o scriem. Sinopsisul l-am scris până la urmă, în parte pentru că m-aș fi simțit vinovată să mă duc cu mâna goală, și a fost destul de ok, mai ales că știam ideea principală a poveștii pe de rost, că mă chinui de ceva timp să o scriu. Toate bune și frumoase.
După asta, așa cum era de așteptat, a urmat partea în care trebuia să începem textele, folosind sinospisiurile respective. Cam aici a murit totul pentru mine. M-am tot învârtit în jurul cozii un weekend întreg și nu am reușit să scriu un cuvânt. În momentul ăla mi-am zis că asta e, dacă nu voi reuși să scriu nimic îmi asum, urma să fiu dezamăgită de mine, dar mi-am luat în calcul și posibilitatea asta. C'est la vie. Ghinion.
În cazul în care nu v-ați prins, sunt și mai pesimistă de felul meu, asta pe lângă timiditate și nehotărâre. Bine, a fost și timiditatea un motiv pentru care am vrut să particip, pentru că m-am gândit că dacă nu voi scrie nimic până la urmă, măcar poate îmi voi mai combate din timiditate. Nu cred că există leac pentru asta, dar am fost mai rău, deci continui să mă "lupt" cu ea, doar-doar mai scap de ea puțin câte puțin.
Și, ca să ajung și la final, până la urmă da, am scris o poveste scurtă, chestie care e în afara zonei mele de confort, cred că am doar două povești de genul scrise până acum. Am scris-o pe ultima sută de metri, pentru că am avut un moment de încăpățânare și mi-am zis că fie ce-o fi, eu vreau să o scriu. Și am folosit structurarea de care s-a vorbit la atelier, adică m-am gândit cam câte capitole ar trebui să iasă, pentru că eu nu pot fără capitole, și apoi mi-am scris într-o agendă cam ce ar trebui să se întâmple în fiecare și mi-am zis că dacă scriu unul pe zi, ar trebui să termin la timp. Și până la urmă am avut dreptate. Am terminat-o până la urmă, m-am mai uitat o dată pe ea și m-am așteptat la ce era mai rău. Am zis că sunt pesimistă, nu? Bine, știam că nu putea să fie cine știe ce, și am meritat ce am primit, chiar a fost scris prost, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi dau mai bine seama cât de prost a fost scrisă. În mod ironic, totul mai degrabă m-a amuzat decât să mă descurajeze în vreun fel. Nici eu nu mă mai înțeleg...
Dar nu pot spune că regret ceva. Până la urmă, după luni întregi, am scris ceva și mai prost de atât nu se poate, chiar am de gând să mă țin de ideea asta și să o a iau de la capăt. A doua oară trebuie să îmi iasă mai bine, și mai văd eu după ce se va mai întâmpla. Măcar în sfârșit am un fir narativ și un final pentru povestea asta, cred că mă chinui de vreo doi ani să îi dau de cap. Are vreo trei începuturi diferite și niciun final, până acum. Hopefully, a cincea oară va fi cu noroc.
În mod ironic, acum sunt mai motivată decât înainte să mă reapuc serios de scris, că doar orice șut în fund e un pas înainte, nu? Nu am să pot niciodată să înțeleg de ce, dar mereu sunt mai motivată de lucrurile negative decât de cele pozitive. Cumva, cred că e și pentru că vreau să îmi demonstrez că pot mai mult de atât.
Până la urmă, când mă gândesc la experiența asta sunt două lucruri care îmi vine în minte. Primul e că nu cred că proza scurtă e de mine. Am încercat în mai multe rânduri și nu mi-a plăcut nici să o scriu foarte tare și nici de rezultat nu am fost mulțumită. Al doilea e că mă bucur totuși că am încercat și că am pus textul acolo, măcar ca exercițiu.
Ca și concluzie, eu cred că a meriat. Lumea a fost de treabă, în sfârșit am făcut ceva mai serios în legătură cu scrisul față de ultimele luni și tot ce s-a zis în cadrul cursului cred într-adevăr că îmi va fi util în viitor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu