sâmbătă, 23 aprilie 2016

"Delirul încapsulat(Cartea cu scoarțe de argint ferecate #1)" de Florin Pîtea

Am păreri mixte când vine vorba de cartea asta. Au fost lucruri care mi-au plăcut destul de mult în ea, și altele care nu mi-au plăcut la fel de mult. Dar sunt totuși curioasă să văd ce va urma în volumul doi. 
Nu am mai citit nimic steampunk până acum, nu știu prea multe despre acest gen sau cum s-o numi de fapt, și cred că asta e o parte din problemă, my bad. Și modul în care e construită cartea e diferit de tot ce am mai citit eu până acum, ceea ce în mare ar fi un punct în favoarea ei, dar au fost și câteva lucruri pentru care nu am fost neapărat fan.
Cartea asta practic cuprinde o serie de povestiri, dar spre deosebire de alte cărți de povești scurte, aici personajele din o poveste se regăsesc și prin celelalte. Iar mie lucrul ăsta chiar mi-a plăcut, pentru că o parte din motivul pentru care nu prea citesc proză scurtă e tocmai că e scurtă și se termină prea repede, când eu aș fi vrut să petrec mai mult timp cu personajele. Aici e fain tocmai faptul că personajele în mare sunt aceleași, doar că poveștile îi au în prim plan pe unul dintre ei, iar ceilalți apar ca personaje secundare. Sper că nu am fost prea vagă.
Dintre toate, povestea care mie mi-a plăcut cel mai mult e chiar cea care dă titlul seriei, Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. Mi s-a părut un mod foarte interesant de a începe volumul și e o poveste mai dark față de celelalte, și ăsta ar fi unul dintre motivele pentru care e preferata mea. Îmi place și umorul, nu zic nu, dar mi-a plăcut mult atmosfera creată în prima povestire și ce s-a întâmplat cu acea carte cu scoarțe de argint. 
Nu voi vorbi separat de fiecare povestire, pentru că ar ieși prea lungă postarea, în schimb voi încerca să vorbesc despre tot volumul și voi zice mai multe despre poveștile care mi-au atras atenția, într-un fel sau altul.
Să încep cu personajele. Majoritatea chiar mi-au fost simpatice și mă bucur că pot spune că nu au fost arhetipuri, a fost un moment în care am crezut că vor fi, dar din fericire m-am înșelat. Cel mai mult mie mi-a plăcut de Jean D'Arc Electrique(sper că nu am scris greșit), de Bon D'age și de Victor Ramstein. Nu aș ști exact să explic de ce, dar ei mi-au plăcut cel mai mult. A, și să nu uit de Pălărierul Nebun, pentru că am un soft spot pentru personajul ăsta.
A fost o lectură și destul de amuzantă, m-au distrat mai ales povestirile Pălărierul, Liberul arbitru și Telefonia. În serviciul majestății sale imperiale a fost și ea interesantă, mi-a plăcut mai ales ideea cu delirul încapsulat și cu metodele folosite de angetul Bon D'Age pentru a își îndeplini misiunile. Personajul de altfel mi se pare unul din cele mai interesante, deși o să recunosc că am o mică slăbiciune pentru agenți secreți și hoți. Iluminatul mi s-a părut foarte distractivă prin jocul de cuvinte, mai ales cel de pe ultimul rând, e și cea mai scurtă, nu are o pagină. Iar cea care pe mine m-a lăsat rece a fost Colierul. Nu știu, a început interesant, după care a ajuns într-o lume ce era un fel de Japonie, iar pe acolo m-a pierdut. Pentru că eu am o fascninație cu țara și cultura lor în general, nu mi-a plăcut ceea ce s-a făcut acolo, mai ales când vine vorba de numele personajelor. A fost cam over the top pentru mine. A fost interesant de urmărit aventura Fecioarei de Fier Forjat pe acolo, dar ceva nu a funcționat pentru mine în întreaga poveste. Dar m-a distrat finalul.
În afară de cele menționate mai sus, un pic sâcâitoare pentru mine au fost și toate notele de subsol. Primele două-trei au fost în regulă, dar după aceea nu am înțeles de ce erau ca note de subsol și nu pur și simplu în text.
Ca și concluzie, nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar cred că trebuie să mă mai familiarizez un pic cu genul. Totuși, mi s-au părut distractive anumite paralele cu lumea modernă în care trăim, chiar am zâmbit de mai multe ori la povestirea Telefonia pe motivul ăsta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu