vineri, 8 aprilie 2016

"Ultima privire(Dincolo de moarte #4)" de Adina Speteanu

Am tot amânat momentul în care să încep cartea asta, pentru că nu voiam ca seria să se termine. Iar acum, după ce am citit-o, spun sincer că nu cred că ăsta e finalul seriei. Refuz, mai ales la cum s-a terminat cartea. Rămân cu speranța că poate cândva, cumva, va urma un volum cinci. Dar până atunci, să vorbesc despre acest volum.
Nu îmi mai amintesc exact finalul de la volumul trei, iar în cel de față se întâmplă atât de multe lucruri, că o să sar peste partea în care îl rezum, pentru că nu aș putea face asta. 
Privind înapoi, la toată seria per ansamblu, pot spune că acesta e volumul meu preferat dintre ele. Și e foarte posibil să fie singurul în care Natalia să nu mă fi enervat pe parcurs, nu mai știu exact la volumul trei dacă a avut vreun astfel de moment. Nu e ea conducătoarea model, dar e până la urmă doar un copil, eu cred că s-a descurcat minunat în condițiile date. Face greșeli, nu o să zic că nu, dar pare mult mai realist așa, nu are experiență și a fost aruncată în toată chestia fără voia ei, doar pentru că s-a întâmplat ca bunica ei să se îndrăgostească de Dragoș.
Și dacă tot am ajuns la subiectul poveștii de dragoste, nu cred că toată chestia putea fi mai tristă de atât. În sfârșit am aflat ce s-a întâmplat în trecutul celor doi și cum de au ajuns despărțiți și povestea mi-a frânt un pic inima. Iar la final chiar mi-a fost un pic milă de Dragoș, nu pentru că Maria ar fi avut vreo vină, ci pentru că el e pur și simplu în afara oricărei posibilități de a se opri din nebunia lui, iar aici cred că s-a văzut destul de bine partea lui umană, ceea ce a făcut ca totul să fie și mai trist la final. 
Dar să nu sar de acum la final. Mai am câteva lucruri de spus până acolo. Unul dintre ele este faptul că mi se pare că se vede foarte frumos evoluția Adinei ca scriitoare, mai ales în seria asta. Eu am pornit în călătoria asta cu stângul, iar primul volum e cel care îmi place cel mai puțin, ceea ce nu înseamnă că nu e și el bun, că altfel nu continuam. Și mă bucur că am continuat pentru că seria devine tot mai bună cu fiecare volum și sunt convinsă că ceea ce va scrie mai departe va continua pe trendul ăsta. 
Spre deosebire de volumul trei, în care nu a fost foarte multă acțiune, aici mai tot timpul se întâmpla ceva, și atunci când trebuia să închid cartea nu mă puteam gândi decât la cum se vor descurca Natalia, Garda și restul în a scăpa și de data asta, tot volumul m-am ținut cu sufletul la gură. Bine, primul capitol l-am citit un pic mai greu, dar după zău că nu aș fi lăsat cartea din mână. 
Îmi plac foarte mult personajele din cartea asta, mai ales cei din Gardă, Zero și Bianca și Lorena și Andrei și mai ales Tudor. El e personajul meu de suflet, seria asta nu ar fi fost la fel fără el. Trebuie să îl menționez și pe Armand mai în treacăt, pentru că nu vreau să intru în prea multe detalii, dar ceea ce a pățit el mi s-a părut interesant de la început(da, da, știu, ce rea sunt) și mă bucur că nu a rămas doar un personaj de fundal pe tot parcursul seriei. Mai e o persoană apropiată Nataliei care pățește ceva la care nu m-am așteptat, dar m-am bucurat că nici subiectul respectiv nu a fost lăsat pur și simplu în aer.
Mai apar și alte câteva personaje noi, dar numai vorbesc și despre ele, oricât de mult m-ar fi distrat, pentru că dacă stau să zic de fiecare personaj în parte care mi-a plăcut, și alte evenimente de pe parcurs, nu mai termin recenzia asta. 
Și să vorbim un pic despre final, pentru că nu pot să nu. Nu cred că s-ar fi putut găsi un final mai bun pentru tot haosul creat de Dragoș decât ceea ce s-a întâmplat aici. Nu aș putea explica de ce, dar mi-a plăcut mult cum s-a terminat totul, cu toate victimele colaterale care au existat. Iar finalul nu e unul complet fericit, e mai bittersweet așa, și sunt anumite lucruri care au rămas în aer. Dar știam asta de la lansare și nu mă deranjează, mai ales că lasă loc de viitoare volume, poate, sper.
Ca să închei recenzia asta, care e deja cam lungă, recomand seria și abia aștept să văd ce va mai scrie Adina Speteanul în viitor!

Un comentariu:

  1. Citindu-ți recenzia, îmi doresc să mă apuc cât mai repede de volum. Dar, la fel ca tine, amân momentul deoarece nu vreau să se termine. :( Chiar nu ştiu ce să fac, dar probabil că, o să mă apuc de el peste câteva săptămâni.

    Lectură plăcută încontinuare! :)

    RăspundețiȘtergere