miercuri, 29 iunie 2016

"Limbo(The angellove society #3)" de Șerban Andrei Mazilu

Până acum, dintre toate cărțile și nuvelele scrise de autor, este foarte posibil ca asta să fie preferata mea. Și oricum seria asta îmi place mai mult decât cealaltă carte a lui, nu că aceea nu ar fi și ea foarte bună. Dar seria asta are mai mult din ceea ce îmi place mie extrem de mult, magie și o lume creată de autor care nu pare să aibă prea mult sens la început, dar care e de-a dreptul incredibilă.
Nuvela de față se desfășoară în același univers ca primul volum, și prezintă o altă parte din această lume. Aici găsim un oraș unde ajung sufletele care nu pot trece dincolo, pe nume Limbo. Iar dacă cineva moare aici, atunci va dispărea pentru totdeauna. Detectivul Hank tocmai investighează uciderea unei zâne, iar acest mister îl poartă spre aflarea adevărului despre oraș.
Aici nu întâlnim mai pe nimeni din primele două volume, cu excepția lui Akaba, dar nu voi zice ce rol are el aici, nu vreau să stric surpriza. În schimb, facem cunoștință cu câteva personaje noi, printre care Hank, menționat mai sus, împreună cu un vampir, care lucrează împreună cu el la caz și ar mai fi de menționat o bătrână vrăjitoare, care deși a apărut foarte puțin, tot a ajuns să îmi placă.
Îmi place mult lumea creată de autor, cu tot haosul și uneori lipsa de sens din ea. Nu aș putea explica exact de ce, dar îmi plac extrem de mult genul ăsta de lumi. Nimic nu pare să aibă sens, dar există totuși niște reguli, iar lucrurile nu sunt mai niciodată ceea ce par.
Un alt lucru care îmi place la cărțile autorului este stilul în care sunt scrise. Te ține cu sufletul la gură, poveștile lui au destulă acțiune, dar în același timp construiește foarte bine și lumile în care au loc toate întâmplările. Are tot ceea ce mi-aș putea eu dori de la o poveste.
Știu că recenzia asta e scurtă, dar este o nuvelă și nu aș vrea să zic prea multe. Deci dacă v-a plăcut Anotimpul pumnalelor eu vă recomand seria asta. De fapt v-o recomand chiar și dacă nu ați citit cartea aceea. Toate cele trei volume se găsesc în format kindle pe Amazon. 

He wanted to threaten with revenge, with slow and sweet pain he'd inflict upon them both, but he didn't. The hero died in the real world. The hero didn't stand up, with his final breath, sacrificing himself while taking down the villains. That's what defined being a hero: dying for a cause, noble but useless.

4 comentarii:

  1. Cartea pare foarte, foarte interesantă. Eu mai mult citesc acum cărţi istorice. Probabil o să o adaug pe lista de must-read :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă o vei citi, sper să îți placă :D

      Ștergere
  2. Super! Este genul meu din toate punctele de vedere. Cu siguranta o voi citi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, și sper să îți placă! :)

      Ștergere